2ra-2202/16 — declararea nula a contractului de vinzare cumparare, recunoasterea dreptului de proprietate si evacuare

Prima instanță: Judecătoria sectorului Buiucani municipiul Chișinău, Judecător – Svetlana Balmuș

Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – Domnica Manole, Ștefan Nița, Angela Bostan

Dosar nr.2ra-2202/16

ÎNCHEIERE

16 noiembrie 2016 municipiul Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele completului, – Svetlana Filincova,

Judecători – Dumitru Mardari, Maria Ghervas,

Examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de

Eduard Lupușor și de către avocatul Dumitru Barbăscumpă, în interesele

lui Andrei Lisnic,

în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Cristina Lupușor împotriva lui Andrei Lisnic, Victor Grosu, Oxana Grosu și

Eduard Lupușor, privind declararea nulității contractului de vînzare-

cumpărare și recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2016, prin

care a fost admis apelul depus de Cristina Lupușor,

con sta tă :

La 07 august 2014 Lupușor Cristina a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Andrei Lisnic, Victor Grosu, Oxana Grosu și Eduard

Lupușor, prin care a solicitat declararea nulității contractului de vânzare-

cumpărare a apartamentului nr. 2, cu suprafața de 61,3 m.p., situat în mun.

Chișinău, or. Durlești, str. Hîrtoape 26A, nr. cadastral 0121115.616.01.002,

încheiat între Victor Grosu și Oxana Grosu cu Andrei Lisnic la 13

septembrie 2012, autentificat și înregistrat sub nr. 35409 de notarul privat

Gladîș Oleg, recunoașterea reclamantei în calitate de proprietar a

apartamentului litigios, evacuarea lui Andrei Lisnic din imobilul vizat,

radierea dreptului de proprietate a lui Andrei Lisnic din registrul bunurilor

imobile și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii a indicat că împreună cu fostul soț, Eduard Lupușor,

în anul 2012 au decis să procure un apartament. Prin intermediul mass-

media a aflat despre vînzarea apartamentului nr.2, cu suprafața de 61,3 mp,

situat în municipiul Chișinău, or.Durlești, str.Hîrtoape nr.26A, nr. cadastral

0121115.616.01.002. Ca urmare, au negociat cu vînzătorii, foștii proprietari,

Victor Grosu și Oxana Grosu și au stabilit condițiile tranzacției, inclusiv

prețul – 50 000 euro. Din sursele financiare comune au achitat suma lui

1

Victor Grosu și Oxana Grosu suma de 14 000 euro, diferența fiind achitată

dintr-un credit, care ulterior a fost achitat de Cristina Lupoșor, prin

intermediul fostului soț, din sursele financiare obținute în perioada de

muncă în Italia.

Din spusele fostului soț, cunoștea că contractul de vînzare-cumpărare

este încheiat din numele lui cu Victor Grosu și Oxana Grosu la 13

septembrie 2012 și a fost autentificat de notarul privat Oleg Gladîș.

La 05 august 2014 a aflat de la colaboratorii IP Buiucani că proprietar al

apartamentului nr.2, cu suprafața de 61,3 mp, situat în municipiul

Chișinău, or.Durlești, str.Hîrtoape nr.26A, nr. cadastral

0121115.616.01.002, este Andrei Lisnic, în temeiul contractului de vînzare-

cumpărare încheiat la 13 septembrie 2012 cu Victor Grosu și Oxana Grosu,

autentificat și înregistrat sub nr.35409 de notarul Oleg Gladîș. Fără știrea

Cristinei Lupușor, dânsei i-a fost radiată viza de domiciliul de la adresa

imobilului respectiv.

Presupune că Eduard Lupușor și Andrei Lisnic au avut o înțelegere

prealabilă, prin participarea din partea cumpărătorului a lui Andrei Lisnic

la încheierea fictivă a contractului.

Prin hotărîrea Judecătoriei sectorului Buiucani municipiul Chișinău din

28 aprilie 2015 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în

judecată depusă de Cristina Lupușor și anulat sechestrul aplicat asupra

imobilului.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2016 a fost admis

apelul declarat de Cristina Lupușor. A fost casată hotărîrea Judecătoriei

sectorului Buiucani municipiul Chișinău din 28 aprilie 2015 și emisă o nouă

hotărîre, prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de

Cristina Lupușor împotriva lui Andrei Lisnic, Victor Grosu, Oxana Grosu și

Eduard Lupușor. A fost declarat nul contractul de vînzare-cumpărare a

apartamentului nr.2, cu suprafața de 61,3 mp, situat în mun.Chișinău,

or.Durlești, str.Hîrtoape, nr.26A, nr. cadastral 0121115.616.01.002, încheiat

între Victor Grosu, Oxana Grosu și Andrei Lisnic la 13 septembrie 2012,

autentificat și înregistrat sub nr.35409 de notarul privat Oleg Gladîș, cu

aducerea părților în poziția inițială. Au fost recunoscuți Cristina Lupușor și

Eduard Lupușor în calitate de proprietari în devălmășie a apartamentului

nr.2, cu suprafața de 61,3 mp, situat în mun.Chișinău, or.Durlești,

str.Hîrtoape, nr.26A, nr. cadastral 0121115.616.01.002. A fost evacuat

Andrei Lisnic împreună cu membrii familiei acestuia din apartamentul

nr.2, cu suprafața de 61,3 mp, situat în mun.Chișinău, or.Durlești,

str.Hîrtoape, nr.26A, nr. cadastral 0121115.616.01.002. A fost încasat în

mod solidar de la Andrei Lisnic și Eduard Lupușor în beneficiul Cristinei

2

Lupușor cheltuielile de judecată în sumă de 150 lei. A fost încasat în mod

solidar de la Andrei Lisnic și Eduard Lupușor în beneficiul statului taxa de

stat în sumă de 6 635 lei.

La 03 iunie 2016 Eduard Lupușor a declarat recurs împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2016, solicitînd casarea deciziei

recurate și menținerea hotărîrii instanței de fond.

În motivarea cererii a indicat că instanța de apel a examina pricina în

lipsa lui, ori Eduard Lupușor nu a cunoscut despre examinarea cauzei în

ordine de apel, iar în speță au fost reținute doar declarațiile Cristinei

Lupoșor.

La 06 octombrie 2016 avocatul Dumitru Barbăscumpă, în interesele lui

Andrei Lisnic a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău

din 09 februarie 2016, solicitînd casarea deciziei recurate și menținerea

hotărîrii instanței de fond.

În motivarea cererii a indicat că decizia recurată este neîntemeiată și nu

corespunde legislației în vigoare.

Susține recurentul că, deși Cristina Lupușor a solicitat recunoașterea în

calitate de proprietar doar pe sine, instanța de judecată l-a recunoscut și pe

Eduard Lupușor drept proprietar, iar o astfel de solicitare nu a existat și

instanța nu avea dreptul să o admită din oficiu.

În speță s-a solicitat doar evacuarea lui Andrei Lisnic, însă instanța a

decis evacuarea și a membrilor familiei acestuia.

Consideră recurentul că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile și a

creat o situație mai favorabilă decît a fost solicitată.

Mai indică că instanța de judecată nu putea să recunoască dreptul de

proprietate asupra imobilului după Cristina și Eduard Lupușor, deoarece

presupusul act secret, care a fost avut în vedere de părți nu poate fi

recunoscut valabil.

La fel, susține recurentul că pretențiile Cristinei Lupușor sunt abuzive și

duc în eroare, ori acestea vin în contradicție cu circumstanțele confirmate

prin girul de autentificare a contractului de vînzare-cumpărare. Este cert că

Andrei Lisnic este dobînditor de bună-credință, iar apartamentul a fost

procurat pentru sine, din propriile surse financiare.

Totodată, susține recurentul că litigiul în cauză a fost examinat în lipsa

acestuia, fără ca în speță să se întreprins careva măsuri pentru aflarea

adresei oficiale.

Analizînd temeiurile invocate în cererile de recurs, în raport cu

materialele pricinii și prevederile Legii, Completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră recursurile declarate de de Eduard Lupușor și de către avocatul

3

Dumitru Barbăscumpă, în interesele lui Andrei Lisnic ca fiind inadmisibile,

din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, părțile

și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art.432 alin.(2),

(3) și (4) Cod Procedură Civilă.

În conformitate cu art.433 lit. a) Cod Procedură Civilă cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod Procedură Civilă.

Dat fiind faptul că temeiurile declarării recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului

XXXVIII Cod Procedură Civilă, sunt strict delimitate de art.432, Completul

reține că, reieșind din prevederile art.437 alin.(1) lit.f) Cod Procedură

Civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței,

temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau acelor

circumstanțe ale aplicării eronate ale normelor de drept material sau

procedural, care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, criticile aduse de recurenți, însoțite de vasta argumentare a

circumstanțelor de fapt și de drept ale pricinii, percepute din propriul punct

de vedere, nu pot duce la admisibilitatea recursurilor, ori acestea nu pot fi

reținute prin prisma art.432 din Codul de Procedură Civilă, în condițiile în

care se insistă asupra reaprecierii probelor și circumstanțelor cauzei, în

detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de judecată.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursurilor, fiind lipsite de

esență și care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurenților cu

soluția dată de instanța de judecată, precum și lipsa temeiurilor legale de

declarare a recursurilor.

Se cere a fi precizat că, specific recursului declarat în condițiile secțiunii

a 2-a, Capitolul XXXVIII, Cod Procedură Civilă, este că recursul nu

provoacă o rejudecare a fondului pricinii. Rolul exclusiv al recursului este

de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza

temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432

alin.(2), (3) și (4).

Abordarea recurenților în speță evidențiază în mod clar dezacordul

acestora cu soluția dată de instanța de judecată, însă argumentele acestora

nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor instanței de judecată, care

ar impune declararea recursurilor ca fiind admisibile.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică

să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, iar recursul

4

trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri,

caracter care nu poate fi evidențiat de cererile de recurs în cauză.

Cu referire la Iinsinuarea recurenților privind examinarea cauzei în lipsa

lor, Colegiul notează că aceasta este desființată de însuși materialele

dosarului, care atestă înștiințarea acestora prin intermediul avizului

publicitar.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care

ar dicta necesitatea declarării recursurilor ca fiind admisibile.

În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin.

(1) Cod Procedură Civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de de Eduard Lupușor și

de către avocatul Dumitru Barbăscumpă, în interesele lui Andrei Lisnic.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

Svetlana Filincova,

Judecători –

Dumitru Mardari

Maria Ghervas

5