2ra-240/17 — încasarea sumei

2ra-240/17 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: Gh. Stratulat dosarul nr. 2ra-240/17

instanța de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol

Î N C H E I E R E

15 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Cooperativa de producție „Auto-Rapid”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Biroului Național al

Asigurătorilor de Autovehicule împotriva Cooperativei de producție „Auto-

Rapid”, intervenienți accesorii Valeriu Cuzmenco, Andrei Chiriac și Compania

internațională de asigurări „Asito” societate pe acțiuni cu privire la încasarea

sumei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016, prin

care a fost respins apelul declarat de către Cooperativa de producție „Auto-

Rapid” și menținută hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 09

iunie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 19 decembrie 2014, Biroul Național al Asigurătorilor de

Autovehicule a depus cerere de chemare în judecată împotriva CP „Auto-

Rapid”, intervenienți accesorii Valeriu Cuzmenco, Andrei Chiriac cu privire la

încasarea sumei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 02 noiembrie 2012, s-a

produs un accident rutier, în urma căruia a fost deteriorat autovehiculul de

model Toyota Hilux, cu nr. de înmatriculare HN AY 094, ce aparține lui Igor

Șerban.

Menționează că, conform procesului-verbal cu privire la contravenție

nr.MAI 01885953, vinovat de comiterea accidentului rutier a fost recunoscut

Valeriu Cuzmenco, conducătorul autovehiculului de model Mercedes 313 CDI,

cu nr. de înmatriculare C MP 867, posesorul căruia este CP „Auto-Rapid”.

Susține că, Igor Șerban a depus o cerere la Biroul Național al

Asigurătorilor de Autovehicule, prin care a solicitat achitarea despăgubirii de

asigurare, deoarece persoana vinovată în producerea accidentului nu deținea

polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă.

Afirmă că, la data de 05 septembrie 2013, a achitat lui Igor Șerban din

mijloacele Fondului de protecție a victimelor străzii suma de 16 489,16 lei, cu

1

titlu de despăgubire de asigurare pentru daunele cauzate autovehiculului de

model Toyota Hilux în urma producerii accidentului rutier.

Relevă că, la momentul producerii accidentului, persoana recunoscută

vinovată, Valeriu Cuzmenco activa în calitate de șofer în cadrul CP „Auto-

Rapid” și deservea ruta nr. 166.

Astfel, invocă că, la data de 02 octombrie 2013, a expediat în adresa

pârâtei o cerere prealabilă, prin care a solicitat restituirea în mod benevol a

despăgubirii de asigurare achitată, însă aceasta nu a fost executată.

Solicită încasarea din contul pârâtei în beneficiul său a sumei de

16 489,16 și a cheltuielilor de judecată, compuse din taxa de stat în sumă de

494,67 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 4 000 lei.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 12

martie 2015 a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu CIA

„Asito” SA.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 09 iunie 2016 a fost

admisă parțial acțiunea și a fost încasată din contul CP „Auto-Rapid” în

beneficiul Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule suma de

16 489,16 și cheltuielile de judecată compuse din taxa de stat în sumă de 494,67

lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3 000 lei.

Prima instanță, ajungând la această concluzie, a constatat că, la data de 02

noiembrie 2012, în mun. Chișinău s-a produs accidentul rutier, în urma căruia a

fost deteriorat autovehiculul de model Toyota Hilux, cu nr. de înmatriculare HN

AY 094, ce aparține lui Igor Șerban, iar conform procesului-verbal cu privire la

contravenție nr. MAI 01885953, vinovat de comiterea accidentului rutier a fost

recunoscut Valeriu Cuzmenco, conducătorul autovehiculului de model Mercedes

313 CDI, cu nr. de înmatriculare C MP 867, care se află în posesia și folosința

CP „Auto-Rapid”, fără a fi încheiat un contract de asigurare individual.

Totodată, prima instanță a constatat că, conform actului de stabilire a

despăgubirii din 04 septembrie 2013, întocmit de către Biroul Național al

Asigurătorilor de Autovehicule, în baza cererii lui Igor Șerban, suma

despăgubirii propusă spre achitare constituie 16 489,16 lei.

Astfel, având în vedere faptul că, vinovat de producerea accidentului

rutier a fost recunoscut Valeriu Cuzmenco, conducătorul autovehiculului de

model Mercedes 313 CDI, cu nr. de înmatriculare C MP 867, care era deținut în

posesia și folosința CP „Auto-Rapid”, prima instanță a concluzionat că, suma de

16 489,16 lei urmează a fi încasată în mod forțat de la CP „Auto-Rapid”, făcând

trimitere la prevederile art. art. 20 alin. (5), 33 alin. (1), (3), (8) ale Legii nr. 414

din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă

pentru pagube produse de autovehicule și ale art. 1410 alin. (1), (2) și art. 1403

alin. (1) din Codul civil.

Prima instanță, micșorând cuantumul cheltuielilor de asistență juridică, și-

a argumentat concluzia prin faptul că, suma solicitată în mărime de 4 000 lei

este exagerată în raport cu complexitatea dosarului, iar suma de 3 000 lei este

una reală, necesară și rezonabilă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016 a fost respins

apelul declarat de către CP „Auto-Rapid” și menținută hotărârea primei instanțe.

2

La data de 14 decembrie 2016, CP „Auto-Rapid” a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor judecătorești și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii ca

neîntemeiată.

În motivarea recursului a indicat că, decizia instanței de apel și hotărârea

primei instanțe sunt ilegale și neîntemeiate, deoarece au fost interpretate eronat

normele de drept material și procedural și, anume, Legea cu privire la asigurarea

obligatorie de răspundere civilă auto, precum și nu a fost aplicată legea care

trebuia să fie aplicată și, anume, art. 17 din Legea cu privire la asigurări, art. art.

4, 7,10, 15, 20 din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă

auto și art. 1313 și 1315 din Codul civil.

Menționează că, instanța de apel și-a întemeiat decizia în baza art. 8 din

Legea nr. 414 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, în

redacția nouă, modificările în vigoare din 20 iulie 2012, 15 august 2014 și 05

februarie 2016, pe când contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă

auto, în baza căruia a fost emisă polița de asigurare AA nr. 0439891 din 14 iulie

2012, a fost încheiat între asigurător, CIA „Asito” SA și proprietarul

autovehiculului, posesor în sensul Legii enunțate, care a fost implicat în

accidentul rutier, Mihail Jdanov, la 14 iulie 2012, în condițiile legii vechi, care,

conform art. 8 alin. (2) lit. b), admitea la utilizarea autovehiculul a unui număr

nelimitat de persoane, fapt confirmat prin polița de asigurare, anexată la dosar.

Astfel, consideră că, concluzia instanțelor de judecată precum că,

contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto din 14 iulie 2012,

încheiat între CIA „Asito” SA și Mihail Jdanov, valabil la momentul producerii

accidentului rutier, nu acoperă riscul utilizatorului Valeriu Cuzmenco, angajat al

CP „Auto-Rapid”, este una greșită, neîntemeiată și ilegală, bazată pe

interpretarea eronată a normei citate. Or, conform art. 7 alin. (l) al Legii cu

privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, nr. 414 în redacția

anului 2006, în cadrul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, cazul

asigurat este accidentul produs de un autovehicul, al cărui posesor a îndeplinit

obligația de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, cu cauzarea de

prejudicii, iar conform art. 17 alin. (2) din Legea cu privire la asigurări nr. 407

din 21 decembrie 2006, asigurătorul nu este în drept să nu plătească

despăgubirea de asigurare în cadrul asigurării de răspundere civilă. În asigurarea

de răspundere civilă, asigurătorul are dreptul, în cazurile prevăzute la alin. (l), la

acțiune de regres față de persoana răspunzătoare de cauzarea prejudiciului.

Invocă că, instanțele de judecată, la examinarea cauzei, nu au constatat în

baza cărui temei juridic asigurătorul a refuzat achitarea despăgubirii de asigurare

în condițiile valabilității contractului de asigurare obligatorie de răspundere

civilă auto, încheiat între CIA „Asito” SA și Mihail Jdanov la 14 iulie 2012,

precum și temeiul juridic de achitare de către Biroul Național al Asigurătorilor

de Autovehicule a unui risc asigurat. Or, Mihail Jdanov, proprietarul

autovehiculului implicat în accidentul rutier, deținea polița de asigurare de

răspundere civilă auto, valabilă la data producerii accidentului, care expres

prevede că, acest automobilul poate fi utilizat de un număr nelimitat de persoane,

adică riscul acestor persoane, inclusiv al lui Valeriu Cuzmenco, utilizatorul

3

autovehicolului la momentul producerii accidentului rutier, este acoperit de

contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto din 14 iulie 2012.

Susține că, la materialele dosarului lipsesc careva probe, ce ar confirma că

contractul enunțat a încetat, a fost reziliat sau declarat nul.

Relevă că, Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule a achitat un

risc asigurat, însă obligația de despăgubire îi revine asigurătorului, CIA „Asito”

SA, conform art. 15 alin. (1) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de

răspundere civilă auto, nr. 414 în redacția anului 2006.

Mai invocă că, instanțele de judecată eronat au interpretat și prevederile

art. 33 din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, în

redacția anului 2006, deoarece în speță, proprietarul și posesorul

autovehiculului, Mihail Jdanov a respectat obligația de asigurare obligatorie de

răspundere civilă auto și a încheiat cu CIA „Asito” SA contractul de asigurare

obligatorie de răspundere civilă auto la 14 iulie 2012.

Consideră că, conform art. 33 alin. (8) din Legea cu privire la asigurarea

obligatorie de răspundere civilă auto, nr. 414 în redacția anului 2006, Biroul

Național al Asigurătorilor de Autovehicule, pentru a recupera sumele cheltuite

din Fondul de protecție a victimelor străzii, urmează să înainteze în limitele

despăgubirii de asigurare achitate, acțiune de regres față de persoanele

răspunzătoare de prejudiciu și, anume, față de Valeriu Cuzmenco și CIA „Asito”

SA, iar CP „Auto-Rapid” figurează greșit în calitate de pârât pe această cauză.

Prin referința depusă la data de 03 februarie 2017 Biroul Național al

Asigurătorilor de Autovehicule a solicitat declararea recursului ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei ilegale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost declarat în termen, or,

din materialele cauzei nu poate fi stabilită cu certitudine momentul comunicării

deciziei contestate pentru a determina respectarea termenului de declarare a

recursului.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele

motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

4

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe

la judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i

s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de

desfășurare a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către CP „Auto-

Rapid” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței

CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere

îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea

de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16

aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către CP „Auto-Rapid”, asemenea

aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul CP „Auto-Rapid” ca inadmisibil.

5

În conformitate cu prevederile art. art. 269-270, art. 431 alin. alin. (1) și

(2), art. 433 lit. a) și art. 440, CPC, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Cooperativa de producție „Auto-Rapid” se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Iulia Sîrcu

judecătorul

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Mariana Pitic

6