2ra-318/17 — decăderea succesorului nedemn din dreptul la succesiune

dosarul nr. 2ra-318/17

prima instanță - (Judecătoria Bălți) S. Ghercavii

instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) A. Albu, A. Toderaș, O. Moraru

ÎNCHEIERE

22 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, Galina Stratulat

judecători Sveatoslav Moldovan

Dumitru Mardari

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Andrei

Furtună,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexei Prepelița

împotriva lui Andrei Furtună, intervenient accesoriu notarul public Adrian Popovici cu

privire la declararea nulității testamentului și acțiunea reconvențională a lui Andrei

Furtună împotriva lui Alexei Prepelița cu privire la decăderea succesorului nedemn din

dreptul la succesiune,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 25 octombrie 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de Andrei Furtună și menținută hotărârea Judecătoriei Bălți din

30 martie 2016,

c o n s t a t ă:

La 17 decembrie 2013 Alexei Prepelița a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Andrei Furtună, solicitând declararea nulității testamentului semnat de

Vasili Prepelița la 27 iunie 2012 și autentificat de notarul public Adrian Popovici.

În motivarea acțiunii, reclamantul Alexei Prepelița a indicat că este fiul lui Vasili

Prepelița (decedat la 08 martie 2013), care a fost în căsătorie cu Ecaterina Prepelița din

21 iulie 1978, căsătoria fiind înregistrată cu nr. 31 în Primăria Bilicenii Vechi, r-nul

Lazovsc, și desfăcută la 07 martie 2008 la OSC Bălți sub nr. 120. În timpul căsătoriei,

părinții lui au devenit coproprietari ai apartamentului nr. 101 din str. Tiraspol, 5, mun.

Bălți.

Susține reclamantul că, după decesul lui Vasili Prepelița, fiind succesor legal al

defunctului s-a adresat la notar pentru a accepta succesiunea averii rămase după

decesul lui. La notar a aflat despre faptul că, defunctul la 27 iunie 2012 a semnat un

testament prin care a testat averea sa lui Andrei Furtună.

Reieșind din faptul că, Vasili Prepelița până la deces suferea de tulburare

organică de personalitate în urma afecțiunii cerebrale cu hemipareză pe dreapta,

sindrom demențial, concomitent cardiopatie mixtă: ischemică, dis metabolică Angor

pectoral de efort CF 2ICV gr. I. Fibrilație atrială normosistolică, demență mixtă HTA,

AVC cu hemipareză pe partea dreaptă, a suportat stare confuzională cu agitație

1

psihomotorie, concomitent: CPI. Angor pectoral de efort CF gr. III, fibrilație artrială

cronică, f. tahisistolică. HTA gr. III, evoluție de pusee risc foarte înalt, consideră că, el

nu avea discernământ la semnarea testamentului, motiv din care solicită declararea

nulității absolute a testamentului în conformitate cu prevederile art. 225 Codul civil.

În scopul stabilirii faptelor ce au o deosebită importanță pentru soluționarea

litigiului și datorită necesității unor cunoștințe speciale pentru aprecierea capacității și

stării psihice a defunctului Vasili Prepelița, consideră că este necesar de a fi numită

expertiza psiholog-psihiatrică post mortem în comisie.

Mai mult ca atât consideră că, testamentul semnat de Vasili Prepelița la 27 iunie

2012 este lovit de nulitate și pe motivul că, la semnarea acestuia, în calitate de masă

succesorală, a fost indicat întregul apartament nr. 101 din str. Tiraspol, 5, mun. Bălți,

pe când, apartamentul menționat a fost dobândit de soții Vasili Prepelița și Ecaterina

Prepelița în timpul căsătoriei și constituie proprietate comună în devălmășie a acestora

și, respectiv, Vasili Prepelița nu era în drept să testeze întregul apartament, ci doar ½

cotă-parte.

La 29 octombrie 2015 Andrei Furtună a înaintat acțiune reconvențională

împotriva lui Alexei Prepelița, solicitând declararea lui Alexei Prepelița succesor

nedemn la moștenirea rămasă după decesul lui Vasili Prepelița pe motivul eschivării cu

rea-credință de la executarea obligației de întreținerea defunctului.

În motivarea acțiunii reconvenționale Andrei Furtună a indicat că, la 08 martie

2013 a decedat unchiul său Vasili Prepelița care, până la deces, pe parcursul a 3 ani, a

locuit la el în or. Sîngerei, deoarece fiul acestuia l-a alungat de acasă. În urma unui

ictus ischemis suportat în anul 2009, la Vasili Prepelița s-a dereglat funcția vorbirii.

Originea maladiei lui ține de relațiile ostile din partea soției și fiului acestuia.

Comportamentul pârâtului față de defunct era unul agresiv și brutal, anume fiul l-a

internat de două ori în Spitalul de Psihiatrie Bălți, sub pretextul că, ar fi fost

scandalagiu, alcoolic și conflictual, luîndu-i buletinul de identitate și hainele. Dar

acestea erau doar niște insinuări din partea pârâtului pentru a-l înjosi pe defunct.

Susține că Vasili Prepelița s-a adresat de nenumărate ori la Comisariatul de

poliție și Procuratura mun. Bălti cu plângeri pe faptul maltratării sale din partea fiului.

La fel reclamantul îi interzicea să se folosească de apartament, l-a instalat într-o

cameră fără mobilă, dormea pe o saltea ruptă la podea, i-a luat cheile de la apartament,

î-i interzice să se folosească de comodități. Acest comportament a și dus la înrăutățirea

stării sănătății lui. Neavând altă ieșire din situație Vasili Prepelița a trecut cu traiul la

sora sa Nadejda Oncea și la Andrei Furtună în or. Sîngerei, unde a locuit din anul 2010

până la deces. În această perioadă fiul nu l-a telefonat, nu l-a vizitat, nu i-a cumpărat

medicamente sau alimente, cunoscând că și-a alungat tatăl din casă într-o stare foarte

rea a sănătății. Starea sufletească a lui Vasili Prepelița din această cauză era foarte

grea.

Indică Andrei Furtună că pe parcursul acestei perioade Vasili Prepelița s-a atașat

mult de el și la 27 iunie 2012 a hotărât să-i testeze averea, întocmind în acest sens un

testament la notarul Adrian Popovici.

Mai indică că, pârâtul s-a eschivat de la întreținerea tatălui său Vasili Prepelița

atunci cînd acesta avea cea mai mare nevoie de ajutorul și susținerea sa. Cu atât mai

mult că, pârâtul a manifestat față de defunct o rea-atitudine, ceea ce a contribuit la

înrăutățirea stării lui de sănătate.

2

Consideră că plângerile depuse de către defunct privind maltratarea sa

demonstrează că, Alexei Prepelița nu și-a onorat obligațiunile sale de întreținere a

tatălui, care era grav bolnav și necesita o atenție sporită și îngrijire specială. Aceste

circumstanțe demonstrează că fiul lui a acționat în așa mod doar pentru a grăbi decesul

testatorului, urmărind scopul de îmbogățire.

Prin hotărîrea Judecătoriei Bălti din 30 martie 2016 s-a admis cererea de

chemare în judecată depusă de Alexei Prepelița.

S-a declarat nul testamentul semnat de către defunctul Vasili Prepelița la 27

iunie 2012 pe numele lui Andrei Furtună, autentificat de notarul public Adrian

Popovici și înregistrat sub nr. 3500.

S-a respins ca fiind tardivă cererea reconvențională înaintată de Andrei Furtună

împotriva lui Alexei Prepelița.

Ne fiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 30 martie 2016 Andrei Furtună

a declarat apel, solicitând casarea hotărârii, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care

să fie respinsă acțiunea inițială și admisă acțiunea reconvențională.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 25 octombrie 2016 s-a respins apelul

declarat de Andrei Furtună și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Bălți din 30 martie

2016.

La 27 decembrie 2016, prin intermediul oficiului poștal, Andrei Furtună a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia,

casarea deciziei Curții de Apel Bălți din 25 octombrie 2016 și a hotărârii Judecătoriei

Bălți din 30 martie 2016, cu transmiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel,

pentru numirea unei expertize psihiatrice post-mortem repetate.

În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, pe care le consideră neîntemeiate și pasibile de a fi casate,

deoarece la emiterea acestora instanțele de judecată nu au aplicat legea care trebuia să

fie aplicată.

Totodată, invocă recurentul că, instanțele inferioare de judecată au încălcat

principiul contradictorialității, disponibilității și egalității armelor, iar concluziile

instanțelor sunt eronate și contradictorii cu circumstanțele cauzei.

Consideră că concluziile instanței bazate pe cele din Raportul de expertiză

psihiatrico-legală ambulatorie post-mortem nr. 175f/f-2014 sunt eronate și

neîntemeiate. Iar, în cadrul examinării cauzei a depus cereri în instanța de fond și în

instanța de apel prin care a solicitat numirea unei expertize psihiatrico-legală post-

mortem repetată, cu petrecerea acesteia peste hotarele țării, dar instanțele au respins

cererea dată, privându-l și încălcându-i dreptul la apărare consfințit la art. 6 CEDO, art.

20 din Constituție și art. 5 din Codul de procedură civilă, care proclamă accesul liber la

justiție a fiecărui cetățean.

La fel, instanțele de judecată, fără temei, au considerat cererea reconvențională

ca fiind tardivă deoarece au fost prezentate suficiente probe că intimatul Alexei

Prepelița urmează să fie declarat succesor nedemn la succesiunea rămasă după decesul

lui Vasili Prepelița.

Susține că, prin derogare de la prevederile art. 239 Codul de procedură civilă,

instanța de fond și instanța de apel și-au bazat hotărârile pe presupuneri.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

3

Astfel, având în vedere că copia deciziei recurate, expediată în adresa

participanților la proces la 30 noiembrie 2016 (f.d. 207), a fost recepționată de recurent

la 06 decembrie 2016 (f.d. 209), în conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă,

recursul se consideră depus în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință

de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

4

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CtEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Andrei

Furtună nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de Andrei Furtună se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

Galina Stratulat

judecători Sveatoslav Moldovan

Dumitru Mardari

5