2ra-62/17 — Constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil

Prima instanță: judecătoria Buiucani mun.Chișinău Dosarul nr.2ra-62/17

judecător: O.Cojocaru

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

judecători: A.Panov, A.Pahopol, A.Minciuna

Î N C H E I E R E

25 ianuarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Oleg Sternioală, Nicolae Craiu

examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Braga

Andrei

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Braga Andrei către

Ministerul Justiției al Republicii Moldova, intervenient executoriu executorul

judecătoresc Bezede Vladimir privind constatarea încălcării dreptului la executare în

termen rezonabil a hotărîrii judecătorești și încasarea prejudiciul material și moral

cauzat prin această încălcare

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2016 și a hotărîrii

judecătoriei Buiucani mun.Chișinău din 07 iunie 2016

c o n s t a t ă :

La data de 02 martie 2016, reclamantul Braga Andrei s-a adresat cu cerere de

chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, solicitînd

constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii

judecătorești, încasarea prejudiciului material în sumă de 24 655 lei și a prejudiciului

moral în mărime de 25 000 lei.

În motivarea acțiunii a indicat că, prin hotărîrea judecătoriei Căușeni din 22

februarie 2015 s-a încasat de la Bumbu Natalia în beneficiul său datoria în regres ce

rezultă din obligația solidară în mărime de 18 351,56 lei; cheltuielile de judecată

suportate de ultimul la plata taxei de stat și asistență juridică în mărime de 910,55 lei.

Susține că la 19 octombrie 2015, reclamantul a primit titlul executoriu și l-a

prezentat spre executare, conform prevederilor Codului de Executare, executorului

judecătoresc Vladimir Bezede.

La 19 octombrie 2015, reclamantul a achitat în contul executorului judecătoresc

suma de 950 lei pentru serviciile acordate în procesul de executare.

După data de 19 octombrie 2015, adică după achitarea sumei menționate supra,

executorul judecătoresc Bezede Vladimir nu a mai întreprins nici o măsură pentru a

1

executa hotărîrea judecătorească din 22 februarie 2015, ignoră intenționat prevederile

Codului de executare, nu răspunde la apelurile telefonice ale reclamantului,

încălcîndu-se astfel dreptul la executare în termen rezonabil și cauzîndu-i prejudicii

materiale și morale, fapt ce l-a determinat pe reclamant să se adreseze în judecată cu

cererea respectivă.

Prin hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 07 iunie 2016, acțiunea

a fost respinsă.

Instanța de fond a concluzionat că, documentul executoriu a fost pus în

executare, însă datoria nu a fost achitată, pe motiv că debitorul nu dispune de bunuri

care ar permite executarea hotărîrii judecătorești, circumstanțe care atestă cu

certitudine că, organele de executare nu au rămas pasive și au întreprins măsuri în

vederea executării documentului executoriu. Totodată, instanța a menționat că, durata

procedurii de executare, perioada de 8 luni, nu constituie o încălcare a dreptului

creditorului la executare în termen rezonabil, deoarece în interiorul acestui termen

executorul judecătoresc a întreprins o serie de acțiuni și neexecutarea documentului

executoriu nu îi poate fi imputată ca termen.

Mai mult ca atât, a indicat că, documentul executoriu a fost pus în executare,

însă datoria nu a fost achitată, pe motiv că debitorul nu dispune de bunuri care ar

permite executarea hotărârii judecătorești, circumstanțe care atestă cu certitudine că,

organele de executare nu au rămas pasive și au întreprins măsuri în vederea executării

documentului executoriu.

În acest context, fiind stabilite anumite impedimente în vederea executării

documentului executoriu și anume lipsa mijloacelor care ar face posibilă executarea, a

considerat că este eronată poziția reclamantului precum că, această procedură nu

presupune anumită complexitate.

În aceiași ordine de idei a reținut că, responsabilitatea statului pentru executarea

unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva unui terț nu se extinde mai departe

decât până la implicarea organelor de stat în proceduri de executare, implicare care a

fost stabilită în speță ( Grițco M vs Moldova, nr. 15840/02).

Cât privește durata procedurii de executare a observat că, potrivit constatărilor

CEDO în materie de neexecutare perioada 9 și 11 luni nu constituie o încălcare a

dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești {Osoian vs

Moldova, nr. 31413/03, Comandări vs Moldova).

Totodată, raportând complexitatea cauzei la durata procedurii de executare și

anume perioada de 8 luni, instanța a menționat că, această perioadă nu constituie o

încălcare a dreptului creditorului la executare în termen rezonabil, deoarece în

interiorul acestui termen executorul judecătoresc a întreprins o serie de acțiuni și

neexecutarea documentului executoriu nu îi poate fi imputată ca termen.

Mai invocând că, Curtea reamintește că, potrivit practicii sale, „nerecuperarea

unei datorii, din cauză că debitorul nu posedă bunuri, nu poate fi imputată statului

pârât, decât și în măsura în care această omisiune este imputabilă autorităților

naționale" ( Polăcik vs. Slovacia, § 64).

2

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2016, a fost respins

apelul declarat de Braga Andrei și menținută hotărîrea judecătoriei Buiucani

mun.Chișinău din 07 iunie 2016.

Instanța de apel a conchis că conform raportului motivat prezentat de

executorul judecătoresc Bezede Vladimir se atestă că, fiind intentată procedura de

executare, au fost întreprinse măsuri în vederea concilierii părților, însă încheierea

unei tranzacții de împăcare nu a fost posibilă. Debitorul Bumbu Natalia nu dispune de

careva bunuri imobile sau mijloace de transport, care ar face posibilă executarea

documentului executoriu, considerent din care au fost aplicate mai multe restricții în

privința acesteia. Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că în prezenta speță,

executorul judecătoresc a reacționat imediat la toate cererile creditorului și în acest

sens nu îi poate fi imputată tergiversarea executării.

Nefiind de acord cu decizia menționată, la data de 10 noiembrie 2016, Braga

Andrei, a declarat recurs, solicitând casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 28

septembrie 2016 și a hotărârii judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 07 iunie 2016,

cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă integral în sensul

invocat.

În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe

parcursul examinări cauzei, recurentul a indicat că instanța de judecată nu a constatat

și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii,

aplicînd eronat normele de drept.

Menționează că, din cuprinsul hotărârii judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din

07 iunie 2015 și a deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2016, se

constată că instanța de fond și cea de apel, la judecarea pricinii civile, a încălcat grav

prevederile legislației naționale și recomandările CEDO făcute în cazuri cu situații

similare emise împotriva Republicii Moldova. Or, reieșind din jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, art. 70 din Codul de executare și prevederile Legii nr.

87, încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești, este

necesar de a fi stabilit prin următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul

părților în procedura de executare, importanța cauzei pentru creditor.

Invocă că procedura de executare a hotărîrii judecătorești din 22 februarie 2015,

nu prezintă o complexitate, nu este dificilă din punct de vedere factologic sau juridic,

deoarece pe dosar participă doar două părți, reclamantul în calitate de creditor și

Bumbu Natalia în calitate de debitor. În speță nu este necesar de a efectua acțiuni

complexe precum chemarea martorilor și audierea lor, a experților, a specialiștilor,

numirea expertizelor și alte acțiuni care ar împiedica executarea documentului în

termen rezonabil.

A mai invocat recurentul că dînsul, în calitate de creditor, s-a prezentat la toate

chemările executorului judecătoresc, a depus cereri, plângeri, a informat executorul

despre toate acțiunile întreprinse și despre toată informația care o poseda, a achitat

suma cerută, iar neexecutarea hotărîrii se datorează exclusiv comportamentului vădit

ilegal, abuziv, al executorului judecătoresc Vladimir Bezede.

Relevă că, procedura de executare menționată supra, pentru reclamant este

extrem de importantă întrucît este vorba despre neexecutarea unei hotărîri

3

judecătorești care îl afectează material, deoarece reclamantul nu poate recupera suma

dispusă spre încasare de la debitor în mărime de 19 262 lei.

Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data

comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Colegiul reține că la materialele cauzei este anexată copia scrisorii de expediere

în adresa părților a copiei deciziei integrale a instanței de apel (f.d.92). Însă, la

materialele cauzei nu se regăsesc careva probe ce ar confirma data recepționării de

către părți a copiei deciziei. Astfel recursul declarat la data de 10 noiembrie 2016, este

depus în termen.

La data de 30 noiembrie 2016, în adresa intimatului Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, a fost expediat spre cunoștință copia recursului declarat de către

Braga Andrei, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs

(f.d.103).

Intimatul Ministerul Justiției al Republicii Moldova, nu și-a rezervat dreptul de a

depune referința asupra recursului declarat de Braga Andrei.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că

recursul declarat de Braga Andrei, este inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin.

(4) prevede că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În conformitate cu art.433 lit.a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă

în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3), (4) CPC RM.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Braga Andrei, nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, or, recurentul nu a invocat

nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătorești contestate, ci a formulat

critici ce se axează asupra fondului cauzei.

Argumentele invocate în recursul declarat nu au relevanță, deoarece nu denotă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept

procedural, respectiv nu constituie temei pentru casarea deciziei recurate și urmează a

fi respinse.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

4

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursul trebuie

să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la

fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri

(cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță

sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate

corespunzător.

În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de Braga Andrei, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Braga Andrei, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Oleg Sternioală

Nicolae Craiu

5