2ra- 106/17 — constatarea faptului acceptării succesiunii și recunoașterea dreptului la moștenire

prima instanță: I. Dadu dosarul nr. 2ra-106/17

instanța de apel: N. Cernat, A. Panov, A. Minciuna

Î N C H E I E R E

12 ianuarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele completului, judecătorul -Valeriu Doagă

Judecătorii - Iurie Bejenaru, Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Balaur Victor și

Balaur Ion,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Balaur Natalia împotriva

lui Balaur Victor și Balaur Ion cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii prin

intrarea în posesiunea patrimoniului succesoral, locului deschiderii succesiunii și

recunoașterea dreptului de moștenitor în privința patrimoniului succesoral,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016

c o n s t a t ă:

La 17 iunie 2015 Balaur Natalia a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui

Balaur Victor și Balaur Ion cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii prin

intrarea în posesiunea patrimoniului succesoral, locului deschiderii succesiunii și

recunoașterea dreptului de moștenitor în privința patrimoniului succesoral.

În motivarea acțiunii a menționat că, Balaur Andrei și Balaur Antonina au fost părinții

pîrîților Balaur Victor și Balaur Ion, precum și a soțului reclamantei - Balaur Nicolae.

Relevă că, Balaur Andrei care a decedat la 27 iunie 1970 și Balaur Antonina au avut în

proprietate comună casa de locuit cu două camere cu suprafața locativă de 30,3 m.p.,

suprafața totală de 39,5 m.p. și șopron amplasate pe terenul cu suprafața de 970 m.p. din or.

Hîncești str. Serghei Lazo nr. 2.

Menționează că, Balaur Andrei a testat la 22 iunie 1970 averea sa succesorală fiilor săi

Balaur Victor, Balaur Ion și Balaur Nicolae, astfel fiecăruia revenindu-le cîte 1/6 cotă-parte

din imobilele nominalizate.

Notează că, la 31 iulie 2002 a decedat Balaur Antonina care nu a lăsat nici un testament

și totodată nimeni nu a acceptat în termenul legal moștenirea lăsată, cu excepția lui Balaur

Nicolae care a acceptat moștenirea lăsată de mama sa prin intrarea în posesie și administrarea

bunurilor imobile menționate supra.

De asemenea, reclamanta invocă faptul că, după decesul soțului său, Balaur Nicolae

1

dînsa a devenit moștenitoarea averii succesorale rămase după decesul primului, fiindu-i

eliberat în acest sens certificatul de moștenitor legal în privința a 1/6 cotă-parte din bunurile

imobile cu numerele cadastrale 5301204100, 530120410001 și 530120410002, adică asupra

bunurilor imobile pe care Balaur Nicolae le-a moștenit anterior de la tatăl acestuia Balaur

Andrei în baza testamentului, iar în ceea ce privește ½ cotă-parte pe care Balaur Nicolae a

acceptat-o de la mama sa ca urmare a intrării în posesiunea patrimoniului succesoral nu a fost

inclusă în certificatul de moștenitor deoarece a rămas înregistrată după Balaur Antonina, iar

constatarea faptului acceptării succesiunii de către Balaur Nicolae în procedura notarială sau

în procedura specială nu poate fi efectuată deoarece Balaur Victor și Balaur Ion pretind

dreptul lor asupra părții din masa succesorală litigioasă.

Solicită constatarea faptului acceptării succesiunii de către Balaur Nicolae după decesul

mamei sale Balaur Antonina și a locului deschiderii succesiunii ca fiind în or. Hîncești

Republica Moldova, recunoașterea dreptului de moștenitor al reclamantei Balaur Natalia în

privința patrimoniului succesoral rămas după decesul soțului Balaur Nicolae ce constituie ½

cotă-parte din bunurile imobile cu numerele cadastrale 5301204100, 530120410001 și

530120410002.

Prin hotărârea Judecătoriei Hîncești din 12 mai 2016 s-a admis parțial acțiunea, s-a

constatat faptul acceptării succesiunii la 31 iulie 2002 de către Balaur Nicolae după decesul

mamei/defunctei Balaur Antonina, s-a constatat locul deschiderii succesiunii la 31 iulie 2002

după decesul Antoninei Balaur, s-a respins ca nefondat capătul de cerere cu privire la

recunoașterea dreptului de moștenitor a Nataliei Balaur în privința patrimoniului succesoral

rămas după decesul soțului Balaur Nicolae, compus din ½ cotă-parte din bunurile imobile cu

numerele cadastrale 2301204100, 530120410001 și 530120410002.

Prima instanță a reținut că, soțul reclamantei Balaur Nicolae a acceptat moștenirea

lăsată de Balaur Antonina prin intrarea în posesiunea patrimoniului succesoral (achitarea

impozitelor, serviciilor comunale etc) și în acest sens, reclamanta devine la fel succesorul lui

Balaur Nicolae prin manifestarea opțiunii succesorale – intrarea în posesie.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016 s-a respins apelul declarat de

Balaur Ion și Balaur Victor și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 12 mai 2016.

La data de 17 noiembrie 2016 Balaur Ion și Balaur Victor au depus cerere de recurs

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 august 2016 solicitînd admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu restituirea pricinii

spre rejudecare după competență.

În motivarea recursului au invocat că, termenul de acceptare a succesiunii în urma

decesului Antoninei Balaur a fost omis de toți succesorii legali și consideră că urmează să

moștenească cote-părți egale din averea succesorală lăsată de ultima.

Invocă faptul că, instanțele inferioare nu s-au pronunțat asupra acțiunii reconvenționale

înaintată de recurenți.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul

Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

2

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea

ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat

locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în

proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la

soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu și în

toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Completul consideră cererea de recurs ca fiind depusă în termen or, potrivit celor

menționate în cerere se conchide că recurenții au luat cunoștință de decizia instanței de apel

la 21 septembrie 2016 (f.d. 166) și au exercitat calea de atac la 17 noiembrie 2016 (f.d.

167).

Argumentele invocate în recurs precum că, termenul de acceptare a succesiunii în urma

decesului Antoninei Balaur a fost omis de toți succesorii legali și consideră că urmează să

moștenească cote-părți egale din averea succesorală lăsată de ultima nu pot fi reținute

deoarece în speță s-a constatat că, moștenirea lăsată de prima a fost acceptată de Balaur

Nicolae în termen, prin intrarea în posesiunea patrimoniului succesoral și pe cale de

consecință de către reclamanta Balaur Natalia, astfel actele neîntrerupte de posesie și

administrare generînd efecte juridice corespunzătoare din momentul deschiderii succesiunii.

Totodată, este criticabilă afirmația recurenților care consideră omis termenul de

acceptare a succesiunii însă solicită moștenirea părților egale din patrimoniul succesoral

totodată calitatea de pîrîți în prezenta pricină le acordă dreptul de a obiecta în privința

acțiunii formulate nu și apărarea pe cale judecătorească a dreptului pretins încălcat care putea

3

constitui obiect de examinare în eventualitatea admiterii spre examinare a acțiunii

reconvenționale.

Nu pot fi reținute nici alegațiile recurenților precum că, instanțele inferioare nu s-au

pronunțat în privința acțiunii reconvenționale or, la data de 12 mai 2016 a fost emisă

încheierea Judecătoriei Hîncești prin care s-a refuzat în primirea acțiunii reconvenționale

înaintată de recurenți, raționamentele soluției date fiind reliefate consecvent în conținutul

actului judecătoresc nominalizat.

Astfel, instanța de recurs notează că, recurenții nu au invocat niciun argument plauzibil

în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel.

În acest sens, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta Comisie a

arătat că “... art. 6 parag.1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin

care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul

declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de

succes.” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului,

25.02.1995, nr.26561/1995)

Colegiul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența unuia

din temeiurile legale de recurs.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a examinat

pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele

invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de Balaur Victor și Balaur Ion ca fiind inadmisibil în baza art. 433 lit. a) din Codul

de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură civilă, completul

Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Balaur Victor și Balaur Ion se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Iurie Bejenaru

Ion Druță

4