3ra-1790/16 — contestarea actului administrativ și compensarea cheltuielilor judiciare

3ra-1790/16 — contestarea actului administrativ și compensarea cheltuielilor judiciare (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 3ra – 1790/16

prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chișinău

Judecător: Niculcea A.

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: Traciuc N., Anton M., Cotruță I.

ÎNCHEIERE

28 decembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Valentina Clevadî și Oleg Sternioală

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Centrul Național pentru

Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Balion

Svetlana împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal

al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ și compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016, prin care a fost

admis apelul declarat de către Balion Svetlana, fiind casată parțial hotărârea

Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 07 aprilie 2016, cu emiterea unei noi

hotărâri, prin care acțiunea a fost admisă parțial,

c o n s t a t ă :

La 03 august 2015, Balion Svetlana a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al

Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ și compensarea

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că, la 25 iunie 2015, s-a adresat la

Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal cu o cerere

prealabilă, solicitând anularea pct. 1 al deciziei din 28 mai 2015 privind finalizarea

controlului, prin care s-a dispus constatarea faptului încălcării prevederilor art. 4

alin. (l) lit. a), b); art.5 alin. (1) al Legii privind protecția datelor cu caracter personal

și pct. 37, 40, 43 și 44 din Hotărârea Guvernului nr. 1123 din 14 decembrie 2010, în

Pagină 1 din 7

cazul extragerii neautorizate de către ea a datelor cu caracter personal ce vizează

angajații Î.S. „Gările și Stațiile Auto”. Se arată că, la aceeași dată, a depus cerere de

chemare în judecată cu privire la anularea pct. 1 al deciziei Centrului Național

pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal din 28 mai 2015 privind finalizarea

controlului.

În continuare, reclamanta a relatat că, la 07 iulie 2015, a primit încheierea

Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 25 iunie 2015 privind restituirea cererii de

chemare în judecată împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu

Caracter Personal, din motivul nerespectării procedurii prealabile privind

contestarea actului administrativ. Ulterior, la 27 iulie 2015, a recepționat răspunsul

Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal din 23 iulie 2015,

prin care i-a fost relatat că, potrivit art. 27 alin. (5) al Legii nr. 133 din 08 iulie 2011

privind protecția datelor cu caracter personal, urma să se adreseze direct în instanța

de contencios administrativ.

Reclamanta contestă răspunsul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu

Caracter Personal din 23 iulie 2015, pct. 1 al deciziei din 28 mai 2015 privind

finalizarea controlului și explică în apărarea sa următoarele circumstanțe de fapt.

Astfel, se afirmă că în cadrul activității sale în calitate de șef al secției

financiare a Î. S. „Gările și Stațiile Auto” a depistat mai multe scheme frauduloase

de sustragere a banilor din cadrul întreprinderii, raportând despre acest lucru

conducerii întreprinderii, însă ultima nu numai că nu a luat atitudine, dar a început

să-i aplice diverse sancțiuni disciplinare. Iar, într-un final, a fost concediată din

funcție.

La fel, a precizat că persoanele care nemijlocit sunt implicate în sustragerea

banilor din cadrul întreprinderilor sunt stimulate și remunerate cu diferite premii.

Însă, administrația întreprinderii a ascuns aceste împrejurări, iar la solicitarea de a-i

fi eliberate actele respective și anchetele de serviciu, angajatorul a refuzat eliberarea

lor sau le-a prezentat cu mari întârzieri. Din aceste considerente și pentru a

demonstra ilegalitatea acțiunilor întreprinderii de stat, a prezentat personal în

instanța de judecată probe, care confirmă faptul remunerării și stimulării persoanelor

care admit încălcări în cadrul activității sale, pe când ea a fost sancționată pentru

îndeplinirea conștiincioasă ale atribuțiilor de serviciu.

Reclamanta susține că nu a depășit limitele atribuțiilor sale de serviciu prin

utilizarea conturilor nr. 227 și 5311 de evidență contabilă, deoarece în calitate de șef

al secției financiare a Î. S. „Gările și Stațiile Auto” era responsabilă de toate

acțiunile efectuate de subalterni și trebuia să urmărească în sistemul informațional

corectitudinea îndeplinirii formulelor contabile de către persoanele subordonate.

Pagină 2 din 7

În desfășurarea ideii enunțate mai sus, a invocat că, Dmitrașco Irina, în

funcția de contabil se ocupa de evidența operațiunilor privind existența și fluxurile

mijloacelor bănești în casieria întreprinderii 2411. Prin urmare, conturile 5311, 227

și 2411 sunt strâns legate între ele, și anume la contul 5311 se calculează salariul,

plățile pentru concediu ordinar și ajutorul material. Totodată, în contul 2411 se

reflectă sumele și persoanele, cărora le sunt eliberate din casieria întreprinderii în

numerar: ajutorul material, plata pentru concediu ordinar, avansuri și salariul

persoanelor, care nu dețin cont bancar.

Suplimentar, reclamanta a precizat că sunt lucrători care restituie în casă

numerarul nefolosit, care se reflectă la contul 227, iar anume Dmitrașco Irina

îndeplinește registrul de casă, unde sunt indicate sumele primite și eliberate din casă

la conturile 227 și 5311. În consecințe, la contul 227 a fost reflectat și neajunsul

numerarului, care a fost sustras de Barbă Galina.

În aceste circumstanțe, consideră că trebuia să aibă acces la utilizarea

conturilor 227 și 5311, însă din anumite motive administrația Î. S. „Gările și Stațiile

Auto” i-a limitat accesul la utilizarea acestora, fiind nevoită să folosească parola

subalternii sale, Dmitrșaco Irina. Despre acest fapt cunoștea contabilul – șef,

Strechii Valentina care nu a întreprins nici o măsură pentru soluționarea acestei

probleme.

De asemenea, reclamanta pretinde că a prezentat informația respectivă numai

instanței de judecată, pentru a-și apăra drepturile și a demonstra ilegalitatea

acțiunilor din partea administrației Î.S. „Gările și Stațiile Auto”.

Susține că la momentul concedierii din funcția deținută, Î.S. „Gările și Stațiile

Auto” nu se regăsea în lista entităților înregistrate în Registrul de evidență al

operatorilor de date cu caracter personal și nu a notificat, în modul corespunzător.

Autoritatea Națională de Control al Prelucrării Datelor cu Caracter Personal referitor

la sistemele de evidență gestionate. Acest context, încă o dată, demonstrează

ilegalitatea pct. 1. al deciziei Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter

Personal din 28 mai 2015 privind finalizarea controlului.

Solicită Balion Svetlana, anularea răspunsului Centrului Național pentru

Protecția Datelor cu Caracter Personal din 23 iulie 2015 la cererea prealabilă;

anularea pct. 1. al deciziei Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter

Personal din 28 mai 2015 privind finalizarea controlului și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 29 octombrie 2015, a

fost respinsă acțiunea, ca fiind nefondată. (f. d. 74, 81 – 95)

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016, a fost admis apelul

declarat de către Balion Svetlana, fiind casată parțial hotărârea Judecătoriei

Pagină 3 din 7

Buiucani mun. Chișinău din 07 aprilie 2016, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care

acțiunea a fost admisă parțial. Astfel, a fost anulat pct. 1. al deciziei Centrul

Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal din 28 mai 2015 privind

finalizarea controlului. În rest, a fost menținută hotărârea primei instanțe din 29

octombrie 2015. (f. d. 121 – 131)

La adoptarea soluției, instanța de apel a constatat că Balion Svetlana nu se

încadrează în definiția legală de operator de date personale, nu este persoană

împuternicită de operator de a prelucra date cu caracter personal și nici terț autorizat

să prelucreze date cu caracter personal sub autoritatea operatorului. Prin urmare,

încălcarea art. 4 alin. (l) lit. a), b); art.5 alin. (1) al Legii privind protecția datelor cu

caracter personal și pct. 37, 40, 43 și 44 din Hotărârea Guvernului nr. 1123 din 14

decembrie 2010 pot fi imputate doar persoanelor indicate mai sus, care au admis

nerespectarea acestor norme și nu au asigurat limitarea accesului terților la datele cu

caracter personal. (f. d. 128)

În lumina celor relatate supra, Colegiul Curții de Apel Chișinău a stabilit că în

raport cu reclamanta/apelanta se aplică dispozițiile Legii nr. 793 din 10 februarie

2000 contenciosului administrativ, iar art. 27 alin. (5) al Legii privind protecția

datelor cu caracter personal oferă dreptul de contestare a deciziei Centrului Național

pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal direct în instanța de contencios

administrativ doar în privința operatorului, persoanei împuternicite de către acesta

sau subiectului datelor cu caracter personal. Ca urmare, Balion Svetlana a sesizat

instanța corespunzătoare în condițiile art. 14 al Legii contenciosului administrativ,

ceea ce denotă respectarea termenului de adresare în instanța de contencios

administrativ. (f. d. 130)

În final, instanța de apel a precizat că răspunsul Centrului Național pentru

Protecția Datelor cu Caracter Personal din 23 iulie 2015 la cererea prealabilă,

contestat de reclamantă/apelantă, nu constituie obiect de examinare distinct în cadrul

procedurii de contencios administrativ, iar în situația în care nu este un act

administrativ, nu poate fi anulat. (f. d. 130 – 131)

Prin scrisoarea nr. 6692, Curtea de Apel Chișinău a expediat copia deciziei

integrale din 07 aprilie 2016 în adresa participanților la proces pentru cunoștință. (f.

d. 132)

La 06 iunie 2016, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter

Personal al Republicii Moldova a declarat recurs nemotivat împotriva deciziei Curții

de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016, solicitând casarea deciziei instanței de apel

din 07 aprilie 2016, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie

respinsă integrală, ca fiind depusă cu încălcarea termenului de prescripție.

Pagină 4 din 7

Ulterior, la 23 noiembrie 2016, recurentul a depus cererea de recurs motivată,

în care a indicat esența și temeiurile recursului și argumentele ilegalității deciziei

atacate.

În conformitate cu art. 434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Prin prisma normei de drept enunțate, instanța de recurs consideră că recursul

declarat de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al

Republicii Moldova la 06 iunie 2016, ulterior motivat la 23 noiembrie 2016, este

depus în termen, deoarece la materialele dosarului nu există dovada recepționării de

către recurent a copiei deciziei integrale a Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie

2016.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a invocat tardivitatea

acțiunii intimatei, întrucât ultima trebuia să conteste actul administrativ în instanța

de judecată până la 30 iunie 2015, fără a depune cerere prealabilă. Însă, acțiunea a

fost avansată în instanța de judecată la 03 august 2015.

Consideră că Balion Svetlana, utilizând drepturile de acces ale subalternii

sale, la momentul accesării sistemului informațional la conturile restricționare și

extragerii din acestea a informației, ca ulterior să dezvăluie informația cu acces

limitată, a stabilit de sine stătător scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu

caracter personal, devenind operator de date cu caracter personal.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

La 23 noiembrie 2016, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

Svetlanei Balion cererea de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

referinței timp de o lună de la data primirii scrisorii. (f. d. 144)

La 23 decembrie 2016, intimata a depus referință, prin care a solicitat

respingerea recursului și menținerea deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie

2016.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

Pagină 5 din 7

Audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând temeiurile

invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile și a referinței, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate, iar alineatul (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în

care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Colegiul menționează că recurentul Centrul Național pentru Protecția Datelor

cu Caracter Personal al Republicii Moldova prin cererea de recurs a solicitat casarea

deciziei instanței de apel din 07 aprilie 2016, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin

acțiunea să fie respinsă, ca fiind depusă cu încălcarea termenului de prescripție.

Astfel, în această parte, recurentul nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Completul judiciar indică că procedura admisibilității constă în verificarea

faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432

alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenței CEDO că „ ...

art.6 parag.1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o

instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul

declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de

Pagină 6 din 7

șanse de succes.” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a

Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, instanța de

apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și

aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor argumentele recursului au fost

verificate minuțios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de către Centrul Național pentru Protecția

Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Centrul Național pentru Protecția Datelor cu

Caracter Personal al Republicii Moldova se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței,

Judecător Tatiana Vieru

Judecătorii Valentina Clevadî

Oleg Sternioală

Pagină 7 din 7