2ra-353/17 — încasarea datoriei

2ra-353/17 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță, Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău dosarul nr. 2ra-353/2017

judecător: C. Vîrlan

instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău

judecători: M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu

Î N C H E I E R E

22 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

Lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Iuliana Oprea, Ion Druță, Dumitru Mardari, Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Octavian Cazac,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de

Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 22 împotriva lui

Octavian Cazac, intervenient accesoriu Societatea de Acțiuni „Termoelectrica” cu

privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016, prin

care s-a respins apelul declarat de Octavian Cazac cu menținerea hotărârii

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 17 februarie 2016,

c o n s t a t ă :

La 27 februarie 2013, ÎMGFL nr. 22 s-a adresat în instanță cu cerere de

chemare în judecată împotriva lui Octavian Cazac, intervenient accesoriu SA

„Termocom” (substituită de SA „Termoelectrica”) cu privire la încasarea datoriei

și cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat, că, în baza contului personal

deschis la ÎMGFL nr. 22 pe numele pârâtului, SA „Termocom”, în procedura

falimentului, a livrat energia termică la locul de consum al reclamantului.

Menționează reclamantul, că pârâtul nu a achitat serviciile prestate, astfel

acumulând o datorie, pentru perioada de până la 01 decembrie 2012, în sumă de 3

658,80 lei, fapt confirmat prin informația despre calcularea și achitarea serviciilor

locative-comunale respective.

Solicită reclamantul încasarea de la pârât, cu titlu de datorie, a sumei de 3

658,80 lei și a cheltuielilor de judecată în mărime de 270,00 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 17 februarie 2016,

s-a admis acțiunea.

1

S-a încasat din contul lui Octavian Cazac în beneficiul ÎMGFL nr. 22

datoria pentru consumul de energie termică pentru perioada 27 februarie 2010 –

01 decembrie 2012 în sumă de 3 472,45 lei și cheltuielile legate de achitarea taxei

de stat la înaintarea acțiunii în sumă de 270,00 lei.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 14 martie 2016 Octavian

Cazac a depus cerere de apel prin intermediul căreia a solicitat, casarea hotărârii

primei instanțe.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016 s-a respins

apelul declarat de Octavian Cazac cu menținerea hotărârii Judecătoriei Rîșcani,

mun. Chișinău din 17 februarie 2016.

La 30 decembrie 2016, Octavian Cazac a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu admiterea excepției de

neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale a Republicii Moldova, cu

respingerea acțiunii.

Totodată, la 30 decembrie 2016, Octavian Cazac a depus în adresa Curții

Supreme de Justiție cerere, prin prisma art. 121 Cod de procedură civilă, de

ridicare a excepției de neconstituționalitate.

În motivarea cererii a indicat că, reclamantul SA „Termoelectrica”

(anterior SA „Termocom” în procedura planului) a înaintat cererea de chemare în

judecată împotriva lui Octavian Cazac, prin care a solicitat încasarea datoriei

pretinse în mărime de 3 658,80 lei, pentru livrarea energiei termice. În

întemeierea cererii reclamantul a menționat Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19

februarie 2002 și a invocat faptul că pârâtului i s-au livrat în perioada noiembrie

2007 - noiembrie 2012 servicii.

Afirmă că, în cadrul examinării cauzei civile de către Judecătoria Rîșcani,

mun. Chișinău, prin referința din 22 octombrie 2015 a ridicat excepția de

neconstituționalitate în privința unor prevederi din actele normative menționate

din prezenta sesizare, însușindu-și argumentele de neconstituționalitate invocate

de autorii sesizarea nr. 33a/20111.

Însă, atât prima instanță, cât și instanța de apel au respins excepția de

neconstituționalitate, întemeindu-se pe decizia Curții Constituționale nr. 7 din 30

decembrie 2011.

Consideră că respingerea sesizărilor contravine Hotărârii Curții

Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016 pentru interpretarea articolului 135 alin.

(1) lit. a) și g) din Constituția Republicii Moldova, fiindcă o excepție de

neconstituționalitate poate fi respinsă doar dacă există deja hotărâre a Curții

Constituționale care are ca obiect toate prevederile contestate. Or, excepția

ridicată de subsemnat se referă nu doar la actul normativ vizat de decizia Curții

Constituționale nr. 7 din 30 decembrie 2011, ci și alte două legi, care au fost

invocate ca abilitând Guvernul să adopte prevederile contestate din Hotărârea

Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002. Sistarea procesului în privința prezentei

sesizări ar echivala cu privare a accesului liber la justiție, fiindcă subsemnatul s-ar

2

pomeni în situația în care nu poate invoca nici excepția de neconstituționalitate,

nici cea de ilegalitate (actele atacate nefiind pasibile de control al legalității în

condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000).

Pe cale de consecință, susține că prevederile contestate prin prezenta

sesizare, au relevanță directă în litigiul aflat pe rolul Curții Supreme de Justiție,

deoarece prima instanță și instanța de apel le-au invocat în partea motivantă a

hotărârilor judecătorești, iar recursul formulat de către subsemnat la Curtea

Supremă de Justiție se întemeiază pe împrejurarea că respectivele hotărâri

judecătorești au aplicat o lege care nu trebuia aplicată (adică a aplicat prevederile

contestate prin prezenta sesizare).

Octavian Cazac consideră că, în speță prin respingerea de către instanțele

de judecată a excepției de neconstituționalitate se încalcă prevederile art. 16, art.

58 și art. 132 din Constituția Republicii Moldova, precum se încalcă și principiul

economiei de piață și a protecției concurenței.

Susține Octavian Cazac că prin prevederile contestate autoritățile au creat

o situație discriminatorie, încălcând astfel principiul constituțional al egalității

cetățenilor în fața legii, statuat de art. 16 din Constituție, deoarece consumatorii

debranșați de la sistemul centralizat de termoficare achită atât costul gazului

natural consumat, conform indicațiilor contoarelor instalațiilor autonome de

încălzire, cât și energia termică neutilizată, livrată prin sistemul centralizat, astfel,

observându-se situația privilegiată a consumatorilor racordați din start la centrale

autonome de termoficare și care, în virtutea acestui fapt, nu vor achita plățile

respective.

Solicită Octavian Cazac supunerea controlului constituționalității pct. 8,

81, 82, 83, 84 și 86 din anexa nr. 7 la Regulamentul cu privire la modul de prestare

și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ,

contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/ reconectării

la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr. 191 din 19 februarie 2002, precum și a art. 21, art. 23 alin. (3) ale Legii

privatizării fondului de locuințe nr. 1324-XII din 10 martie 1993, și art. 14 alin.

(4) din Legea condominiului în fondul locativ nr. 913-XIV din 30 martie 2000, în

partea în care abilitează Guvernul cu dreptul de a institui obligații de plată în

sarcina consumatorilor debranșați de la sistemul centralizat de termoficare, în

absența unui contract și pentru un serviciu care nu a fost solicitat de consumator.

Examinând cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate

înaintată de Octavian Cazac, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ Lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a

fi respinsă ca neîntemeiată, din următoarele considerente.

Prin hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 09 februarie 2016 pentru

interpretarea articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituția Republicii

Moldova, Curtea Constituțională a hotărât în cazul existenței incertitudinii privind

constituționalitatea legilor, hotărârilor Parlamentului, decretelor Președintelui

Republicii Moldova, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, ce urmează a fi

3

aplicate la soluționarea unei cauze aflate pe rolul său, instanța de judecată este

obligată să sesizeze Curtea Constituțională.

Totodată, Curtea Constituțională a hotărât că judecătorul ordinar nu se

pronunță asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformității cu Constituția a

normelor contestate, limitându-se exclusiv la verificarea întrunirii următoarelor

condiții: (1) obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135

alin. (1) lit. a) din Constituție; (2) excepția este ridicată de către una din părți sau

reprezentantul acesteia, sau indică că este ridicată de către instanța de judecată din

oficiu; (3) prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei; (4)

nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate.

Curtea Supremă de Justiție, nu are în competență de a decide

admisibilitatea sesizării, întrucât Curtea Constituțională a constatat că sesizarea

privind controlul constituționalității unor norme ce urmează a fi aplicate la

soluționarea unei cauze se prezintă direct Curții Constituționale de către

judecătorii/completele de judecată din cadrul Curții Supreme de Justiție, curților

de apel și judecătoriilor, pe rolul cărora se află cauza. O astfel de interpretare

asigură principiul constituțional al independenței tuturor judecătorilor în

soluționarea cauzelor și supremația Constituției în procesul de apărare a

drepturilor și libertăților fundamentale.

Totuși, aplicând mutatis mutandis raționamentele expuse de Curtea

Constituțională în Hotărârea nr. 2 din 09 februarie 2016 pentru interpretarea

articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituția Republicii Moldova, se reține

următoarele.

Obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.

(1) lit. a) din Constituție:

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul

constituționalității legilor, în speță pct. 8, 81, 82, 83, 84 și 86 din anexa nr. 7 la

Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative,

comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și

condițiile deconectării acestora de la/ reconectării la sistemele de încălzire și

alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie

2002, precum și a art. 21, art. 23 alin. (3) ale Legii privatizării fondului de

locuințe nr. 1324-XII din 10 martie 1993, și art. 14 alin. (4) din Legea

condominiului în fondul locativ nr.913-XIV din 30 martie 2000, ține de

competenta Curții Constituționale.

Excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia,

sau indică faptul că este ridicată de către instanța de judecată din oficiu.

Fiind ridicată de către pârâtul Octavian Cazac în dosarul 2ra-353/2017,

care se află la examinare în ordine de recurs la Curtea Supremă de Justiție,

sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este formulată de subiectul

abilitat cu acest drept.

Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei.

4

În acest sens, Curtea Constituțională a relevat că prerogativa de a

soluționa excepțiile de neconstituționalitate, cu care a fost învestită prin articolul

135 alin. (1) lit. g) din Constituție, presupune stabilirea corelației dintre normele

legislative și textul Constituției, ținând cont de principiul supremației acesteia și

de pertinența prevederilor contestate pentru soluționarea litigiului principal în

instanțele de judecată.

În acest, sens, Curtea Supremă de Justiție urmează să constatate dacă

prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei, și dacă sub

imperiul acestora sau născut raporturi juridice care continuă să producă efecte și

sunt determinante pentru soluționarea chestiunii.

Nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile

contestate.

Colegiul reține că prevederile contestate, în partea pct. 8, 81, 82, 83, 84 și 86

din anexa nr. 7 la Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a

serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea

apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/ reconectării la sistemele

de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din

19 februarie 2002 au constituit anterior obiectul controlului constituționalității, iar

în partea art. 21, art. 23 alin. (3) ale Legii privatizării fondului de locuințe nr.

1324-XII din 10 martie 1993, și art. 14 alin. (4) din Legea condominiului în

fondul locativ nr. 913-XIV din 30 martie 2000 nu au constituit anterior obiectul

controlului constituționalității.

Astfel, una din condițiile de ridicare a excepției de neconstituționalitate

este faptul că nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile

contestate.

Aici, Colegiul reține că prin decizia Curții Constituționale nr. 7 din 30

decembrie 2011 a fost sistat procesul privind controlul constituționalității

prevederilor pct. 8, 81, 82, 83, 84 și 85 din anexa nr. 7 la Regulamentul cu privire la

modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale

pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării

acestora de la/ reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002.

Prin urmare, reținând că decizia Curții Constituționale nr. 7 din 30

decembrie 2011 este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în

vigoare la data adoptării, Colegiul consideră neîntemeiată cererea de ridicare a

excepției de neconstituționalitate înaintată de Octavian Cazac, în această parte.

O altă condiție de ridicare a excepție de constituționalitate reprezintă

faptul ca obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.

(1) lit. a) din Constituție.

În acest context, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

Lărgit al Curții Supreme de Justiție, relevă următoarele.

Conform art. 31 alin. (1) – (2) al Legii cu privire la Curtea Constituțională

nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994, Curtea Constituțională examinează numai

5

chestiuni ce țin de competența ei. Sunt supuse controlului constituționalității

numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituției adoptate

la 29 iulie 1994.

Astfel, prin prisma normei precitate, legiuitorul instituie limitele de

competentă a autorității de jurisdicție constituțională.

Or, Octavian Cazac prin cererea de ridicare a excepție de

constituționalitate solicită supunerea controlului constituționalității a prevederilor

art. 21, art. 23 alin. (3) ale Legii privatizării fondului de locuințe nr. 1324-XII din

10 martie 1993, care a fost adoptată până la intrarea în vigoare a Constituției

Republicii Moldova.

Prin urmare, și acest capăt de cerere a lui Octavian Cazac este neîntemeiat,

în cazul în care nu cade sub incidența prevederilor art. 121 Cod de procedură

civilă.

Colegiul reține că, o a treia condiție de ridicare a excepție de

constituționalitate reprezintă aplicarea prevederilor contestate la soluționarea

cauzei.

În acest context, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

Lărgit al Curții Supreme de Justiție, relevă următoarele.

La caz, esența litigiului constă în încasarea datoriei la serviciile prestate și

cheltuielilor de judecată, formate din achitarea taxei de stat la înaintarea acțiunii.

În acest sens, Colegiul conchide, norma constituționalitatea care se

contestă și anume art. 14 alin. (4) din Legea condominiului în fondul locativ nr.

913-XIV din 30 martie 2000, în redacția Legii pentru modificarea și completarea

unor acte legislative nr. 37 din 19 martie 2015, în vigoare din 17 aprilie 2015,

prevede că, în cazul în care consumatorul nu achită serviciul respectiv în termenul

indicat în factură, acestuia i se vor calcula penalități pentru fiecare zi de întârziere.

Cuantumul penalității nu poate depăși rata medie anuală ponderată a dobânzii la

creditele acordate de băncile comerciale în monedă națională, pentru un an,

înregistrată în anul precedent și publicată în raportul Băncii Naționale a Moldovei.

Astfel, se menționează că atât prima instanță, cât și instanța de apel, la

soluționarea cauzei, nu au aplicat prevederile art. 14 alin. (4) din Legea

condominiului în fondul locativ nr. 913-XIV din 30 martie 2000, însă, anexei nr.

7 la Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative,

comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și

condițiile deconectării acestora de la/ reconectării la sistemele de încălzire și

alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie

2002.

Prin urmare, Colegiul reține că, prin prisma prevederilor 14 alin. (4) din

Legea condominiului în fondul locativ nr. 913-XIV din 30 martie 2000, în

vigoare, Guvernul nu a fost abilitat cu dreptul de institui obligații de plată în

sarcina consumatorilor debranșați de la sistemul centralizat de termoficare, chiar

dacă Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor

locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea

6

apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la /reconectării la sistemele

de încălzire și alimentare cu apă a fost elaborat în conformitate cu Constituția

Republicii Moldova, Codul locativ, Legea cu privire la protecția drepturilor

consumatorilor, Legea cu privire la arendă, Legea condominiului în fondul

locativ, altor documente normative și stabilește modul de achitare de către

proprietarii, chiriașii și locatarii de apartamente, încăperi locuibile în cămine și

încăperi cu altă destinație decât aceea de locuințe a plăților pentru serviciile

locative, comunale și necomunale și reglementează relațiile contractuale între

furnizorii (gestionarii) și consumatorii acestor servicii.

Or, art. 14 alin. (4) din Legea condominiului în fondul locativ nr. 913-XIV

din 30 martie 2000, în vigoare, stabilește posibilitatea încasării penalităților pentru

fiecare zi de întârziere, în cazul în care consumatorul nu achită serviciul respectiv

în termenul indicat în factură, și nicidecum nu abilitează Guvernul cu dreptul de a

institui obligații de plată în sarcina consumatorilor debranșați de la sistemul

centralizat de termoficare.

Astfel, speței date nu-i sunt aplicabile prevederile art. 121 Cod de

procedură civilă, care expres indică că dacă în procesul judecării pricinii se

constată că norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja aplicată

este în contradicție cu prevederile Constituției Republicii Moldova, iar controlul

constituționalității actului normativ este de competența Curții Constituționale,

instanța de judecată formulează o sesizare a Curții Constituționale pe care o

transmite prin intermediul Curții Supreme de Justiție.

Deci, având în vedere cele menționate mai sus, rezultă netemeinicia cererii

lui Octavian Cazac privind ridicarea excepției de neconstituționalitate.

Distinct de cele expuse supra, Colegiul relevă că, sesizarea abordează în

esență situații de fapt cu caracter litigios. Or, Curtea Constituțională nu este

competentă a analiza aplicarea unei dispoziții legale unei situații concrete.

La fel, instanța de recurs menționează că, soluționarea litigiilor concrete

între persoane concrete este atribuția exclusivă a instanțelor judecătorești, acestea

fiind și singurele în măsură să cuantifice in concreto efectele aplicării normei la

situația de fapt dedusă instanței.

În concluzie, Colegiul reține că este de competența instanței de judecată

de a stabili dacă pentru fiecare caz în parte sunt respectate dispozițiile Legii și

prin urmare cererea depusă de Octavian cazac privind ridicarea excepției de

neconstituționalitate a pct. 8, 81, 82, 83, 84 și 86 din anexa nr. 7 la Regulamentul cu

privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și

necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile

deconectării acestora de la/ reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu

apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, art. 21, art.

23 alin. (3) ale Legii privatizării fondului de locuințe nr. 1324-XII din 10 martie

1993, și art. 14 alin. (4) din Legea condominiului în fondul locativ nr. 913-XIV

din 30 martie 2000, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

7

În conformitate cu art. 121, art. art. 269-270 CPC, Colegiului Civil,

Comercial și de Contencios Administrativ Lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e :

Se respinge cererea lui Octavian Cazac privind ridicarea excepției de

neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Iuliana Oprea

Ion Druță

Dumitru Mardari

Galina Stratulat

8

prima instanță, Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău dosarul nr. 2ra-353/2017

judecător: C. Vîrlan

instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău

judecători: M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu

D E C I Z I E

22 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

Lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, Valentina Clevadî

judecători Iuliana Oprea, Ion Druță, Dumitru Mardari, Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Octavian Cazac,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de

Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 22 împotriva lui

Octavian Cazac, intervenient accesoriu Societatea de Acțiuni „Termoelectrica” cu

privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016, prin

care s-a respins apelul declarat de Octavian Cazac cu menținerea hotărârii

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 17 februarie 2016,

c o n s t a t ă :

La 27 februarie 2013, ÎMGFL nr. 22 s-a adresat în instanță cu cerere de

chemare în judecată împotriva lui Octavian Cazac, intervenient accesoriu SA

„Termocom” (substituită de SA „Termoelectrica”) cu privire la încasarea datoriei

și cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat, că, în baza contului personal

deschis la ÎMGFL nr. 22 pe numele pârâtului, SA „Termocom”, în procedura

falimentului, a livrat energia termică la locul de consum al reclamantului.

Menționează reclamantul, că pârâtul nu a achitat serviciile prestate, astfel

acumulând o datorie, pentru perioada de până la 01 decembrie 2012, în sumă de 3

658,80 lei, fapt confirmat prin informația despre calcularea și achitarea serviciilor

locative-comunale respective.

Solicită reclamantul încasarea de la pârât, cu titlu de datorie, a sumei de 3

658,80 lei și a cheltuielilor de judecată în mărime de 270,00 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 17 februarie 2016,

s-a admis acțiunea.

S-a încasat din contul lui Octavian Cazac în beneficiul ÎMGFL nr. 22

datoria pentru consumul de energie termică pentru perioada 27 februarie 2010 –

01 decembrie 2012 în sumă de 3 472,45 lei și cheltuielile legate de achitarea taxei

de stat la înaintarea acțiunii în sumă de 270,00 lei.

9

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 14 martie 2016 Octavian

Cazac a depus cerere de apel prin intermediul căreia a solicitat, casarea hotărârii

primei instanțe.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016 s-a respins

apelul declarat de Octavian Cazac cu menținerea hotărârii Judecătoriei Rîșcani,

mun. Chișinău din 17 februarie 2016.

La 30 decembrie 2016, Octavian Cazac a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu admiterea excepției de

neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale a Republicii Moldova, cu

respingerea acțiunii.

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

indicând că, instanța nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, și anume

prevederile art. 1389 Cod civil, art. 12, art. 16 al Legii privind protecția

consumatorilor nr. 105-XV din 13 martie 2003.

A mai indicat că, instanțele au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată,

și anume nu urmau a fi aplicate prevederile Hotărârii de Guvern nr. 191 din 19

februarie 2002.

Totodată, susține că instanțele de judecată eronat au respins excepția de

neconstituționalitate, referindu-se la decizia Curții Constituționale nr. 7 din 30

decembrie 2011 (sesizarea nr. 33a/2011), deoarece în excepția de

neconstituționalitate ridicată de recurent a fost invocată și neconstituționalitatea

art. 21, art. 23 al Legii privatizării fondului de locuințe nr. 1324-XII din 10 martie

1993 și art. 14 alin. (4) din Legea condominiului în fondul locativ nr. 913-XIV

din 30 martie 200, în partea în care abilitează Guvernul RM cu dreptul de a

institui obligații de plată în absența unui contract și pentru un serviciu care nu a

fost solicitat de consumator.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, Colegiul Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul

declarat la 30 decembrie 2016, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11

octombrie 2016 este depus în termen.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanța

după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia

instanței de apel și hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu

recurs.

După cum denotă actele cauzei, înaintând acțiunea în judecată împotriva

lui Octavian Cazac, intervenient accesoriu SA „Termoelectrica”, ÎMGFL nr. 22 a

10

solicitat încasarea de la pârât, cu titlu de datorie, a sumei de 3 658,80 lei și a

cheltuielilor de judecată în mărime de 270,00 lei.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanță a ajuns la

concluzia temeiniciei acțiunii și a dispus încasarea din contul lui Octavian Cazac

în beneficiul ÎMGFL nr. 22 datoria pentru consumul de energie termică pentru

perioada 27 februarie 2010 – 01 decembrie 2012 în sumă de 3 472,45 lei și

cheltuielile legate de achitarea taxei de stat la înaintarea acțiunii în sumă de

270,00 lei.

Judecând apelul declarat de Octavian cazac, instanța de apel a găsit

necesar de a respinge apelul și a menține hotărârea primei instanțe, considerând că

aceasta este întemeiată și legală.

În susținerea soluției date instanța de apel a reținut că în speță, prima

instanță just a constat faptul temeiniciei pretențiilor înaintate de ÎMGFL nr. 22, și

prin hotărârea emisă a admis acțiunea.

Colegiul reiterează că, conform art. 59, art. 60 Codul cu privire la locuințe

(în vigoare la momentul formării datoriei), plata pentru serviciile comunale (apă,

gaz, energie electrică, termică și alte servicii) se încasează în afară de chirie

potrivit tarifelor, aprobate în modul stabilit. Chiriașul este obligat să plătească la

timp chiria și pentru serviciile comunale.

Potrivit art. 572 alin. (1) – (2) Cod civil, temeiul executării rezidă în

existența unei obligații. Obligația trebuie executată în modul corespunzător, cu

bună-credință, la locul și în momentul stabilit.

Astfel, potrivit materialelor cauzei rezultă că, potrivit extrasului din

Registrul bunurilor imobile și Extrasului din fișa locuinței nr. 112125,

apartamentul nr. 60 din str. Cahul 8/2, mun. Chișinău aparține cu drept de

proprietate lui Octavian Cazac.

Iar, conform informației despre achitarea serviciilor locativ-comunale

eliberată de ÎM „Infocom” datoria pârâtului față de ÎMGFL nr. 22 pe perioada de

până la 01 decembrie 2012 constituie suma de 3658,80 lei.

Tot, materialele cauzei denotă că apartamentul nr. 60 din str. Cahul 8/2,

mun. Chișinău a fost deconectat de la rețeaua centralizată de energie termică din

2003.

Potrivit pct. 8 din anexa nr. 7 la Regulamentul cu privire la modul de

prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul

locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/

reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, cu modificările ulterioare, în vigoare la

momentul formării datoriei, în cazul deconectării integrale a apartamentului

(încăperii locuibile în cămine) de la sistemul centralizat de încălzire,

consumatorul va achita plata pentru încălzire în mărime de 20% din costul

energiei termice calculate pentru un metru pătrat al apartamentului (încăperii

locuibile în cămine), luând în considerație existența pierderilor normative de

energie termică în încăperile tehnice (etaje tehnice și subsoluri) care mențin în

11

stare funcțională sistemele inginerești de alimentare cu apă și de canalizare în

perioada rece, necesitatea încălzirii locurilor de uz comun și imposibilitatea

deconectării coloanelor de încălzire tranzitorii. Plata în mărime de 20%, stabilită

în alineatul unu din prezentul punct, va fi distribuită în aceeași perioadă de

încălzire, în mod obligatoriu, de către gestionarul fondului de locuințe sau

furnizor, la reducerea plăților pentru consumatorii conectați la sistemul centralizat

de alimentare cu căldură, conform calculului efectuat și semnat de către gestionar

și furnizor, în cazul contractelor încheiate de furnizor cu gestionar, sau furnizor și

consumator, în cazul contractelor încheiate direct de furnizor cu consumator.

Totodată, conform pct. 81 al aceluiași Regulament, în cazul deconectării

integrale deja efectuate a apartamentului (încăperii locuibile în cămine) de la

sistemul centralizat de încălzire, cu instalarea altei surse de încălzire pentru

întreținerea temperaturii constante în încăpere la un nivel de cel puțin +18°C,

consumatorul va achita plata pentru încălzire în mărime de: 10%, începând cu 01

octombrie 2011; 15%, începând cu 01 octombrie 2012; 20%, începând cu 01

octombrie 2013 din costul energiei termice calculate pentru un metru pătrat al

apartamentului (încăperii locuibile în cămine). Plata stabilită în alineatul unu din

prezentul punct va fi distribuită în aceeași perioadă de încălzire, în mod

obligatoriu, de către gestionarul fondului de locuințe sau furnizor la reducerea

plăților pentru consumatorii conectați la sistemul centralizat de alimentare cu

căldură, conform calculului efectuat și semnat de către gestionar și furnizor, în

cazul contractelor încheiate de furnizor cu gestionar, sau furnizor și consumator,

în cazul contractelor încheiate direct de furnizor cu consumator.

Prevederi similare sunt reglementate și în pct. 83 al aceluiași Regulament,

în vigoare la momentul formării datoriei, conform căruia luând în considerare

existența pierderilor normative de energie termică în încăperile tehnice (etaje

tehnice și subsoluri) care mențin în stare funcțională sistemele inginerești de

alimentare cu apă și de canalizare în perioada rece, necesitatea încălzirii locurilor

de uz comun și imposibilitatea deconectării coloanelor de încălzire tranzitorii, în

cazul deconectărilor parțiale deja efectuate a apartamentului (încăperii locuibile în

cămine) de la sistemul centralizat de încălzire, consumatorul va achita plata

pentru încălzire în mărime de: 100% – pentru suprafața încăperilor conectate;

20% – pentru suprafața încăperilor deconectate.

Mai mult, Colegiul consideră că, instanța de apel just a reținut și

prevederile art. 355 alin. (1) Cod civil, care stipulează că, dacă într-o clădire

există spații cu destinație de locuință sau cu o altă destinație având proprietari

diferiți, fiecare dintre aceștia dețin drept de proprietate comună pe cote-părți,

forțată și perpetuă, asupra părților din clădire, care, fiind destinate folosinței

spațiilor, nu pot fi folosite decât în comun.

Potrivit pct. 5 lit. a) din Regulamentul cu privire la modul de prestare și

achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ,

contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/ reconectării

la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului

12

nr. 191 din 19 februarie 2002, cu modificările ulterioare, în vigoare la momentul

formării datoriei, servicii comunale includ și încălzirea caselor individuale,

apartamentelor, încăperilor locuibile în cămine și încăperilor de uz comun din

blocurile locative și cămine.

Prin prisma normelor precitate, Colegiul consideră corectă argumentarea

instanței de apel prin care a indicat că, pârâtul, indiferent de faptul, că dispune de

sistem de încălzire autonomă, trebuie să plătească 20% din costul energiei termice

calculate pentru un metru pătrat al apartamentului (încăperii locuibile în cămine),

luând în considerație existența pierderilor normative de energie termică în

încăperile tehnice (etaje tehnice și subsoluri) care mențin în stare funcțională

sistemele inginerești de alimentare cu apă și de canalizare în perioada rece,

necesitatea încălzirii locurilor de uz comun și imposibilitatea deconectării

coloanelor de încălzire tranzitorii.

Astfel, materialele cauzei cert denotă că, pentru serviciile locativ

comunale din luna octombrie 2011, recurentului i-a fost calculat și îndreptată spre

achitare costul energiei termice în proporție de 10 % din costul energiei termice

calculate pentru un metru pătrat al apartamentului. Ulterior, din octombrie 2012 i-

a fost calculat în proporție de 15%, iar din luna octombrie 2013 apelantului i-a

fost calculat în proporție de 20% din costul energie termice calculate pentru un

metru pătrat al apartamentului.

Urmare a celor supra relatate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ Lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel,

reieșind prevederile legale privind termenul de prescripție, corect a concluzionat

că acțiunea a fost înaintată la 27 februarie 2013, datoria fiind încasată pentru

perioada de la 27 februarie 2010, suma pretinsă fiind diminuată cu 3,65 lei, iar

suma pretinsă fiind diminua până la 3472,45 lei.

Colegiul consideră relevante și prevederile art. 25 alin. (1) din Legea

serviciilor publice de gospodărire comunală nr. 1402-XV din 24 octombrie 2002,

conform căruia, persoanele fizice și juridice care beneficiază de servicii publice

de gospodărie comunală sunt obligate să achite contravaloarea serviciilor prestate,

conform facturilor primite, în termenul prevăzut de contractul încheiat între

operator și consumator.

De asemenea, în partea argumentului lui Octavian Cazac privind lipsa

relațiilor contractuale cu ÎMGFL nr. 22, instanța de apel corect a reținut că în caz

de prestare a serviciilor publice de gospodărie comunală în lipsa contractelor

încheiate cu consumatorii (proprietarii, chiriașii și locatarii apartamentelor,

caselor individuale de locuit, încăperilor locative în cămine și încăperilor ne

locative), aceștia din urmă sunt obligați să achite contravaloarea serviciilor

prestate, conform facturilor primite, fie să conteste în modul prevăzut de lege. În

acest sens se reține că la materialele cauzei lipsesc acte, înscrisuri sau alte probe

de ar indica asupra faptului că apelantul a contestat facturile expediate de către

intimat.

13

Prin prisma celor supra relatate, Colegiul consideră corectă soluția primei

instanțe privind admiterea acțiunii, soluție menținută prin decizia instanței de

apel.

Cele supra relatate, în ansamblu atestă faptul că, concluzia instanței de

apel este justă, având la bază un cumul de dovezi administrate, cărora le-a fost

dată o apreciere juridică cuvenită, iar argumentele aduse de recurent în susținerea

poziției sale, sunt pur declarative și fără un suport legal și probatoriu.

Urmare a celor supra indicate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ Lărgit al Curții Supreme de Justiție apreciază critic susținerile

recurentului precum că instanța de apel nu a constatat și elucidat pe deplin

circumstanțele ce au importantă pentru soluționarea pricinii, nefiind dovedite

circumstanțele considerate de instanță ca stabilite, iar concluziile instanței expuse

în hotărâre, sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii, deoarece acestea

contravin constatărilor relatate.

În conexiunea celor relatate, instanța de recurs, prin prisma jurisprudenței

CEDO și anume cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a

Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995, unde Curtea a menționat

că „... art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin

care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge

recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind

lipsit de șanse de succes”, consideră necesar de a respinge și alte argumente

invocate în recurs.

Față de cele ce preced și având în vedere faptul că decizia instanței de apel

și hotărârea primei instanțe sunt întemeiate și legale, iar temeiurile invocate de

recurent sunt neîntemeiate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ Lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

respinge recursul și a menține decizia instanței de apel și hotărârea primei

instanțe.

În conformitate cu art.art. 444, 445 alin. (1) lit. a), 445 alin.(3) Cod de

procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ Lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se respinge recursul declarat de Octavian Cazac.

Se menține decizia Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016 și

hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 17 februarie 2016, în pricina

civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea Municipală de

Gestionare a Fondului Locativ nr. 22 împotriva lui Octavian Cazac, intervenient

accesoriu Societatea de Acțiuni „Termoelectrica” cu privire la încasarea datoriei

și cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței, Valentina Clevadî

14

judecători Iuliana Oprea

Ion Druță

Dumitru Mardari

Galina Stratulat

15