3ra-1678/16 — recunoasterea ilegalitatii refuzului de anulare a actelor administrative

3ra-1678/16 — recunoasterea ilegalitatii refuzului de anulare a actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 3ra-1678/16

Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun.Chișinău (jud. Gh.Plămădeală)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, A.Nogai, Vl. Brașoveanu)

DECIZIE

28 decembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței Tatiana Vieru

Judecători: Valentina Clevadî

Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

Oleg Sternioală

examinând recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Institutul pentru

Proiectări Drumuri Auto”, prin intermediul avocatului Nicolae Leșan împotriva

deciziei din 14 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău,

adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea

pe Acțiuni „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” împotriva Guvernului

Republicii Moldova, intervenienți accesorii Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, Întreprinderea de Stat

„Administrația de Stat a Drumurilor”, Agenția Relații Funciare și Cadastru a

Republicii Moldova, Societatea cu Răspundere Limitată “Bursa de Imobil IVC” și

„Halk Support LP” cu privire la recunoașterea ca fiind ilegal refuzul Guvernului

Republicii Moldova privind anularea actelor administrative și anume declararea nulă

a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.661 din 05 septembrie 2012 și partea

din anexa nr.6 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.351 din 23 martie

2005 „Cu privire la aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului

și la transmiterea unor bunuri imobile” și încasarea cheltuielilor judecată,

c o n s t a t ă:

La data de 29 noiembrie 2011, SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”

s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului Republicii

Moldova, intervenienți accesorii Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor al Republicii Moldova, ÎS “Administrația de Stat a Drumurilor”, Agenția

Relații Funciare și Cadastru a Republicii Moldova, SRL “Bursa de Imobil IVC” și

„Halk Support LP” solicitând recunoașterea ca fiind ilegal refuzul Guvernului

Republicii Moldova de a anula actele administrative - Hotărârea de Guvern nr.661

din 05 septembrie 2012 și partea din anexa nr.6 la Hotărârea de Guvern nr.351 din

23 martie 2005 „Cu privire la aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică

a statului și la transmiterea unor bunurile imobile” (Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2005 nr.129-131, art.1072), numărul de ordine 26, cu anularea acestora,

1

ca fiind acte administrative emise contrar prevederilor legii și care încalcă grav

dreptul de proprietate asupra bunului imobil amplasat în mun. Chișinău, str.

Bucuriei, nr. 12 „A”, nivelul III, ce constituie 1114,8 m.p. și 13,33% din blocul

administrativ, încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău, ÎS „Cadastru”,

intervenient accesoriu ÎS “Administrația de Stat a Drumurilor” prin care a contestat

decizia Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău privind înregistrarea dreptului de

proprietate după Republica Moldova și a dreptului de gestiune economică după ÎS

„Administrația de Stat a Drumurilor” asupra bunului imobil amplasat în mun.

Chișinău, str. Bucuriei, nr. 12 „A”, cu număr cadastral 0100518.141.02.002 cu

suprafața de 1114,8 m.p. precum și radierea acestuia din Registrul bunurilor imobile.

Susține că, bunul imobil amplasat pe str. Bucuriei, nr. 12 „A” constituie

proprietatea sa, conform Adeverinței de Privatizare nr. 19/03 din 12 martie 2001,

Actul de estimare din 01 aprilie 1995, Statutul SA „Institutul pentru Proiectări

Drumuri Auto” nr.105-441 din 08 iunie 1999, decizia din 19 iulie 1998 a

Judecătoriei Economice și hotărârea din 14 iunie 2005 a Curții de Apel Chișinău din

14 iunie 2005, menținută prin decizia nr. 2re-336/05 din 22 septembrie 2005 a Curții

Supreme de Justiție, precum și hotărârea nr.2e-10127/10 din 30 iulie 2010 a

Judecătoriei Economice de Circumscripție.

Declară că, unele acte din cele menționate au fost prezentate organului cadastral

pentru înscrierea dreptului primar de proprietate, cu excepția hotărârii din 14 iunie

2015 a Curții de Apel Chișinău prin care a fost anulat contractul de vânzare-

cumpărare a imobilului amplasat în mun. Chișinău, str. Bucuriei, nr. 12A, încheiat

la data de 03 iulie 2002 între SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” și SRL

„Bursa de Imobil IVC” cu aducerea părților la poziția inițială, respectiv imobilul

revenind la SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”.

Afirmă că, prin hotărârea din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Chișinău a

fost dispusă anularea deciziei Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău privind

înregistrarea dreptului de proprietate după Republica Moldova și a dreptului de

gestiune economică după ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” asupra bunului

imobil amplasat în mun. Chișinău str. Bucuriei, nr.12 „A”, cu număr cadastral

0100518.141.02.002 cu suprafața de 1114,8 m.p., ca fiind emisă contrar prevederilor

legii, a fost obligat Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău să radieze înscrierea

dreptului de proprietate după Republica Moldova și a dreptului de gestiune

economică după ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” asupra bunului imobil

menționat ce formează etajul 3 din imobil. Hotărârea în cauză a fost menținută prin

decizia nr.3-3807/10 din 06 iulie 2011 a Curții Supreme de Justiție.

Menționează că, la data de 07 septembrie 2012 în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr. 186-189 a fost publicată Hotărârea Guvernului Republicii

Moldova nr.661 din 05 septembrie 2012 privind modificarea anexei nr.6 la

Hotărârea de Guvern nr.351 din 23 martie 2005 „Cu privire la aprobarea listelor

bunurilor imobile proprietate publică a statului și la transmiterea unor bunuri

imobile”, în care este indicat faptul că bunul imobil ce constituie 1114,8 m și 13,33%

din blocul administrativ, nivelul III, amplasat în mun. Chișinău, str. Bucuriei, nr. 12

„A”, reprezintă bunul imobil proprietate a statului, gestionat de Ministerul

2

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova.

Indică că, Hotărârea de Guvern nr.661 din 05 septembrie 2012 și anexa nr.6 la

Hotărârea de Guvern nr.351 din 23 martie 2005 „Cu privire la aprobarea listelor

bunurilor imobile proprietate publică a statului și la transmiterea unor bunuri

imobile”, număr de ordine 26, sunt acte administrative care încalcă grav dreptul său

de proprietate asupra bunului imobil amplasat în mun. Chișinău, str. Bucuriei, nr. 12

„A”, nivelul III, ce constituie 1114,8 m.p. și 13,33% din blocul administrativ.

Remarcă că, până în prezent nu a primit răspuns la cererea din 04 octombrie

2012, adresată Guvernului Republicii Moldova, prin care a solicitat anularea

Hotărârii de Guvern nr.661 din 05 septembrie 2012 și partea din anexa nr.6 la

Hotărârea de Guvern nr.351 din 23 martie 2005 „Cu privire la aprobarea listelor

bunurilor imobile proprietate publică a statului și la transmiterea unor bunuri

imobile”, ca fiind acte administrative care încalcă grav dreptul său de proprietate

asupra bunului imobil amplasat în mun. Chișinău, str. Bucuriei, nr.12 „A”, nivelul

III, ce constituie 1114,8 m și 13,33% din blocul administrativ.

Relevă că, în pricina civilă în cadrul căreia au fost adoptate hotărârea din 17

decembrie 2010 a Curții de Apel Chișinău și decizia din 06 iulie 2011 a Curții

Supreme de Justiție, a fost atras în proces ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”,

care pretinde la dreptul de gestiune economică asupra bunului imobil conform

actelor administrative contestate. Actele în cauză au fost contestate și de către

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, care

pretinde că este autoritatea publică ce administrează acest bun imobil.

Precizează că, statul prin intermediul autorităților sale a beneficiat de toate

modalitățile și instrumentele legale pentru a-și apăra poziția procesuală, iar

instanțele judecătorești au constatat că aceste bunuri constituie proprietatea SA

„Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” și parte a capitalului statutar a acesteia.

În opinia sa, actele administrative prin care acest bun este înscris ca proprietatea și

în gestiunea altor persoane constituie acte administrative care încalcă dreptul de

proprietate al SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”, cauzând prejudicii

considerabile societății.

Menționează că, în hotărârea din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Chișinău

s-a indicat că conform Scrisorii emise de Camera Înregistrării de Stat nr.83 din 25

februarie 2010, hotărârea din 13 iulie 1998 a Judecătoriei Economice și Procesul-

verbal nr.4 al Adunării Generale a acționarilor ai SA „Institutul pentru Proiectări

Drumuri Auto” din 17 aprilie 1999 au fost executate, bunul imobil în prezent

identificat prin numărul cadastral 0100518.141.02.002 cu suprafața de 1114,8 m.p.,

ce formează etajul III din blocul administrativ plasat în mun. Chișinău, str. Bucuriei,

nr. 12 „A”, a revenit la SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” și constituie

proprietatea acesteia, ca parte a capitalului social.

Relatează că, în istoricul eliberat la data de 25 februarie 2010, sub nr. 83, de

Camera Înregistrării de Stat, se conțin toate modificările care au fost efectuate în

actele de constituire ale SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” precum și

modificările efectuate în capitalul social al întreprinderii. Conform acestui istoric

rezultă că bunul imobil, cu numărul cadastral 0100518.141.02.002, asupra căruia

statul se pretinde a fi proprietar prin actele administrative contestate, le aparține cu

drept de proprietate, conform actelor de constituire a societății și hotărârile

3

judecătorești definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată.

Susține că, acțiunile Guvernului Republicii Moldova sunt o imixtiune a statului

în afacerile private și o violare gravă a dreptului de proprietate al său, în contradicție

cu prevederile constituționale și legale interne și internaționale, la care Republica

Moldova este parte.

Prin încheierea din 03 aprilie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău s-a

aplicat măsura de asigurare –sechestrul prin interzicerea vânzării și grevării etajului

III, din blocul administrativ, amplasat pe str. Bucuriei, nr.12 „A”, mun.Chișinău,

număr cadastral 0100518.141.02.002, până la definitivarea hotărârii judecătorești.

Prin încheierea protocolară din 02 septembrie 2014 a Judecătoriei Buiucani,

mun.Chișinău a fost atras în calitate de intervenient accesoriu SRL „Bursa de Imobil

IVC”.

Prin încheierea protocolară din 23 octombrie 2014 a Judecătoriei Buiucani,

mun.Chișinău a fost atras în calitate de intervenient accesoriu „Halk Support LP”.

Prin hotărârea din 30 iunie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău s-a

respins ca fiind tardivă cererea de chemare în judecată depusă de SA „Institutul

pentru Proiectări Drumuri Auto” împotriva Guvernului Republicii Moldova,

intervenienți accesorii Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al

Republicii Moldova, ÎS “Administrația de Stat a Drumurilor”, Agenția Relații

Funciare și Cadastru a Republicii Moldova, SRL “Bursa de Imobil IVC” și „Halk

Support LP” privind recunoașterea ca fiind ilegal refuzul Guvernului Republicii

Moldova de anulare a actelor administrative și anume declararea nulă a Hotărârii

Guvernului Republicii Moldova nr.661 din 05 septembrie 2012 în partea din anexa

nr.6 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.351 din 23 martie 2005 „Cu

privire la aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului și la

transmiterea unor bunuri imobile” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005

nr.129-131, art.1072, numărul de ordine 26) și încasarea cheltuielilor judecată; s-a

anulat încheierea din 03 aprilie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău prin

care s-a aplicat măsura de asigurare –sechestrul prin interzicerea vânzării și grevării

etajului III, din blocul administrativ, amplasat pe str. Bucuriei, nr.12 „A”,

mun.Chișinău, număr cadastral 0100518.141.02.002.

La data de 28 martie 2016, reprezentantul SRL „Bursa de Imobil IVC” a

solicitat prin cerere atragerea în calitate de intervenient accesoriu de partea

reclamantului a SRL „Dioptica”.

Prin încheierea din 19 aprilie 2016 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

cererea SRL „Bursa de Imobil IVC” privind atragerea în calitate de intervenient

accesoriu de partea reclamantului a SRL „Dioptica”.

Prin decizia din 14 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea

de apel depusă de SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” și s-a menținut

hotărârea din 30 iunie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău.

La data de 12 septembrie 2016, SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”,

prin intermediul avocatului Nicolae Leșan, a declarat recurs împotriva deciziei din

14 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii din

30 iunie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău, cu emiterea unei noi decizii

de admitere a cererii de chemare în judecată depusă de SA „Institutul pentru

Proiectări Drumuri Auto” împotriva Guvernului Republicii Moldova, intervenienți

4

accesorii Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Republicii

Moldova, ÎS “Administrația de Stat a Drumurilor”, Agenția Relații Funciare și

Cadastru a Republicii Moldova, SRL “Bursa de Imobil IVC” și „Halk Support LP”

privind recunoașterea ca fiind ilegal refuzul Guvernului Republicii Moldova de

anulare a actelor administrative și anume declararea nulă a Hotărârii Guvernului

Republicii Moldova nr.661 din 05 septembrie 2012 în partea din anexa nr.6 la

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.351 din 23 martie 2005 „Cu privire la

aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului și la transmiterea

unor bunuri imobile” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005 nr.129-131,

art.1072, numărul de ordine 26).

În susținerea recursului s-a invocat că instanța de apel a aplicat o altă lege

decât cea care urma a fi aplicată și a interpretat eronat legea.

Opinează că, instanțele ierarhic inferioare au neglijat faptul stabilit cu

certitudine în cadrul dezbaterilor judiciare prin probe materiale, explicațiile de

rigoare a tuturor părților antrenate la examinarea cauzei și lipsa de probe contrare,

precum că Hotărârea de Guvern nr. 661 din 05 septembrie 2012 și partea din anexa

nr. 6 la Hotărârea de Guvern nr. 351 din 23 martie 2005 „Cu privire la aprobarea

listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului și la transmiterea unor bunuri

imobile” au un caracter ilegal, deoarece reglementează aprobarea bunurilor

proprietate publică a statului inclusiv clădirea administrativă - etajul III amplasată

în mun. Chișinău, str. Bucuriei, nr. 12 „A”, pe cînd „de jure” clădirea

administrativă, inclusiv etajul III, este deținut cu drept de proprietate de SA

„Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” în temeiul documentelor și a actelor de

dispoziție emise de instanțele naționale.

Consideră că, concluziile primei instanțe sunt în contradicție cu circumstanțele

pricinii, fapt ce, în opinia sa, constituie temei de casare a deciziei instanței de apel,

motivând că actele administrative supuse contestării sunt contrare unor acte de

dispoziție definitive și irevocabile, iar ca repercusiune acestea pot fi catalogate ca

fiind ilegale și prejudiciabile pentru întreprindere.

Declară că, în cadrul examinării pricinii civile la acțiunea SA „Institutul pentru

Proiectări Drumuri Auto” împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău, ÎS

„Cadastru”, intervenient accesoriu ÎS “Administrația de Stat a Drumurilor” privind

anularea deciziei, finalizată prin hotărârea din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel

Chișinău, menținută prin decizia nr. 3-3807/10 din 06 iulie 2011 a Curții Supreme

de Justiție, s-a constatat faptul că bunul imobil în litigiu constituie proprietatea SA

„Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” și că prin acțiunile Oficiului Cadastral

Teritorial Chișinău de operare a înscrierii dreptului de proprietate după Republica

Moldova și a dreptului de gestiune economică după ÎS „Administrația de Stat a

Drumurilor” în Registrul bunurilor imobile, a fost încălcat dreptul de proprietate a

SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” asupra acestui bun, astfel încât,

aceste înscrieri sunt ilegale și abuzive. Concomitent, a specificat că a fost atras și a

participat în proces ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, care conform actelor

administrative contestate, pretinde la dreptul de gestiune economică asupra acestui

bun imobil, actele în cauză fiind contestate și de către Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova care se pretinde autoritate publică

care administrează acest bun imobil.

5

Invocă că, prin decizia instanței ierarhic inferioare contestată s-a permis

încălcarea dreptului la protecția proprietății a SA „Institutul pentru Proiectări

Drumuri Auto”, garantate de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO. Iar, în contextul

circumstanțelor și actelor pricinii, prevederilor CEDO și jurisprudenței în domeniu

a CEDO, indică că a avut un “bun” în sensul art. 1 Protocolul nr.1 și anume bunul

imobil - etajul III din clădirea administrativă din str. Bucuriei, nr.12 “A”.

Menționează că, acțiunea în contestarea actelor administrative cu caracter

normativ este imprescriptibilă, iar actele cu caracter individual pot fi contestate în

termen de 30 de zile de la data îndeplinirii procedurii prealabile administrative,

conform art. 17 al Legii contenciosului administrativ, dacă legea nu prevede altfel.

Actele administrative cu caracter individual pot fi contestate în termen stabilit de

lege, iar actele administrative cu caracter normativ considerate ilegale, pot fi atacate

oricând, atâta timp cât produce efecte juridice.

În acest sens specifică că, Hotărârea de Guvern nr. 351 din 23 martie 2005 are

caracter normativ, Hotărîrea de Guvern nr.661 din 05 septembrie 2012 are caracter

individual. Astfel, actele administrative cu caracter normativ intră în vigoare la data

aducerii la cunoștință, adică la data publicării, pe cînd actele normative cu caracter

individual întră în vigoare la data la care au fost aduse la cunoștința celor interesate.

Referitor la ilegalitatea și netemeinicia acțiunii, relevă că instanța de fond și

instanța de apel au respins acțiunea ca fiind tardivă, însă, în contextul actului de

dispoziție instanța a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată prin prisma fondului

acțiunii și totalității de probe și circumstanțe invocate pe parcursul examinării

litigiului și în același timp acțiunea a fost respinsă ca fiind tardivă, temeiuri de

respingere a acțiunii care de fapt, nu pot coexista, dacă se referă la aceeași acțiune

și la aceleași capete de cerere, bazată pe aceleași circumstanțe de fapt și de drept,

avînd în vedere că existența unuia din respectivele temeiuri de respingere a acțiunii,

exclude celălalt temei (se exclud reciproc).

La data de 21 noiembrie 2016, SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”,

prin intermediul avocatului Nicolae Leșan, a înregistrat un supliment la recursul

declarat împotriva deciziei din 14 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului suplimentar s-a invocat că instanțele ierarhic inferioare

neîntemeiat și fără suport juridic au reținut că acțiunea este prescrisă.

Reiterează că, Hotărârea de Guvern nr. 351 din 23 martie 2005 este un act

administrativ cu caracter normativ, deoarece se referă la bunuri ce ar aparține

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, iar

Hotărârea de Guvern nr.661 din 05 septembrie 2012 este un act administrativ cu

caracter individual, deoarece se referă doar la bunul imobil din str. Bucuriei, nr.12A,

mun.Chișinău. Actele administrative cu caracter normativ intră în vigoare la data

aducerii la cunoștință-data publicării, iar cele cu caracter individual - la data aducerii

la cunoștință celor interesați.

Susține că, Guvernul Republicii Moldova nu le-a remis careva răspunsuri la

cererea prealabilă din 04 octombrie 2012 prin care a solicitat anularea Hotărârii

Guvernului Republicii Moldova nr.661 din 05 septembrie 2012 și partea din anexa

nr. 6 la Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.351 din 23 martie 2005 „Cu

privire la aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului și la

transmiterea unor bunuri imobile” ca fiind acte administrative ce le încalcă dreptul

6

de proprietate asupra bunului imobil amplasat în mun.Chișinău, str. Bucuriei,

nr.12A, nivelul III, ce constituie 1114, 8 m.p. și 13,33% din blocul administrativ.

Consideră că, termenul de contestare a actelor administrative a fost respectat

conform rigorilor legii, deoarece cererea prealabilă a fost depusă la data de 04

octombrie 2012 și cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 29

noiembrie 2012.

Remarcă că, prin hotărârea din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Chișinău

menținută prin decizia din 06 iulie 2011 a Curții Supreme de Justiție, adoptate în

cauza civilă la acțiunea SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” împotriva

Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău, ÎS „Cadastru”, intervenient accesoriu ÎS

“Administrația de Stat a Drumurilor” cu privire la contestarea actului administrativ,

a fost constatat faptul că bunul imobil în litigiu constituie proprietatea SA „Institutul

pentru Proiectări Drumuri Auto” și că prin acțiunile Oficiului Cadastral Teritorial

Chișinău de operare a înscrierii dreptului de proprietate după Republica Moldova și

a dreptului de gestiune economică după ÎS “Administrația de Stat a Drumurilor” în

Registrul bunurilor imobile, a fost încălcat dreptul de proprietate a SA „Institutul

pentru Proiectări Drumuri Auto” asupra acestui bun.

Consideră că, prin actul de dispoziție din 14 iunie 2016 a fost încălcat dreptul

la un proces echitabil, atât ca încălcare a securității raporturilor juridice, cât și a

încălcării egalității și contradictorialității părților, ca elemente componente ale

dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO. Nu s-a dat apreciere actelor

judecătorești definitive și irevocabile, prin prisma prevederilor art. 123 alin.(2) Cod

de procedură civilă și argumentelor invocate.

La data de 22 noiembrie 2016, SRL “Bursa de Imobil IVC”, prin intermediul

lui Igor Pascal, a depus cerere de alăturare la recursul declarat de SA „Institutul

pentru Proiectări Drumuri Auto”, invocând că pretențiile societății coincid cu cele

ale SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”, la fel și criticile de fapt și de

drept aduse soluției instanței de apel.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 14 iunie 2016, iar SA

„Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”, prin intermediul avocatului Nicolae

Leșan, a declarat recurs la data de 12 septembrie 2016 și prin cerere de alăturare la

recurs SRL “Bursa de Imobil IVC”, prin intermediul lui Igor Pascal, la data de 22

noiembrie 2016.

Materialele pricinii atestă că decizia instanței de apel a fost expediată părților

(f.d.175), însă, date despre recepționarea acesteia lipsesc.

Din textul recursului SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” se

distinge că decizia motivată a fost recepționată la data de 15 iulie 2016.

Astfel, instanța de recurs consideră că recursul declarat la data de 12 septembrie

2016 de SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”, prin intermediul avocatului

Nicolae Leșan împotriva deciziei din 14 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, este

în termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

7

Prin încheierea din 23 decembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție completul

din 3 judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond

de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul

declarat de SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”, prin intermediul

avocatului Nicolae Leșan și va casa decizia instanței de apel, cu remiterea pricinii la

rejudecare, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar

în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită

a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de

către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au

dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) Cod de procedură civilă, circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

În conformitate cu art. 130 alin. (2), (3), (4) Cod de procedură civilă, nici un fel

de probe nu au pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără

aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența,

admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor

reciprocă și suficiența pentru soluționarea pricinii. Ca rezultat al aprecierii probelor,

instanța judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale

privind admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele.

În conformitate cu art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședința de

judecată.

În conformitate cu art. 241 alin.(5), (6) Cod de procedură civilă, în motivare se

indică: circumstanțele pricinii, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază

concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la

8

respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța. Dispozitivul cuprinde

concluzia instanței judecătorești privind admiterea sau respingerea integrală sau

parțială a acțiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea și termenul de atac al

hotărârii.

În conformitate cu art. 373 alin. (1)-(4) Cod de procedură civilă, instanța de

apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru

soluționarea pricinii, apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în

instanță de apel de către participanții la proces. În cazul în care motivarea apelului

nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de apel se pronunță în fond, numai

în temeiul celor invocate în primă instanță. Instanța de apel nu este legată de

motivele apelului privind legalitatea hotărârii primei instanțe, ci este obligată să

verifice legalitatea hotărârii în întregul ei.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție consideră că instanța de apel contrar circumstanțelor pricinii a

concluzionat asupra legalității hotărârii primei instanțe prin care s-a respins ca fiind

tardivă cererea de chemare în judecată depusă de SA „Institutul pentru Proiectări

Drumuri Auto”.

Colegiul notează că prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 351

din 23 martie 2005 cu privire la aprobarea listei bunurilor imobilelor proprietate

publică a statului și la transmiterea unor bunuri imobile, s-a hotărât: „1. Se aprobă

listele bunurilor imobile, proprietate a statului, aflate în administrarea ministerelor,

departamentelor și altor autorități ale administrației publice centrale, conform

anexelor nr. 1-22; listele bunurilor imobile care se transmit de la balanța autorităților

administrației publice la balanța autorităților administrației publice locale și de la

balanța autorităților administrației publice locale la balanța autorităților

administrației publice centrale, conform anexelor nr. 23-25. 2. Agenția de Stat

Relații Funciare și Cadastru va asigura înregistrarea drepturilor de proprietate asupra

bunurilor imobile ale statului.” (Vol.I, f.d.53-58).

Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 661 din 05 septembrie

2012 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 186-189 din 07 septembrie 2012)

privind modificarea anexei nr. 6 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.

351 din 23 martie 2005, s-a hotărât că poziția 26 din anexa nr. 6 la Hotărârea

Guvernului Republicii Moldova nr. 351 din 23 martie 2015 „Cu privire la aprobarea

listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului și la transmiterea unor bunuri

imobile (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 129-131, art.1072, cu

modificările și completările ulterioare, va avea următorul cuprins: „26. Clădire

administrativă, mun.Chișinău, str. Bucuriei, 12a, 1114, 8 (13, 33% din construcție)”

(Vol.I, f.d.9).

Conform art. 1 alin. (2) al Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10

februarie 2000, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său

recunoscut de lege, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

9

administrativ pentru a obține anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și

repararea pagubei ce i-a fost pricinuită.

Rezultând din prevederile legale enunțate supra, precum și din dispozițiile art.

2 și art.3 ale Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, obiect

al acțiunii în contenciosul administrativ îl constituie actul administrativ cu caracter

normativ sau individual; contractul administrativ; nesoluționarea în termenul legal

al unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Conform art. 14 al Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie

2000, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege,

printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorității publice

emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau

în parte, a acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel. În cazul în care organul

emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabilă poate fi adresată, la

alegerea petiționarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior dacă

legislația nu prevede altfel. Termenul de 30 de zile specificat la alin.(1) nu se extinde

asupra actului administrativ cu caracter normativ.

Astfel, prin cererea prealabilă nr. 2425 din 04 octombrie 2012 adresată

Guvernului Republicii Moldova, SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” a

solicitat, în vederea protejării și restabilirii drepturilor legitime, anularea Hotărârii

Guvernului Republicii Moldova nr.661 din 05 septembrie 2012 și partea din anexa

nr.6 la Hotărârea de Guvern nr.351 din 23 martie 2005 „Cu privire la aprobarea

listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului și la transmiterea unor

bunurile imobile” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005 nr.129-131,

art.1072), numărul de ordine 26, cu anularea acestora, ca fiind acte administrative

emise contrar prevederilor legii și care încalcă grav dreptul de proprietate asupra

bunului imobil amplasat în mun. Chișinău, str. Bucuriei, nr. 12 „A”, nivelul III, ce

constituie 1114,8 m.p. și 13,33% din blocul administrativ (Vol.I, f.d.10-12).

Conform art. 16 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10

februarie 2000, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut

de lege, printr-un act administrativ și nu este mulțumită de răspunsul primit la

cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este

în drept să sesizeze instanța de contencios administrativ competentă pentru anularea,

în tot sau în parte, a actului respectiv și repararea pagubei cauzate.

Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 29 noiembrie 2011,

împotriva Guvernului Republicii Moldova, intervenienți accesorii Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, ÎS

“Administrația de Stat a Drumurilor”, Agenția Relații Funciare și Cadastru a

Republicii Moldova, SRL “Bursa de Imobil IVC” și „Halk Support LP”, SA

„Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” a solicitat recunoașterea ca fiind ilegal

refuzul Guvernului Republicii Moldova de a anula actele administrative - Hotărârea

de Guvern nr.661 din 05 septembrie 2012 și partea din anexa nr.6 la Hotărârea de

Guvern nr.351 din 23 martie 2005 „Cu privire la aprobarea listelor bunurilor imobile

proprietate publică a statului și la transmiterea unor bunurile imobile” (Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2005 nr.129-131, art.1072), numărul de ordine 26,

cu anularea acestora, ca fiind acte administrative emise contrar prevederilor legii și

care încalcă grav dreptul de proprietate asupra bunului imobil amplasat în mun.

10

Chișinău, str. Bucuriei, nr. 12 „A”, nivelul III, ce constituie 1114,8 m.p. și 13,33%

din blocul administrativ (Vol.I, f.d. 4-7).

Concomitent, reclamantul a menționat că nu a primit răspuns la cererea

prealabilă adresată Guvernului Republicii Moldova la data de 04 octombrie 2012,

fiind lăsată fără examinare.

Prin hotărârea din 30 iunie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău s-a

respins ca fiind tardivă cererea de chemare în judecată depusă de SA „Institutul

pentru Proiectări Drumuri Auto” împotriva Guvernului Republicii Moldova,

intervenienți accesorii Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al

Republicii Moldova, ÎS “Administrația de Stat a Drumurilor”, Agenția Relații

Funciare și Cadastru a Republicii Moldova, SRL “Bursa de Imobil IVC” și „Halk

Support LP” privind recunoașterea ca fiind ilegal refuzul Guvernului Republicii

Moldova de anulare a actelor administrative și anume declararea nulă a Hotărârii

Guvernului Republicii Moldova nr.661 din 05 septembrie 2012 în partea din anexa

nr.6 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.351 din 23 martie 2005 „Cu

privire la aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului și la

transmiterea unor bunuri imobile” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005

nr.129-131, art.1072, numărul de ordine 26) și încasarea cheltuielilor judecată; s-a

anulat încheierea din 03 aprilie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău prin

care s-a aplicat măsura de asigurare –sechestrul prin interzicerea vânzării și grevării

etajului III, din blocul administrativ, amplasat pe str. Bucuriei, nr.12 „A”,

mun.Chișinău, număr cadastral 0100518.141.02.002 (Vol.II, f.d.11, 21-34).

Prin decizia din 14 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea

de apel depusă de SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” și s-a menținut

hotărârea din 30 iunie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău (Vol.II, f.d.159-

164).

Colegiul relevă că din decizia contestată se identifică că instanța de apel

verificând legalitatea hotărârii primei instanțe, rezultând din prevederile art. 373

alin.(4) Cod de procedură civilă, s-a limitat la menținerea hotărârii primei instanțe,

doar că nu a luat în considerare că instanța de fond a concluzionat în partea

motivatoare a hotărârii precum că acțiunea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată și

tardivă, iar conform dispozitivului acesteia a fost respinsă doar ca fiind tardivă și

respectiv nu corectează eroarea admisă de instanța de fond.

În contextul dat, Colegiul menționează obligația instanței de apel de a verifica

legalitatea hotărârii în întregul ei, independent de motivele apelului privind

legalitatea hotărârii primei instanțe, în conformitate cu art. 373 alin. (4) Cod de

procedură civilă.

Totodată, Colegiul reiterează că norma procedurală enunțată supra obligă

instanța de apel de a verifica legalitatea soluției adoptate de prima instanța în raport

cu pretențiile înaintate, circumstanțele de fapt și de drept invocate, cât și cele

constatate.

În consecință, raportând speța dată la normele de drept precitate, Colegiul

decelează că hotărârea instanței de judecată trebuie să fie certă și coerentă, iar între

dispozitiv și motivare să nu se admită disconcordanțe. Or, existența

disconcordanțelor între dispozitivul hotărârii și partea motivatoare, impune anularea

acesteia, din motiv că o astfel de hotărâre este nemotivată.

11

Mai mult, instanțele ierarhic inferioare în motivarea soluției indică că cererea

este neîntemeiată, deoarece conform deciziei nr. 3r-349/1998 din 13 iulie 1998 a

Judecătoriei Economice, invocate ca probă de SA „Institutul pentru Proiectări

Drumuri Auto” ce ar confirma că bunul imobil amplasat în str. Bucuriei, nr.12A,

constituie proprietatea societății, a fost dispusă anularea deciziei adunării generale a

acționarilor privind micșorarea capitalului social al SA „Institutul pentru Proiectări

Drumuri Auto”, dar nu și anularea actelor privind transmiterea bunului litigios în

posesia statului/ Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al

Republicii Moldova.

De asemenea, s-a specificat că prin hotărârea din 14 iunie 2005 a Curții de Apel

Economice, înscris, la fel, invocat de reclamant în susținerea pretențiilor sale ca

probă, s-a dispus anularea contractului de înstrăinare a bunului imobil între SA

„Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” și SRL „Bursa de Imobil IVC”, cu

repunerea părților în stare inițială, însă, nu s-a făcut referire la înregistrarea dreptului

de proprietate pe numele SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”, identificat

ulterior cu număr cadastral 0100518.141.02.002 sau asupra dreptului de proprietate

publică a statului asupra acestui imobil. Iar, prin hotărârea din 30 iulie 2010 a

Judecătoriei Economice de Circumscripție, invocată de reclamant, instanța de

judecată a indicat că s-a recunoscut dreptul de proprietate după SA „Institutul pentru

Proiectări Drumuri Auto” doar asupra cotei-părți de 68, 67 % din imobilul cu număr

cadastral 0100518.141.02, dar nu și dreptul de proprietate asupra încăperii izolate cu

număr cadastral 0100518.141.02.002.

Concomitent, instanțele inferioare au reținut că prin hotărârea din 17 decembrie

2010 a Curții de Apel Chișinău, menținută prin decizia din 06 iulie 2011 a Curții

Supreme de Justiție, de asemenea, invocate de reclamant în susținerea argumentelor

conform cererii de chemare în judecată, s-a dispus radierea din Registrul bunurilor

imobile a dreptului de proprietate a statului Republica Moldova și dreptul de

gestiune a ÎS “Administrația de Stat a Drumurilor”, însă, nu s-a recunoscut dreptul

de proprietate asupra bunului imobil cu număr cadastral 0100518.141.02.002 după

SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”.

În contextul dat, Colegiul reiterează că instanțele ierarhic inferioare s-au referit

la înscrisurile menționate supra, examinând pretențiile înaintate sub aspectul

temeiniciei, însă, în consecință, acțiunea a fost respinsă doar ca fiind tardivă,

concluzii ce nu pot fi incluse concomitent în actele de dispoziție adoptate.

Or, dacă nu există motive temeinic justificate privind omiterea termenului,

instanța de judecată refuză admiterea acțiunii ca fiind depusă tardiv și respectiv nu

examinează litigiul în fond.

În ceea ce privește aspectul tardivității acțiunii înaintate constatat de instanțele

ierarhic inferioare, Colegiul reține că acțiunile de ordinul contenciosului

administrativ sunt supuse examinării sub aspectul respectării termenului de adresare

în instanța de judecată prin prisma prevederilor art. 17 al Legii contenciosului

administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000.

Conform art. 17 alin.(1), (3) al Legii contenciosului administrativ nr. 793 din

10 februarie 2000, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau

recunoașterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în

care legea nu dispune altfel. Acest termen curge de la: a) data primirii răspunsului la

12

cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea

acesteia; b) data comunicării refuzului de soluționare a unei cereri prin care se

solicită recunoașterea dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de lege

pentru soluționarea unei astfel de cereri; c) data comunicării actului administrativ,

în cazul în care legea nu prevede procedura prealabilă. Actele administrative cu

caracter normativ considerate ilegale pot fi atacate oricând.

La caz, Colegiul reiterează că prin cererea de chemare în judecată înaintată se

contestă acte administrative exprimate prin Hotărâri de Guvern, iar la examinarea

acesteia urmează a fi delimitat caracterul actelor administrativ contestate. Or, în

dependență de caracterul acestora normativ sau individual, se calculează și începutul

termenului de contestare.

Conform art. 1 alin.(1) al Legii privind modul de publicare și intrare în vigoare

a actelor oficiale nr. 173 din 06 iulie 1994, Legile, promulgate de Președintele

Republicii Moldova, hotărîrile Parlamentului, decretele Președintelui Republicii

Moldova, hotărîrile și dispozițiile Guvernului, actele Curții Constituționale și ale

Curții de Conturi, actele normative ale organelor centrale de specialitate ale

administrației publice, ale Băncii Naționale a Moldovei și ale Comisiei Naționale a

Pieței Financiare, precum și actele normative de ratificare, acceptare, aprobare sau

aderare la tratatele internaționale, însoțite de textul tratatului în limba de stat,

inclusiv textele anexelor și documentelor aferente, rezervele și declarațiile

Republicii Moldova la tratat efectuate la momentul semnării, ratificării, acceptării,

aprobării sau aderării, actele normative referitoare la suspendarea, denunțarea sau

stingerea tratatelor internaționale, ordinul ministrului afacerilor externe și integrării

europene prin care se aduce la cunoștința publică data intrării în vigoare, a

suspendării sau data stingerii tratatelor internaționale se publică în Monitorul Oficial

al Republicii Moldova, editat de Agenția Informațională de Stat “Moldpres”, în

limba de stat cu traducere în limba rusă și în alte limbi, conform legislației. În caz

de necesitate, în Monitorul Oficial se publică și alte acte oficiale.

Conform aliniatului 5 al aceluiași articol, actele oficiale nominalizate la alin.(1)

intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial sau la data indicată în text, cu

excepția actelor menționate la art.2. Actele oficiale ce intră în vigoare la data

prevăzută în textul actului respectiv se publică în Monitorul Oficial în termen de 10

zile de la data adoptării. Avînd în vedere specificul pieței financiare nebancare,

prevederea privind termenul limită de publicare din prezentul alineat nu se aplică

actelor emise de către Comisia Națională a Pieței Financiare.

Tot aici, este de menționat că în condițiile Legii contenciosului administrativ

termenul de contestare a actului administrativ începe să curgă de la data comunicării

acestuia, iar dacă a fost publicat, de la data publicării.

În contextul dat, Colegiul reliefă că instanțele ierarhic inferioare examinând

acțiunea SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” prin prisma respectării

termenului de adresare în instanța de judecată, au invocat prevederile art. art. 267

alin. (1), 272 Cod civil, norme de drept ce se referă la acțiunile examinate în

procedură contencioasă, or, aceste norme de drept sunt irelevante unui litigiu

examinat în ordinea contenciosului administrativ.

În acest sens, Colegiul relevă că la rejudecarea pricinii și la examinarea acțiunii

prin prisma respectării termenului de adresare în instanța de judecată de către SA

13

„Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”, prin depunerea cererii de chemare în

judecată la data de 29 noiembrie 2012, instanța de apel urmează să ia în considerare

că litigiul dat ține de contenciosul administrativ și respectiv se examinează cu

aplicarea prevederilor Legii contenciosului administrativ, dar nu cu aplicarea

prevederilor Codului Civil.

Tot aici, este de menționat că instanțele de judecată invocă atât termenul de

prescripție reglementat de Legea contenciosului administrativ, cât și de Codul Civil,

pe când în condițiile normelor procedurale, instanța de judecată este obligată de a

determina norma relevantă și aplicabilă speței, ceea ce la caz nu a fost respectat.

Or, în conformitate cu art. 238 alin. (2) Cod de procedură civilă, completul de

judecată deliberează, sub conducerea președintelui ședinței, toate problemele

prevăzute de lege care urmează să fie soluționate, apreciază probele, determină

circumstanțele și caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă

soluționării pricinii și admiterea acțiunii. Fiecare problemă urmează să fie pusă astfel

încât să se poată da un răspuns afirmativ sau negativ.

În contextul normei de drept enunțate, Colegiul reiterează că determinarea legii

aplicabile soluționării pricinii este o prioritate a instanței de judecată.

Colegiul decelează că pentru a respinge cererea privind anularea unui act

administrativ ca fiind tardivă, este necesar că organul emitent să invoce tardivitatea

la faza prejudiciară și nu în instanța de judecată.

Astfel, instanța de judecată urmează să verifice dacă conform răspunsului

pârâtului și dacă există un astfel de răspuns la cererea prealabilă, a fost invocată

tardivitatea solicitării de anulare a actului administrativ sau aceasta a fost invocată

doar în instanța de judecată.

Concomitent Colegiul reliefă că din textul recursului declarat, se identifică că

recurentul SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” invocă lipsa unui răspuns

la cererea prealabilă, or, la materialele pricinii lipsește o confirmare în acest sens

care să ateste contrariul.

Tot aici, este de menționat că dacă organul emitent a refuzat examinarea cererii

prealabile din motiv că persoana a omis termenul de sesizare cu această cerere,

atunci instanța de judecată, la cererea părții, va verifica temeiurile omiterii acestuia

și în caz dacă va constată că termenul a fost omis din motive întemeiate, va repune

persoana în termen și va examina cauza în fond.

În consecință, Colegiul reiterează că dacă totuși instanța de judecată va stabili

că cererea nu este tardivă, urmează a se expune asupra fondului cauzei sub aspectul

temeiniciei/netemeiniciei acțiunii cu aprecierea probelor prezentate de reclamant în

susținerea pretențiilor conform cererii de chemare în judecată.

La acest capitol, Colegiul precizează că instanța de apel urmează a verifica

temeinicia pretențiilor înaintate și prin prisma actelor judecătorești adoptate de

instanțele judecătorești în perioada 2010-2011, rezultând din prevederile art. 123

alin.(2) Cod de procedură civilă.

Or, recurentul SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” a invocat în

susținerea poziției sale că prin hotărârea din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel

Chișinău menținută prin decizia din 06 iulie 2011 a Curții Supreme de Justiție,

adoptate în cauza civilă la acțiunea SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”

împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău, ÎS „Cadastru”, intervenient

14

accesoriu ÎS “Administrația de Stat a Drumurilor” cu privire la contestarea actului

administrativ, a fost constatat faptul că bunul imobil în litigiu constituie proprietatea

SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” și că prin acțiunile Oficiului

Cadastral Teritorial Chișinău de operare a înscrierii dreptului de proprietate după

Republica Moldova și a dreptului de gestiune economică după ÎS “Administrația de

Stat a Drumurilor” în Registrul bunurilor imobile, a fost încălcat dreptul de

proprietate a SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” asupra acestui bun.

La caz, Colegiul consideră relevant și argumentul recurentului precum că actele

de dispoziție judecătorești definitive și irevocabile prin care s-ar fi constatat dreptul

de proprietate a SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” asupra bunului

litigios nu au fost supuse aprecierii prin prisma prevederilor art. 123 alin.(2) Cod de

procedură civilă.

Tot aici, este de menționat că instanța de apel constatând justețea concluziei

instanței de fond precum că nu s-ar confirma dreptul de proprietate a SA „Institutul

pentru Proiectări Drumuri Auto” asupra imobilului în litigiu s-a axat pe faptul că

dreptul de proprietate asupra bunului imobil se dobândește din momentul

înregistrării în Registrul bunurilor imobile, conform art. 321 alin.(2) Cod civil.

Totodată, instanța a aplicat prevederile art. 371 alin.(1), (2) al Legii cadastrului

bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998, conform căruia dreptul de

proprietate este valabil fără înregistrarea în registrul bunurilor imobile dacă provine

din succesiune, accesiune sau vînzare/transmitere silită ori este dobândit prin efectul

unui act normativ, prin expropriere sau în temeiul hotărîrii judecătorești ori actului

executorului judecătoresc. Excepția dată se aplică și dreptului de proprietate

confirmat de titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren eliberat la

atribuirea gratuită a terenurilor. Pentru opozabilitatea față de terți, dreptul de

proprietate dobândit prin modalitățile indicate în alin.(1) urmează a fi înregistrat în

registrul bunurilor imobile.

Însă, instanța de apel a eludat de a se expune asupra argumentelor reclamantului

conform cărora actele judecătorești prezentate, precum și adeverința de privatizare

ar confirma, în opinia sa, că bunul imobil cu număr cadastral 0100518.141.02.002,

cu suprafața de 1114, 8 m.p., ce formează etajul III din blocul amplasat în

mun.Chișinău, str. Bucuriei, nr.12 A, a revenit la SA „Institutul pentru Proiectări

Drumuri Auto” și constituie proprietatea acesteia și face parte din capitalul social al

societății din anul 1999, or, reiterarea de către instanța de apel a poziției instanței de

fond, nu poate fi reținută ca o apreciere și combatere a argumentelor reclamantului

la acest capitol.

Mai mult, instanțele inferioare referindu-se la actele judecătorești invocate de

reclamant în susținerea pretențiilor sale, s-au axat doar pe dispozițiile finale a

acestora, dar nu au luat în considerare și constatările făcute de instanțele

judecătorești în aceste acte de dispoziție.

Or, în conformitate cu art. 123 alin.(2) cod de procedură civilă, faptele stabilite

printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluționată anterior

în instanță de drept comun sau în instanță specializată sunt obligatorii pentru instanța

care judecă pricina și nu se cer a fi dovedite din nou și nici nu pot fi contestate la

judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleași persoane.

15

Colegiul remarcă că instanțele ierarhic inferioare la adoptarea soluției pe caz,

urmau a concluziona sub aspectul temeiniciei acțiunii sau sub aspectul tardivității,

rezultând din circumstanțele pricinii constatate de instanța de judecată, probele pe

care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele

invocate de instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța,

dar nicidecum să invoce aceste aspecte concomitent în partea motivatoare, ca în

consecință acțiunea să fie respinsă pe motiv de tardivitate.

În această ordine de idei, Colegiul reliefă că concluzia instanței de judecată

trebuie să fie certă pentru ca justițiabilul să cunoască pentru care motiv i s-a respins

cererea de chemare în judecată: pe motivul tardivității sau netemeiniciei, iar faptul

expunerii, la caz, în partea motivatoare atât asupra netemeiniciei acțiunii, cât și

asupra tardivității acesteia, creează confuzie la efectuarea actului de justiție.

Or, expunerea asupra pricinii sub aspectul netemeiniciei doar prin prisma

argumentelor pârâtului, nu duce decât la încălcarea principiului contradictorialității

garantat în cadrul unui proces civil.

Astfel, în conformitate cu art. 26 alin.(2), (3) Cod de procedură civilă,

contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încât părțile și ceilalți

participanți la proces să aibă posibilitatea de a-și formula, argumenta și dovedi

poziția în proces, de a alege modalitățile și mijloacele susținerii ei de sine stătător și

independent de instanță, de alte organe și persoane, de a-și expune opinia asupra

oricărei probleme de fapt și de drept care are legătură cu pricina dată judecății și de

a-și expune punctul de vedere asupra inițiativelor instanței. Instanța care judecă

pricina își păstrează imparțialitatea și obiectivitatea, creează condiții pentru

exercitarea drepturilor participanților la proces, pentru cercetarea obiectivă a

circumstanțelor reale ale pricinii.

Prin urmare, Colegiul reține că circumstanțele menționate denotă caracterul

contradictoriu al deciziei contestate având în vedere faptul că dispozitivul trebuie să

constituie reflecția părții motivate a hotărârii judecătorești, neconcordanțele dintre

acestea reprezentând o încălcare a art. 6 CEDO sub aspectul dreptului părții la un

proces echitabil și respectiv la o hotărâre motivată și coerentă.

În atare circumstanțe, pornind de la faptul că această eroare nu poate fi corectată

de instanța de recurs, se impune concluzia anulării deciziei instanței de apel

contestate, or, existența dispozițiilor contradictorii în actele de dispoziție este

inadmisibilă în condițiile legii.

Conform unei jurisprudențe constante degajate de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, pronunțarea de către instanțele judecătorești a unor hotărâri

motivate constituie una dintre garanțiile dreptului fundamental la un proces echitabil

și acesta presupune obligațiunea instanței judecătorești de a se expune în hotărâri

asupra tuturor cerințelor acțiunii, precum și, argumentelor invocate de către părți

întru admiterea sau respingerea acestora (cauza Garcia Ruiz vs. Spania, hotărîrea din

21 ianuarie 1999, cauza Lebedinschi vs. Republica Moldova din 16 iunie 2015).

Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept,

să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres

la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește.

Or, principiul procesului echitabil reclamă că hotărârea să fie motivată,

justițiabilul având posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să

16

adopte una sau altă soluție și să le conteste dacă sistemul prevedea o cale de atac

împotriva acestei hotărâri, lipsa motivării unei decizii judiciare, pune în pericol

dreptul la un proces echitabil (cauza Kaufman vs. Belgia, 1986).

Astfel, instanțele judecătorești sunt obligate să-și motiveze soluțiile și

concluziile, să furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru

rezultatul procesului și necesită un răspuns special în hotărîre.

Motivarea hotărîrilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate

cu atenție, și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. Analiza pe care

judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept care i-au format

convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie clară și simplă, precisă,

concisă și fermă, să aibă putere de convingere. Nemotivarea hotărîrii sau o motivare

necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

Colegiul precizează că, instanța inferioară avea obligația rezultând din

prevederile art. 373 alin.(2) Cod de procedură civilă, de a da un răspuns cert referitor

la pertinența unui înscris sau altuia, în condițiile când instanța de judecată este

obligată să reflecte în hotărâre motivele, pertinența, admisibilitatea, veridicitatea

probelor, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficiența

pentru soluționarea pricinii, concluziile sale privind admiterea unor probe și

respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele,

rezultînd din prevederile art. 130 alin.(4) Cod de procedură civilă.

În consecință, raportând circumstanțele stabilite la normele de drept

procedurale enunțate supra, Colegiul conchide că examinarea pricinii în ordine de

apel a avut loc în mod arbitrar, incomplet, evaziv și fără o apreciere a argumentelor

și probelor invocate inclusiv și de SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6§1 din CEDO (cauza Hiro Balani vs Spania,

1994).

CtEDO, în cauza Suominen vs Finlanda, a reținut că „... o funcție a unei decizii

motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Mai mult ca atât, o

hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o conteste, precum și posibilitatea de a

revedea decizia de către instanța de recurs. Doar prin adoptarea unei decizii motivate

poate avea loc un control public a administrării justiției”.

Totodată, în cauza Van de Hurk vs Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994, și

cauza Dulaurans v. Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, paragraful 33, CtEDO a

statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă

cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform

normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune

„tribunalului” obligația de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor,

argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia

pertinența”.

CEDO nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi

concrete și efective (cauza Artico vs Italiei, hotărârea din 13 mai 1980, paragraful

33). Astfel, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația legală de a

motiva hotărârea luată și de a argumenta respingerea cererii sale, dreptul său la un

17

proces echitabil fiind lezat. Dreptul de a fi auzit, prin urmare, a fost încălcat, or

dreptul în cauză include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de

asemenea o obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele

pentru care anumite argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost

îndeplinit de instanța de apel.

În conformitate cu art. 361 alin. (1) Cod de procedură civilă, coparticipanții

(coreclamanții, copârâții) și intervenienții care participă în proces din partea

apelantului se pot alătura la apel, dacă pretențiile lor coincid cu pretențiile

apelantului, prezentînd o cerere scrisă. Pentru cererea de alăturare la apel nu se

plătește taxă de stat.

În contextul normei enunțate, Colegiul relevă că la data de 18 ianuarie 2016,

SRL “Bursa de Imobil IVC”, prin intermediul lui Igor Pascal, a depus o cerere de

alăturare la apelul depus de SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”

împotriva hotărârii din 20 iunie 2015 a judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău.

Însă, din textul atât a procesului verbal al ședinței de judecată, cât și din

decizia contestată nu se disting careva ipoteze a instanței de apel referitor la cererea

de alăturare la apel a SRL “Bursa de Imobil IVC” și respectiv lipsesc careva acte de

dispoziții în privința acesteia. Or, prin decizia din 14 iunie 2016, instanța de apel

decide respingerea cererii de apel depuse de SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri

Auto”, însă, nu face careva referi la apelul depus de SRL “Bursa de Imobil IVC”

prin alăturare, aspect ce urmează a fi luat în considerare la rejudecare.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare admisă

la judecarea pricinii în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța

de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de SA

„Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”, prin intermediul avocatului Nicolae

Leșan și a casa integral decizia instanței de apel, cu remiterea pricinii civile la

rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea pricinii, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/netemeiniciei acțiunii sau tardivității acțiunii, urmează să verifice

cerințele prin prisma argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții

pârâte, rezultând din prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform

cărora instanța judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată

pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor

probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în

consecință soluția adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al

concluziei instanței de judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu argumentele

părților, circumstanțele pricinii, probele administrate și cercetate și normele de drept

material aplicabile raportului litigios.

Referitor la cererea de alăturare la recurs depusă de SRL „Bursa de Imobil

IVC”, Colegiul menționează că legislația procesual civilă nu prevede o astfel de

instituție.

Mai mult, norma de drept procedurală ce prevedea expres alăturarea la recurs

și anume art. 401 Cod de procedură civilă, a fost abrogat prin Legea nr.155 din 05

iulie 2012, în vigoare la 30 noiembrie 2012.

18

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. c) și alin.

(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Institutul pentru

Proiectări Drumuri Auto”, prin intermediul avocatului Nicolae Leșan.

Se casează decizia din 14 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în

pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de cererea de chemare în

judecată depusă de Societatea pe Acțiuni „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”

împotriva Guvernului Republicii Moldova, intervenienți accesorii Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, Întreprinderea

de Stat “Administrația de Stat a Drumurilor”, Agenția Relații Funciare și Cadastru a

Republicii Moldova, Societatea cu Răspundere Limitată “Bursa de Imobil IVC” și

„Halk Support LP” cu privire la recunoașterea ca fiind ilegal refuzul Guvernului

Republicii Moldova privind anularea actelor administrative și anume declararea nulă

a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.661 din 05 septembrie 2012 și partea

din anexa nr.6 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.351 din 23 martie

2005 „Cu privire la aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului

și la transmiterea unor bunuri imobile” și încasarea cheltuielilor judecată, cu

remiterea pricinii la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței Tatiana Vieru

Judecători Valentina Clevadî

Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

Oleg Sternioală

19