Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 16.11.2016
respins

2rc-923/16 — proces de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
16.11.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
proces de insolvabilitate
Temei legal
corectarea erorilor
Citează această cauză
2rc-923/16 — proces de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 2rc-923/16 prima instanță: B. Bîrcă D E C I Z I E 16 octombrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală examinând recursul declarat de către lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Tigor INTV” Cuculescu Corneliu, în pricina civilă la cererea introductivă depusă de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.

Chișinău, Direcția Administrare Fiscală Centru privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Tigor INTV”, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2016, prin care a fost respinsă cererea lichidatorului Societății cu Răspundere Limitată „Tigor INTV” Cuculescu Corneliu privind corectarea erorilor strecurate în încheierea adoptată de către instanța de insolvabilitate la 07 aprilie 2016, c o n s t a t ă: Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 octombrie 2015, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, Direcția Administrare Fiscală Centru privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Tigor INTV”.

S-au aplicat măsurile corespunzătoare de asigurare, iar în calitate de administrator provizoriu a fost desemnat Cuculescu Corneliu (f.d. 2). Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 15 ianuarie 2016, a fost admisă cererea introductivă. S-a constatat insolvabilitatea debitorului și s-a intentat procesul de insolvabilitate față de SRL „Tigor INTV”. S-a dispus inițierea procedurii simplificate a falimentului și dizolvarea debitorului. S-a ridicat dreptul lui Butuc Igor de administrare a SRL „Tigor INTV”. S-a desemnat în calitate de lichidator al insolvabilității SRL „Tigor INTV” Cuculescu Corneliu (f.d.3-4).

În cadrul procedurii de insolvabilitate, lichidatorul insolvaibilității Cuculescu Corneliu a înaintat cerere către instanța de insolvabilitate solicitînd încasarea din contul unicului asociat al debitorului Butuc Igor în beneficiul său a sumei de 23 658,06 lei cu titlu de remunerație și cheltuieli aferente suportate în perioada de observare de către el în calitate de administrator provizoriu (f.d. 5). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016, a fost stabilită remunerația administratorului provizoriu Cuculescu Corneliu pentru exercitarea funcției de administrator provizoriu al SRL „Tigor INTV” pentru perioada de 23 octombrie 2015 – 15 ianuarie 2016 în sumă de 21 638,71 lei.

S-a încasat din contul debitorului SRL „Tigor INTV” în folosul lui Cuculescu Corneliu remunerația în sumă de 21 638,71 lei și a cheltuielilor judiciare aferente perioadei de observare suportate în sumă de 2 019,35 lei (f.d. 12-13). La 29 iunie 2016, lichidatorul debitorului Cuculescu Corneliu a depus cerere privind corectarea erorii în încheierea emisă de către instanța de insolvabilitate din 07 aprilie 2016 (f.d. 14). În motivarea cererii, lichidatorul a menționat că Curtea de Apel eronat a dispus încasarea din contul debitorului SRL „Tigor INTV” a cheltuielilor aferente și a remunerației, or, prin cererea înaintată s-a solicitat încasarea acestora din contul unicului asociat al debitorului Butuc Igor.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2016, a fost respinsă cererea lichidatorului SRL „Tigor INTV” Cuculescu Corneliu privind corectarea greșelilor admise în încheierea instanței de insolvabilitate din 07 aprilie 2016 (f.d.

20). La 06 octombrie 2016, lichidatorul SRL „Tigor INTV” Cuculescu Corneliu a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2016, solicitînd casarea acesteia cu emiterea unei noi soluții, prin care să fie admisă cererea privind corectarea greșelilor admise în încheierea instanței de insolvabilitate din 07 aprilie 2016. Instanța de recurs reține că din conținutul prezentului recurs, recurentul și-a manifestat dezacordul cu încheierea Curții de Apel Chișinău prin care i-a fost respinsă cererea de corectare a erorilor admise în încheierea instanței de insolvabilitate la 07 aprilie 2016. Este de reținut că încheierea contestată este datată cu 21 septembrie 2016, iar recurentul eronat solicită casarea încheierii instanței de insolvabilitate din 28 septembrie 2016. Prin urmare instanța de recurs consideră oportun de a se expune asupra legalității încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2016. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărîrile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

Prin prisma normei de drept citate, instanța de recurs constată că recursul declarat la 06 octombrie 2016 de către lichidatorul SRL „Tigor INTV” Cuculescu Corneliu, este depus în termen. Recurentul, în motivarea recursului a indicat că instanța de insolvabilitate eronat i-a respins cererea privind corectarea erorii admise în încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016, or, prin cererea sa evident se solicită încasarea cheltuielilor și a remunerației din contul unicului asociat al debitorului SRL Tigor INTV” Butuc Igor. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de insolvabilitate din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din materialele dosarului rezultă că, la 21 septembrie 2016, a fost respinsă cererea lichidatorului SRL „Tigor INTV” Cuculescu Corneliu privind corectarea greșelilor admise în încheierea instanței de insolvabilitate din 07 aprilie 2016 (f.d.

20). Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră încheierea Curții de Apel Chișinău întemeiată, legală, bazată pe aprecierea justă a circumstanțelor de fapt și aplicarea corectă a normelor de drept procedural din următoarele considerente. Conform art. 249 alin. (2) CPC, la cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărîre care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente.

După cum rezultă din materialele pricinii, lichidatorul debitorului Cuculescu Corneliu la 29 iunie 2016 a înaintat în instanța de insolvabilitate cerere prin care a solicitat corectarea greșelilor admise în încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016. Din cererea dată rezultă că lichidatorul a solicitat încasarea cheltuielilor și a remunerației din contul unicului asociat al debitorului Butuc Igor dar nu din contul SRL „Trigor INTV”. Completul de judecată reține ca întemeiată concluzia instanței de insolvabilitate privind respingerea cererii de corectare a greșelilor. Iar argumentul recurentului precum că Curtea de Apel urma să corecteze greșeală evidentă admisă în încheierea adoptată la 07 aprilie 2016, este unul declarativ, deoarece legislatorul prin prisma art. 249 CPC, expres a prevăzut cazurile cînd instanța judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărîre.

Or, înlocuirea în dispozitivul încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2016 a părții de la care a fost dispusă încasarea cheltuielilor aferente și a remunerației, ar modifica în sine încheierea adoptată, ceia ce nu cade sub incidența art. 249 CPC. Prin urmare, Curtea de Apel justificat a respins cererea lichidatorul debitorului Cuculescu Corneliu privind corectarea greșelilor admise în încheierea prin care s-a dispus încasarea cheltuielilor aferente și a remunerației din contul debitorului. Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere că instanța de insolvabilitate corect a respins cererea de corectare a greșelilor, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat și necesită să fie respins cu menținerea încheierii contestate.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e Se respinge recursul declarat de către lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Tigor INTV” Cuculescu Corneliu. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2016, prin care a fost respinsă cererea lichidatorului Societății cu Răspundere Limitată „Tigor INTV” Cuculescu Corneliu privind corectarea erorilor strecurate în încheierea adoptată de către instanța de insolvabilitate la 07 aprilie 2016. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, Judecătorul: Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Oleg Sternioală

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-07-12
0,96
2ri-227/17 — atragerea la răspundere subsidiară
Prima instanţă: B. Bîrcă dosarul nr. 2ri-227/17 D E C I Z I E 12 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Valer
CSJ 2016-06-29
0,94
2rc-606/16 — proces de insolvabilitate
Dosarul nr.2rc-606/16 prima instanţă: S. Arnăut D E C I Z I E 29 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecători
CSJ 2017-01-11
0,94
2rc-38/17 — tragerea la răspundere subsidiară si încasarea sumei
instanța de insolvabilitate: B. Bîrca dosarul nr.2rc-38/17 D E C I Z I E 11 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Iulia Sîr
CSJ 2016-06-22
0,94
2rc-501/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: V. Movilă dosarul nr. 2rc-501/2016 D E C I Z I E 22 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Tamara Chişca-Doneva
CSJ 2017-07-12
0,94
2rc-467/17 — proces de insolvabilitate
Dosarul nr.2rc-467/17 prima instanţă: N. Chircu D E C I Z I E 12 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă