2ra-2319/16 — recunoasterea dreptului pierdut asupra spatiului locativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recunoasterea dreptului pierdut asupra spatiului locativ
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii recursului
2ra-2319/16 — recunoasterea dreptului pierdut asupra spatiului locativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță – C. Guzun dosarul nr. 2ra-2319/16
instanța de apel – L. Popova, V. Efros, A. Gavrilița
ÎNCHEIERE
09 noiembrie 2016 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva
Judecătorii Ion Druță, Galina Stratulat
examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către
Crucinina Liudmila, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Crucinina
Liudmila împotriva lui Severin Igor cu privire la recunoașterea dreptului pierdut
asupra spațiului locativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2016,
prin care a fost respins apelul declarat de către Crucinina Liudmila și menținută
hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 24 decembrie 2015
c o n s t a t ă
La 06 iulie 2015 Crucinina Liudmila a depus cerere de chemare în judecată
împotriva lui Severin Igor, intervenienți APLP nr. 54/220, ÎS ”CRIS Registru” cu
privire la recunoașterea dreptului pierdut asupra spațiului locativ.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, în anul 1990 împreună cu fostul
ei soț Severin Igor au primit apartamentul nr. 53 din str. Mircea cel Bătrîn 28/2 mun.
Chișinău în baza ordinului de repartiție nr. 049070, unde s-au instalat și au primit viză
de reședință. La moment imobilul se află la balanța și în gestiunea APLP nr. 54/220.
La 23 iulie 1996 reclamanta a desfăcut căsătoria cu Igor Severin. Ultimul în
anul 1999 a înregistrat o altă căsătorie, iar soția pîrîtului s-a instalat în apartamentul
din litigiu fără acordul reclamantei.
Prin hotărîrea judecătorească din 23 februarie 2003, menținută prin decizia
Tribunalului Chișinău din 30 aprilie 2003 și decizia Curții Supreme de Justiție din 17
decembrie 2003, Ceban Valentina a fost evacuată din apartamentul nr. 53 din str.
Mircea cel Bătrîn 28/2 mun. Chișinău, cu instalarea în ap. 8 din str. Studenților 11/1
mun. Chișinău. Odată cu evacuarea lui Valentina Ceban, din apartament a plecat și
Igor Severin, luîndu-și toate lucrurile personale.
Avînd în vedere că pîrîtul nu mai locuiește în spațiul din litigiu de o perioadă
îndelungată și nici nu a depus o cerere de rezervare a acestei locuințe, prin prisma art.
63, 65 Codul cu privire la locuințe consideră că pîrîtul a pierdut dreptul la spațiul
locativ în ap. 53 din str. Mircea cel Bătrîn 28/2 mun. Chișinău. Faptul că Igor Severin
nu locuiește în acest imobil se confirmă prin adeverința eliberată de APLP 54/220.
Reclamanta a menționat că locuind permanent în apartament a suportat de una
singură plata pentru serviciile comunale și cheltuielile de întreținere. Mai mult ca atît,
pîrîtul intenționat a deconectat apartamentul de la agentul termic, reclamanta fiind
pusă în situația de a îndura frigul în perioada rece a anului, iar dispozitivele electrice
pe care le folosește mărește excesiv consumul de energie electrică.
Deoarece Igor Severin lipsește din apartament și, mai mult ca atît, este chiriaș
principal, reclamanta este în imposibilitate de a se conecta la agentul termic fără
acordul pîrîtului, nu poate verifica contoarele la apă, nu poate achita plata pentru
serviciile comunale în termen sau să îndeplinească alte acțiuni de gestionare a
imobilului.
Cere reclamanta recunoașterea după Severin Igor a dreptului pierdut asupra
spațiului locativ în ap. 53 din str. Mircea cel Bătrîn 28/2 mun. Chișinău; recunoașterea
Liudmilei Crucinina în calitate de chiriaș principal al ap. 53 din str. Mircea cel Bătrîn
28/2 mun. Chișinău, cu dreptul de a încheia contractul de închiriere a spațiului locativ;
radierea vizei de reședință a lui Igor Severin din ap. 53 din str. Mircea cel Bătrîn 28/2
mun. Chișinău.
Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 24 decembrie 2015,
a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2016, a fost respins apelul
declarat de către Crucinina Liudmila și menținută hotărîrea Judecătoriei Rîșcani
municipiul Chișinău din 24 decembrie 2015.
La 11 august 2016 Crucinina Liudmila a declarat recurs împotriva deciziei
instanței de apel, prin care a cerut admiterea recursului, casarea hotărîrilor
judecătorești și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care acțiunea să fie admisă integral.
În motivarea recursului a indicat că, instanțele au examinat pricina superficial,
fără a stabili circumstanțele cauzei. Astfel, instanțele eronat au ajuns la concluzia
precum că declararea dreptului pierdut asupra spațiului locativ îi revine în exclusivitate
Consiliului mun. Chișinău. Or, art. 63 Codul cu privire la locuințe, care a stat la baza
înaintării acțiunii, nu condiționează că acțiunea privind declararea dreptului pierdut
asupra spațiului locativ ar constitui o prerogativă doar a Consiliului mun. Chișinău, ci
poate fi înaintată de orice persoană care are un interes sau un drept înnăscut asupra
spațiului locativ. Deci, instanțele urmau să facă distincție dintre constatarea faptului că
persoana a pierdut dreptul la folosirea încăperii de locuit, care constituie obiectul
litigiului, și desfacerea contractului de închiriere a spațiului locativ, care în temeiul art.
65 Codul cu privire la locuințe poate interveni doar în cazul în care a expirat termenul
de rezervare, iar chiriașul și membrii familiei lui nu s-au întors în încăperea de locuit
rezervată.
Eronat instanțele au aplicat și prevederile art. 27 din Constituția Republicii
Moldova, în cazul în care recunoașterea dreptului pierdut la spațiul locativ nu
afectează în nici un mod libera circulație a intimatului. Problema de drept la moment
este dacă intimatul are sau nu dreptul la folosirea apartamentului din litigiu, în
condițiile în care acesta nu mai locuiește în el mai mult de 6 luni. Or, persoana are
dreptul să i se păstreze domiciliul atîta timp cît acesta nu și l-a schimbat. Materialele
cauzei atestă faptul că intimatul a trecut cu traiul în ap. 8 din str. Studenților 11/1 mun.
Chișinău. Respectiv, în acesta deține și viză de domiciliere, fie statornic sau temporar,
deci se denotă că domiciliul din imobilul litigios și l-a schimbat.
Nemijlocit intimatul în cadrul ședințelor de judecată a confirmat faptul că nu
mai locuiește în ap.53 din str. Mircea cel Bătrîn 28/2 mun. Chișinău de mai bine de 10
ani. La fel și martorii audiați în cadrul ședințelor au confirmat circumstanțele date, însă
declarațiilor acestora nu li s-a dat aprecierea cuvenită.
Nu pot fi reținute argumentele precum că intimatul a fost lipsit arbitrar de
spațiul locativ din litigiu, devremece a declarat că locuiește la un alt domiciliu. Mai
mult ca atît, acesta și-a luat toate lucrurile personale. Concluziile instanțelor precum că
foștii soți se află în relații ostile, nu poate fi considerat drept motiv de menținere a
dreptului la spațiul locativ, mai ales în situația în care acestuia i-a fost recunoscut
dreptul de a se folosi de imobil, însă nu și-a exercitat dreptul dat, deci nu a pus în
executare hotărîrea judecătorească din 27 mai 2003.
Simplul fapt al achitării anumitor facturi pentru serviciile comunale, pentru a
justifica în mod artificial faptul că se folosește de apartament, fără a locui de facto în
acesta, nu justifică menținerea dreptului lui la spațiul locativ.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este
inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces
sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau
aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se
consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau
aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la
alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care
acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care
instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a
fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră
inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la
art. 432 alin. (2), (3) și (4).
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Crucinina Liudmila nu se
încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC.
Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau
aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de
către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai
asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea
deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura
admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se
încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC.
Aici, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO,
recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației
prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod
direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe cînd în
recursul declarat de Crucinina Liudmila asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul
declarat de Crucinina Liudmila ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,
d i s p u n e
Recursul lui Crucinina Liudmila se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva
Judecătorii Ion Druță
Galina Stratulat