2rc-110/17 — restituirea bunului si incasarea penalitatii
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- restituirea bunului si incasarea penalitatii
- Temei legal
- cuprinsul cererii de apel
2rc-110/17 — restituirea bunului si incasarea penalitatii (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr.2rc-110/17 Instanța de fond: Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău – S. Suvac Instanța de apel: CA Chișinău – N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu D E C I Z I E 01 februarie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței Svetlana Filincova, Judecători: Iurie Bejenaru, Maria Ghervas, examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Cerpeți”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Întreprinderea cu Capital Străin „European Drinks Import Export” Societate pe Acțiuni împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Cerpeți” privind restituirea bunului și încasarea penalităților, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Societatea cu Răspundere Limitată „Cerpeți”, s-a acordat termen apelantului pînă la 25 ianuarie 2017 de a prezenta dovada achitării taxei de stat și a apelului motivat, C O N S T A T Ă: La 18 decembrie 2014 ÎCS „ European Drinks Import Export” SA s-a adresat în instanța de judecată cu cerere împotriva SRL „Cerpeți”, solicitând restituirea bunului comodat ce reprezintă vitrina frigorifică simplă mică, seria 73200296 în valoare de 7971,61 lei, încasarea penalității în mărime de 797,20 lei și a taxei de stat în mărime de 270 lei.
(f.d. 3-5) Prin hotărârea judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 06 octombrie 2016 cererea ÎCS „European Drinks Import Export” SA s-a admis integral. S-a obligat SRL „Cerpeți” să-i restituie ÎCS „European Drinks Import Export” SA, bunul vitrina frigorifică simplă mică, cu seria 73200296, primit în baza contractului de comodat încheiat între părți cu nr. 321 din 27 septembrie 2004. S-a încetat procesul în privința cerinței cu privire la încasarea penalității pentru nerestituirea vitrinei frigorifice în mărime de 797,20 lei. S-a încasat din contul SRL „Cerpeți” în beneficiul ÎCS 1 „European Drinks Import Export” SA taxa de stat în mărime de 270 lei. (f.d. 135, 138- 141) Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, la 07 noiembrie 2016 SRL „Cerpeți” a depus cerere de apel, solicitând casarea hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun.
Chișinău din 06 octombrie 2016, cu încetarea procesului. (f.d. 143) Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către SRL „Cerpeți” și s-a acordat termen apelantei până la 25 ianuarie 2017 să prezinte apelul motivat și dovada achitării taxei de stat în mărime de 202,5 lei. (f.d. 150-151) La 12 ianuarie 2017 SRL „Cerpeți” a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel din 13 decembrie 2016, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii și soluționarea prin decizie problema de fond cu remiterea cauzei pentru judecarea cererii de apel. În motivarea cererii de recurs recurenta a invocat că încheierea emisă de instanța de apel este abuzivă și lipsită de temei juridic fiindcă asupra acestui litigiu s-au expus deja instanțele prin hotărâri irevocabile, litigiul fiind epuizat.
În conformitate cu art. 425 CPC termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile. Potrivit practicii judiciare intervalul de timp stabilit de lege în cadrul căruia părțile sunt în drept să declare recurs este de 15 zile din momentul pronunțării încheierii sau primirii încheierii integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii contestate cu recurs a fost expediată recurentei SRL „Cerpeți” împreună cu citația (f.d. 152), însă confirmarea recepționării nu este la materialele cauzei. În condițiile descrise instanța de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 12 ianuarie 2017, în termen. Potrivit art. 426 alin. (3) CPC recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din considerentele ce urmează. Conform art. 364 al. (1) CPC cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă cu plata taxei de stat, în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii. SRL „Cerpeți” a depus cerere de apel asupra hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun.
Chișinău din 06 octombrie 2016, fără a indica motivele de fapt și de drept prin care și- a întemeiat apelul și achitarea taxei de stat. Dacă cererea de apel este depusă fără plata taxei de stat, în conformitate cu dispozițiile art. 368 alin. (1) CPC instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. 2 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel, acordându-i-se termen pentru a prezenta apelul motivat și dovada achitării taxei de stat până la 25 ianuarie 2017. Totodată, apelanta a fost atenționată despre posibilitatea restituirii cererii de apel, în cazul în care nu vor fi lichidate neajunsurile.
Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural și cu aprecierea completă a tuturor probelor și a circumstanțelor cauzei, motiv pentru care instanța de recurs o consideră legală și întemeiată. Principalul motiv al recursului invocat de recurentă îl constituie faptul că litigiul este consumat anticipat soluției adoptate de către Judecătoria Ciocana mun. Chișinău la 06 octombrie 2010, astfel Curtea de Apel Chișinău nu a avut temei de a nu da curs cererii de apel pentru expunerea motivelor și achitarea taxei de stat. La acest segment, instanța de recurs remarcă că soluția instanței de apel este corectă și întemeiată legal. Potrivit art. 365 alin (1) lit. d) CPC, în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, alin. (4) La cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă.
În speță, apelanta a depus cererea de apel nemotivată și fără a anexa dovada de achitare a taxei de stat, respectiv instanța de apel, corect a pus în sarcina apelantei achitarea taxei de stat pentru depunerea apelului în mărime de 202,5 lei și prezentarea apelului motivat. Fiindcă, încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 Cod de procedură civilă Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D E C I D E: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Cerpeți”.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Întreprinderea cu Capital Străin „European Drinks Import Export” Societate pe Acțiuni împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Cerpeți” privind restituirea bunului și încasarea penalităților. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Maria Ghervas 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.