SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 29614/12 Eugenio ZAPPACOSTA și alții împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 8 noiembrie 2022 într-un comitet compus din Péter Paczolay, președintele Gilberto Felici, Raffaele Sabato, judecători și de Liv Tigerstedt, graffière adjunct de secțiune cererea n 29614/12 îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care trei resortisanți ai acestui stat, domnul E. Zappacosta, domnul S. Giordano și domnul Pepe, ale căror informații figurează în tabelul anexat ( 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-182/03 și C-217/03, ECLI:EU:C:2006:318, punctul 66. Prezenta cerere se referă la condamnarea reclamanților, în cadrul unei proceduri în fața Curții de Conturi, de a plăti daune-interese pentru prejudiciile pe care părțile interesate le-au cauzat finanțelor publice, în timp ce acestea au fost plătite pentru aceleași fapte în urma unei proceduri penale. În 1993, s - a inițiat o procedură penală împotriva celor interesați și a mai multor acuzați de posesie și alterarea timbrelor fiscale și a documentelor clasificate la grefa tribunalului din Roma. Această anchetă a dezvăluit un mediu infracțional în care timbrele fiscale erau detașate din documentele originale, curățate și apoi revândute. Procedura penală s-a încheiat în 2003 prin executarea parțială a reclamanților, pe motiv că faptele în cauză nu erau produse și, parțial, din cauza delincvenței anumitor fapte. Între timp, în 2001, reclamanții au făcut obiectul unei proceduri în fața Curții de Conturi din cauza daunelor pe care le-au cauzat finanțelor publice. Printr-o hotărâre din 27 decembrie 2005, aceștia au fost achitați, întrucât Curtea de Conturi a concluzionat că, din punct de vedere penal, nu s-a demonstrat că părțile interesate au acordat timbrele în litigiu. La 21 aprilie 2006, procurorul a introdus un apel incident în memoriul prin care s-au constituit părți la procedură, prezentat Curții de Conturi la 20 aprilie 2006. În iunie 2006, reclamanții au solicitat audierea martorilor lor aflați în întreținere intervievați în cursul procedurii penale, ale căror declarații colectate fuseseră obținute la dosar (în special declarațiile făcute de G.R. în legătură cu domnul Zappacosta și cele ale A.D., D.P. și G.R. în legătură cu domnul Pepe și domnul Giordano). Prin hotărârea Curții de Conturi din 26 octombrie 2011, reclamanții au fost condamnați să plătească daune-interese în valoare de 25 000 EUR fiecare. Curtea de Conturi a reamintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, o hotărâre pronunțată cu privire la penalitate ar putea fi totuși o sursă de probă pentru încheierea răspunderii administrative (Curtea de Conturi, care se află în sesiunea plenară, Hotărârea nr. 5 din 27 ianuarie 1998 10. Aceasta a luat în considerare, printre altele, mărturiile din partea recurentelor, a G.R. (1995), a A.D. (8 noiembrie 1994) și a D.P. (19 decembrie 1993) care fuseseră repetate în cadrul unei dezbateri contradictorii în cursul procedurii penale, precum și mărturisirile din partea A.D. (6 februarie 1994), declarațiile S.M. (13 iulie 1994), ale dlui Pepe (6 februarie 1994, 6 noiembrie 1994 și 7 decembrie 1994) și de domnul Giordano (11 mai 1995). 11. Dl Zappacosta a introdus apoi o procedură extraordinară prin revocare. 12. Prin hotărârea din 2013, Curtea de Conturi și-a exprimat parțial dreptul la această cerere. Recunoașterea faptului că a fost în serviciu la Tribunalul din Roma pentru o perioadă mai scurtă decât cea luată în considerare în hotărârea de condamnare, Curtea de Conturi a redus valoarea daunelor-interese pe care domnul Zappacosta trebuia să le plătească. 13. Reclamanții se plâng că cererea lor adresată Curții de Conturi de a reinteroga martorii care au fost audiați în cadrul procedurii penale a rămas fără răspuns. Respectarea principiului contradictoriu și a principiului egalității armelor protejate prin art. 6 alineatul (1) din convenție este în discuție. EVALUAREA CURȚII Guvernul susține că faptele pe care reclamanții le-ar fi comis au fost confirmate în cursul mai multor interogatorii desfășurate în cursul anchetei, în special în urma interogărilor ulterioare din 8 noiembrie 1994, A.D. a declarat că îi cunoaște pe domnul Pepe și pe domnul Giordano și că erau conștienți de faptul că aceștia din urmă erau în posesia unor dosare aflate în arhivele Tribunalului din Roma. El a explicat clar că aceste dosare nu erau utilizate în scopuri profesionale, deoarece, în locul foii obișnuite de urmărire, ciornele care uneori nu erau rupte bine se aflau acolo, pe care se nota numărul dosarelor de care aveau nevoie jandarmii în cauză. La 13 iulie 1994, domnul a declarat că certificatele de valabilitate a cererilor de înmatriculare ale anumitor societăți de la Camera de Comerț (domande di viginza), completate de jandarmii în cauză, erau în mod clar produse în interesul unei persoane terțe și nu pentru nevoile profesionale. Acesta a adăugat că pe aceste documente erau aplicate timbre fiscale a căror valabilitate era discutabilă, deoarece era evident că aceste timbre fuseseră deja utilizate anterior. La 15 și 22 martie 1995, G.R., un jandarm, a descris activitatea ilegală a dlui Zappacosta și a declarat că i-a văzut de mai multe ori pe dl Pepe și pe dl Giordano livrând saci bine completați funcționarilor însărcinați cu prelucrarea cererilor de înmatriculare a societăților comerciale la Camera de Comerț. Aceste declarații ar fi fost confirmate în cadrul dezbaterii contradictorii în cursul Întrunirii ținute la tribunalul din Roma la 11 martie 2002, în cursul căreia G.R. a declarat că își amintește de mărturisirea pe care o făcuse în 1995 și că faptele menționate erau adevărate. La 19 decembrie 1993, D.P. a afirmat că jandarmii în cauză solicitau adesea funcționarilor însărcinați cu producerea documentelor de înmatriculare în cauză să le acorde favoruri în această privință. La 6 februarie 2002, H. a afirmat în cadrul dezbaterii pe care dl Zappacosta îl cunoștea probabil în persoană, dar fără să știe că și-l cunoștea. La 7 decembrie 1994, dl Pepe a declarat că este în posesia informală a dosarelor grefei Tribunalului. La 17 mai 1995, dl Zappacosta a indicat că dl Pepe și dl Giordano produc certificatele de valabilitate (certificati di viginenza la 11 mai 1995, dl Giordano a recunoscut că a participat la activitatea ilicită și a precizat comportamentul imputabil altor coincriși. 15. Guvernul susține că aceste declarații au fost preluate de Curtea de Conturi în hotărârea de condamnare a reclamanților. 16. În ceea ce privește cauza reclamanților referitoare la necunoașterea principiului contradictoriei, acesta susține că condamnarea în instanță nu s-a bazat numai pe declarațiile martorilor în litigiu, ci și pe alte elemente, cum ar fi interceptările telefonice, urmăririle, mărturisirea persoanelor interesate în etapa anchetei și în mărturiile coincrișilor. El adaugă că reclamanții au avut posibilitatea de a-și cunoaște acuzațiile și de a-și prezenta memoriile. În ceea ce privește presupusa încălcare a principiului egalității armelor, guvernul susține că, în cazul de față, reclamanții au solicitat, în subsidiar, o nouă audiere a anumitor martori și, în principal, suspendarea procedurii contabile. În plus, la prezentarea în fața Curții de Conturi, părțile interesate ar fi declarat că se referă la prezentarea faptelor furnizate de procurorul Republicii. 18. În cele din urmă, guvernul susține că Curtea de Conturi a efectuat o evaluare diferită a probelor decât cea efectuată în cursul procesului penal, ceea ce, în sine, nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil 19. La rândul lor, reclamanții susțin că au contestat în mod corespunzător toate acuzațiile formulate împotriva lor. Referindu-se la interogatoriile menționate de guvern în observațiile sale, aceștia subliniază că, în mărturia sa din 2002, H. a negat mai degrabă că l-a cunoscut pe domnul Zappacosta. 20. În plus, G.R. și-ar fi schimbat versiunea în timpul interogatoriilor sale. În jurul zilei de 11 martie 2002, el a afirmat clar și în repetate rânduri că nu-și amintește faptele așa cum erau menționate în aceste ocazii. 21. Reclamanții subliniază, de asemenea, că cererea de audiere a martorilor ar fi fost formulată în principal și nu în subsidiar, contrar celor afirmate de guvern. 22. Curtea constată că condamnarea reclamanților la încheierea procedurii contabile inițiate împotriva acestora a fost confirmată de mai multe elemente de probă, în special de mărturiile a căror listă completă este întocmită de guvern în observațiile sale (punctele 14 și următoarele de mai sus). Contrar afirmațiilor reclamanților, din dosar reiese că martorii care au ținut declarații de acuzare împotriva acestora le-au confirmat în cadrul dezbaterii contradictorii în cursul procedurii penale, iar reclamanții au avut, de asemenea, posibilitatea de a prezenta memoriile lor Curții de Conturi 23. De asemenea, trebuie subliniat faptul că, așa cum susține guvernul, potrivit procesului-verbal al dezbaterii contradictorii din 6 februarie 2002, H. nu l-a negat pe domnul Zappacosta, Curtea de Conturi nu și-a întemeiat decizia pe mărturia lui H. 24. În ceea ce privește afirmațiile formulate de G.R., din procesul-verbal al ședinței din 11 martie 2002 reiese că acesta din urmă a confirmat, printre altele, declarațiile sale acuzatorii din 1995. 25. În plus, reclamanții nu contestă poziția guvernului potrivit căreia condamnarea lor s-a bazat, de asemenea, pe alte elemente decât mărturiile în litigiu, și anume interceptări telefonice și urmăriri. În cele din urmă, Curtea constată că, în cazul în care partea rămasă a acesteia a fost închisă din cauza descriminării faptelor. 26. Curtea amintește că principiul contradictoriu și principiul egalității armelor protejate prin art. 6 alineatul (1) din Convenție necesită un echilibru corect între părți, și anume că fiecare dintre părți trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o pun într-o situație de dezavantaj net față de adversarul sau adversarii săi (a se vedea, printre multe altele, Avoti Electroluxšc. Letonia [GC], nr 17502/07, § 119, 23 mai 2016 și Regner c. Republica Cehă [GC], n 35289/11, § 146, 19 septembrie 2017). Ea constată că aceste principii nu au fost necunoscute în speță. 27. Având în vedere considerațiile de mai sus și ansamblul elementelor aflate în posesia sa, în măsura în care faptele în litigiu intră în sfera sa de competență, Curtea concluzionează că obiecțiunile reclamanților nu fac să apară nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților consacrate de convenție și că, prin urmare, acestea sunt vădit nefondate. 28. Prin urmare, rezultă că această cerere trebuie respinsă în conformitate cu art. 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 1 decembrie 2022. Liv Tigerstedt Peter Paczolay adjunct Președinte Anexă Prenume Anul nașterii Locul de reședință Eugenio ZAPPACOSTA 1964 italiană Giulianova Salvatore GIORDANO 1958 Italian Roma Francesco PEPE 1961 Italian Roma
Requête n
o
29614/12
Eugenio ZAPPACOSTA et autres
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 8
novembre 2022 en un comité composé de
:
Péter Paczolay
, président
,
Gilberto Felici,
Raffaele Sabato
, juges
,
et de Liv Tigerstedt,
greffière adjointe
de section
,
Vu
:
la requête n
o
29614/12 dirigée contre la République italienne et dont trois ressortissants de cet État, M. E. Zappacosta, M. S.
Giordano et M.
F.
Pepe dont les renseignements figurent dans le tableau joint en annexe («
les requérants
»), représentés par M
e
, avocat à Rome, ont saisi la Cour le 23 avril 2012
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter à la connaissance du gouvernement italien («
le
Gouvernement
»), représenté par son agent, M. L. D’Ascia, les griefs concernant l’atteinte au principe du contradictoire et à celui de l’égalité des armes (article 6 § 1 de la Convention) et de déclarer la requête irrecevable pour le surplus,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La présente requête porte sur la condamnation des requérants, à l’issue d’une procédure devant la Cour des comptes, à payer des dommages-intérêts pour le préjudice que les intéressés ont causé aux Finances publiques alors que ceux-ci avaient été acquittés pour les mêmes faits à l’issue d’une procédure pénale.
2.
À l’époque des faits, les requérants étaient gendarmes en service auprès du tribunal de Rome. En 1993, une procédure pénale fut engagée contre les intéressés et plusieurs coïnculpés pour appropriation et altération de timbres fiscaux et de documents classés au greffe du tribunal de Rome. Cette enquête révéla un environnement criminel dans le cadre duquel des timbres fiscaux étaient détachés des documents originaux, nettoyés, et ensuite revendus.
3.
La procédure pénale se termina en 2003 par l’acquittement des requérants, en partie, au motif que les faits en question ne s’étaient pas produits et, en partie, en raison de la décriminalisation de certains faits.
4.
Entre-temps, en 2001, les requérants avaient fait l’objet d’une procédure devant la Cour des comptes en raison des dommages qu’ils avaient causés aux Finances publiques.
5.
Par un jugement du 27 décembre 2005, ils furent acquittés, la Cour des comptes ayant conclu que, sur le plan pénal, il n’avait pas été démontré que les intéressés avaient soustrait les timbres litigieux.
6.
Certains des coïnculpés condamnés en première instance interjetèrent appel. Le 21 avril 2006, le procureur introduisit un appel incident.
7.
Dans le mémoire par lequel ils se sont constitués parties à la procédure, présenté devant la Cour des comptes le 20
juin 2006, les requérants demandèrent l’audition de leurs témoins à charge interrogés au cours de la procédure pénale, dont les déclarations recueillies avaient été acquises au dossier (notamment, les déclarations de G.R. faites au sujet de M. Zappacosta et celles de A.D., D.P. et G.R. faites au sujet de M. Pepe et M.
Giordano).
8.
Par un arrêt rendu par la section juridictionnelle d’appel de la Cour des comptes, déposé au greffe le 26 octobre 2011, les requérants furent condamnés à payer à l’administration des dommages-intérêts d’un montant de 25
000 euros chacun.
9.
La Cour des comptes rappela que, selon une jurisprudence constante, un arrêt d’acquittement au pénal pouvait toutefois être une source d’éléments de preuve pour conclure à la responsabilité administrative (Cour des comptes, siégeant en section plénière, arrêt n
o
5 du 27 janvier 1998).
10.
Elle prit notamment en compte les témoignages à charge des requérants, de G.R. (1995), de A.D. (8 novembre 1994) et de D.P. (19
décembre 1993) qui avaient été réitérés dans le cadre d’un débat contradictoire au cours de la procédure pénale, ainsi que les aveux de A.D. (6
février 1994), les déclarations de S.M. (13 juillet 1994), de M.
Pepe (6
février 1994, 6 novembre 1994 et 7 décembre 1994) et de M.
Giordano (11
mai 1995).
11.
12.
Par un jugement de 2013, la Cour des comptes fit en partie droit à cette demande. Reconnaissant que l’intéressé avait été en service auprès du tribunal de Rome pendant une période plus courte que celle prise en compte dans l’arrêt de condamnation, la Cour des comptes réduisit le montant des dommages-intérêts que M. Zappacosta devait payer.
13.
Les requérants se plaignent que leur demande à la Cour des comptes de faire réinterroger les témoins à charge qui avaient été auditionnés dans le cadre de la procédure pénale soit restée sans réponse. Le respect du principe du contradictoire et de celui de l’égalité des armes protégés par l’article 6 § 1 de la Convention est en cause.
14
.
Le Gouvernement fait valoir que les faits que les requérants auraient commis ont été confirmés lors de plusieurs interrogatoires menés au cours de l’enquête. Il se réfère notamment aux interrogatoires suivants
:
–
Le 8 novembre 1994, A.D. a déclaré connaître M. Pepe et M. Giordano et être au courant que ces derniers s’étaient emparés de dossiers se trouvant dans les archives du tribunal de Rome. Il a expliqué qu’il était clair que ces dossiers n’étaient pas utilisés à des fins professionnelles car, à la place de la feuille de suivi usuelle, des brouillons parfois mal déchirés s’y trouvaient, sur lesquels le numéro des dossiers dont les gendarmes en cause avaient besoin était noté.
–
Le 13 juillet 1994, M. a déclaré que les certificats de validité des demandes d’immatriculation de certaines sociétés auprès de la chambre de commerce (
domande di vigenza
), remplis par les gendarmes en question, étaient clairement produits dans l’intérêt d’une tierce personne et non pas pour des besoins professionnels. Il a ajouté que sur ces documents étaient apposés des timbres fiscaux dont la validité était douteuse, car il était évident que ces timbres avaient déjà été utilisés auparavant. M. a indiqué aussi que les documents en question lui avaient été apportés par M. Pepe.
–
Les 15 et 22 mars 1995, G.R., un gendarme, a décrit l’activité illégale de M. Zappacosta. Il a aussi déclaré avoir vu plusieurs fois M. Pepe et M.
Giordano en train de livrer des sacs bien remplis aux fonctionnaires chargés de traiter les demandes d’immatriculation des sociétés auprès de la chambre de commerce. Ces déclarations auraient été confirmées dans le cadre du débat contradictoire au cours de l’audience tenue le 11 mars 2002 devant le tribunal de Rome, pendant laquelle G.R. avait déclaré se rappeler des aveux qu’il avait faits en 1995 et que les faits relatés étaient vrais.
–
Le 19 décembre 1993, D.P. a affirmé que les gendarmes en cause demandaient souvent aux fonctionnaires chargés de produire les documents d’immatriculation en question de leur accorder des faveurs à ce sujet.
–
Le 6 février 2002, H. a affirmé dans le cadre du débat contradictoire qu’il connaissait probablement M. Zappacosta en personne, mais sans savoir qu’il s’agissait de lui
.
–
Le 7 décembre 1994, M. Pepe a déclaré s’être emparé de manière informelle des dossiers du greffe du tribunal.
–
Le 17 mai 1995, M. Zappacosta a indiqué que M. Pepe et M.
Giordano produisaient les certificats de validité (
certificati di vigenza
).
–
Le 11 mai 1995, M. Giordano a reconnu avoir participé à l’activité illicite et précisé la conduite imputable aux autres coïnculpés.
15.
Le Gouvernement fait valoir que ces déclarations ont été reprises par la Cour des comptes dans l’arrêt de condamnation des requérants.
16.
Concernant le grief des requérants portant sur une méconnaissance du principe du contradictoire, il soutient que la condamnation des requérants n’a pas uniquement été fondée sur les déclarations des témoins litigieux mais sur d’autres éléments tels que des écoutes téléphoniques, des filatures, les aveux des personnes intéressées faits dans la phase de l’enquête et dans les témoignages des coïnculpés. Il ajoute que les requérants ont eu la possibilité de connaître leur accusation et de présenter leurs mémoires. Selon lui, le principe du contradictoire n’a donc pas été violé en l’espèce.
17.
S’agissant de la violation supposée du principe d’égalité des armes, le Gouvernement soutient que, dans le cas d’espèce, les requérants ont demandé, à titre subsidiaire, une nouvelle audition de certains témoins et, à titre principal, l’obtention de la suspension de la procédure comptable. De plus, lors de leur comparution devant la Cour des comptes, les intéressés auraient déclaré se reporter à la présentation des faits fournie par le procureur de la République.
18.
Enfin, le Gouvernement soutient que la Cour des comptes a procédé à une appréciation différente des éléments de preuve que celle effectuée au cours du procès pénal, ce qui en soi ne constitue pas une violation du droit à un procès équitable.
19.
De leur côté, les requérants prétendent avoir dûment contesté l’ensemble des accusations formulées à leur encontre. Se référant aux interrogatoires cités par le Gouvernement dans ses observations, ils soulignent que, lors de son témoignage de 2002, H. a plutôt nié connaître M.
Zappacosta.
20.
De plus, G.R. aurait changé sa version des faits au cours de ses interrogatoires. À l’audience du 11 mars 2002, il a affirmé clairement et à plusieurs reprises ne pas se souvenir des faits tels qu’ils étaient relatés à ces occasions.
21.
Les requérants soulignent aussi que la demande d’audition de témoins aurait été formulée à titre principal et non pas à titre subsidiaire, contrairement à ce que le Gouvernement affirme.
22.
La Cour constate que la condamnation des requérants à l’issue de la procédure comptable entamée contre eux a été corroborée par plusieurs éléments de preuve, notamment les témoignages dont le Gouvernement dresse une liste exhaustive dans ses observations (paragraphes 14 et suivants ci-dessus). Contrairement aux affirmations des requérants, il ressort du dossier que les témoins ayant tenu des déclarations accusatoires contre eux les ont confirmées dans le cadre du débat contradictoire au cours de la procédure pénale. Les requérants ont aussi eu la possibilité de présenter leurs mémoires devant la Cour des comptes.
23.
Il y a également lieu de relever que, tel que le Gouvernement le fait valoir, d’après le procès-verbal du débat contradictoire du 6 février 2002, H. n’a pas nié connaître M. Zappacosta
.
Par ailleurs, la Cour des comptes n’a pas basé sa décision sur le témoignage de H.
24.
Quant aux affirmations de G.R., il ressort du procès-verbal de l’audience du 11 mars 2002 que ce dernier a confirmé, entre autres, ses déclarations accusatoires de 1995.
25.
En outre, les requérants ne contestent pas la position du Gouvernement selon laquelle leur condamnation a aussi été fondée sur des éléments autres que les témoignages litigieux, à savoir des écoutes téléphoniques et des filatures. Enfin, la Cour note que l’acquittement des intéressés au pénal n’a concerné qu’une partie de l’affaire, la partie restante de celle-ci ayant été clôturée en raison de la décriminalisation des faits.
26.
La Cour rappelle que le principe du contradictoire et celui de l’égalité des armes protégés par l’article 6 § 1 de la Convention exigent un «
juste équilibre
» entre les parties, à savoir que chacune doit se voir offrir une possibilité raisonnable de présenter sa cause dans des conditions qui ne la placent pas dans une situation de net désavantage par rapport à son ou ses adversaires (voir, parmi beaucoup d’autres,
Avotiņš c.
Lettonie
[GC], n
o
17502/07, § 119, 23 mai 2016, et
Regner c.
République tchèque
[GC], n
o
35289/11, § 146, 19 septembre 2017). Elle constate que ces principes n’ont pas été méconnus en l’espèce.
27.
Au vu des considérations qui précèdent et de l’ensemble des éléments en sa possession, pour autant que les faits litigieux relèvent de sa compétence, la Cour conclut que les griefs des requérants ne font apparaître aucune apparence de violation des droits et libertés consacrés par la Convention et qu’ils sont donc manifestement mal fondés.
28.
Il s’ensuit que cette requête doit être rejetée en application de l’article
35
§
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 1
er
décembre 2022.
Liv Tigerstedt
Péter Paczolay
Greffière adjointe
Président
N
o
Prénom NOM
Année de naissance
Nationalité
Lieu de résidence
1.
Eugenio ZAPPACOSTA
1964
italienne
Giulianova
2.
Salvatore GIORDANO
1958
italienne
Rome
3.
Francesco PEPE
1961
italienne
Rome