3ra-323/17 — anularea partiala a ordinului de sanctionare disciplinara

dosarul nr. 3ra-323/17

prima instanță - (Judecătoria Centru, mun. Chișinău) I. Chirtoaca

instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu

Î N C H E I E R E

15 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul

General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Borș

împotriva Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției al

Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea parțială a ordinului de sancționare

disciplinară,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 decembrie 2016, prin care a fost

respins apelul Inspectoratului General al Poliției și menținută hotărârea Judecătoriei

Centru, municipiul Chișinău din 16 septembrie 2016,

c o n s t a t ă:

La 11 iulie 2016 Eugeniu Borș a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției, prin care a solicitat

anularea pct. 2 din Ordinul nr. 336ef din 07 iunie 2016 „Cu privire la sancționarea

disciplinară a unor angajați din cadrul Inspectoratului de poliție Orhei al IGP al MAI” și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că prin Ordinul nr. 336ef din 07 iunie 2016 „Cu

privire la sancționarea disciplinară a unor angajați din cadrul Inspectoratului de poliție

Orhei al IGP al MAI”, i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară sub formă de mustrare

aspră.

Susține că temei pentru emiterea ordinului menționat a servit ancheta de serviciu în

baza raportului de autosesizare a angajatului Secției nr. 1 a DIE a IGP, locotenent-colonel

de poliție Vitalie Stegărescu, privind acțiunile pretinse a fi nejustificate ale inspectorului

operativ de serviciu al Serviciului de garda al Secției management operațional a

Inspectoratului de politie Orhei al IGP, maiorul de politie Croitoru Iurie.

Astfel, s-a indicat că, în virtutea statutului sau de conducător nemijlocit, șeful

Secției management operațional a IP Orhei al IGP, maiorul de politie Borș Eugeniu,

poartă răspundere pentru starea disciplinară și ordinea regulamentara din subdiviziune

care o conduce, fiind obligat să educe subalternii săi în spiritul devotamentului față de

patrie și popor, al fortificării continue a disciplinei de serviciu, regulilor de conviețuire

socială și ordinii de drept.

1

Reclamantul nu este de acord cu ordinul dat în partea ce ține de sancționarea sa și

consideră că angajatorul nu putea constata o careva abatere disciplinară în acțiunile sale

întrucât nu a încălcat atribuțiile de serviciu, iar ancheta a fost una insuficienta, care nu a

elucidat în substanță o abatere disciplinară.

Totodată, cu constatările pârâtului nu este de acord întrucât acesta eronat

interpretează dispozițiile statutului disciplinar în acest sens.

Reține că însuși pârâtul menționează că reclamantul a fost pedepsit disciplinar

pentru acțiunile subalternului său, care însă a fost pedepsit pentru fapta sa.

La fel, invocă reclamantul că pârâtul eronat a interpretat pct. 6 lit. i) și j), pct. 15 lit.

g) ale Codului de etica si deontologie al polițistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.

481 din 10 mai 2006, care constau în obligații ale polițistului și nu ale conducătorului, or

conducătorul are obligația de întreprindere a acțiunilor cu caracter preventiv, adică de

profilaxie, ceea ce la caz a avut loc.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 16 septembrie 2016 s-a admis

parțial cererea de chemare în judecată.

S-a anulat pct. 2 din Ordinul IGP nr. 336ef din 07 iunie 2016 „Cu privire la

sancționarea disciplinară a unor angajați din cadrul Inspectoratului de poliție Orhei al IGP

al MAI”.

În rest, pretențiile s-au respins ca neîntemeiate.

La 19 septembrie 2016 Inspectoratul General al Poliției a declarat apel împotriva

hotărîrii primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărîrii Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău din 16 septembrie 2016, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care

cererea de chemare în judecată să fie respinsă integral.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 08 decembrie 2016 s-a respins apelul

Inspectoratului General al Poliției și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 16 septembrie 2016.

La 07 februarie 2017 Inspectoratul General al Poliției a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel

Chișinău din Chișinău din 08 decembrie 2016 și a hotărârii Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 16 septembrie 2016, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care cererea de

chemare în judecată să fie respinsă integral ca fiind nefondată.

În motivarea recursului recurentul a exprimat dezacordul cu decizia instanței de

apel, reiterând argumentele de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei în

instanțele inferioare.

Totodată, a invocată că instanța de apel a interpretat eronat legea și nu a dat o

apreciere cuvenită bazată pe o apreciere minuțioasă, completă și nepărtinitoare a tuturor

circumstanțelor cauzei, ignorând temeiurile de fapt prezentate în instanța de judecată.

Prin referința din 14 martie 2017 intimatul Eugeniu Borș a solicitat respingerea

recursului ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Astfel, având în vedere că recursul împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din

08 decembrie 2016 a fost depus la 07 februarie 2017, în conformitate cu art. 434 Codul de

procedură civilă, acesta se consideră depus în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

2

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în

recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a

deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii

sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este

în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită

marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CtEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

3

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Inspectoratul General al Poliției nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

(2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor

Interne se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

4