2rc-1015/16 — cu privire la validarea creantelor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la validarea creantelor
- Temei legal
- respectarea termenului de validare a creantei
2rc-1015/16 — cu privire la validarea creantelor (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
dosarul nr. 2rc-1015/16 prima instanță –Șt. Starciuc Curtea de Apel Comrat D E C I Z I E 14 decembrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, Svetlana Filincova judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând recursurile declarate de avocatul Rostislav Parasii în interesele lui Lazarev Leonid, și avocatul Alexandru Levinschi în interesele întreprinderii mixte „Becor” societate cu răspundere limitată, depuse în cadrul procesului de insolvabilitate a societății cu răspundere limitată ”Fenthabar” împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 07 octombrie 2016, prin care s- a admis parțial contestațiile creditorilor întreprinderea mixtă ”Becor” societate cu răspundere limitată și banca comercială ”Banca Socială” societate pe acțiuni și s-a radiat creanțele creditorului Lazarev Leonid în cuantum de 40 000 dolari SUA din tabelul definitiv al creanțelor societății cu răspundere limitată ”Fenthabar”, c o n s t a t ă: La data de 24 februarie 2016, societatea cu răspundere limitată „Fenthabar” s-a adresat cu cerere introductivă solicitând intentarea procesului de insolvabilitate în privința sa.
Prin încheierea din 25 februarie 2016 a Curții de Apel Comrat a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de societatea cu răspundere limitată „Fenthabar” privind intentarea procesului de insolvabilitate în privința sa. Prin încheierea din 16 martie 2016 a Curții de Apel Comrat au fost aplicate măsuri asiguratorii întru evitarea modificării stării în care se află bunurile debitorului societatea cu răspundere limitată „Fenthabar”.
Prin hotărârea din 20 aprilie 2016 a Curții de Apel Comrat a fost constatată insolvabilitatea societății cu răspundere limitată „Fenthabar” și a fost intentat procesul de insolvabilitate în privința societății cu răspundere limitată „Fenthabar”, cu sediul în r-nul Comrat, a fost numit în funcția de administrator al insolvabilității Ivan Terzi, deținătorul autorizației nr.120 din 14 ianuarie 2015, a fost stabilit termenul pentru înregistrarea cererilor de validarea a creanțelor până la data de 31 1 mai 2016, a fost stabilit termenul pentru prezentarea tabelului definitiv al creanțelor până la 21 iunie 2016, a fost stabilită ședința de examinare a creanțelor pentru data de 20 iulie 2016 ora 09:00.
La 19 august 2016 Lazarev Leonid a depus cerere prin care a solicitat validarea creanței în sumă de 40 000 dolari SUA cu includerea sumei în tabelul definitiv al creanțelor. În motivarea cererii a menționat că, din anunțul în Monitorul Oficial din 13 mai 2016 a aflat despre hotărârea Curții de Apel Comrat cu referire la intentarea procedurii de insolvabilitate a societății cu răspundere limitată ”Fenthabar”. La momentul intentării procesului de insolvabilitate, societatea cu răspundere limitată ”Fenthabar” avea o datorie față de Lazarev Leonid în sumă de 40 000 dolari SUA. Datoria a fost acumulată în rezultatul încheierii contractului de împrumut din 17 noiembrie 2011. În martie 2014 debitorul, la expirarea termenului de prescripție de rambursare a datoriei a solicitat prelungirea achitării datoriei pînă la 01 ianuarie 2016, fapt ce a fost acceptat (f.d.
30). Respectiv, creanța a fost inclusă în Tabelul definitiv al creanțelor (f.d. 38,39). La 15 septembrie 2016 banca comercială ”Banca socială” societate pe acțiuni a depus contestație asupra tabelului definitiv al creanțelor în partea ce ține de creanța lui Lazarev Leonid în sumă de 40 000 dolari SUA prin care a solicitat obligarea administratorului insolvabilității să efectueze rectificarea în tabelul creanțelor și să excludă creanța lui Lazarev Leonid (f.d.51-53). Prin încheierea din 07 octombrie 2016 Curtea de Apel Comrat a admis parțial contestația depusă de banca comercială ”Banca Socială” societate pe acțiuni și întreprinderea mixtă ”Becor” societate cu răspundere limitată. Creanța creditorului Lazarev Leonid în mărime de 40 000 dolari SUA a fost exclusă din Registrul de validare a creanțelor.
A explicat creditorului dreptul de a depune separat o cerere cu privire la pretențiile înaintate (f.d.83-87). La 24 octombrie 2016 avocatul Rostislav Parasii în interesele lui Lazarev Leonid a depus cerere de recurs prin care a solicitat casarea parțială a încheierii Curții de Apel Comrat din 07 octombrie 2016 cu respingerea contestațiilor înaintate societății cu răspundere limitată ”Becor” și banca comercială ”Banca Socială” societate pe acțiuni ca neîntemeiată. În motivarea cererii de recurs a indicat că, consideră încheierea instanței de insolvabilitate parțial neîntemeiată, instanța eronat a constatat circumstanțele cauzei și ca urmare a adoptat o hotărâre parțială ilegală, menționând următoarele.
Instanța de insolvabilitate eronat a ajuns la concluzia precum că în cazul respectiv este un litigiu de drept. Existența unui litigiu de drept se constată de instanța de insolvabilitate în fiecare caz aparte pe baza probelor și dovezilor prezentate, ținînd cont de faptul că însuși examinarea contestației presupune în sine un litigiu de drept și care este definitivat prin admiterea sau respingerea contestației, or, potrivit legii insolvabilității, creanța validată are efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Admiterea contestației prin 2 constatarea unui litigiu de drept, cu radierea creanței din tabel, poate avea loc în cazurile în care creanța solicitată de creditor pentru a fi admisă, nu se confirmă prin probele și argumentele invocate și administrate.
Astfel, au invocat că în speță, nu sunt întrunite condițiile de a fi contestat un litigiu de drept, or creditorul/recurenții s-au confirmat prevederilor legale – au fost înaintat cererea de validare a creanțelor, au fost anexate contractele de împrumut, acorduri adiționale privind modificarea termenului executare a și dispozițiile de încasări. În urma verificării actelor prezentate, administratorul insolvabilității fără a solicita careva informații suplimentare le-a acceptat și le-a inclus în tabelul definitiv. Faptul că sursele financiare au fost încasate de societatea cu răspundere limitată ”Fenthabar” se confirmă prin contractele de împrumut, care au fost semnate de administratorul Uzun Ana, de dispozițiile de încasări, potrivit cărora sumele împrumuturilor au fost încasate de societatea cu răspundere limitată ”Fenthabar” dar nu de persoana fizică Uzun Ana.
De asemenea, au menționat că, scopurile utilizării mijloacelor financiare respective de către debitor nu le cunoaște și acest fapt nu poate fi imputat debitorului. Suplimentar au menționat că, instanța de insolvabilitate eronat a constatat că pentru existența relațiilor contractuale dintre debitori și creditori în cauză, mijloacele financiare urmează să fie utilizate în scopul societății cu răspundere limitată (f.d. 128-129). La 24 octombrie 2016 întreprinderea mixtă ”Becor” societate cu răspundere limitată a depus cerere de recurs prin care a solicitat casarea încheierii Curții de Apel Comrat din 07 octombrie 2016 în partea ce ține de respingerea contestației, soluționarea în această parte a problemei în fond, cu admiterea contestației depuse și dispunerea respingerea cererii de admitere a creanței lui Lazarev Leonid în sumă de 40 000 dosarul SUA pentru omiterea termenului de înaintate a creanței, ca fiind tardivă.
În motivarea cererii de recurs a indicat că, conform hotărârii instanței de intentare a procesului de insolvabilitate din 20 aprilie 2016, creditorilor le-a fost stabilit un termen pentru depunerea cererilor de validare a creanțelor, care a expirat la 31 mai 2016. Astfel, la dosar nu există nici o probă care ar demonstra respectarea de către creditor a condițiilor și înaintare a creanței în termenul și în ordinea stabilită de lege. Însăși creditorul declară și recunoaște că a aflat despre intentarea procesului de insolvabilitate din Monitorul Oficial nr. 128-133 din 13 mai 2016. Cu toate acestea nu a înaintat nici o cerere. Respectiv, au menționat că deși debitorul a omis termenul de înaintare a creanțelor nu a motivat omiterea acestuia și nu a solicitat repunerea în termen (f.d.135-138).
Cu referire la termenul de depunere a recursurilor, instanța de recurs relevă următoarele. 3 În conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Încheierea de către Curtea de Apel Comrat a fost emisă la 07 octombrie 2016. Cererile de recurs de către Lazarev Leonid, societatea cu răspundere limitată ”Becor” a fost depuse la 24 octombrie 2016, respectiv recursurile se consideră depuse în termenul prevăzut de lege. În conformitate cu art. 426 alin. (1) și (3) din Codul de procedura civilă, Recursul împotriva încheierii se depune și se examinează în modul stabilit de prezentul capitol, cu excepțiile stabilite de prezenta secțiune.
Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Potrivit art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție examinând cererile de recurs depuse de Lazarev Leonid și de către întreprinderea mixtă ”Becor” societate cu răspundere limitată consideră că acestea urmează de admis cu casarea încheierii instanței de insolvabilitate și remiterea pricinii la rejudecare, din următoarele considerente.
Prin hotărârea Curții de Apel Comrat din 20 aprilie 2016 a fost constatată procedura de insolvabilitate a debitorului societate cu răspundere limitată ”Fenthabar” și a fost intentat procesul de insolvabilitate fața de aceasta, a fost numit administratorul procesului de insolvabilitate Terzi Ivan, a stabilit termenul de validare a creanțelor și includerea acestora în Registrul de validare a creanțelor. Respectiv termenul de validare a fost stabilit pînă la 31 mai 2016 (f.d.10-16). În conformitate cu art. 34 alin. (4) din Legea insolvabilității, în hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate se indică și, după caz, locul, data și ora adunării creditorilor de audiere a raportului administratorului insolvabilității (adunarea de raportare).
În conformitate cu art. 76 din Legea insolvabilității, înaintarea creanțelor de către creditori are loc în strictă conformitate cu reglementările privind procedura de insolvabilitate. Tot în acest sens, art. 110 alin. (1) din Legea insolvabilității prevede că, în urma intentării procedurii de insolvabilitate sau a inițierii procedurii simplificate a falimentului, administratorul insolvabilității/lichidatorul va întocmi și va înregistra la instanța de insolvabilitate un tabel definitiv al creanțelor împotriva patrimoniului debitorului născute pînă la data intentării procedurii de insolvabilitate sau a inițierii procedurii simplificate a falimentului, precizînd temeiul, valoarea și rangul lor, indicînd pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor, suma acceptată de administratorul insolvabilității/lichidator după verificare.
Tabelul definitiv al creanțelor se aprobă la ședința de validare. 4 În conformitate cu art. 140 alin. (1) și (2) din Legea insolvabilității, dacă are o creanță față de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanța, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanțelor adresată instanței de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului. Cererea de admitere a creanței se depune în termenul stabilit în hotărîrea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile calendaristice.
După cum e stipulat supra, termenul limită de înaintare a creanțelor este stabilit în hotărîrea instanței de insolvabilitate. Potrivit hotărârii Curții de Apel Comrat din 20 aprilie 2016 termenul limită de înregistrare a creanțelor a fost – 31 mai 2016. Lazarev Leonid a depus cerere de înregistrare a creanței și deși pe cerere este indicată data de 18 mai 2016 (f.d. 25), de fapt, nu este nici o probă cu privire la data cînd a fost depusă cererea respectivă, or art. 140 alin. (1) și (2) din Legea insolvabilității prevede expres că, cerere de înregistrare a creanței se adresează instanței de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului. În speță, deși a fost înaintată pretenția respectivă, instanța de insolvabilitate nu a examinat acest aspect și nici nu a constatat cînd a fost depusă cererea de înregistrare a creanței, or pe cererea anexată la materialele cauzei lipsește ștampila instanței cu numărul și data depunerii.
În acest sens, instanța de recurs menționează că, instanța de insolvabilitate urma să examineze respectarea termenului, or nerespectarea acestuia atragerea respingerea cererii ca tardivă. Cu referire la recursul depus de Lazarev Leonid instanța de recurs menționează, că în cererea de recurs este invocat precum că instanța de insolvabilitate eronat a constatat existența unui litigiului de drept. În acest sens, instanța de recurs relevă că, art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității prevede că, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi. Articolul 116 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță.
Alineatul (3) al articolului în cauză statuează că, la cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Respectiv, instanța de insolvabilitate urmează mai întâi să verifice respectarea sau nu de către creditori a termenilor prevăzuți de lege, ca ulterior să examineze chestiunea în fond.
Luînd în considerație cele expuse supra, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție urmează să admite recursurile depuse de către Lazarev Leonid, prin intermediul avocatului Rostislav Parasii și întreprinderea mixtă „Becor” Societate cu Răspundere Limitată, prin 5 intermediul avocatului Alexandru Levinschi cu casarea încheierii instanței de insolvabilitate și remiterea pricinii la rejudecare pentru constatarea respectării termenului de depunere a cererilor de validare a creanțelor. În conformitate cu art. 427 lit. a) art.428 Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se admit recursurile declarate de către avocatul Rostislav Parasii în interesele lui Lazarev Leonid, și avocatul Alexandru Levinschi în interesele întreprinderii mixte „Becor” Societate cu Răspundere Limitată.
Se casează încheierea din 07 octombrie 2016 a Curții de Apel Comrat, adoptată în urma examinării contestațiilor depuse de întreprinderea mixtă „Becor” societate cu răspundere limitată și banca comercială „Banca Socială” societate pe acțiuni la cererea de validare a creanțelor creditorului Lazarev Leonid față de societatea cu răspundere limitată „Fenthabar”, cu remiterea pricinii la rejudecare în instanța de insolvabilitate la Curtea de Apel Comrat. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, Svetlana Filincova judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 6 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.