3r-15/17 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii
3r-15/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: A. Arhip dosarul nr. 3r-15/17 instanța de apel: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruță D E C I Z I E 25 ianuarie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță examinând recursul declarat de reprezentantul Primăriei mun. Chișinău și Consiliului mun. Chișinău, Cobzarenco Viorica, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iacub Ștefan împotriva Primăriei mun.
Chișinău și Comisiei speciale pentru examinarea problemelor represaților politici cu privire la restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensații persoanelor supuse represiunilor politice, precum și achitarea compensațiilor în cazul decesului, ca urmare a represiunilor politice, anularea parțială a deciziei cu reluarea achitării compensației, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2016 c o n s t a t ă La 29 decembrie 2015 reprezentantul lui Iacub Ștefan, avocatul Pocaznoi Rodica a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chișinău și Comisiei speciale pentru examinarea problemelor represaților politici cu privire la contestarea actului administrativ.
Prin cererea de concretizare a pretențiilor reclamantul a solicitat constatarea faptului că suprafețele imobilelor situate în com. Băcioi mun. Chișinău deținute cu drept de proprietate de către Iacub Petru și confiscate la momentul deportării au fost următoarele: 96 m.p. casa individuală de locuit, 72 m.p. grajdul, 20 m.p. beciul separat, ieșirea fiind de 12,5 m.p., fîntîna cu 18 m adîncime și 54 m.p. casa individuală de locuit, 20 m.p. beciul cu intrarea în casă, 24 m.p. cotețul, obligarea pîrîtului de a anula parțial decizia nr. 9 din 19.01.2015 cu reluarea achitării compensațiilor pentru averea confiscată, în conformitate cu decizia nr. 5 din 18.03.2013. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chișinău din 26 aprilie 2016 s-a admis 1 acțiunea înaintată de Iacub Ștefan împotriva Primăriei mun. Chișinău și Comisiei municipale cu privire la restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensații persoanelor supuse represiunilor politice, precum și achitarea compensațiilor în cazul decesului ca urmare a represiunilor politice cu anularea deciziei și reluarea achitării compensației, s-a anulat decizia Comisiei municipale privind restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensații persoanelor supuse represiunilor politice precum și achitarea compensațiilor nr. 9 din 19 ianuarie 2015 cu privire la suspendarea achitării compensației lui Iacub Ștefan, cu reluarea achitării compensației (f.d.
83). La 18 mai 2016 reprezentantul Primăriei mun. Chișinău și Consiliului mun. Chișinău, Cobzarenco Viorica a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărîrii primei instanțe solicitînd casarea hotărîrii cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii (f.d. 91). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 iunie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de reprezentantul Primăriei mun. Chișinău și Consiliului mun. Chișinău, Cobzarenco Viorica împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 26 aprilie 2016. S-a oferit apelantului un termen rezonabil de 10 zile din data recepționării prezentei încheieri pentru depunerea apelului motivat cu mențiunea că în cazul neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel din încheierea emisă, apelul nu se va considera depus și va fi restituit.
S-a fixat ședința de judecată pentru 06 octombrie 2016 ora 10.00 (f.d. 99). La data de 01 septembrie 2016 reprezentantul Primăriei mun. Chișinău și Consiliului mun. Chișinău, Cobzarenco Viorica a depus în instanța de apel cererea de apel motivată solicitînd repunerea în termenul legal a apelului, în temeiul art. 116 din Codul de procedură civilă, admiterea apelului cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii (f.d. 107). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2016 s-a restituit cererea de apel depusă de Primarul General al mun. Chișinău și Consiliul mun. Chișinău împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 26 aprilie 2016 din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă (f.d.
116). La 12 decembrie 2016 reprezentantul Primăriei mun. Chișinău și Consiliului mun. Chișinău, Cobzarenco Viorica a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2016 solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii cu restituirea pricinii la rejudecare. În motivarea recursului a invocat că, reprezentantul Primăriei mun. Chișinău și Consiliului mun. Chișinău, Cobzarenco Viorica a fost în imposibilitate să depună apelul motivat la data fixată, pe motiv că în perioada 13 septembrie 2016 – 24 noiembrie 2016 a fost degrevată de atribuțiile de la locul de muncă permanent. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, cererea de repunere în termen a recursului urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, iar recursul declarat de reprezentantul Primăriei mun.
Chișinău și Consiliului mun. Chișinău, Cobzarenco Viorica urmează a fi respins ca tardiv din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. 2 Conform art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Verificînd termenul de exercitare a căii de atac, Colegiul constată că, acesta a fost omis or, cererea de recurs a fost depusă la 12 decembrie 2016 (f.d. 130), iar potrivit celor invocate de reprezentantul Consiliului mun. Chișinău și Primăriei mun.
Chișinău se atestă faptul că dînsa a luat cunoștință de încheierea contestată la 17 octombrie 2016 (f.d. 131), prin urmare termenul de demarare a căii de atac a început să curgă de la această dată, titularul căii de atac fiind obligat să exercite recursul în interiorul termenului legal. Totodată, reprezentantul Primăriei mun. Chișinău și Consiliului mun. Chișinău, Cobzarenco Viorica solicită repunerea în termen a recursului declarat împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2016 însă nu a invocat în acest aspect motivele și probele pe care își întemeiază cerința dată, din care considerente instanța de recurs nu poate să admită cererea de repunere în termen a recursului.
Relevantă în acest aspect este hotărîrea CEDO pronunțată în cauza Ponomaryov vs Ucraina (cererea nr. 3236/03, 03 aprilie 2008) în conținutul căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că, deși în speță nu era vorba despre desființarea unei hotărîri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Curtea a admis că revine în primul rînd instanțelor interne să decidă asupra repunerii în termen de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se bucură de o marjă de apreciere nelimitată. Instanțele sunt obligate să indice motivele pentru care au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar putea fi, spre exemplu, necomunicarea hotărîrii luate în proces de către autoritățile competente ale statului. Chiar și atunci, totuși, indică Curtea, posibilitatea repunerii în termen nu ar fi nelimitată, dată fiind obligația părților de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au cunoștință. În toate cazurile, instanțele interne ar trebui să verifice dacă motivele de repunere în termen ar putea justifica o ingerință în principiul autorității de lucru judecat.
Examinarea unui recurs tardiv declarat împotriva unei act judecătoresc ar avea un efect incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, garantate de articolul 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ar încălca dreptul intimatului la un proces echitabil. Din considerentele menționate, Colegiul ajunge la concluzia de a respinge cererea de repunere în termen a recursului depusă de reprezentantul Primăriei mun. Chișinău și Consiliului mun. Chișinău, Cobzarenco Viorica și pe cale de consecință a recursului menționat ca tardiv. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e Se respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termen a recursului depusă de reprezentantul Primăriei mun.
Chișinău și Consiliului mun. Chișinău, Cobzarenco Viorica. 3 Se respinge ca tardiv recursul declarat de reprezentantul Primăriei mun. Chișinău și Consiliului mun. Chișinău, Cobzarenco Viorica. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Ion Druță 4
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.