Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.12.2016
casat

3r-306/16 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
02.12.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
3r-306/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău, Judecător – Veronica Negru Dosar nr.3r-306/16

02 decembrie 2016 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, – Svetlana Filincova, Judecători – Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinând recursul declarat de către Sergiu Litvinenco, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ depusă de Sergiu Litvinenco, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu împotriva Comisiei Electorale Centrale, privind constatarea ilegalității refuzului de a examina contestația și obligarea examinării acesteia, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016, prin care a fost scoasă de pe rol cererea de chemare în judecată, co ns tată : La 21 noiembrie 2016 Sergiu Litvinenco, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei Electorale Centrale, solicitînd constatarea ilegalității refuzului Comisiei Electorale Centrale de a examina contestația nr.CEC 10/51 din 16 noiembrie 2016 (adresa nr.8/728 din 18 noiembrie 2016), cu obligarea de a examina contestația respectiv.

În motivarea cererii a indicat că la 16 noiembrie 2016 a depus la Comisia Electorală Centrală o contestație, înregistrată cu nr.CEC 10/51, în care a indicat mai multe încălcări ale Codului Electoral, însă prin adresa nr.8/728 din 18 noiembrie 2016, Comisia Electorală Centrală a restituit contestația cu nr.CEC 10/51 din motiv că nu s-a specificat ce acțiuni și/sau inacțiuni ale concurentului electoral și/sau ale organului electoral se contestă. A mai indicat că, prin răspunsul oferit de Comisia Electorală Centrală, fără a intra în fondul celor menționate în contestație, s-a decis dintr-un motiv formal și iluzoriu să nu se examineze contestația.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016 cererea de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ depusă de Sergiu 1 Litvinenco, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu împotriva Comisiei Electorale Centrale, privind constatarea ilegalității refuzului de a examina contestația și obligarea examinării acesteia a fost scoasă de pe rol. Întru motivarea soluției, instanța de judecată ierarhic inferioară a reținut că cererea de chemare în judecată a fost semnată și depusă de o persoană neîmputernicită, ori prin prisma prevederilor art.1 și art.15 din Codul Electoral, odată cu finisarea campaniei electorale se finisează și împuternicirile reprezentantului cu vot consultativ, în speță – Sergiu Litvinenco.

La 28 noiembrie 2016 Sergiu Litvinenco, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu, a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a încheierii recurate și restituirea pricinii pentru rejudecare în fond la Curtea de Apel Chișinău. În motivarea cererii a indicat că instanța de judecată ierarhic inferioară a interpretat eronat normele de drept, ori legea trebuie aplicat în sensul producerii efectelor juridice și nu în sensul neaplicării ei. Susține recurentul că Comisia Electorală Centrală a aprobat Regulamentul cu privire la activitatea reprezentanților cu drept de vot consultativ al concurenților electorali, în conformitate cu care reprezentantul cu drept consultativ la Comisia Electorală Centrală își încetează activitatea doar după confirmarea rezultatelor alegerilor.

La 01 decembrie 2016 Comisia Electorală Centrală a depus referință la recursul declarat de Sergiu Litvinenco, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu, solicitînd respingerea cererii. Susține intimatul că împuternicirile lui Sergiu Litvinenco, ca reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu, au încetat, iar regulamentul la care se face referire în recurs nu este aplicabil în speță, întrucât recurentul a fost confirmat în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în baza art.15 alin.(1) din Codul Electoral.

Studiind materialele dosarului, prin prisma temeiurilor invocate în recurs, raportate la prevederile Legii, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Sergiu Litvinenco, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu, ca fiind întemeiat și care necesită a fi admis, din următoarele considerente. Acțiunea în cauză a fost inițiată în vederea contestării acțiunilor Comisiei Electorale Centrale, în conformitate cu art.66 alin.(3) din Codul Electoral. 2 Conform art.68 alin.(1) din Codul Electoral, instanța de judecată adoptă și pronunță hotărîrea în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii contenciosului administrativ.

Se cere a fi precizat că, specific examinării recursului în secțiunea 1 a capitolului XXXVIII din Codul de Procedură Civilă, este că instanța de recurs nu se implică în esența fondului litigiului judecat de prima instanță, ci verifică în exclusivitate respectarea normelor procesuale la emiterea încheierii atacate. Colegiul reține că cererea de chemare în judecată în cauză a fost semnată și depusă de Sergiu Litivinenco, ca reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu (f.d.4). Conform art.15 alin.(1) din Codul Electoral, concurenții electorali pot desemna, pentru perioada campaniei electorale, în organele electorale care i-au înregistrat, precum și în organele electorale ierarhic inferioare, cîte un reprezentant cu drept de vot consultativ.

Partidele, alte organizații social-politice și blocurile electorale care iau parte la scrutin pot desemna, pentru perioada campaniei electorale, cîte un reprezentant cu drept de vot consultativ și în Comisia Electorală Centrală. Reprezentantul desemnat în conformitate cu prevederile prezentului alineat poate apăra interesele concurentului electoral în litigiile cu caracter electoral și în instanța de judecată. În acest sens, Colegiul reține că prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale cu nr.316 din 29 septembrie 2016, a fost înregistrată dna Maia Sandu în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova din partea Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” pentru alegerile din 30 octombrie 2016 și a fost confirmat în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pentru perioada campaniei electorale dl. Sergiu Litvinenco (f.d.30-32).

Conform art.66 alin.(4) din Codul Electoral, contestația concurentului electoral nu poate fi depusă de către membrul consiliului electoral respectiv, dar poate fi depusă de reprezentantul concurentului electoral în organul electoral respectiv sau de o persoană împuternicită de concurentul electoral prin procură.

Conform art.67 alin.(41) din Codul Electoral, concurenții electorali își pot apăra interesele în instanța de judecată la examinarea contestațiilor ce vizează acțiunile/inacțiunile și hotărîrile organelor electorale și acțiunile/inacțiunile concurenților electorali prin reprezentantul său desemnat în conformitate cu art.15 alin.(1). Materialele dosarului atestă cu certitudine că în Comisia Electorală Centrală, ca reprezentant al concurentului electoral Maia Sandu, a fost desemnat Sergiu Litvinenco, căruia prin prisma prevederilor de drept citate supra i-a fost delegat 3 dreptul a iniția acțiuni în instanța de judecată privind acțiunile/inacțiunile și hotărîrile organelor electorale și acțiunile/inacțiunile concurenților electorali.

Colegiul notează că în speță, cererea de chemare în judecată a fost semnată unipersonal de Sergiu Litvinenco, ca reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu (f.d.4). Conform art.166 alin.(5) din Codul de Procedură Civilă, cererea de chemare în judecată se semnează de reclamant sau de reprezentantul lui împuternicit în modul stabilit. Analizînd încheierea recurată, Colegiul consideră ca fiind întemeiate criticile invocate de recurent, ori instanța de judecată ierarhic inferioară în mod eronat a aplicat prevederile art.267 lit.c) din Codul de Procedură Civilă, în condițiile în care nu au fost întrunite condițiile necesare scoaterii cererii de pe rol.

Deși instanța de judecată ierarhic inferioară a apreciat cererea de chemare în judecată ca fiind semnată și depusă de o persoană neîmputernicită, însuși aspectul ce ține de împuternicirile semnatarului cererii a fost elucidat într-un mod vag, nefiind reținute circumstanțele esențiale ale pricinii, accentuate de însuși specificul litigiului în cauză. În susținerea concluziei date, Colegiul reține că, art.15 din Codul Electoral (reprezentarea în organele electorale și în instanțele de judecată), la care face referire instanța de judecată ierarhic inferioară, prevede expres la alin.(3) că, drepturile și obligațiile generale ale reprezentanților concurenților electorali sînt stabilite prin hotărîre a Comisiei Electorale Centrale, precum și de către concurenții electorali care îi desemnează.

Astfel, Comisia Electorală Centrală, prin hotărîrea nr. 383 din 12.12.2006, a aprobat Regulamentul cu privire la activitatea reprezentanților cu drept de vot consultativ ai concurenților electorali. Conform art.11 din Regulamentul menționat supra (completat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale cu nr.163 din 02.09.2016, în vigoare 02.09.2016) , reprezentantul concurentului electoral își încetează activitatea o dată cu încetarea activității organului electoral respectiv în care a fost desemnat. În cazul înregistrării de către CEC, acesta își încetează activitatea după confirmarea rezultatelor alegerilor.

Avînd în vedere faptul că în speță reprezentantul concurentului electoral la funcția de Președinte al Republicii Moldova a fost înregistrat de către Comisia Electorală Centrală, încetarea activității acestui reprezentant urma a fi dictată de validarea alegerilor, fapt care în speță cu certitudine nu a avut loc pînă la data semnării și depunerii cererii de chemare în judecată. Abordarea intimatului în speță este evazivă și nu poate fi reținută întru respingerea recursului, ori adoptarea de către Comisia Electorală Centrală a 4 Regulamentului cu privire la activitatea reprezentanților cu drept de vot consultativ în mod cert vizează activitatea persoanelor delegate prin prisma art.15 din Codul Electoral și prevederile acestui regulament nu pot aplicate decât în coroborare cu prevederile Codului Electoral.

Din aceste motive, Colegiul consideră întemeiat recursul declarat de Sergiu Litvinenco, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu, în condițiile în care instanța de judecată ierarhic inferioară în mod eronat a dispus scoaterea cererii de pe rol ca fiind semnată și depusă de o persoană împuternicită, deși în speță semnatarul cererii era împuternicit în acest sens. Reieșind din cele menționate, Colegiul consideră că încălcările admise în mod cert impun admiterea recursului și casarea încheierii recurate, fiind necesară rejudecarea cauzei. Conform art.427 lit.b) din Codul de Procedură Civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.

Astfel, în conformitate cu art.427 lit.b) din Codul de Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, deci de: Se admite recursul declarat de Sergiu Litvinenco, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu. Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2016, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ depusă de Sergiu Litvinenco, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al concurentului electoral Maia Sandu împotriva Comisiei Electorale Centrale, privind constatarea ilegalității refuzului de a examina contestația și obligarea examinării acesteia și se restituie pricina pentru examinare la Curtea de Apel Chișinău.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari Maria Ghervas 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-12-08
0,97
3ra-1826/16 — obligarea examinării contestației în fond
prima instanţă: V. Negru dosarul nr. 3ra-1826/16 D E C I Z I E 08 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul I
CSJ 2016-10-30
0,95
3ra-1723/16 — contestarea actului administrativ
u, a depus referinţă la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia şi a solicitat respingerea lui cu menţinerea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2016. Avînd în susţinere prevederile art. 68 ali
CSJ 2016-11-30
0,95
3r-304/16 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: V. Pruteanu, L. Popova şi A. Gavriliţa nr. 3r-304/16 D E C I Z I E 30 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, Judecător
CSJ 2016-12-01
0,95
3r-305/16 — contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3r-305/16 prima instanță - (Curtea de Apel Chișinău) V. Negru DECIZIE 01 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului
CSJ 2016-12-28
0,94
3r-327/16 — verificarea legalității acțiunilor
prima instanţă: V. Negru dosarul nr.3r-327/16 D E C I Z I E 28 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecător Tatiana Vieru
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă