3ra-1704/16 — constatarea încălcării dreptului la informație
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea încălcării dreptului la informaţie
- Temei legal
- citarea legală a părţii în proces
3ra-1704/16 — constatarea încălcării dreptului la informație (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chișinău Dosarul nr. 3ra-1704/16 Judecător: V. Muntean Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: V. Pruteanu, A. Gavrilița, L. Popova D E C I Z I E 14 decembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Tamara Chișca-Doneva, Iurie Bejenaru, Nicolae Craiu, Ion Druță examinând recursul declarat de către Străisteanu Gheorghe, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Străisteanu Gheorghe împotriva Procuraturii sect. Buiucani mun.
Chișinău privind constatarea încălcării dreptului la informație și a dreptului la examinare în termenul prevăzut de lege a cererii, obligarea pîrîtului să examineze cererea și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de Străisteanu Gheorghe și a fost menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 04 mai 2016, c o n s t a t ă La 10 martie 2016, Străisteanu Gheorghe a depus cerere de chemare în judecată împotriva Procuraturii sect. Buiucani mun. Chișinău privind constatarea încălcării dreptului la informație și a dreptului la examinare în termenul prevăzut de lege a cererii. În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că, la data de 03 februarie 2016, prin intermediul poștei electronice a expediat în adresa Procuraturii sect.
Buiucani mun. Chișinău o cerere în baza Legii privind accesul la informație, în care a indicat că la data de 24 decembrie 2015 cu nr. 10238, a înregistrat în Cancelaria Procuraturii sect. Buiucani mun. Chișinău o plîngere în baza art. 262-263 CPP RM, prin care a sesizat despre acțiunile ilegale, infracționale comise în privința sa de către ofițerii din cadrul Inspectoratului de Poliție Buiucani mun. Chișinău, Țarălungă Mihail și Măciucă Sergiu, care l-au urmărit ilegal, au efectuat înregistrări video, foto în lipsa unei autorizații, l-au reținut și i-au înaintat mai multe învinuiri contrar legislației în vigoare. La data de 29 ianuarie 2016, a primit o scrisoare cu nr. 07-404pr/l5-693 din 22 ianuarie 2016, semnată de procurorul Ion Timofeevici, prin care a fost informat că la 22 ianuarie 2016 pe faptele sesizate de reclamant în plîngerea din 24 decembrie 2015 a fost emisă o ordonanță de refuz în pornirea urmăririi penale, însă ordonanța nu i-a fost expediată.
La data de 29 ianuarie 2016, a expediat la adresa Procuraturii sect. Buiucani mun. Chișinău o cerere în baza Legii privind accesul la informație prin care a solicitat să fie informat despre refuzul eliberării ordonanței de neîncepere a urmăririi penale din 22 ianuarie 2016 și totodată a solicitat să-i fie expediată ordonanța menționată. La 03 februarie 2016 a primit o scrisoare cu nr. 07-829 din 26 ianuarie 2016 prin care repetat i s-a comunicat despre refuzul de a eliberarea ordonanța din 22 ianuarie 2016 și 1-a informat despre motivul refuzului. Indică că pînă la data înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată au trecut 36 de zile, a expirat termenul prevăzut de lege pentru prezentarea informației solicitate.
Astfel, angajații Procuraturii sect. Buiucani mun. Chișinău i-au încălcat grav dreptul la informație și dreptul la examinarea cererii în termenul stabilit de Legea privind accesul la informație. Menționează reclamantul că, prejudiciul moral cauzat se manifestă prin sentimente de frustrare, cauzate de caracterul ilegal al acțiunilor persoanelor cu funcție de răspundere comise vădit contrar legislației, suferințe continue din cauza nenumăratelor ilegalități comise în privința sa de către angajații Procuraturii sect. Buiucani mun. Chișinău, falsificarea diferitor acte, procese contravenționale și decizii, prin care refuză să aplice legea cu bună-știință, anxietate cauzată de incertitudinea creată de angajații Procuraturii sect.
Buiucani mun. Chișinău, din comportamentul cărora petiționarul a înțeles că ilegalitățile comise, în viziunea lor, este o normă de drept, dificultatea în depășirea obstacolelor impuse din cauza ignorării intenționate a legislației în vigoare naționale și crearea condițiilor pentru a-și apăra drepturile numai în instanța Curții Europene, suportînd astfel cheltuieli materiale suplimentare. Solicită reclamantul, constatarea încălcării dreptului la informație și a dreptului la examinare în termenul prevăzut de lege a cererii, obligarea pîrîtului să examineze cererea din 03 februarie 2016 în strictă conformitate cu legislația în vigoare precum și încasarea despăgubirii pentru prejudiciul moral cauzat în mărime de 4 000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 04 mai 2016, a fost respinsă ca fiind nefondată acțiunea înaintată de Străisteanu Gheorghe împotriva Procuraturii sect. Buiucani mun. Chișinău privind constatarea încălcării dreptului la informație și a dreptului la examinare în termenul prevăzut de lege a cererii, obligarea pîrîtului să examineze cererea din 03 februarie 2016 în strictă conformitate cu legislația în vigoare, precum și încasarea prejudiciului moral în mărime de 4 000 lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2016, s-a respins apelul declarat de Străisteanu Gheorghe și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 04 mai 2016. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 11 octombrie 2016, în termenul prevăzut de lege, Străisteanu Gheorghe a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2016 și a hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău din 04 mai 2016, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii înaintate. În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, recurentul a indicat că decizia instanței de apel cît și hotărîrea primei instanțe, sunt ilegale și neîntemeiate, fiind emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material. A menționat recurentul că, instanța de apel a examinat cauza în lipsa acestuia, lipsindu-l de dreptul la justiție, de dreptul la un proces echitabil. În conformitate cu art. 440 alin. (2) CPC, prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 07 decembrie 2016, recursul a fost declarat admisibil.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a RM consideră recursul întemeiat, care urmează a fi admis, cu casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2016 și remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, din următoarele considerente: Conform art. 445 alin. 1) lit. c) CPC, instanța, după ce judecă recursul este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs. Colegiul constată că argumentul recurentului precum că nu a fost înștiințat legal despre data, locul și ora examinării cauzei în instanța de apel, este unul întemeiat.
Din materialele cauzei rezultă că, prima și unica ședință de judecată în instanța de apel a fost stabilită pentru data de 14 septembrie 2016 (f.d. 94, 95). În conformitate cu art. 100 alin. (1) CPC, cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară.
În conformitate cu art. 102 alin.(1) CPC, instanța înștiințează prin citație participanții la proces, martorii, experții, specialiștii și interpreții privitor la locul, data și ora ședinței de judecată sau la locul, data și ora efectuării unor acte de procedură; alin. (3) citațiile și înștiințările se înmînează participanților la proces, martorilor, experților, specialiștilor, interpreților astfel încît aceștia să se poată pregăti de proces și să se prezinte la timp în fața instanței; alin. (4) citația se înmînează părții cu cel puțin 3 zile înainte de data judecării. În pricinile urgente, acest termen poate fi mai scurt, la discreția instanței. În conformitate cu art. 105 alin. (1) CPC, citația și înștiințarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată.
Data înmînării citației sau înștiințării se înscrie pe citație sau înștiințare în partea care se înmînează destinatarului, precum și pe cotor, care se restituie instanței. Colegiul consideră că recurentul s-a aflat în imposibilitate de a cunoaște data judecării cauzei în instanța de apel, or la materialele cauzei, nu există vreo dovadă a citării legale a lui Străisteanu Gheorghe pentru ședința de judecată din data de 14 septembrie 2016. În circumstanțele date, Colegiul ajunge la concluzia că instanța de apel nu a respectat procedura de citare legală, ceea ce a dus la lezarea drepturilor procedurale a lui Străisteanu Gheorghe.
Reieșind din cele menționate și avînd în vedere că eroarea judiciară nu poate fi corectată de instanța de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral decizia instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. În conformitate cu art. 432. alin. (3) lit. b), 445 alin. (1) lit. c) 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Străisteanu Gheorghe. Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2016, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Străisteanu Gheorghe împotriva Procuraturii sect.
Buiucani mun. Chișinău privind constatarea încălcării dreptului la informație și a dreptului la examinare în termenul prevăzut de lege a cererii, obligarea pîrîtului să examineze cererea și repararea prejudiciului moral, cu trimiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Tamara Chișca-Doneva Iurie Bejenaru Nicolae Craiu Ion Druță
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.