2rac-40/17 — incasarea datoriei, penalitatii si dobinzii de intirziere

Prima instanță: V. Criucicova 2rac–40/17

Instanța de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru

Î N C H E I E R E

01 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, – Svetlana Filincova

Judecători – Iurie Bejenaru, Maria Ghervas

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

„Vladifam-Com” SRL,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a „Vladifam-Com” SRL

către SC „Fabrica de conserve din Călărași” SA privind încasarea datoriei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de„Vladifam-Com” SRL și menținută hotărârea Judecătoriei

Călărași din 29 ianuarie 2016 de admitere parțială a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La 19.05.2015, „Vladifam-Com” SRL, a depus cerere de chemare în judecată

împotriva SC „Fabrica de conserve din Călărași” SA, prin care a solicitat încasarea

din contul pârâtului, în beneficiul reclamantului, a datoriei în sumă de 9241360, 74

de lei, dobânda de întârziere în sumă de 2156781 de lei, penalitatea de întârziere în

sumă de 5055023 de lei, în total suma de 17453164, 74 de lei, încasarea din contul

pârâtului a cheltuielilor de judecată ce se compun din plata taxei de stat în sumă de

50000 de lei.

În motivarea acțiunii, a indicat că, la 01.11.2008, Vladicescu Mihail, în baza

contractului nr. 02/11/2008, a dat un împrumut SC „Fabrica de Conserve din

Călărași” SA, în mărime de 9241360de lei, pe un termen de până la 31.10.2000,

ulterior, părțile au modificat data restituirii împrumutului până la data de

31.12.2011.

La 08.07.2011, a fost încheiat amendamentul nr. 3 la contractul de împrumut,

potrivit căruia, părțile au modificat pct. 1.2 al Contractului, stabilind rambursarea

împrumutului în tranșe conform graficului, până la 30.09.2013.

La 30.05.2013, Mihail Vladicescu, în calitate de „Cedent”, prin contractul de

cesiune a creanței, a cesionat către SRL „Vladifam-Com” în calitate de „Cesionar”,

creanța în sumă de 9241360 de lei, creanță care derivă din contractul de împrumut

nr. 02/11/2008 din 01.11.2008, cu toate amendamentele care sunt parte integrală a

contractului.

La 30.09.2013, termenul împrumutului a ajuns la scadență, însă Fabrica de

Conserve Călărași, nu și-a executat obligațiunea de a restitui datoria în sumă de

9241360 de lei.

În scopul excluderii procedurii judiciare și soluționării litigiului pe cale

amiabilă, la 01.04.2015, SRL „Vladifam-Com”, a expediat în adresa pârâtului

reclamația privind achitarea datoriei în suma nominalizată și a penalității de

întârziere în sumă de 5055023 de lei. În termenul solicitat, pârâtul nu a achitat

datoria.

Prin hotărârea Judecătoriei Călărași din 29.01.2016, menținută prin decizia

Curții de Apel Chișinău din 29.06.2016, a fost admisă parțial cererea de chemare în

judecată înaintată de către „Vladifam-Com” SRL către SC „Fabrica de conserve

din Călărași” SA privind încasarea datoriei în suma de 9241360,74 de lei,

penalității în suma 5055023 de lei și dobânzii de întârziere în suma de 2156781 de

lei.

S-a încasat de la SC „Fabrica de conserve din Călărași” SA în beneficiul

„Vladifam-Com” SRL datoria în suma de 9454009 /nouă milioane patru sute

cincizeci și patru mii nouă/, 50 de lei.

S-a încasat de la SC „Fabrica de conserve din Călărași” SA, în beneficiul

„Vladifam-Com” SRL, taxa de stat achitată la depunerea cererii în mărime de 50

000/cinci zeci de mii/ de lei MDL. În rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 02.11.2016, „Vladifam-Com” SRL, a depus cerere de recurs împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 29.06.2016, prin care a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 29.06.2016 și a hotărârii

Judecătoriei Călărași din 29.01.2016, cu emiterea unei noi hotărâri de confirmare a

tranzacției de împăcare din 29.06.2016.

În motivarea recursului, a indicat că actele judecătorești contestate au fost

adoptate cu interpretarea eronată a legii, cu încălcarea drepturilor și a libertăților

fundamentale ale omului, cu aprecierea arbitrară a probelor.

Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurilor invocate în cererea de

recurs, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către „Vladifam-Com”

SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC,

care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel și a hotărârii

primei instanțe.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) și (3) ale articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în

care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau

procedural, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în

care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Verificând prin prisma normele de drept citate, Completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că

recursul SRL „Vladifam-Com” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin. (2), (3) și (4) CPC, deoarece recurentul nu a invocat nici un temei care ar

indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, ci a

formulat doar critici ce se axează asupra fondului cauzei.

Această situație indică la caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de

esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de

instanțele de judecată, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

Or, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a

normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de

apel sau instanța de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor recurate.

Recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Față de cele indicate, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că, procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, iar în sarcina recurentului este

impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor

încălcări esențiale și/sau acelor circumstanțe ale aplicării eronate ale normelor de

drept material sau procedural, care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind

admisibil.

Sub acest aspect, Completul ține să menționeze că conform jurisprudenței

CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea

situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta

în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă

motivele recursului invocate în speță sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul, declarat

de „Vladifam-Com” SRL, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin.

(1) CPC, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către „Vladifam-Com” SRL.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele ședinței,

Svetlana Filincova

Judecători Iurie Bejenaru

Maria Ghervas