2ra-3017/16 — repararea prejudiciului material și moral și compensarea cheltuielilor de judecată

2ra-3017/16 — repararea prejudiciului material și moral și compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

dosarul nr. 2ra-199/17

prima instanță - (Judecătoria Centru, mun. Chișinău ) A. Arhip

instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Vascan, E. Fistican, V. Negru

ÎNCHEIERE

25 ianuarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Evgheni

Cugut,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Evgheni Cugut

împotriva Ministerului Justiției al Republici Moldova și Inspectoratului General al

Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la

repararea prejudiciului material și moral și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2016, prin care a

fost respins apelul declarat de Evgheni Cugut, admis apelul declarat de Inspectoratul

General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, casată

hotărîrea Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău din 18 martie 2016 și adoptată o

nouă hotărârea prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă integral,

c o n s t a t ă:

La 26 noiembrie 2015 Evgheni Cugut a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției și Inspectoratului General al Poliției, solicitând

încasarea de la Inspectoratul General al Poliției a sumei de 2 012,25 lei cu titlu de

reparare a prejudiciului material, a sumei de 5 000 lei cu titlu de compensare a

prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că la 06 iulie 2015 în

privința sa a fost întocmit prin procesul-verbal cu privire la contravenția prevăzută de

1

art. 236 alin. (1) Codul contravențional, iar prin decizia de sancționare din aceeași

dată, a fost recunoscut vinovat și sancționat de către agentul constatator al INP al IGP

al MAI, Fîrfa Andrei, cu amendă în mărime de 20 unități convenționale (400 lei) și 3

puncte de penalizare.

Nefiind de acord cu fapta incriminată și sancțiunea aplicată, Evgheni Cugut a

contestat în instanță procesul-verbal cu privire la contravenție și decizia de

sancționare, solicitând anularea acestora și încetarea procesului contravențional.

Prin hotărârea Judecătoriei Fălești din 03 septembrie 2015, devenită

irevocabilă prin neatacare, contestația a fost admisă, iar procesul-verbal cu privire la

contravenție și decizia de sancționare întocmite la 06 iulie 2015 în baza art. 236 alin.

(1) din Codul contravențional, au fost anulate, fiind dispusă încetarea procesului

contravențional.

Prin urmare, afirmă că în legătură cu întocmirea în privința sa a procesului-

verbal cu privire la contravenție și emiterea deciziei de sancționare contravențională,

i-a fost cauzat un prejudiciu material și moral.

La 28 ianuarie 2016, în cadrul ședinței de judecată, reclamantul a depus cerere

de concretizare a pretențiilor, solicitând suplimentar încasarea de la Inspectoratul

General al Poliției a sumei de 990 lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de

judecată. (f.d. 56-verso)

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18 martie 2016 s-a admis

parțial cererea de chemare în judecată depusă de Evgheni Cugut.

S-a încasat din contul Inspectoratului General al Poliției în beneficiul lui

Evgheni Cugut suma de 1 000 lei cu titlu de reparare a prejudiciului material, suma

de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecare a pricinii și suma de 75 lei cu titlu de

compensare a cheltuielilor de judecată compuse din taxa de stat.

În rest acțiunea s-a respins.

La 18 martie 2016 Inspectoratul General al Poliției a declarat apel împotriva

hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18 martie 2016, solicitând casarea

integrală a acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii ca fiind

neîntemeiată.

Ulterior, la 23 martie 2016 Evgheni Cugut a depus cerere de apel împotriva

hotărîrii instanței fond, solicitând casarea parțială a acesteia, în partea în care acțiunea

a fost respinsă, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2016 s-a respins apelul

declarat de Evgheni Cugut.

S-a admis apelul declarat de Inspectoratul General al Poliției.

S-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18 martie 2016.

S-a adoptat o nouă hotărâre prin care s-a respins integral cererea de chemare în

judecată depusă de Evgheni Cugut împotriva Ministerului Justiției și Inspectoratului

2

General al Poliției, cu privire la încasarea de la Inspectoratul General al Poliției a

prejudiciului material în mărime de 2 012,25 lei, a prejudiciului moral în mărime de

5 000 lei și a cheltuielilor de judecată suportate la examinarea cauzei respective, în

mărime de 990 lei, încasarea taxei de stat pentru depunerea cererii de apel în mărime

de 187,50 lei.

La 05 decembrie 2016, prin intermediul oficiului poștal, Evgheni Cugut a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia,

casarea integrală a deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2016 și casarea

parțială a hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18 martie 2016, în partea

în care acțiunea a fost respinsă, cu emiterea unei noi hotărîri prin care cererea de

chemare în judecată să fie admisă integral și să se încaseze din contul Inspectoratului

General al Poliției suma de 2 012,25 lei cu titlu de reparare a prejudiciului material,

suma de 5 000 lei cu titlu de compensare a prejudiciului moral, suma de 990 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată suportate la judecarea pricinii în instanța de fond, suma

de 187,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la examinarea pricinii în instanța de

apel (taxa de stat) și suma de 125 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la examinarea

pricinii în instanța de recurs (taxa de stat).

În motivarea recursului a indicat că, consideră decizia Curții de Apel Chișinău

din 21 septembrie 2016 și hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18 martie

2016, în partea în care acțiunea a fost respinsă, sunt pasibile de a fi casate ca fiind

ilegale.

În acest sens, invocă Evgheni Gugut că, decizia instanței de apel este ilegală,

din motivul că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat

o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea materială și nu

s-a pronunțat asupra celor mai importante motive ale apelului, fapt ce a dus la

soluționarea eronată a pricinii și la încălcarea dreptului său la un proces echitabil

garantat de art. 6 paragraful 1 CEDO.

Susține că, la adoptarea deciziei, instanța de apel nu a aplicat prevederile art.

53 alin. (2) din Constituție și normele legale pertinente ale Legii nr. 1545-XIII din 25

februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, deși

aceste norme legale au fost invocate și susținute expres în cererea de chemare în

judecată, cererile de concretizare a acesteia și în cererea de apel declarată împotriva

hotărârii primei instanțe.

Mai mult decât atât, instanța de apel nu a indicat din care motive nu a aplicat la

soluționarea cauzei aceste norme de drept material, prin care fapt a comis o eroare

procedurală gravă ce a dus la încălcarea dreptului său la un proces echitabil garantat

de art. 6 paragraful 1 CEDO, ceea ce constituie temei de declarare a recursului

potrivit prevederilor art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă.

3

Consideră recurentul Evgheni Cugut că sunt greșite concluziile instanței de

apel precum că cazul lui nu se încadrează în prevederile art. 19 și 441 Codul

contravențional și el nu poate cere și primi în temeiul prevederilor art. 383 alin. (1) și

art. 384 alin. (2) lit. u) Codul contravențional, repararea prejudiciului ce constă din

cheltuielile suportate în procesul contravențional, pe motivul că potrivit dispozitivului

hotărârii Judecătoriei Fălești din 03 septembrie 2015 (dosar nr. 5r- 40/15), el nu ar fi

fost declarat nevinovat, iar procesul contravențional a fost încetat din motivul

declarării nulității procesului-verbal cu privire la contravenție, cu anularea deciziei de

sancționare contravențională. Or, instanța de apel a interpretat eronat prevederile art.

441, 383 și 384 alin. (2) lit. u) Codul contravențional.

Susține că, interpretarea eronată a prevederilor art. 441, 383 și 384 alin. (2) lit.

u) Codul contravențional de către instanța de apel rezultă și din faptul că instanța de

apel a ignorat că hotărârea irevocabilă a Judecătoriei Fălești nr. 5r-40/15 din 03

septembrie 2015 echivalează cu o sentință de achitare a sa de sub o acuzație în

materie penală în sensul autonom al acestei noțiuni prevăzută de art. 6 CEDO.

Indică recurentul că deoarece hotărârea menționată este irevocabilă și are

calitate de lucru judecat (res judecata), instanța de apel pentru judecarea justă a

pricinii era obligată să țină cont și să aplice efectele acesteia reieșind din întreg

conținutul său, inclusiv constatările instanței din partea descriptivă-motivare a

acesteia.

Referitor la concluziile instanței de apel din decizia recurată precum că, potrivit

prevederilor art. 383 alin. (1) și art. 384 alin. (2) lit. u) Codul contravențional,

reclamantul Cugut Evgheni urma să solicite repararea prejudiciului sub formă de

cheltuieli suportate în legătură cu procesul contravențional în cadrul acestui proces

contravențional, și deoarece el a omis să facă acest lucru în cadrul procesului

contravențional, conform prevederilor art. 1404 alin. (1) și alin. (3) Codul civil dânsul

nu mai este în drept să înainteze astfel de cerințe în cadrul unui proces civil,

consideră că, sunt greșite, întrucât instanța de apel a interpretat eronat art. 383 și art.

384 alin. (2) lit. u) Codul contravențional, la fel, eronat a aplicat prevederile art. 1404

alin. (1) și alin. (3) Codul civil, care nu trebuiau aplicate la soluționarea prezentei

pricini.

Reține că, din prevederile art. 383 alin. (3) Codul contravențional rezultă cert

că, dreptul persoanei în privința căreia a fost pornit proces contravențional de a cere

repararea prejudiciilor și cheltuielile suportate în legătură cu procesul respectiv, se

nasc doar din momentul în care a devenit definitivă hotărârea prin care ea este

declarat nevinovată sau răspunderea contravențională a fost înlăturată pe temeiuri de

reabilitare, adică din momentul când se întrunește condiția - „a devenit definitivă

hotărârea prin care este declarată nevinovată sau răspunderea contravențională a fost

înlăturată”. Or, art. 383 alin. (3) Codul contravențional prevede expres că, persoana în

4

privința căreia a fost pornit proces contravențional se repune în dreptul de care a fost

privată și ei i se repară cheltuielile suportate în proces, dacă, prin hotărâre definitivă,

este declarată nevinovată sau răspunderea contravențională este înlăturată, cu

excepția cazului de amnistie.

Astfel, menționează că, hotărârea Judecătoriei Fălești din 03 septembrie 2015,

prin care a fost înlăturata răspunderea contravențională în privința sa, a devenit

definitivă la 18 septembrie 2015 după expirarea termenului de atac cu recurs.

Prin urmare, consideră că dreptul de a cere repararea prejudiciului material și

moral, inclusiv de a cere compensarea cheltuielilor de asistență juridică, a apărut la

18 septembrie 2015 când dânsul a dobândit dreptul de a înainta cererea de chemare în

judecată.

De asemenea, invocă recurentul că, instanța de apel în mod eronat a aplicat la

caz prevederile art. 1404 alin. (l)-(3) Codul civil, or, aceste norme de drept material

nu sunt aplicabile la soluționarea unor astfel de categorii de cauze, deoarece ele sunt

aplicabile doar la soluționarea litigiilor de contencios administrativ, în coroborare cu

prevederile Legii contenciosului administrativ.

Totodată, susține reclamantul că, hotărârea primei instanțe, în partea în care

acțiunea a fost respinsă, este neîntemeiată și ilegală, or, concluziile expuse în

hotărâre, sunt în contradicție cu circumstanțele de fapt și de drept ale pricinii.

De asemenea, prima instanță a interpretat eronat și nu a aplicat normele de

drept material și procedural care trebuiau să fie aplicate.

Referitor la ilegalitatea hotărârii instanței de fond, în partea în care s-a respins

pretenția cu privire la repararea prejudiciului material, consideră că, este neîntemeiată

și ilegală.

Astfel, indică că, prima instanță a ignorat faptul că potrivit art. 53 alin. (2) din

Constituție, coroborat cu art. 383 alin. (3), art. 384 alin. (2) lit. u) Codul

contravențional, și cu art. 1, 2, 3, 7 lit. g), 13 din Legea nr. 1545 din 25 februarie

1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, are

dreptul legal la repararea integrală (reslitutio in integrum) a prejudiciului material

cauzat ca urmare a tragerii lui ilegale la răspundere contravențională și sancționarea

contravențională, inclusiv dreptul la compensarea tuturor cheltuielilor suportate în

procesul contravențional.

În acest sens, a indicat că, argumentele pertinamente care rezultă din normele

legale sus-indicate au fost deja expuse mai sus cu referință la ilegalitatea deciziei

instanței de apel.

Referitor la ilegalitatea hotărârii primei instanțe în partea ce se referă la

pretenția cu privire la repararea prejudiciului moral, consideră că, concluziile primei

instanțe sunt greșite, întrucât sunt bazate pe o interpretare vădit eronată a normelor de

5

drept material pertinente, motiv din care, hotărâre respectivă în partea respingerii

pretenției cu privire la repararea prejudiciului moral este pasibilă de casare cu

adoptarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea în această parte să fie admisă integral,

cu încasarea de la pârât a unei compensații bănești pentru prejudiciul moral cauzat, pe

care reclamantul a estimat-o în mărime de 5 000 lei.

Referitor la ilegalitatea hotărârii în partea ce se referă la compensarea

cheltuielilor de judecată suportate în pricina civilă, o consideră neîntemeiată și ilegală

din motivul că, prima instanță neîntemeiat și contrar legii a admis doar parțial

pretenția și a respins integral pretenția cu privire la repararea prejudiciului moral.

La fel, consideră ilegală hotărârea primei instanțe în partea în care a dispus

încasarea doar o jumătate din suma taxei de stat de 150 lei achitată la depunerea

acțiunii pentru pretenția privind repararea prejudiciului material, și din motivul că

suma de 150 lei plătită de reclamant reprezintă suma minimă a taxei de stat prevăzută

de lege care urmează a fi plătită în mod obligatoriu de orice reclamant-persoană

fizică, indiferent de valoarea acțiunii. Prin urmare, chiar și în cazul admiterii parțiale

a pretenției cu caracter patrimonial, instanța era obligată să oblige pârâtul să

compenseze reclamantului întreaga sumă a taxei de stat de 150 lei plătită de el la

depunerea acțiunii pentru această pretenție.

Prin referința din 23 ianuarie 2016 reprezentantul Inspectoratului General al

Poliției, Valentin Andriuța, a indicat că argumentele recursului sunt neîntemeiate și

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de

procedură civilă, iar prin urmare recursul declarat de Evgheni Cugut urmează a fi

considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Având în vedere că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa

recurentului la 10 octombrie 2016 (f.d. 145), iar la materialele dosarului nu este

anexată dovada legală de recepționare, recursul depus de Evgheni Cugut la 05

decembrie 2016, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 161), se consideră declarat în

termen.

6

Analizând modul în care recurentul Evgheni Cugut și-a exercitat dreptul la

recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanței de apel atacate,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) Codul de procedură civilă.

Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenței temeiurilor de

declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele

stabilite de norma precitată, instanța de apel aplicând corect normele de drept

material și de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației, în

viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în

prevederile art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și nu constituie

temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se numai legalitatea

deciziei dar nu și temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reiterează și jurisprudența CEDO, conform cărei recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri, însă motivele recursului invocat în speță sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat în mod corespunzător.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432

alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia

probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a

apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a

7

probelor stabilite la art. 130 Codul de procedură civilă. Din recursul declarat nu

rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către

instanța de apel a normelor de drept material, colegiul menționează că în cererea de

recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept

material și din care circumstanțe aceasta rezultă. Colegiul reține că acesta argument al

recurentului poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de

legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Evgheni Cugut nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură

civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de Evgheni Cugut, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

8