2dsc-29/16 — privind intentarea procesului de inolsvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- privind intentarea procesului de inolsvabilitate
- Temei legal
- explicarea hotărîrii
2dsc-29/16 — privind intentarea procesului de inolsvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 2dsc-29/16 Instanța de fond: CA Chișinău – B. Bîrcă Instanța de recurs: CSJ – S. Filincova, D. Mardari, M. Ghervas Î N C H E I E R E 30 noiembrie 2016 mun.Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În următoarea componență: Președintele ședinței Svetlana Filincova, Judecători Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinînd cererile depuse de Camera Înregistrării de Stat și Anton Jerebțov privind explicarea deciziei Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 21 septembrie 2016 în pricina la cererea introductivă înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Ialoveni – Gaz” împotriva Societății pe Acțiuni „Anchir” privind intentarea procesului de insolvabilitate, C O N S T A T Ă: SRL „Ialoveni – Gaz” a înaintat cerere introductivă împotriva SA „Anchir” privind intentarea procesului de insolvabilitate.
Prin încheierea Curții de Apel Economice din 18 mai 2011 a fost admisă spre examinare cererea privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SA „Anchir” și în scopul prevenirii modificărilor stării bunurilor debitorului în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității. În calitate de administrator provizoriu a fost numit ÎI “Irina Selevestru”. Curtea de Apel Economică prin hotărîrea din 01 martie 2012 a intentat procesul de insolvabilitate față de SA „Anchir”, s-a desemnat în calitate de administrator al insolvabilității ÎI “Ion Cucereavîi”. Prin hotărîrea Curții de Apel Bender din 26 noiembrie 2013 s-a confirmat planul procedurii de restructurare a debitorului SA „Anchir”, s-a încetat procedura de restructurare a debitorului SA „Anchir”, cu aplicarea planului față de SA „Anchir”, s-a desemnat în calitate de administrator ÎI „Bulgaru Igor”.
Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 08 iulie 2015 a admis cererile introductive depuse de SRL „Ialoveni – Gaz” și Inspectoratul Fiscal de Stat Anenii Noi privind intentarea procesului de insolvabilitate cu aplicarea procedurii falimentului față de SA „Anchir”, ca rezultat al neexecutării planului procedurii de restructurare, a dispus trecerea la procedura de faliment în vederea lichidării patrimoniului debitorului SA „Anchir”, a desemnat pe Anton Jerebțov în calitate de lichidator al SA „Anchir”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 iunie 2016 din oficiu s-a destituit Anton Jerebțov din funcția de lichidator al SA „Anchir” în procedura falimentului, s-a desemnat în calitate de lichidator al SA „Anchir” în procedura falimentului Veaceslav Stejar.
Încheierea instanței de insolvabilitate a fost contestată de Anton Jerebțov lichidatorul SA “Anchir”, Ion Dediu președintele Comitetului creditorilor a SA “Anchir” și SRL „Ialoveni – Gaz”. Prin decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 21 septembrie 2016 s-a admis cererea privind retragerea recursului și s-a încetat procedura în recurs la cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Ialoveni – Gaz”, s-au admis recursurile declarate de Anton Jerebțov, lichidatorul Societății pe Acțiuni „Anchir” și Ion Dediu președintele comitetului creditorilor Societății pe Acțiuni „Anchir”, s-a casat încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 iunie 2016 și s-a remis cauza la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău la etapa soluționării cererii de destituire a lui Anton Jerebțov, lichidatorul Societății pe Acțiuni „Anchir”.
La 04 octombrie 2016 și 18 octombrie 2016 Camera Înregistrării de Stat și Anton Jerebțov au depus cereri, prin care au solicitat explicarea sensului extinderii și aplicarea dispozitivului deciziei Curții Supreme de Justiție din 21 septembrie 2016, în temeiul prevăzut de art. 251 CPC și anume dacă decizia Curții Supreme de Justiție poate servi ca temei pentru Camera Înregistrării de Stat privind înregistrarea modificărilor în Registrul de Stat al persoanelor juridice referitor la SA “Anchir”, adică înregistrarea lui Anton Jerebțov în calitate de lichidator și radierea lichidatorului Veaceslav Stejar. Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră, că cererile urmează să fie respinse din următoarele motive.
Problema de drept pretinsă dezlegării vizează interpretarea dispozițiilor art. 251 alin. 1) CPC, din prespectiva întinderii efectelor pe care le generează dispozitivul deciziei, prin care a fost casată încheierea instanței de insolvabilitate privind destituirea administratorului insolvabilității Anton Jerebțov, cu remiterea cauzei la rejudecare. În conformitate cu art. 251 alin. (1) lit. a) CPC dacă sînt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau dacă hotărîrea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă poate, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicații asupra dispozitivului ori să omită dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărîrii.
Articolul 1 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 și art. 356 din Codul de procedură civilă expres prevăd că, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi. 2 La caz, Colegiul menționează că, la examinarea recursurilor înaintate de către Anton Jerebțov, lichidatorul Societății pe Acțiuni „Anchir” și Ion Dediu președintele comitetului creditorilor Societății pe Acțiuni „Anchir”, instanța de recurs s-a expus asupra tuturor motivelor de fapt și drept indicate în cererea de recurs, casînd încheierea cu remiterea la o nouă examinare în scopul verificării tuturor argumentelor invocate de Anton Jerebțov.
Prin prisma normei procedurale menționate, Colegiul constată că cererile formulate de Camera Înregistrării de Stat și Anton Jerebțov nu întrunesc condițiile specificate de art. 251 alin. (1) CPC pentru a fi admise, deoarece decizia Curții Supreme de Justiție din 21 septembrie 2016 conține dispoziții clare referitor la actul juridic examinat, cît și a motivelor care au stat la baza adoptării unei atare soluții. Constatările expuse în decizie sînt certe, exprese și clare. La caz, Colegiul menționează că, la examinarea recursurilor înaintate, instanța de recurs s-a expus asupra tuturor motivelor de fapt și drept indicate în cererile de recurs, recursurile fiind admise, casată încheierea instanței de insolvabilitate, cu remiterea cauzei la rejudecare la etapa soluționării chestiunii de destituire a lui Anton Jerebțov lichidatorul Societății pe Acțiuni „Anchir”.
De altfel spus, încheierea prin care Anton Jerebțov a fost destituit din funcția de lichidator este anulată prin decizia Curții Supreme de Justiției din 21 septembrie 2016, iar instanța de insolvabilitate, va reexamina întrebarea ce ține de destituirea lui Anton Jerebțov. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererile depuse de Camera Înregistrării de Stat și Anton Jerebțov privind explicarea deciziei instanței de recurs.
Reieșind din cele expuse, în baza art. 251 CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E: Se resping cererile depuse de Camera Înregistrării de Stat și Anton Jerebțov privind explicarea deciziei Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 21 septembrie 2016 în pricina la cererea introductivă înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Ialoveni – Gaz” împotriva Societății pe Acțiuni „Anchir” privind intentarea procesului de insolvabilitate. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței Svetlana Filincova Judecători Dumitru Mardari Maria Ghervas 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.