3r-13/17 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- termenul de declarare a recursului împotriva încheierii
3r-13/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță, Curtea de Apel Chișinău dosar nr. 3r-13/2017 judecător: M. Ciugureanu Î N C H E I E R E 18 ianuarie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Dumitru Mardari, Galina Stratulat examinând demersul lui Vladimir Arseni cu privire la acordarea unui avocat din oficiu, în pricina civilă la contestația înaintată de către Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la verificarea legalității hotărârii adoptate, c o n s t a t ă : La 21 noiembrie 2016, Vladimir Arseni a depus contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale solicitând verificarea legalității hotărârii nr. 571 din 18 noiembrie 2016 a Comisiei Electorale Centrale „Cu privire la totalizarea rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016” și a celor ce au stat la baza emiterii acesteia, cu emiterea unei noi hotărâri privind anularea sau confirmarea legalității acestora.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2016 nu s-a dat curs contestației depuse de Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale privind verificarea legalității hotărârii nr. 571 din 18 noiembrie 2016 a Comisiei Electorale Centrale și a celor ce au stat la baza emiterii acesteia și s-a oferit termen lui Vladimir Arseni până la data de 24 noiembrie 2016 ora 09:30 pentru lichidarea neajunsurilor. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016 s-a restituit contestația depusă de Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale privind verificarea legalității hotărârii nr. 571 din 18 noiembrie 2016 a Comisiei Electorale Centrale și a celor ce au stat la baza emiterii acesteia și s-a remis lui Vladimir Arseni încheierea adoptată și contestația depusă.
La 23 decembrie 2016, Vladimir Arseni a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016 solicitând acordarea asistenței juridice prin desemnarea unui avocat din oficiu, anularea încheierii cu remiterea pricinii la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău. Examinând demersul lui Vladimir Arseni cu privire la acordarea unui avocat din oficiu, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a-l respinge din următoarele considerente. În conformitate cu art. 8 CPC, părțile, alți participanți la proces au dreptul să fie asistați în judecată de către un avocat ales ori desemnat de coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de 1 Stat sau de un alt reprezentant, în cazurile prevăzute de prezentul cod.
Asistența juridică poate fi acordată în orice instanță de judecată și în orice fază a procesului. Modul de acordare a asistenței juridice se stabilește de prezentul cod și de alte legi. Iar potrivit art. 77 CPC, instanța judecătorească solicită oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat pentru parte sau intervenient: a) în cazul în care partea sau intervenientul sunt lipsiți sau limitați în capacitatea de exercițiu și nu au reprezentanți legali sau dacă domiciliul pârâtului nu este cunoscut; b) dacă instanța constată un conflict de interese între reprezentant și reprezentatul lipsit ori limitat în capacitatea de exercițiu; c) în condițiile art. 304 și 316; d) în alte cazuri prevăzute de lege.
Având în susținere aceste prevederi legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că solicitarea lui Vladimir Arseni nu întrunește condițiile pentru sesizarea Oficiului teritorial Chișinău al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Gratuită de Stat cu privire la desemnarea unui avocat din oficiu. Or, Vladimir Arseni nu a invocat temeiurile care i-ar acorda dreptul la asistența juridică garantată de stat și nu a prezentat probe în susținerea acestei solicitări. Față de aspectele menționate, Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge demersul lui Vladimir Arseni cu privire la acordarea unui avocat din oficiu.
În conformitate cu art. art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge demersul lui Vladimir Arseni cu privire la acordarea unui avocat din oficiu. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președinte, judecătorul Valentina Clevadî judecători Dumitru Mardari Galina Stratulat 2 prima instanță, Curtea de Apel Chișinău dosar nr. 3r-13/2017 judecător: M. Ciugureanu D E C I Z I E 18 ianuarie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Valentina Clevadî judecători Dumitru Mardari, Galina Stratulat examinând recursul declarat de Vladimir Arseni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016 prin care s-a restituit contestația lui Vladimir Arseni, c o n s t a t ă : La 21 noiembrie 2016, Vladimir Arseni a depus contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale solicitând verificarea legalității hotărârii nr. 571 din 18 noiembrie 2016 a Comisiei Electorale Centrale „Cu privire la totalizarea rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016” și a celor ce au stat la baza emiterii acesteia, cu emiterea unei noi hotărâri privind anularea sau confirmarea legalității acestora.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2016 nu s-a dat curs contestației depuse de Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale privind verificarea legalității hotărârii nr. 571 din 18 noiembrie 2016 a Comisiei Electorale Centrale și a celor ce au stat la baza emiterii acesteia și s-a oferit termen lui Vladimir Arseni până la data de 24 noiembrie 2016 ora 09:30 pentru lichidarea neajunsurilor. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016 s-a restituit contestația depusă de Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale privind verificarea legalității hotărârii nr. 571 din 18 noiembrie 2016 a Comisiei Electorale Centrale și a celor ce au stat la baza emiterii acesteia și s-a remis lui Vladimir Arseni încheierea adoptată și contestația depusă.
La 23 decembrie 2016, Vladimir Arseni a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016 solicitând acordarea asistenței juridice prin desemnarea unui avocat din oficiu, anularea încheierii cu remiterea pricinii la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău. În susținerea recursului a invocat că nu este de acord cu încheierea contestată, care a recepționat-o la 28 noiembrie 2016, deoarece la 29 noiembrie 3 2016 a depus la Comisia Electorală Centrală cerere de eliberare a copiei hotărârii, la care nu a primit răspuns. A mai indicat recurentul că, consideră că prin aplicarea prevederilor art. 171, alin. (2) CPC, în speță se încalcă art. 20 Constituția RM. Remarcă că, având dreptul de vot, este în drept de a solicita verificarea hotărârilor adoptate de Comisia Electorală Centrală.
Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor invocate și normelor de drept aplicabile speței, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și pasibil de a fi respins, din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Materialele cauzei denotă că, la 21 noiembrie 2016, Vladimir Arseni a depus contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale solicitând verificarea legalității hotărârii nr. 571 din 18 noiembrie 2016 a Comisiei Electorale Centrale „Cu privire la totalizarea rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016” și a celor ce au stat la baza emiterii acesteia, cu emiterea unei noi hotărâri privind anularea sau confirmarea legalității acestora. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2016 nu s-a dat curs contestației depuse de Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale privind verificarea legalității hotărârii nr. 571 din 18 noiembrie 2016 a Comisiei Electorale Centrale și a celor ce au stat la baza emiterii acesteia și s-a oferit termen lui Vladimir Arseni până la data de 24 noiembrie 2016 ora 09:30 pentru lichidarea neajunsurilor.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016 s-a restituit contestația depusă de Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale privind verificarea legalității hotărârii nr. 571 din 18 noiembrie 2016 a Comisiei Electorale Centrale și a celor ce au stat la baza emiterii acesteia și s-a remis lui Vladimir Arseni încheierea adoptată și contestația depusă. Conform art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Din materialele dosarului, instanța de recurs constată că la 24 noiembrie 2016, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată prin prezentul recurs, recepționată de recurent la 28 noiembrie 2016, conform avizului de recepție (f.d.
13), astfel termenul de declarare a recursului a început să curgă la 28 noiembrie 2016 și a încetat la 13 decembrie 2016. Însă, recurentul Vladimir Arseni, contrar prevederilor art. 425 CPC, la 23 decembrie 2016 a declarat recurs, cu depășirea termenului legal de 15 zile, ceea ce constituie temei în conformitate cu art. 427 lit. a) CPC de a respinge recursul. Instanța de recurs menționează că, având în vedere că recurentul Vladimir Arseni a declarat cererea de recurs cu depășirea termenului legal, de 15 zile de la pronunțare, urmează a respinge recursul ca tardiv, deoarece exercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage 4 decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Materialele cauzei denotă că încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 24 noiembrie 2016, în lipsa lui Vladimir Arseni, iar copia încheierii a fost expediată în adresa ultimului la 28 noiembrie 2016, conform scrisorii de însoțire (f.d. 12) și recepționată de acesta, tot la 28 noiembrie 2016, conform avizului de recepție (f.d. 13). Însă, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că cererea de recurs a fost depusă tocmai la 23 decembrie 2016, deci cu depășirea termenului legal de 15 zile, și fără a solicita repunerea în termenul de declarare a recursului. Argumentele recurentului, precum că a făcut cunoștință cu încheierea din 24 noiembrie 2016 la data de 20 decembrie 2016, nu pot fi reținute, deoarece materialele cauzei denotă contrariul, Vladimir Arseni recepționând copia încheierii la data de 28 noiembrie 2016, fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d.
13). Pe lângă aceasta, Colegiul constată că recurentul nu a fost privat în parte să-și exercite dreptul la contestarea încheierii, în cazul în care urma să se intereseze de rezultatul ședinței de judecată din 24 noiembrie 2016. În această ordine de idei Colegiul relevă că termenul de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte, în conformitate cu art. 110 CPC, iar dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească (judecător), în conformitate cu art.113 alin.(1) CPC.
Sub acest aspect, justificat, prin prisma art. 10 CPC recurentul este ținut să suporte consecințele nefavorabile, rezultate din necunoașterea sau interpretarea viciată a prevederilor legii. Pe cale de consecință, la caz se va remarca și jurisprudența constatată a Curții Europene, care a reiterat că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare cu privire la protecția drepturilor sale de acces la justiție (cauza Van Harn vs Germany, nr.7557/03 din 11 septembrie 2007). În conformitate cu art. 116 alin. (1), (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.
La materialele dosarului însă, nu se regăsește solicitarea recurentului de repunere în termenul de declarare a recursului și nici motivele din care solicită repunerea în termen, în sensul art. 116 alin. (3) CPC, în favoarea repunerii în termen a recursului, care să confirme temeinicia omiterii termenului.
Astfel, cererea de recurs a fost depusă de recurent la 23 decembrie 2016, adică peste termenul legal de 15 zile din momentul pronunțării încheierii, respectiv se atestă că recursul a fost declarat tardiv, iar recurentul a dispus de posibilitate reală să cunoască despre pronunțarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016. 5 Prin urmare, instanța de recurs constată că, recursul urmează a fi respins ca tardiv, or o eventuală repunere neîntemeiată în termen pentru depunerea cererii de recurs ar duce la încălcarea procesului echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, precum a constatat CEDO încălcarea dreptului la proces echitabil și a securității raporturilor juridice de către instanțele judecătorești naționale în cauza Ghirea v. Republica Moldova, nr. 15778/05, 26.06.2012.
Dreptul la o instanță, garantat de art. 6 § 1 din Convenție presupune respectarea principiului preeminenței dreptului. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere ca, atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție. Totodată, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în partea solicitării recurentului de ridicare a excepției de neconstituționalitate, menționează că aceasta este în contradicție cu prevederile art. 121 CPC, or, la caz, instanța a aplicat doar norme procedurale.
Urmare celor menționate, nu sunt temeiuri pentru a casa încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că, recursul declarat de Vladimir Arseni a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge ca tardiv recursul declarat Vladimir Arseni. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul de Vladimir Arseni, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Valentina Clevadî Judecători Dumitru Mardari Galina Stratulat 6
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.