2rac-50/21 — încasarea datoriei

Dosarul nr.2rac-50/21

Prima instanță - Judecătoria Chișinău, sediul Centru ( jud. : P. Ruxanda)

Instanța de Apel - Curtea de Apel Chișinău (jud. : L. Bulgac ; V. Sîrbu ; V. Buhnaci )

Î N C H E I E R E

24 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspunderea

Limitată „Vildsat”, reprezentată de avocatul Pavel Cucu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată ”Vildsat” către Societatea Răspundere Limitată ”Litanalex” cu

privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 09 septembrie 2020 prin care s-

a respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”Vildsat” și s-a

menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 04 noiembrie 2019,

c o n s t a t ă :

La 14 decembrie 2016, FPC ”Vildsat” S.R.L. s-a adresat în instanța de

judecată, cu cerere de chemare în judecată împotriva S.R.L. ”Litanalex”,

concretizată ulterior prin care a solicitat încasarea dobânzii de întârziere în mărime

de 7101,54 lei pentru perioada 16.10.2016 - 16.04.2018 din suma de 21808,16, a

cheltuielilor de judecată cu titlu de taxă de stat în sumă de 213 lei, în total 966 lei și

110 lei pentru alte cheltuieli de judecare a cauzei.

În motivarea acțiunii a menționat că, în baza contractului de transport

internațional nr.840 din 30 septembrie 2016 încheiat cu S.R.L. ”Litanalex”, a

transportat întreprinderii S.R.L. ”Peisaj Art”, materiale de construcții, recepționate

de destinatar la 14 octombrie 2016, fără careva reclamații.

Deși potrivit contractului de transport serviciile prestate evaluate la suma de

suma de 21808,16 lei urmau a fi achitate în ziua predării încărcăturii, plata a fost

achitată la 18 aprilie 2018, adică după depunerea acțiunii în instanța de judecată,

fapt ce le-a devenit cunoscut în ședința de judecată din 19 aprilie 2018.

Din vina pârâtului, autocamionul cu încărcătură a staționat 72 ore în zona de

control vamal, fapt pentru are a fost calculată o penalitate în mărime de 150 dolari

SUA.

1

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 04 noiembrie 2019,

cererea de chemare în judecată depusă de FPC ”Vildsat” S.R.L, a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, ”VILDSAT” S.R.L. și-a

executat obligația de transportare a mărfii.

Prin ordinul de plată nr.248 din 18 aprilie 2018 ”LITANALEX„S.R.L. a

achitat plata pentru serviciile de transport internațional, conform facturii de plată din

14 octombrie 2016.

Cât privește pretenția privind încasarea dobânzii de întârziere, instanța de

judecată a reținut că, deși creditorul este în drept de a completa executarea

necorespunzătoare cu obligația de a repara prejudiciul cauzat prin această

neexecutare, acesta, poate cere despăgubiri pentru neexecutarea obligației doar după

rezoluțiunea contractului, situație ce nu se atestă la caz.

Î.C.S.”VILDSAT”S.R.L. a înaintat pretenția accesorie cu privire la încasarea

dobânzii de întârziere după executarea de către ”LITANALEX„S.R.L. a obligației

de plată.

Cu privire la pretenția privind încasarea penalității pentru staționarea

transportului, instanța a conchis că, neexecutarea obligației de descărcare a mărfii în

termen de 48 ore îi este imputabilă Î.C.S.”VILDSAT” S.R.L.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 14 noiembrie 2019, FPC

”Vildsat” S.R.L. a declarat apel solicitând, casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru din 04 noiembrie 2019 și emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie

admisă integral cererea de chemare în judecată concretizată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09 septembrie 2020, a fost respins

apelul declarat de FPC ”Vildsat” S.R.L. și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru din 04 noiembrie 2019.

La 09 decembrie 2020, FPC ”Vildsat” S.R.L. reprezentată de avocatul Pavel

Cucu a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 09 septembrie

2020 solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii

instanței de fond, și emiterea unei hotărâri noi de admitere a acțiunii.

În motivare a invocat că, nu este de acord cu soluția instanței de apel, fiind

neobiectivă și neîntemeiată.

Examinând cauza instanțele de judecată greșit au aplicat cap. VII, art.624 Cod

civil (în redacția de până la 01 martie 2019) deoarece acest capitol se referă la

executarea stingere a obligației numai în cazul în care este efectuată în modul

corespunzător, adică se referă la prevederile art.643,644,645-659 Cod civil (în

redacția de până la 01 martie 2019), dar nicidecum la caz.

Recurentul a indicat că, la transportarea mărfurilor a respectat prevederile

Codul civil, a înaintat cerere prealabilă, somații, nefiind admisă nici o abatere.

În cadrul examinări apelului instanța nu a constatat și elucidat circumstanțe

importante pentru soluționarea pricinii în fond, astfel fiind aplicate greșit normele

de drept material și procedural. În opinia recurentului în mod eronat a fost respinsă

acțiunea.

Astfel, atât hotărârea primei instanțe cât și decizia instanței de apel relevă o

insuficiență analiză a probatoriului administrat în cauză ce a condus la reținerea unei

2

situații de fapt incorecte. Astfel, concluzia instanțelor investite cu judecarea

fondului este neîntemeiată.

La 20 ianuarie 2020, FPC ”Vildsat” S.R.L. reprezentată de avocatul Pavel

Cucu a depus supliment la recurs menționând că, instanța de apel și motivat soluția

de menținere a hotărârii primei instanțe precum că creditorul poate cere despăgubiri

la obligații, însă reclamantul nu a solicitat careva despăgubiri, dar dobânzi de

întârziere la obligațiile pecuniare prin prisma art. 619 Cod civil (în redacția de până

la 01 martie 2019).

În contractul de transport nu a fost prevăzută clauza cu privire la dreptul de

rezoluțiune, de aceea și nu a înaintat o astfel de cerere. Chiar dacă în contract nu a

fost prevăzută rezoluțiunea, intimatul a fost somat de mai multe ori că

transportatorul și-a îndeplinit obligațiunile contractuale.

Recurentul a indicat că, nu este de acord cu concluzia instanțele inferioare.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs

menționează că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 09

septembrie 2020.

Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Potrivit scrisorii de comunicare, instanța de apel a expediat participanților la

proces decizia motivată la 21 septembrie 2020, fiind recepționată la 09 octombrie

2020.

Cererea de recurs a fost declarată la 09 decembrie 2020, respectiv, în termenul

prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Astfel, la 24 decembrie 2020, instanța de recurs a comunicat intimatului

recursul, informând despre necesitatea depunerii referinței în termen de o lună de la

data primirii scrisorii, fiind recepționat la 04 ianuarie 2021, potrivit avizului de

recepție (f.d. 20 Vol. II).

La 19 ianuarie 2021, S.R.L. „Peisaj-Art” a depus referință menționând că, atât

instanța de fond cât și instanța de apel la examinarea acuzei au aplicat corect legea

materială, iar recursul Societății cu Răspunderea Limitată „Vildsat”, reprezentată de

avocatul Pavel Cucu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4) din Codul de procedură civilă. A pledat pentru inadmisibilitatea recursului.

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

3

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Potrivit art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

4

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Societatea cu

Răspunderea Limitată „Vildsat”, reprezentată de avocatul Pavel Cucu, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Societatea cu Răspunderea Limitată

„Vildsat”, reprezentată de avocatul Pavel Cucu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii

Nina Vascan

Victor Burduh

5