3ra-1369/16 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- amenda
3ra-1369/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: D. Sușchevici dosarul nr.3ra-1369/16 instanța de apel: M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu D E C I Z I E 09 noiembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii : Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță, Nicolae Craiu, Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sergiu Popa împotriva Agenției pentru Protecția Consumatorilor cu privire la recunoașterea ca fiind ilegale acțiunile privind înaintarea spre executare silită a amenzii stabilite prin decizia nr. 482 din 28 ianuarie 2014, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 aprilie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și menținută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 22 decembrie 2015, prin care acțiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 19 decembrie 2014, Sergiu Popa a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Agenției pentru Protecția Consumatorilor cu privire la recunoașterea ca fiind ilegale acțiunile privind înaintarea spre executare silită a amenzii stabilite prin decizia nr. 482 din 28 ianuarie 2014. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 27 decembrie 2013 Agenția pentru Protecția Consumatorilor a efectuat un control la SRL „Unident- AS”, în urma căruia, s-a stabilit conform procesului verbal Seria PF nr. 06145 încălcarea de către administrator în persoana lui Popa Sergiu a prevederilor art.273 alin.(6), art.344 alin.(2) lit.c) Cod contravențional, iar conform procesului verbal seria PJ nr.02017 s-a stabilit încălcarea de către SRL „Unident-AS” a prevederilor art.344 alin.(2) lit.c), art.345 alin.(1) lit. a), d) Codul contravențional.
Menționează că, prin deciziile nr.481 din 28 ianuarie 2014 și nr.482 din 28 ianuarie 2014 emise de Agenția pentru Protecția Consumatorilor s-a decis aplicarea în privința SRL „Unident-AS” a sancțiunii contravenționale sub formă de amendă în valoare de 450 u.c. iar în privința lui Popa Sergiu, ca administrator, aplicarea sancțiunii contravenționale sub formă de amendă în valoare de 25 u.c. Mai indică faptul că, la 05 februarie 2014 lui i-au fost aduse la cunoștință actele sus-menționate. 1 Relevă că, atât SRL „Unident-AS”, cât și dânsul ca persoană fizică au contestat procesul-verbal seria PJ nr.02017, procesul-verbal - seria PF nr.06145 și deciziile nr.481 din 28 ianuarie 2014 și nr.482 din 28 ianuarie 2014 emise de Agenția pentru Protecția Consumatorilor ca fiind total nefondate și întocmite contrar normelor prezentei cauze.
Astfel, menționează că la 07 mai 2014, Judecătoria Buiucani a respins contestația depusă de SRL „Unident-AS”, iar la 16 mai 2014, SRL „Unident-AS” și Popa Sergiu au depus recurs împotriva hotărârii primei instanțe. La 26 iunie 2014, Curea de Apel Chișinău a decis să respingă cererea de recurs declarată de SRL „Unident-AS” și Sergiu Popa ca nefondată și a menținut fără modificări hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 07 mai 2014, decizia fiind irevocabilă. Mai afirmă că, la 27 iunie 2014 a achitat conform ordinului de plată 50% din valoarea amenzii stabilite, circumstanțe ce au fost aduse la cunoștință Agenției pentru Protecția Consumatorilor la 27 iunie 2014. La 31 octombrie 2014 a fost somat de către executorul judecătoresc Devderea Valeriu să achite restanța de 50% din amendă.
Mai indica faptul că, la 04 noiembrie 2014 a înaintat în fața Agenției pentru Protecția Consumatorilor plângerea prin care a solicitat restituirea actelor executorii fără executare, ca fiind contrare legii și depuse ilegal, iar prin răspunsul din 21 noiembrie 2014, Agenția pentru Protecția Consumatorilor l-a informat că nu consideră ca fiind achitată integral 50% din amenda stabilită prin decizia de sancționare timp de 72 de ore din momentul pronunțării în mod irevocabil a deciziei Curții de Apel Chișinău. Însă, cu asemenea concluzii și acțiuni din partea Agenției pentru Protecția Consumatorilor nu poate fi de acord, întrucât este în drept să conteste deciziile Agenției pentru Protecția Consumatorilor, iar conform prevederilor art.448 alin.(3) Codul contravențional, contestația suspendă executarea sancțiunii contravenționale aplicată prin proces-verbal.
Prin urmare, solicită Sergiu Popa recunoașterea ca fiind ilegale acțiunile Agenției pentru Protecția Consumatorilor privind înaintarea spre executare silită a 50% din amenda stabilită prin decizia Agenției pentru Protecția Consumatorilor nr.482 din 28 ianuarie 2014 emisă în privința lui Popa Sergiu, obligarea Agenției pentru Protecția Consumatorilor să retragă de la executare actele executorii privind executarea silită a 50% din amenda stabilită prin decizia Agenției pentru Protecția Consumatorilor nr.482 din 28 ianuarie 2014 emisă în privința lui Popa Sergiu, să achite cheltuielile de executare. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 22 decembrie 2015 a fost admisă acțiunea lui Sergiu Popa.
Au fost recunoscute ca fiind ilegale acțiunile Agenției pentru Protecția Consumatorilor privind înaintarea spre executare silită a 50% din amenda stabilită prin decizia nr.482 din 28 ianuarie 2014, emisă de Agenția pentru Protecția Consumatorilor în privința lui Sergiu Popa. A fost obligată Agenția pentru Protecția Consumatorilor să retragă de la executare actele executorii privind încasarea silită a 50% din amenda stabilită prin decizia nr.482 din 28 ianuarie 2014, emisă de Agenția pentru Protecția Consumatorilor în privința lui Sergiu Popa și să achite cheltuielile de executare. Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 23 decembrie 2015, Agenția pentru Protecția Consumatorilor a contestat-o cu apel, solicitând admiterea 2 apelului, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 aprilie 2016 a fost respins apelul declarat de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și menținută hotărârea primei instanțe. La 22 iulie 2016, Agenția pentru Protecția Consumatorilor a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, cerând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii. Recurentul, Agenția pentru Protecția Consumatorilor, în motivarea recursului a indicat că atât concluzia primei instanțe și a instanței de apel sunt emise cu aplicarea unei legi care nu trebuia să fie aplicată, interpretare eronată a legii și încălcare a normelor de drept material.
La 22 august 2016, Sergiu Popa a depus referință prin care a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art.434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit consideră că recursul este declarat în termen, deoarece Agenția pentru Protecția Consumatorilor a recepționat decizia instanței de apel la 24 mai 2016, iar la 22 iulie 2016 ultimul a declarat recurs. În conformitate cu art.440 alin.(2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 12 octombrie 2016 a considerat recursul admisibil și a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.
În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis, casată decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre.
Pe parcursul examinării cauzei s-a stabilit că Sergiu Popa s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Agenției pentru Protecția Consumatorului prin care a solicitat recunoașterea ca fiind ilegale acțiunile Agenției pentru Protecția Consumatorului privind înaintarea spre executare silită a 50% din amenda stabilită prin decizia nr. 482 din 28 ianuarie 2014 emisă în privința lui Sergiu Popa, obligarea Agenției pentru Protecția Consumatorului să retragă de la executare actele executorii privind încasarea silită a 50% din amenda stabilită prin decizia nr. 482 din 28 ianuarie 2014 emisă în privința lui Sergiu Popa și achitarea cheltuielilor de executare.
Prima instanță, fiind investită cu judecarea pricinii în fond a ajuns la concluzia temeiniciei acțiunii, admițând-o ca fiind întemeiată cu recunoașterea ca fiind ilegale acțiunile Agenției pentru Protecția Consumatorilor privind înaintarea 3 spre executare silită a 50% din amenda stabilită prin decizia nr.482 din 28 ianuarie 2014, emisă de Agenția pentru Protecția Consumatorilor în privința lui Sergiu Popa și obligarea Agenției pentru Protecția Consumatorilor să retragă de la executare actele executorii privind încasarea silită a 50% din amenda stabilită prin decizia nr.482 din 28 ianuarie 2014, emisă de Agenția pentru Protecția Consumatorilor în privința lui Sergiu Popa și să achite cheltuielile de executare.
În susținerea soluției date instanța de fond a concluzionat că reclamantul Sergiu Popa a achitat jumătate din cuantumul amenzii în termen de 72 ore din momentul rămânerii definitive a deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2014, în sumă de 250 lei, iar Agenția pentru Protecția Consumatorului incorect a dispus înaintarea spre executare silită a amenzii stabilite prin decizia Agenției pentru Protecția Consumatorului nr. 4822013 din 28 ianuarie 2014 în privința lui Sergiu Popa. Astfel, prima instanță a reținut că Agenția pentru Protecția Consumatorului la emiterea actului administrativ a interpretat eronat legea, precum că Sergiu Popa era în drept să achite jumătate de amendă din momentul stabilirii acesteia, adică din momentul întocmirii procesului verbal cu privire la contravenție, dar după devenirea hotărârii judecătorești irevocabile.
Judecând pricina în ordine de apel, instanța de apel a fost de acord cu soluția primei instanțe. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că atât decizia instanței de apel cât și hotărârea primei instanțe sunt emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material.
Din materialele cauzei s-a stabilit că la 27 decembrie 2013 Agenția pentru Protecția Consumatorilor a efectuat un control privind respectarea de către SRL „Unident – AS” a regulilor de protecție a consumatorilor, în urma căruia s-a stabilit încălcarea prevederilor 273 alin. (6) și art. 344 alin. (2) lit. c) Codul contravențional, pentru întocmirea indicatoarelor de prețuri cu încălcarea regulilor stabilite, importul, plasarea pe piață a produselor, prestarea serviciilor fără prezentarea informației complete, veridice și corecte în limba de stat; neprezentarea de către producător (ambalator) a informațiilor despre denumirea produsului, denumirea și marca producătorului, denumirea importatorului, adresa acestora (numărul de telefon, după caz), despre masa/volumul, lungimea, aria, principalele caracteristici calitative, compoziția, aditivii folosiți, eventualele riscuri, despre modul de utilizare, de manipulare, de depozitare, de conservare sau de păstrare, despre contraindicații, precum și despre valoarea energetică și nutritivă a produselor alimentare preambalate; neindicarea țării producătoare, a termenului de garanție, duratei de funcționare, termenului de valabilitate și datei fabricării, în conformitate cu reglementările tehnice și standardele naționale în vigoare, cît și a prevederilor art. 345 alin. (1), lit. a) și d) Codul contravențional,
încălcarea regulilor din domeniul metrologiei prin plasarea pe piață, punerea în funcțiune sau utilizarea la măsurări în domenii de interes public (sănătatea și siguranța populației, ordinea publică, protecția mediului, protecția drepturilor consumatorului, perceperea taxelor și impozitelor, tranzacțiile și operațiunile comerciale, controlul calității produselor, proceselor și serviciilor, asigurarea securității și apărării naționale, în alte domenii ale vieții publice unde, în urma măsurărilor sau rezultatelor incorecte ale acestora, pot fi afectate, direct sau 4 indirect, viața oamenilor sau interesele persoanelor fizice și/sau juridice) a mijloacelor de măsurare care nu se consideră mijloace de măsurare legale, și anume: fără marcajul aprobării de model, fără marcajul de verificare metrologică, fără certificat de aprobare de model, fără buletin de verificare metrologică sau cu astfel de documente falsificate și lipsa documentelor prevăzute de legislația în vigoare pentru activitatea care are ca obiect mijloace de măsurare și măsurări utilizate în domeniile de interes public (certificat de aprobare de model, aviz tehnic de înregistrare, certificat de competență pentru expertul tehnic în domeniul metrologiei și pentru verificatorul metrolog, buletin de verificare metrologică),
fapt confirmat prin procesul – verbal seria PF nr. 06145. Prin decizia nr. 482 din 28 ianuarie 2014 Agenția pentru Protecția Consumatorilor a aplicat lui Sergiu Popa pentru contravențiile comise sancțiuni contravenționale sub formă de amendă în valoare de 25 u.c., ce constituie 500 lei. explicînd contravenientului că conform art. 34 alin. (3) Codul contravențional, contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită, dacă o plătește în cel mult 72 ore din momentul stabilirii ei. Sergiu Popa a contestat procesul – verbal seria PF nr. 06145 și decizia nr. 482 din 28 ianuarie 2014, emisă de Agenția pentru Protecția Consumatorilor. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 07 mai 2014 menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2014, a fost respinsă contestația depusă de Sergiu Popa și SRL „Unident – AS”.
Sergiu Popa a indicat că la devenirea irevocabilă a deciziei de sancționare, el beneficiind de prevederile art. 34 alin. (3) Codul contravențional, la 27 iunie 2014 a achitat jumătate din amendă, anunțând Agenția pentru Protecția Consumatorilor. Necătînd la acest fapt Agenția pentru Protecția Consumatorilor a pus decizia în executare silită pentru încasarea sumei integrale. La fel, din materialele dosarului rezultă că la 04 noiembrie 2014 Sergiu Popa a înaintat Agenției pentru Protecția Consumatorului informația prin care a solicitat restituirea documentului executoriu de la executorul judecătoresc fără executare, ca fiind contrar legii și depuse ilegal (f.d. 38). Examinând plângerea cu privire la dreptul lui Sergiu Popa de a achita 50% din amenda stabilită timp de 72 ore din momentul pronunțării deciziei instanței de apel, Agenția pentru Protecția Consumatorilor a calificat-o ca neîntemeiată și a respins-o (f.d.
39). Cu referire la caz se reține că potrivit art. 34 alin. (3) Codul contravențional, contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plătește în cel mult 72 de ore din momentul stabilirii ei. Legiuitorul a prevăzut expres că termenul de 72 ore, în interiorul căruia contravenientul dispune de dreptul achitării amenzii în mărime de 50% din suma acesteia, începe a curge din momentul stabilirii amenzii și nicidecum din momentul când a rămas irevocabilă decizia instanței de apel. Astfel, instanța de recurs conchide că nu sunt aplicabile cazului din speță și că instanțele ierarhic inferioare greșit au aplicat prevederile art. 448 alin. (3) Codul contravențional, care stabilește că contestația suspendă executarea sancțiunii contravenționale aplicată prin proces-verbal, or, la momentul depunerii contestației împotriva deciziei de aplicare a sancțiunii contravenționale termenul de 72 ore era expirat.
5 În consecință, acțiunile Agenției pentru Protecția Consumatorului privind înaintarea spre executare silită a deciziei nr. 482 din 28 ianuarie 2014 privind aplicarea amenzii contravenționale sunt legale. În concluzie, instanța de recurs, prin prisma situației de fapt din prezenta speță, în coroborare cu normele citate, constată netemeinicia pretențiilor invocate în cererea de chemare în judecată înaintată de Sergiu Popa din care motive acțiunea urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată.
Din considerentele sus-menționate și avînd în vedere faptul că circumstanțele pricinii au fost constatate pe deplin de către prima instanță și instanța de apel, însă normele de drept material au fost aplicate eronat, nefiind necesară verificarea suplimentară de dovezi, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Agenția pentru Protecția Consumatorilor, a casa decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea lui Sergiu Popa împotriva Agenției pentru Protecția Consumatorilor cu privire la recunoașterea ca fiind ilegale acțiunile privind înaintarea spre executare silită a amenzii stabilite prin decizia nr. 482 din 28 ianuarie 2014 de respins ca fiind neîntemeiată.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor. Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 26 aprilie 2016 și hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 22 decembrie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sergiu Popa împotriva Agenției pentru Protecția Consumatorilor cu privire la recunoașterea ca fiind ilegale acțiunile privind înaintarea spre executare silită a amenzii stabilite prin decizia nr. 482 din 28 ianuarie 2014 și se emite o nouă hotărâre prin care: Se respinge acțiunea lui Sergiu Popa împotriva Agenției pentru Protecția Consumatorilor cu privire la recunoașterea ca fiind ilegale acțiunile privind înaintarea spre executare silită a amenzii stabilite prin decizia nr. 482 din 28 ianuarie 2014 ca fiind neîntemeiată.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Tamara Chișca-Doneva Ion Druță Nicolae Craiu Iurie Bejenaru 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.