Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 10.03.2017
respins

2r-162/17 — anularea procesului verbal din 18 septembrie 2015

HOTĂRÂRE
10.03.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea procesului verbal din 18 septembrie 2015
Temei legal
impunerea cererilor cu taxă de stat
Citează această cauză
2r-162/17 — anularea procesului verbal din 18 septembrie 2015 (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.2r-162/17 prima instanță: Gh. Balan instanța de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol D E C I Z I E 10 martie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Nicolae Craiu Svetlana Filincova examinând recursul declarat de către Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP prin intermediul avocatului său, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Duca Ion împotriva Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP cu privire la anularea procesului-verbal din 18 septembrie 2015, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, prin care a fost respinsă cererea Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP privind scutirea de la plata taxei de stat sau amînarea acesteia și apelul a fost restituit, c o n s t a t ă La 21 decembrie 2015, Duca Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP cu privire la anularea procesului-verbal din 18 septembrie 2015. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 07 iunie 2016, a fost admisă acțiunea. S-a anulat procesul-verbal al ședinței Consiliului Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP din 18 septembrie 2015 (f.d. 48, 51-55). La 08 iunie 2016, Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP prin intermediul avocatului său a declarat apel nemotivat și fără achitarea taxei de stat, împotriva hotărîrii primei instanțe (f.d. 30). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 septembrie 2016, nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP prin intermediul avocatului său, fiindu-i acordat termen pînă la 11 octombrie 2016 ora 12-00 pentru prezentarea cererii de apel motivate și a dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 75 lei (f.d.60-61).

La 11 octombrie 2016, Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP prin intermediul avocatului său a depus către instanța de apel cerere prin care a solicitat ca să fie scutit apelantul de la plata taxei de stat, în temeiul art. 85 alin. (4) CPC, ori să fie aplicate prevederile art. 86 CPC și să fie amînată plata acesteia. În ce privește 1 motivarea apelului, apelantul a propus prin cererea dată ca instanța de apel să rețină esența referinței prezentate de către Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP în prima instanță, precum și explicațiile notate în procesul-verbal al ședinței de judecată (f.d.

68). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, a fost respinsă cererea Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP înaintată prin intermediul avocatului său privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului sau amînarea achitării acesteia cu restituirea apelului, din motiv că apelantul nu a achitat taxa de stat în termenul acordat de către instanța de judecată și nu a prezentat motivele de fapt și de drept ale apelului (f.d.72-75). La 06 decembrie 2016 Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP prin intermediul avocatului său a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi soluții prin care să fie scutit apelantul de la plata taxei de stat și remiterea dosarului către instanța de apel pentru examinarea cererii de apel declarate.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Prin prisma normei de drept citate, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că recursul depus de avocatul Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP prin intermediul oficiului poștal, la 06 decembrie 2016, este declarat în termen. În motivarea cererii de recurs recurentul a menționat că instanța de apel eronat a aplicat normele de drept procedural. Invocă că Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP este în proces de insolvabilitate și astfel nu are posibilitatea financiară de a efectua careva plăți.

La fel, remarcă că cererea de apel pe care a depus-o la 08 iunie 2016 este una motivată cu trimitere la art. 386 alin. (1) lit. a), b), c), d) și art. 387 lit. a), b), c) CPC precum și la esența art. 239 CPC. Invocă că anume instanței de apel îi revine sarcina reanalizării motivelor de fapt și de drept din pricina dată. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat împotriva încheierii din 22 noiembrie 2016 neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 83 CPC, taxa de stat reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către instanța judecătorească în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a pricinii civile sau cărora li se eliberează copii de pe documentele din dosar. În acțiunile patrimoniale, taxa de stat se 2 determină în funcție de caracterul și valoarea acțiunii, iar în acțiunile nepatrimoniale și în alte cazuri prevăzute de lege, în proporții fixe, conform Legii taxei de stat.

În conformitate cu art. 84 CPC, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (inițială și reconvențională), cererea intervenientului principal, cererea vizînd pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanței judecătorești, cererea de declarare a insolvabilității, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărîrilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum și cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătorești. Conform art. 3 alin. (1) lit. j) a Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992 pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanțelor judecătorești se achită 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 75% din taxa calculată din suma contestată.

În conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii. Conform art. 365 alin. (1) lit. d) CPC, în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. La 08 iunie 2016 Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP prin intermediul avocatului său a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanțe, fără anexarea dovezii achitării taxei de stat (f.d. 30). În conformitate cu art. 368 alin (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Din actele pricinii s-a stabilit că, prin încheierea instanței de apel din 08 septembrie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP prin intermediul avocatului său, fiindu-i acordat termen pînă la 11 octombrie 2016 ora 12-00 pentru prezentarea cererii de apel motivate și a dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 75 lei (f.d.60-61). Încheierea dată i-a fost comunicată avocatului Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP la 22 septembrie 2016, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție anexat la materialele pricinii (f.d. 63). Prin urmare, Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP a cunoscut cu certitudine că în cazul neîndeplinirii indicațiilor instanței de judecată, cererea de apel î-i va fi restituită.

Tot din materialele pricinii rezultă că la 11 octombrie 2016, avocatul Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP, a depus cerere prin care a solicitat ca să fie scutit apelantul de la plata taxei de stat, în temeiul art. 85 alin. (4) CPC, ori să fie aplicate prevederile art. 86 CPC și să fie amînată plata acesteia (f.d. 68). Conform art. 85 alin. (4) CPC, în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică este scutită de către judecător (de către instanța judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei. Conform art. 86 alin. (1) CPC, judecătorul sau instanța judecătorească este în drept să decidă amînarea sau eșalonarea plății taxei de stat pentru una sau pentru ambele părți, ținînd cont de situația lor materială.

3 Ca temei de admitere a cererii, avocatul Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP a menționat că apelantul nu dispune de surse financiare pentru a achita taxa de stat, ca dovadă fiind starea de insolvabilitate a acesteia. Instanța de recurs, reține că suma de 75 lei taxă de stat ce urma a fi achitată de către apelant pentru declararea apelului, este o sumă reală ce poate fi suportată de către Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP. Or, recurentul la cererea data nu a anexat nic-o probă întru confirmarea celor menționate.

Mai mult de cît atît potrivit art. 86 alin. (2) CPC, persoanele juridice declarate în stare de insolvabilitate, la introducerea în instanța de judecată a acțiunilor de urmărire a creanțelor debitoare, de anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanțiilor acordate, a tranzacțiilor încheiate și a actelor de transfer de proprietate, precum și la atacarea hotărârilor judecătorești adoptate pe marginea acestor litigii, plătesc taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai târziu de 6 luni din data adoptării de către instanța de judecată a hotărârii. La caz, Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP nu cade sub incidența normei de drept supra enunțate, deoarece ultima în prezenta acțiune are calitatea de pîrît dar nu de reclamant, respectiv în condițiile constatate ultima avea obligația de a achita taxa de stat la depunerea cererii de apel.

Argumentul recurentului că cererea de apel a fost depusă motivată, la fel nu poate fi reținut, deoarece potrivit 365 alin. (1) lit. d) CPC, clar rezultă că apelantul la depunerea cererii de apel urmează să indice motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Prin urmare instanța de apel justificat a aplicat prevederile art. 369 CPC, și a dispus restituirea cererii de apel. Or, conform art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). În conformitate cu art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale.

În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Contrar acestor prevederi legale, Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP nu a dat dovadă de diligență, nu a manifestat interes de soarta dosarului și în termenul acordat nu a prezentat taxa de stat pentru depunerea apelului și motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază cererea sa. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că argumentele invocate în cererea de recurs sunt declarative, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat și necesită să fie respins cu menținerea încheierii contestate.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP prin intermediul avocatului său. 4 Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Duca Ion împotriva Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 51/336 COOP cu privire la anularea procesului- verbal din 18 septembrie 2015. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președinte, judecător Tatiana Vieru Judecători Nicolae Craiu Svetlana Filincova 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-03-29
0,96
2ra-643/17 — contestarea actului administrativ
Prima instanță: Judecătoria Botanica, municipiul Chișinău, Judecător – Angela Furdui Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – Iulia Cimpoi, Natalia Simciuc, Lidia Bulgac. Dosar nr.2ra-643/17 ÎNCHEIERE 29 martie 2017 municipiu
CSJ 2016-11-16
0,95
2ac-182/16 — contestarea actului administrativ, obligarea excluderii din factura de plată a datoriei pretinse și prezentării descifrării pe tipuri de servicii a datoriei, repararea prejudiciului moral
dosarul nr. 2ac-182/16 Î N C H E I E R E 16 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, Judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Oleg
CSJ 2017-03-29
0,94
2ra-635/17 — anularea proceselor - verbale ale adunării generale
Dosarul nr.2ra- 635/17 Instanţa de fond: Judecătoria mun. Botanica, mun. Chişinău – Gh. Balan Instanţa de apel: CA Chişinău – A. Panov, N. Simciuc, A. Minciuna Î N C H E I E R E 29 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de C
CSJ 2018-12-12
0,94
3ra-1415/18 — obligarea excluderii din factura de plată a unor servicii
124, vol. II). Prin încheierea din 25 martie 2016 a Judecătoriei Botanica mun. Chişinău, au fost scoase de pe rol acțiunile de concretizare a cerințelor depuse de Ion Duca, Silvia Duca, Fedosii Cavcaliuc, Grigore Ciobu, Pavel Paşcov şi Leon
CSJ 2017-01-25
0,94
2ri-10/17 — cu privire la validarea popririi și încasarea datoriei de la terții popriți
prima instanţă : A. Nogai dosarul nr. 2ri-10/17 DECIZIE 25 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă