Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.11.2016
inadmisibil

2ra-2513/16 — constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei și repararea prejudiciului material și moral

HOTĂRÂRE
02.11.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei şi repararea prejudiciului material şi moral
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-2513/16 — constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei și repararea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Prima instanță, Jud. Buiucani mun. Chișinău: V. Muntean dosarul nr. 2ra-2513/16 Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: A. Panov, I. Muruianu, A. Minciuna Î N C H E I E R E 02 noiembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic examinînd, fără înștiințarea participanților la proces, chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Donciu Profira, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Profirei Donciu împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei și repararea prejudiciului material și moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de către Donciu Profira și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 22 februarie 2016, c o n s t a t ă La 24 noiembrie 2015, Donciu Profira a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei și repararea prejudiciului material și moral. În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că la 19 februarie 2014 a intentat o acțiune împotriva notarului public Ala Golubciuc-Speanu cu privire la recunoașterea procurii nr. 442 din 01 februarie 2010, eliberată Liudmilei Cernet din numele lui Vieru Mihail ca act juridic simulat, deoarece adresa de domiciliu a lui Vieru Mihail (str. Petricani 62 mun. Chișinău) este indicată eronat, ceea ce duce la nulitatea actului juridic.

Declară reclamanta că cauza civilă menționată nr. 2-4076/2014 se află la moment în procedura Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, Judecător Serghei Papuha și se examinează îndelungat cu mari tergiversări procedurale. Cere Donciu Profira constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a cauzei nr. 2-4076/2014 aflată pe rol la Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău, încasarea din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției sumei de 700 000 lei cu titlu de prejudiciu material și sumei de 500 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzate prin neexaminarea în termen rezonabil a acesteia. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 22 februarie 2016, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

1 Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2016, a fost respins apelul declarat de către Donciu Profira și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 22 februarie 2016. Atât prima instanță, cât și instanța de apel și-au argumentat soluția făcând referire la faptul că extinderea termenului de examinare a cauzei nu poate fi privită ca o tergiversare a examinării cauzei, deoarece nu a avut loc din vina instanței de judecată. Însăși Donciu Profira prin nenumăratele cereri de recuzare și amânare a ședințelor de judecată înaintate în fața instanței precum și neprezentarea în termen a înscrisurilor suplimentare a dus la examinarea cauzei într-un timp mai îndelungat, instanța contribuind la asigurarea respectării procedurii și drepturilor participanților la proces.

La 01 septembrie 2016, Donciu Profira a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, cerînd admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2016 și hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 22 februarie 2016 cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii. În susținerea recursului Donciu Profira a invocat ilegalitatea și netemeinicia hotărîrilor instanțelor de judecată ierarhic inferioare. Menționează recurenta Donciu Profira că adresîndu-se cu cerere de chemare în judecată împotriva notarului public Ala Golubciuc Speianu cu privire la anularea procurii menționate, instanța de fond a tergiversat examinarea pricinii, reiterând în acest sens un șir de acte și acțiuni întreprinse de instanță ce au dus la tergiversările examinării cauzei.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele dosarului atestă că copia deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2016 a fost expediată în adresa recurentei la 27 iunie 2016 (f.d. 250 Vol. I), însă lipsesc date când a fost recepționată de către recurentă. În circumstanțele relevate, recursul declarat de către Donciu Profira la 01 septembrie 2016 se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. La 23 septembrie 2016, în adresa intimatului Ministerul Justiției a fost expediată copia recursului declarat de către Donciu Profira cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

Intimatul nu și-a valorificat dreptul procedural și nu a depus referință în termenul stabilit. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Donciu Profira este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4). Conform prevederilor art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; 2 d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Donciu Profira nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanțele de judecată ierarhic inferioare și nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respinse. Nu poate fi reținut argumentul recurentei Donciu Profira precum că la examinarea pricinii nr. 2-4076/2014 aflată pe rolul Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, judecătorul Serghei Papuha a întreprins în mod evident acțiuni cu scopul de a tergiversa examinarea cauzei, deoarece este neîntemeiat.

Însăși Donciu Profira prin comportamentul său a cauzat la amânarea multor ședințe de judecată prin înaintarea cererilor și demersurilor în cadrul examinării pricinii, în special cereri de suspendare a procedurii, cereri de recuzare a judecătorului, cereri de acordare a termenului pentru a prezenta probe suplimentare, ceea ce a dus la extinderea procesului. Or, dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei urmează a fi coroborat cu alte garanții ale procesului echitabil prevăzute de legislație, precum legalitatea, disponibilitatea și egalitatea în drepturi a participanților, contradictorialitatea procesului, principii care în ansamblu materializează dreptul părții la un proces echitabil. Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanță, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casarea deciziei recurate și urmează a fi respinse.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din CPC are caracter 3 devolutiv numai asupra problemelor de drept material și de drept procedural, verificîndu-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar și nu temeinicia în fapt a acesteia. Distinct de cele relatate, se reiterează că conform jurisprudenței degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speța Purcell c. Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra cărora instanțele de judecată ierarhic inferioare s-au pronunțat deja în modul corespunzător.

Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Donciu Profira ca inadmisibil. În conformitate cu prevederile art. art. 269-270, art. 431 alin. alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440, CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de către Donciu Profira se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-10-05
0,95
2r-796/16 — repararea prejudiciului cauzat prin incalcarea dreptului la judecarea cauzei in termen rezonabil
prima instanţă: V. Chisilița dosarul nr. 2r-796/16 instanţa de apel: D. Manole, Ș. Niță, A. Bostan D E C I Z I E 05 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în compo
CSJ 2016-11-16
0,95
2r-980/16 — recunoașterea nulității procurii
Dosarul nr. 2r-980/16 prima instanţă: (judecătoria Rîşcani mun. Chişinău) S. Papuha, instanța de apel: (Curtea de Apel Chişinău).Cernat, A. Minciuna, A. Panov D E C I Z I E 16 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de con
CSJ 2016-11-09
0,95
2ra-2526/16 — Constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei penale
Dosarul nr. 2ra-2526/16 Prima instanţă: Jud. Buiucani, mun. Chişinău, R. Pascari Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău: M. Guzun, A. Nogai, Vl. Braşoveanu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 09 noiembrie 2016
CSJ 2016-10-26
0,95
2ra-2231/16 — constatarea incalcarii dreptului la examinarea cauzei in termen rezonabil si repararea prejudiciului
Prima instanţă: V. Chisiliţa 2ra– 2231/16 Instanţa de apel: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavriliţa Î N C H E I E R E 26 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în com
CSJ 2016-11-23
0,95
2r-954/16 — incalcarea dreptului la judecarea in termen rezonabil a cauzei s.a.
Prima instanţă, Jud. Buiucani, mun. Chișinău: O. Parfeni Dosarul nr. 2r-954/16 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chișinău: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruță D E C I Z I E 23 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conten
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă