Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 09.11.2016
inadmisibil

3ra-1639/16 — neexaminarea în termen a petiției

HOTĂRÂRE
09.11.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
neexaminarea în termen a petiţiei
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
3ra-1639/16 — neexaminarea în termen a petiției (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Judecătoria Ciocana Dosarul nr.3ra-1639/16 Mun. Chișinău Judecător:I. Minăscurtă Curtea de Apel Chișinău Judecători: D. Manole, Șt. Niță, A. Bostan ÎNCHEIERE 09 noiembrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tamara Chișca-Doneva Judecători Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea soluționând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întovărășirea Pomilegumicolă „Grad-Constructor”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Turețchii Boris și Hohlova Anna împotriva Întovărășirii Pomilegumicole „Grad-Constructor” privind constatarea încălcării dreptului la petiționare prin nesoluționarea în termen legal a cererilor, obligarea recepționării și examinării petițiilor și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 iulie 2016, C O N S T A T Ă : La 26 ianuarie 2016, Turețchii Boris și Hohlova Anna s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Î.P.

„Grad-Constructor” prin care au solicitat instanței constatarea încălcării dreptului la petiționare prin nesoluționarea în termen legal a cererilor, obligarea recepționării și examinării petițiilor, repararea prejudiciului moral în mărime de 3 000 lei pentru fiecare reclamant. În motivarea acțiunii înaintate, reclamanții au indicat că la 30 decembrie 2015, Turețchii Boris a înaintat pârâtului o cerere prin care a solicitat să fie efectuată recalcularea plății consumului de energie electrică - reieșind din tarifele corecte stabilite de ANRE, verificarea datelor contorului, cât și îndeplinirea obligațiunilor stabilite în contractul nr.107 încheiat cu pârâtul, petiția fiind depusă la oficiul poștal și expediată prin scrisoare recomandată.

La 06 decembrie 2015, Hohlova Anna a expediat în adresa pârâtului o cererea cu un conținut asemănător, însă cererile acestora au fost restituite fără examinare de către pârât pe motivul refuzului de a le recepționa, fapt indicat de către reprezentantul oficiului poștal, care a și semnat returnarea cererilor. Invocă reclamanții că în acest mod le sunt încălcate drepturile la petiționare, fapt prin care le-a fost cauzat un prejudiciu moral. Solicită reclamanții Turețchii Boris și Hohlova Anna constatarea încălcării dreptului la petiționare, obligarea pârâtului Î.P.

„Grad-Constructor” să recepționeze cererile expediate la adresa acestuia de către reclamanții Turețchii Boris și Hohlova Anna și să le examineze în termenii stabiliți, informarea asupra rezultatelor examinării cererilor depuse, încasarea prejudiciului moral în beneficiul reclamanților Turețchii Boris și Hohlova Anna în mărime de 3 000 lei și încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantului Turețchii Boris a cheltuielilor de 1 asistență juridică pentru întocmirea cererii. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 24 februarie 2016, cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial, s-a constatat încălcarea dreptului lui Turețchii Boris și Hohlova Anna la petiționare de către administrația Î.P.

„Grad-Constructor”, prin refuzul de a recepționa petiția Hohlova Anna din 06.12.2015 și petiția lui Turețchii Boris din 30.12.2015. S-a dispus obligarea Î.P. „Grad-Constructor” să recepționeze cererile expediate în adresa sa de către Turețchii Boris la 30.12.2015 și Hohlova Anna la 06.12.2015 și să le examineze în termenii stabiliți de legislația națională, informând asupra rezultatelor examinării cererilor înaintate de reclamanți. S-a dispus încasarea din contul Î.P. „Grad-Constructor” în folosul lui Turețchii Boris prejudiciul moral în mărime de 1 000 lei și cheltuielile de judecată în mărime de 500 lei, iar în total suma de 1 500 lei, și în folosul Hohlova Anna prejudiciul moral în mărime de 1 000 lei.

În rest pretențiile reclamanților fiind respinse ca neîntemeiate. La fel, a fost dispusă încasarea din contul Î.P. „Grad- Constructor”a taxei de stat în mărime de 270 lei. Invocând ilegalitatea hotărârii instanței de fond, la 09 martie 2016, Î.P. „Grad- Constructor” a declarat apel, solicitând casarea hotărârii contestate cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea înaintată să fie respinsă integral. În motivarea apelului a indicat că, prima instanță la adoptarea hotărîrii nu a constatat și nu a elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii, cît și au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept procedural.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 iulie 2016 s-a respins apelul declarat de , Î.P. „Grad- Constructor” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 24 februarie 2016. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu și-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. Totodată, instanța de apel a indicat că, prima instanță a dat o apreciare obiectivă și justă probelor administrate, a constatat și elucidat pe deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii și corect a aplicat normele de drept material și procedural și în consecință a adoptat o hotărîre legală și întemeiată.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, Î.P. „Grad-Constructor” a înaintat recurs, prin care solicită admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă. Instanța de recurs constată că, decizia instanței de apel din data de 19.07.2016 a fost expediată recurentului la 22.08.2016. Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, prin prisma art. 425 CPC, consideră recursul depus la data de 19.09.2016 în termen. În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acestuia.

La 28.10.2016, Turețchii Boris a prezentat referință prin care solicită respingerea recursului înaintat de către Î.P. „Grad-Constructor” ca fiind neîntemeiat și neargumentat. 2 În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat neaplicarea normelor de drept material și procedural pertinente cauzei. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanțele au apreciat înscrisurile probatoare și au constatat circumstanțele cauzei.

Nu pot fi reținute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece țin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speță, Colegiul menționează că, recursul în cauză conține obiecțiile de fapt și de drept, care deja au fost obiect de studiere și verificare de către instanțele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenției.

Drept urmare, se reține că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, așa cum formal invocă recurentul și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, pe când în recursul declarat de către Î.P. „Grad-Constructor” asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Î.P. „Grad-Constructor” ca inadmisibil. 3 În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Recursul declarat de către Întovărășirea Pomilegumicolă „Grad-Constructor” se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului Tamara Chișca-Doneva Judecători Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-12-21
0,96
2ra-2594/16 — repararea prejudiciului mterial și moral
prima instanță: A. Spoială dosarul nr. 2ra-2594/16 instanţa de apel: D. Manole, Șt. Niță, A. Bostan Î N C H E I E R E 21 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în
CSJ 2018-07-04
0,95
3r-130/18 — anularea proceselor-verbale, repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3r-130/18 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana (jud: N. Iordachi) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, V. Cotorobai, M. Anton,) D E C I Z I E 4 iulie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2017-01-11
0,95
3ra-1827/16 — cu privire la constatarea încălcării dreptului la informației și examinarea cererii în termenul stabilit de lege, obligarea eliberării documentelor, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată
prima instanţă: I. Chironeţ dosarul nr. 3ra-50/17 instanţa de apel: I. Cimpoi, N. Simciuc, L. Popova ÎNCHEIERE 11 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componen
CSJ 2017-09-06
0,94
3ra-912/17 — contestarea actului administrativ
prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău dosarul nr. 3ra-912/17 judecător: O. Cernei instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău judecători: L. Bulgac, D. Manole, G. Daşchevici ÎNCHEIERE 06 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul ci
CSJ 2017-04-05
0,94
3ra-364/17 — anularea facturilor de plată și încasarea prejudiciului
Prima instanță: Judecătoria Botanica mun. Chişinău Dosarul nr. 3ra-364/17 Judecător: N. Şova Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Panov, V. Efros, I. Muruianu Î N C H E I E R E 05 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul Civi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă