2rc-1062/16 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- termenul de declarare a apelului
2rc-1062/16 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 2rc-1062/16 Instanța de fond: Judecătoria Râșcani mun. Chișinău – I. Barbacaru Instanța de apel: CA Chișinău – M. Guzun, A, Nogai, Vl. Brașoveanu D E C I Z I E 28 decembrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tamara Chișca- Doneva, Judecători Ion Druță, Maria Ghervas, examinînd recursul declarat de către Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație a Consiliului municipal Chișinău în pricina civilă la acțiunea Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație a Consiliului municipal Chișinău împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Aragorn” privind încasarea datoriei, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, C O N S T A T Ă: Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație a Consiliului municipal Chișinău la data de 13 noiembrie 2014 s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Aragorn” privind încasarea datoriei în mărime de 156 240,07 lei ( f.d.
4- 5). Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani mun. Chișinău din data de 27 iunie 2016 cererea de chemare în judecată s-a admis parțial, s-a încasat de la SRL „Aragorn” în beneficiul Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație a Consiliului municipal Chișinău cu titlu de datorie suma de 36 615 lei și în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 1 098,46 lei, în rest acțiunea a fost respinsă ca fiind tardivă ( f.d. 95). Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la data de 03 august 2016 Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație a Consiliului municipal Chișinău a depus apel, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii contestate cu emiterea unei hotărâri noi privind admiterea acțiunii ( f.d.
99-100). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din data de 22 noiembrie 2016 s-a restituit apelul declarat de Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație a Consiliului municipal Chișinău ca fiind depus în afara termenului legal ( f.d. 111-113). Invocând ilegalitatea încheierii instanțe de apel, la data de 05 decembrie 2016 Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație a Consiliului municipal Chișinău a contestat-o cu recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel, repunerea în termen de declarare a apelului, restituirea pricinii spre examinare în instanța de apel ( f.d. 115-116). În motivarea recursului Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație a Consiliului municipal Chișinău a indicat, că la data de 05 iulie 2016 a recepționat dispozitivul hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău, iar în termen de 30 zile de la 1 momentul recepționării dispozitivului hotărârii a depus apel, considerând apelul depus în termen. În conformitate cu art. 425 CPC termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile. Din materialele cauzei rezultă, că încheierea contestată cu recurs a fost pronunțată la 22 noiembrie 2016, copia încheierii contestate cu recurs a fost expediată în adresa recurentului, confirmare privind recepțioarea acesteia la materialele dosarului lipsește. Recursul a fost depus la data de 05 decembrie 2016 în termen.
Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC instanța de recurs, după ce judecă recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Potrivit art. 9 al. 1 CPC „instanței judecătorești îi revine un rol diriguitor în organizarea și desfășurarea procesului, ale cărui limite și al cărui conținut sunt stabilite de prezentul cod și de alte legi”. În speță, Colegiul reține, că prin încheierea Curții de Apel Chișinău din data de 22 noiembrie 2016 s-a restituit ca tardivă cererea de apel, prin care se contestă hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 27 iunie 2016. Conform prevederilor art. 362 alin.1 CPC „termenul de declarare a apelului este de 30 zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel”. Așadar, termenul declarării apelului începe a curge în ziua imediat următoare de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, indiferent de faptul dacă partea a fost sau nu prezentă la pronunțarea dispozitivului hotărârii. Potrivit dispoziției art. 110 CPC „ termenul de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte”.
Articolul 116 alin. 1 al CPC stipulează că „persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță”. La cererea de repunere în termen se anexează probe ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului de procedură. Pârâtul, deși, nu a fost prezent în ședința de judecată la pronunțarea dispozitivului hotărârii, nu a demonstrat imposibilitatea de a depune apelul în termen, totodată depunând apelul peste termen nu a solicitat repunerea lui în termen. Exercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea din drept, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să efectueze acțiunea în termen.
Conform jurisprudenței CEDO participanții procesului de judecată urmează să-și asume un rol activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună- credință de drepturile sale procedurale. Instanța de recurs nu poate reține argumentul recurentei Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație a Consiliului municipal Chișinău precum că a depus apelul în termen de 30 zile de la data recepționării dispozitivului hotărârii, fiindcă termenul de atac al hotărârii este de 30 de zile de la data pronunțării, fiind un termen de 2 decădere. Reprezentantul recurentei a cunoscut despre procesul inițiat, a participat în toate ședințele de judecată, neprezentându-se la pronunțarea hotărârii.
Astfel, acesta urma să-și asume un rol activ și să se intereseze de soarta dosarului. Mai mult ca atât, dispozitivul hotărârii contestate cu apel este publicat pe pagina web al Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, astfel, apelanta oricând putea face cunoștință cu dispozitivul hotărârii. În această ordine de idei, este cert că depunând cererea de apel la 03 august 2016 împotriva hotărârii instanței de fond, pronunțate la 27 iunie 2016, adică în afara termenului legal, recurenta a demonstrat o neglijență a drepturilor sale procedurale stipulate în legislația națională. Potrivit art. 56 alin. (3) Cod de procedură civilă participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale.
În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Buna-credință prezumă, că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să manifeste diligentă și să se intereseze de soarta dosarelor, despre care cunosc cu certitudine că se află pe rolul instanței cu participarea lor și să respecte termenele prevăzute de lege. Ținînd cont de cele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel.
Reieșind din cele expuse, în baza art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D E C I D E: Se respinge recursul declarat de către Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație a Consiliului municipal Chișinău. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016 în pricina civilă la acțiunea Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație a Consiliului municipal Chișinău împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Aragorn” privind încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului Tamara Chișca - Doneva Judecători Ion Druță Maria Ghervas 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.