3ra-1767/16 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- contestarea hotărîrii CEC cu privire la acreditarea unui observator international
3ra-1767/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Prima instanță: D. Manole Dosarul nr. 3ra-1767/16 D E C I Z I E 13 noiembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Maria Ghervas, Iurie Bejenaru, Dumitru Mardari și Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Arseni Vladimir, în pricina civilă la contestația lui Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016, prin care s-a respins contestația lui Arseni Vladimir ca nefondată c o n s t a t ă: La 23 octombrie 2016 Arseni Vladimir a depus contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea contestației Arseni Vladimir a indicat că la 21 ocotmbrie 2016 Comisia Electorală Centrală a emis hotărîrea nr.442 cu privire la acreditarea unui observator internațional din partea Ambasadei Ucraina în Republica Moldova, în vederea monitorizării alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016. Consideră că hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.311 din 27 septembrie 2016 contravine Codului electoral. Fiind cetățean cu dreptul de a alege, conform legislației în vigoare, art.6 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art.3 Protocolul nr.1 se adresează cu prezenta cerere de chemare în judecată.
Cere Arseni Vladimir acordarea asistenței juridice de către avocat numit din oficiu, anularea sau confirmarea legalității hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.311 din 27 septembrie 2016. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016 s-a respins demersul lui Arseni Vladimir privind acordarea asistenței juridice de către un avocat numit din oficiu (f.d.12-13).
1 Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016 s-a respins contestația înaintată de Arseni Vladimir privind legalitatea hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.442 din 21 octombrie 2016 cu privire la acreditarea unui observator internațional din partea Ambasadei Ucraina în Republica Moldova în vederea monitorizării alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016. La 11 noiembrie 2016 Arseni Vladmir a depus recurs împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016 solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărârii și trimiterea pricinii la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău. În motivarea recursului Arseni Vladimir a invocat că Curtea de Apel Chișinău a încălcat prevederile Codului electoral, Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 cu modificările și completările ulterioare, Constituției Republicii Moldova și legislației în vigoare.
În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Examinînd recursul declarat în limitele invocate pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins cu menținerea hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016 din următoarele motive.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs. Din actele pricinii rezultă că Comisia Electorală Centrală prin hotărîrea nr.442 din 21 octombrie 2016 a acreditat în calitate de observator internațional Haivanovych Vasyl, cetățean al Ucrainei în vederea monitorizării alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016 din parte Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova (f.d.10). La 23 octombrie 2016 Arseni Vladimir a contestat hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.442 din 21 ocotmbrie 2016. Curtea de Apel Chișinău prin hotărîrea din 27 octombrie 2016 a respins contestația lui Arseni Vladimir ca nefondată.
Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a constatat că Curtea de Apel Chișinău a emis o hotărîre întemeiată. Conform art. 65 alin. (l) Cod Electoral, alegătorii și concurenții electorali pot contesta acțiunile/inacțiunile și hotărîrile consiliilor și birourilor electorale și acțiunile/inacțiunile concurenților electorali. 2 Conform art. 67 alin. (5) Cod Electoral, contestațiile depuse la instanțele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii contenciosului administrativ.
Conform art. 1 alin. (2) Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 cu modificările și completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a obține anularea actului, recunoașterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Articolul 26 alin. (1) aceiași Lege prevede că actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care: a) este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; b) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenței; c) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.
Arseni Vladimir contestînd hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.442 din 21 octombrie 2016 nu a invocat nici unul din temeiurile prevăzute de lege pentru anularea actului administrativ contestat. Conform art.63 alin.(3) Codul electoral, la cerere, Comisia Electorală Centrală va acredita ca observatori la alegeri reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai guvernelor statelor străine și ai organizațiilor neguvernamentale din străinătate și va înregistra interpreții acestora. Procedura de acreditare este prevăzută de Regulamentul privind statutul observatorilor și procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 332 din 24.10.2006.
Conform pct.5 al Regulamentului privind statutul observatorilor și procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 332 din 24.10.2006, Comisia Electorală Centrală acreditează observatori naționali și internaționali pe lîngă Comisia Electorală Centrală în consiliile electorale de circumscripție, în secțiile de votare pe teritoriul Republicii Moldova și în secțiile de votare constituite în afara Republicii Moldova.
Așadar, Comisia Electorală Centrală este organul competent care acreditează observatori internaționali în vederea monitorizării alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016. Conform art. 18 alin. (3) Cod Electoral, hotărîrile Comisiei Electorale Centrale, adoptate în limitile competenței acesteia, sînt acte administrative cu caracter individual sau normativ, executorii pentru organele electorale inferioare, pentru autoritățile publice, întreprinderi, instituții și organizații, pentru persoanele cu funcții de răspundere, partide, alte organizații social-politice și organele acestora, precum și pentru toți cetățeni. Prin urmare, prima instanță corect a concluzionat că hotărîrea Comisiei Electorale Centrale este emisă cu respectarea legislației în vigoare.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că hotărîrea atacată este întemeiată și legală, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al 3 Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Arseni Vladimir și de a menține hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.a), art.445 alin.(3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Arseni Vladimir. Se menține hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016, în pricina civilă la contestația lui Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președinte, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Maria Ghervas Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Sveatoslav Moldovan 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.