2ra-2660/16 — restabilirea in functie incasarea prejudiciului salariului neachitat
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- restabilirea in functie incasarea prejudiciului salariului neachitat
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
2ra-2660/16 — restabilirea in functie incasarea prejudiciului salariului neachitat (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: B. Talpă dosarul nr. 2ra- 2660/16 instanța de apel: M. Guzun, A.Nogai, V. Brașoveanu Î N C H E I E R E 30 noiembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru, Mariana Pitic examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către reprezentantul lui Ion Isacov, avocatul Alexei Brînză, în cauza civilă la cererea lui Ion Isacov împotriva Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” com.
Cocieri, r-nul Dubăsari cu privire la constatarea ilegalității și anulării ordinului nr.45 din data de 14 septembrie 2015, restabilirea în funcție, încasarea în mod solidar a prejudiciului material cauzat în legătură cu absența forțată de la serviciu, neeliberarea carnetului de muncă, încasarea salariului neachitat, încasarea cheltuielilor de judecată și repararea prejudiciului moral, și la cererea de chemare în judecată a Consiliului raional Dubăsari împotriva Liceului Teoretic „Vlad Ioviță”, intervenient accesoriu Ion Isacov cu privire la anularea ordinului nr.45 din 14 septembrie 2015, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 iunie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de către Ion Isacov și a fost menținută hotărârea Judecătoriei Dubăsari din 15 martie 2016, c o n s t a t ă: La data de 14 decembrie 2015, Ion Isacov a depus cerere de chemare în judecată împotriva Liceului Teoretic "Vlad Ioviță" com.
Cocieri, r-nul Dubăsari și Consiliului raional Dubăsari, privind constatarea ilegalității ordinului nr. 45 din 14.09.2015, anularea ordinului nr. 45 din 14.09.2015, restabilirea în funcție, încasarea în mod solidar a prejudiciului material cauzat în legătură cu absența forțată de la serviciu și neeliberarea carnetului de muncă, încasarea salariului neachitat pentru predarea lecțiilor de instruire la cercuri extra-curriculare, repararea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, prin Ordinului nr.40 din 01 sepetembrie 2015, de către directorul Liceului Teoretic "Vlad Ioviță" din com.
Cocieri, r-nul Dubăsari, a fost angajat în funcția de director adjunct pe educație, unde a activat pînă la data de 15 septembrie 2015. Menționează că, la data de 15 septembrie 2015, directorul interimar al Liceului Teoretic "Vlad Ioviță", Tatiana Roșca, 1-a informat despre emiterea Ordinului nr. 45 din 14 septembrie 2015 prin care s-a dispus anularea p. 1 din Ordinul nr. 40 din 01 1 septembrie 2015 în ce privește angajarea sa la serviciu. Astfel, începînd cu data de 16.09.2015 relațiile sale de muncă cu Liceul Teoretic "Vlad Ioviță" din com. Cocieri, r-nul Dubăsari, au fost încetate la inițiativa administrației instituției de învățământ, manifestate prin neadmiterea sa la serviciu.
Consideră că, Ordinul nr. 45 din 14.09.2015 este emis de directorul adjunct al Liceului Teoretic "Vlad Ioviță" Tatiana Roșca, contrar legii și este pasibil a fi anulat, deoarece potrivit Ordinului nr. 45 din 14.09.2015, temei de emitere a acestuia au constituit prevederile art. 50 alin. (2) lit. b) și alin. (5) Codul educației. Susține că, Codul educației, cît și Codul muncii nu prevede dreptul directorului interimar sau directorului unei instituții de învățământ de a anula ordinele emise anterior de ex-directorii aceleiași instituții de învățământ. Totodată susține că, în perioada de activitate la liceu, administrația instituției de învățământ nu a stabilit careva încălcări a disciplinei sale de muncă, necorespunderii profesionale în domeniu sau alte încălcări Codului educației sau a legislației muncii.
Prin urmare, Ordinul nr. 45 din 14 septembrie 2015 emis de directorul adjunct al Liceului Teoretic "Vlad Ioviță" Tatiana Roșca a prin care a dispus anularea p. 1 din Ordinul nr. 40 din 01 septembrie 2015 emis de ex-directorul acestui liceu Aurelia Ursu, în ce privește angajarea sa la serviciu este contrar legii. Invocă că, după ce a făcut cunoștință cu ordinul menționat supra, a atenționat verbal directorul liceului despre ilegalitățile emise de ea și să îl admită la serviciu, la ce ea nu i-a dat ascultare interzicându-i să se prezinte în continuare la serviciu și respectiv după data de 15 septembrie 2015 nu i-a calculat și nu a fost achitat salariul pentru absența forțată de la serviciu și nici nu i-a fost eliberat pînă în prezent carnetul de muncă.
Afirmă că, despre încălcările menționate, a sesizat și Ministerul Educației, care prin răspunsul nr. 09/16-2055 din 15 octombrie 2015 i-a explicat că soluționarea litigiului respectiv este de competența instanței de judecată. Menționează că, potrivit certificatului nr. 83 din 14.12.2015 privind salariul și alte venituri realizate eliberată de Liceul Teoretic "Vlad Ioviță", salariul său lunar constituia suma de 2473,40 lei. Astfel, în temeiul art.90 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, beneficiază de dreptul la plata unei despăgubiri pentru întreaga perioadă de absență forțată de la serviciu din 15 septembrie 2015 pînă la 14 decembrie 2015 în sumă de 7420,20 lei.
Susține că, în rezultatul eliberării ilegale de la serviciu i-a fost cauzat și un prejudiciu moral enorm, manifestat prin umilință și înjosirea ce i-a fost adusă de către administrația Liceului Teoretic "Vlad lovită" față de întreg colectivul de muncă, precum și realizarea intenției acesteia de a-l pedepsi nemotivat ca rezultat a relațiilor de ostilitate iscate între ei, prejudiciile aduse nu-i pot fi recuperate totalmente, dar întru compensarea lor, cu o sumă de bani în mărime de 10000 lei, care nu este deloc exagerată, i-ar crea o satisfacție morală de înlăturare a stării de depresie și umilință în care la moment se află, cu condiția ca să fie și restabilit în funcție. Susține că, reieșind din faptul că Liceul Teoretic "Vlad Ioviță" din com.
Cocieri se află în gestiunea Direcției învățămînt a Consiliului raional Dubăsari, în temeiul art. 21 alin. (1) din Codul educației, încasarea prejudiciilor materiale și morale, consideră 2 necesar a fi încasate în mod solidar din contul pîrîților Liceul Teoretic "Vlad Iovită" din s. Cocieri și Consiliul raional Dubăsari. Solicită, constatarea ilegalității Ordinului nr. 45 din 14 septembrie 2015 emis de către directorul interimar al Liceului Teoretic "Vlad Ioviță" din com. Cocieri, r-nul Dubăsari, cu privire la anularea pct. 1 din Ordinul nr. 40 din 01 septembrie 2015 și anularea acestuia, restabilirea sa în funcție, încasarea în mod solidar de la Liceul Teoretic " Vlad Ioviță" din com.
Cocieri, r-nul Dubăsari și Consiliul raional Dubăsari, suma de 7420,20 lei, cu titlu de prejudiciu material ce i s-a cauzat în legătură cu absența sa forțată de la serviciu și pentru neeliberarea carnetului de muncă, repararea prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei pentru eliberarea sa ilegală de la serviciu și pentru neeliberarea carnetului de muncă și suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pe parcursul examinării cauzei civile reclamantul Ion Isacov a depus mai multe cereri de majorare a pretențiilor, solicitînd încasarea în mod solidar de la Liceul Teoretic "Vlad Iovită" din com. Cocieri r-nul Dubăsari și Consiliul raional Dubăsari în beneficiul lui a sumei de 17058,64 lei, cu titlu de prejudiciu material ce i s-a cauzat în legătură cu absența forțată de la serviciu și reținerea carnetului de muncă, suma de 473,41 lei pentru predarea lecțiilor de instruire la cercurile extra curriculare și suma de 3400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea solicitărilor sale a invocat că, prin Ordinul nr. 47 din 01septembrie 2015, i-au fost repartizate 7 ore pe săptămînă de cercuri extra curriculare și anume, cerc dramatic - 3 ore pe săptămână, folclorul copiilor -2 ore pe săptămână și cerc de dans - 2 ore pe săptămână. Menționează că, în temeiul Ordinului respectiv, în perioada de pînă la 14 septembrie 2015 a predat astfel lecții de cercuri extra curriculare elevilor, fapt confirmat prin declarațiile martorilor Irina Buimistru, Aurelia Ursu date în ședința de judecată. Pentru munca depusă de el la aceste lecții de cercuri extra curriculare administrația Liceului Teoretic "Vlad Ioviță" nu i-a achitat salariu.
Susține că, conform Anexei nr. 1 din "Condițiile unice de salarizare a personalului din unitățile bugetare", aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 381 din 13 aprilie 2006, salariul lunar pe o unitate pentru funcția de "Metodist și alte cadre didactice din instituțiile de învățământ preuniversitar", cu studii superioare constituie suma de 2470 lei. Afirmă că, la predarea cercurilor respective era angajat pe 0,5 unitate, așa cum a declarat și martorul Aurelia Ursu în ședința de judecată, salariul său lunar tarifar pentru aceste ore constituie suma de 1235 lei.
Totodată, mai afirmă că, potrivit prevederilor din p. 6 din "Condițiile unice de salarizare a personalului din unitățile bugetare", aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 381 din 13 aprilie 2006, potrivit căruia "Personalului unităților bugetare (cu excepția muncitorilor) i se stabilește un spor lunar pentru vechime în muncă, calculat în procente față de salariul de funcție, ținîndu-se cont de indemnizația de conducere", în temeiul stagiului său de muncă în domeniul învățămîntului, mai beneficiază de un spor lunar de 15 % din salariul tarifar, ceea ce constituie suma de 185,25 lei. Respectiv cumulând salariul tarifar și sporul salariului de 15 %, salariul lunar pentru 3 activitatea de predare a cercurilor extra curriculare nominalizate constituie suma de 1420,25 lei.
Invocă că, la eliberarea sa din funcție de către administrația Liceului Teoretic "Vlad Ioviță", nu i-a fost achitat salariul respectiv pentru munca depusă la predarea orelor de cercuri extra curriculare în perioada de 01 septembrie 2015-14 septembrie 2015, care constituie suma de 473,41 lei. Declaraă că, în scopul obținerii unui certificat privind salariul ce urma să-i fie achitat pentru această activitate de cercuri extra curriculare, pentru a-1 prezenta ulterior în ședința de judecată, s-a adresat de mai mult ori administrației Liceului Teoretic "Vlad Iovită", la care ultimii i-au refuzat în admiterea cererilor sale și prin urmare, pînă în prezent nu dispune de asemenea certificat.
Afirmă că, pentru absența sa forțată de la serviciu și reținerea carnetului de muncă în circumstanțele descrise în acțiunea civilă inițială, avînd în vederea că preda și lecții de cercuri extra curriculare, administrația Liceului Teoretic "Vlad Iovită" și Consiliul raional Dubăsari i-a cauzat un prejudiciu material suplimentar celui indicat în sumă de 5681,0 lei. Totodată pe parcursul examinării cauzei a suportat cheltuieli suplimentare de asistenta juridică.
La data de 16 februarie 2016, Consiliul raional Dubăsari a depus cerere de chemare în judecată împotriva Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” intervenient accesoriu Ion Isacov cu privire la anularea ordinului nr.40 din 01 septembrie 2015 și anularea ordinului nr.45 din 14 septembrie 2015. În motivarea a invocat că, la data de 14 decembrie 2012 a aprobat Decizia nr.05-07 „Cu privire la măsurile ce vizează finanțarea instituțiilor de învățământ primar și secundar general din raionul Dubăsari începînd cu 01 ianuarie 2013", prin care a fost instituită în cadrul Consiliului raional Dubăsari instituția publică Liceul Teoretic „Vlad Ioviță”.
Menționează că, prin aprobarea Codului Educației nr.152 din 17 iulie 2014 Consiliului raional Dubăsari i-au fost delegate atribuții de angajare și eliberare a personalului de conducere al cărui fondator este Consiliul raional Dubăsari, fapt stabilit prin prevederile art.141 alin.(3) Codul Educației, autoritățile administrației publice locale (de nivelul al doilea și ale UTA Găgăuzia angajează și eliberează personalul de conducere al instituțiilor de învățămînt ai căror fondatori sînt. Susține că, potrivit art.50 alin (1) și alin. (5) al Codului Educației personalul de conducere al instituției de învățămînt general se compune din director și directori adjuncți. Funcțiile de director și de director adjunct se ocupă prin concurs, în baza criteriilor de competență profesională și managerială.
Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de director și de director adjunct se aprobă de Ministerul Educației. Cel puțin un director adjunct responsabil de procesul educațional trebuie să aibă studii pedagogice. Invocă că, la data de 26 iunie 2015 de către șeful Direcției învățămînt, tineret și sport Dubăsari a fost emis Ordinul nr.43-C „Cu privire la acordarea concediului de odihnă anual", prin care s-a acordat concediu de odihnă anual Aureliei Ursul, de la data de 01 iulie 2015 pînă la 02 septembrie 2015, inclusiv, fiind numită persoană responsabilă de exercitare a funcției de director, Guțu Zinaida, psiholog școlar.
4 Afirmă că, potrivit definiției legale a noțiunii de timp de odihnă, se înțelege durata de timp necesară pentru recuperarea energiei fizice și intelectuale, cheltuite în procesul muncii, și pentru satisfacerea nevoilor sociale și cultural-educative, durată în care salariatul nu prestează munca la care este obligat în temeiul contractului individual de muncă. Declară că, la data de 01 septembrie 2015 de către directorul Liceului Teoretic "Vlad Ioviță", Aurelia Ursu, a fost emis Ordinul nr.40 „Cu privire la angajare" prin care au fost angajați directorul adjunct pentru educație, Ion Isacov, profesor de limba și literatura română, Ina Tanasiev și profesor de biologie și chimie, Iulia Cotovici, iar la data de 14 septembrie 2015 a fost emis Ordinul nr.45 al directorului interimar al Liceului Teoretic „Vlad Ioviță", com.
Cocieri „Cu privire la anularea ordinului nr.40, pct. l din 01 septembrie 2015 „Cu privire la angajare", prin care s-a încetat de drept raportul juridic de muncă cu Ion Isacov. Consideră că, ordinul directorului Liceului Teoretic „Vlad Ioviță" com. Cocieri nr.40 din 01 septembrie 2015 „Cu privire la angajare", urmează a fi anulat deoarece Directorul Liceului Teoretic „Vlad Ioviță" com. Cocieri 1-a adoptat fără a avea temeiuri de drept. Invocă că, potrivit art.141 alin.(3) al Codului educației nr.152 din 17 iulie 2014 autoritățile administrației publice locale de nivelul al doilea și ale UTA Găgăuzia angajează și eliberează personalul de conducere al instituțiilor de învățămînt ai căror fondatori sînt.
Susține că, ordinul nr.40 din 01 septembrie 2015 „Cu privire la angajare lui Ion Isacov, care a fost emis de Aurelia Ursul, director al Liceului Teoretic „Vlad Ioviță" cu încălcarea cadrului legal, fără petrecerea concursului de ocupare a funcției de director adjunct și de către autoritatea fără competențe legale de numire în funcție. Afirmă că, ordinul nr.40 din 01 septembrie 2015 poate fi considerat nul de drept deoarece a fost emis cu încălcarea prevederilor Codului educației, a fost emis de o persoană care la moment nu avea dreptul de exercitare a atribuțiilor de serviciu, deoarece se afla în concediu de odihnă anual. Solicită, anularea ordinului directorului Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” com.
Cocieri nr.40 din data de 01 septembrie 2015 „Cu privire la angajare” și anularea ordinului nr.45 din 14 septembrie 2015 „Cu privire la anularea ordinului nr.40, pct.1 din 01 septembrie 2015 „Cu privire la angajare”. Prin încheierea Judecătoriei Dubăsari din 24 februarie 2016 cauzele au fost conexate într-un singur proces (f.d.27-28, Vol.II). Prin hotărârea Judecătoriei Dubăsari din 15 martie 2015 a fost admisă integral acțiunea înaintată de către Consiliul raional Dubăsari împotriva Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” com. Cocieri, intervenient accesoriu Ion Isacov. A fost admisă parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Ion Isacov împotriva Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” com. Cocieri.
A fost declarat nul ordinul directorului Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” com. Cocieri, r-nul Dubăsari nr.40 din 01 septembrie 2015 „Cu privire la angajare”. A fost declarat nul ordinul directorului interimar al Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” com. Cocieri, r-nul Dubăsari nr. 45 din 14 septembrie 2015 „Cu privire la anularea pct. 1 din ordinul nr. 40 din 01 septembrie 2015”. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a lui Ion Isacov împotriva Liceului 5 Teoretic „Vlad Ioviță” com. Cocieri, r-nul Dubăsari și Consiliului raional Dubăsari cu privire la restabilirea în funcție, încasarea în mod solidar a prejudiciului material cauzat în legătură cu absența forțată de la serviciu și neeliberarea carnetului de muncă, a salariului neachitat pentru predarea lecțiilor la cercuri de instruire la cercuri extra curriculare, încasarea cheltuielilor de judecată și repararea prejudiciului moral (f.d.184-190, Vol.I).
Prima instanță și-a motivat soluția prin faptul că, ordinul nr.40 din 01 septembrie 2015 „Cu privire la angajare” a fost emis cu încălcarea legislației în vigoare, iar la emiterea acestuia nu au fost respectată procedura de numire în funcție a lui Ion Isacov.
Prima instanță a constatat că, Ion Isacov a fost numit în funcție de director adjunct al Liceului Teoretic „Vlad Ioviță”, fără a fi petrecut un concurs pentru ocuparea funcției vacante și pe o perioadă nedeterminată și că ordinul a fost emis de directorul Liceului Teoretic „Vlad Ioviță”, în perioada cînd ultima se afla în concediu anual de odihnă, iar contractul individual de muncă al conducătorului a încetat de drept la data de 05 iulie 2015. Prima instanță a mai reținut că, prin ordinul nr.40 din 01 septembrie 2015, nulitatea absolută a căruia se cere, pe lîngă Ion Isacov , au mai fost angajați în calitate de profesori la Liceul Teoretic „Vlad Ioviță” Ina Tanasiev și Lidia Cotovici, însă, din declarațiile reprezentanților Consiliului raional Dubăsari și a Liceului Teoretic „Vlad Ioviță”, cu aceștia administrația liceului a încheiat alte contracte individuale de muncă și s-a emis alte ordine de angajare, astfel că anularea ordinului menționat nu îi va afecta pe aceștia nici într-un mod.
Cu referire la pretenția atît a lui Ion Isacov cît și a Consiliului raional Dubăsari privind declararea nulității ordinului directorului interimar al Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” com. Cocieri, r-nul Dubăsari nr.45 din 14 septembrie 2015 „Cu privire la anularea pct.1 din ordinul nr.40 din 01 septembrie 2015”, prima instanță a constatat că potrivit art.219 alin.(1) Cod civil, ordinul nr.40 din 01 septembrie 2015 „Cu privire la angajare” a fost emis cu încălcarea legislației în vigoare și a fost declarat nul, mai mult ultimul încetează cu efect retroactiv din momentul emiterii, iar ordinul nr.45 din 14 septembrie 2015 „Cu privire la anularea pct.1 din ordinul nr.40 din 01 septembrie 2015”, nu mai are efect prin sine însuși.
Respingînd pretențiile reclamantului Ion Isacov cu privire la restabilirea în funcție, încasarea în mod solidar a prejudiciului material și moral, instanța a concluzionat că, în ședința de judecată atît reprezentantul Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” com. Cocieri, r-nul Dubăsari cît și reprezentantul Consiliului raional Dubăsari, au probat faptul că, Ion Isacov a fost angajat în calitate de director adjunct al Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” com. Cocieri, r-nul Dubăsari cu încălcarea legislației în vigoare și anume a legii speciale Codul educației.
Respingînd pretenția reclamantului Ion Isacov cu privire la încasarea în mod solidar a prejudiciului material cauzat în legătură cu neeliberarea carnetului de muncă, prima instanță a reținut că, Ion Isacov urma să dovedească că carnetul de muncă nu i-a fost eliberat din vina angajatorului, iar el a fost în imposibilitate de a se angaja la alt serviciu, or, prin scrisoarea din data de 13 ianuarie 2016, carnetul de 6 muncă a fost eliberat lui Ion Isacov la solicitarea administrației Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” com. Cocieri, r-nul Dubăsari. Respingînd pretenția reclamantului Ion Isacov cu privire la încasarea solidară a salariului neachitat pentru predarea lecțiilor de instruire la cercuri extra-curriculare, instanța de fond a reținut că, potrivit pct.3 al procesului-verbal nr.1 din data de 07 septembrie 2015 al consiliului de administrare al Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” com.
Cocieri, r-nul Dubăsari, se constată că la acel moment nu a fost elaborat orarul activităților extrașcolare din lipsa cererilor elevilor, iar potrivit extraselor din evidența activității didactice și a oralului activităților, cercurile extra-curiculare au început din data de 15 septembrie 2015. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 iunie 2016 a fost respins apelul declarat de către reprezentantul lui Ion Isacov și menținută hotărîrea primei instanțe (f.d.76-87, Vol.II). La data de 27 septembrie 2016, reprezentantul lui Ion Isacov, avocatul Alexei Brînză a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârea primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.
În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu hotărârile instanțelor inferioare, deoarece circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei nu au fost elucidate pe deplin, au fost încălcate sau aplicate eronat normele de drept material, iar erorile comise au dus la soluționarea greșită a cauzei. Susține că, instanța de apel și prima instanță nu au dat apreciere declarațiilor martorilor examinînd cauza superficial. Menționează că, instanțele inferioare nu au luat în considerație că secretarul Consiliului raional Dubăsari Sergiu Grigorev nu a avut nici o împetrnicire legală de a înainta din numele Consiliului raionului Dubăsari acțiune în judecată.
Afirmă că prima instanță și instanța de apel au dat o apreciere necorespunzătoare pretențiilor reclamantului Ion Isacov cu privire la angajarea lui la serviciu, deoarece Aurelia Ursu a fost concediată la data de 03 septembrie 2015 și nu 05 iulie 2015, iar angajarea lui Ion Isacov în funcția de director adjunct pe educație la Liceul Teoretic „Vlad Ioviță” com. Cocieri, r-nul Dubăsari a fost legală. În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din materialele pricinii rezultă că, instanța de apel la data de 15 iulie 2016, a expediat copia deciziei contestate în adresa recurentului (f. d. 88, Vol.II), și a fost recepționată de către acesta la data de 27 iulie 2016, fapt confirmat ștampila aplicată la plicul de recepționare a copiei deciziei contestate, anexat la materialele cauzei (f.d.102, Vol.II). Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă 7 încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu și în toate cazurile.
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4); Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către reprezentantul lui Ion Isacov, avocatul Alezei Brînză nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs sunt similare argumentelor invocate atît în prima instanță, cît și în instanța de apel și sunt expuse asupra circumstanțelor de fapt și nu de drept, cărora instanța de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform art.130 CPC.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura 8 admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către reprezentantul lui Ion Isacov, avocatul Alexei Brînză, asemenea aspecte nu se regăsesc. Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul reprezentantului lui Ion Isacov, avocatul Alexei Brînză ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul reprezentantului lui Ion Isacov, avocatul Alexei Brînză se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.