Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.11.2016
inadmisibil

3ra-1531/16 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
02.11.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
3ra-1531/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Judecătoria Ialoveni Dosarul nr.3ra-1531/16 Judecător: T. Boubătrîn Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruță Î N C H E I E R E 02 noiembrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, Valeriu Doagă, Judecători Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea soluționînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Consiliul raional Ialoveni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelarie de Stat împotriva Consiliului raional Ialoveni cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 09 iunie 2016, prin care cererea de apel declarată de către Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a fost admis, C O N S T A T Ă : La data de 01 septembrie 2015, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat s-a adresat în instanța de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva Consiliul raional laloveni, cu privire la anularea deciziilor Consiliului raional laloveni nr.04-06 și 04-07 din 28 mai 2015. În motivarea acțiunii a invocat că, la data de 28 mai 2015 Consiliul raional laloveni a adoptat deciziile nr.04-06 „Cu privire la acordarea mijloacelor financiare" și nr.04-07 „Cu privire la acordarea indemnizațiilor unice pentru aleșii raionali". În rezultatul verificării s-a constatat că deciziile în cauză au fost adoptate cu încălcarea prevederilor legislației în vigoare.

În așa condiții la data de 01 iulie 2015, în adresa pîrîtului au fost expediate notificările nr.l304/OT4-1309 și nr.l304/OT4-1307 prin care au solicitat Consiliului raional laloveni anularea deciziilor nr.04-06, „Cu privire la acordarea mijloacelor financiare" și nr.04-07 „Cu privire la acordarea indemnizațiilor unice pentru aleșii raionali" din 28 mai 2015. Solicită de a anula parțial decizia Consiliului raional laloveni nr.04-06 din 28 mai 2015 în partea ce ține de alocarea a 150,2 mii lei din fondul de rezervă a bugetului raional aleșilor locali de rang raional.

1 Prin hotărîrea judecătoriei laloveni, emisă la 06 noiembrie 2015, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat către Consiliul raional laloveni privind anularea parțială a deciziei consiliului raional laloveni nr.04-06 din 28 mai 2015 în partea ce ține de alocarea a 150,2 mii lei din fondul de rezervă a bugetului raional aleșilor locali de rang raional, ca fiind nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond s-a bazat pe cercetarea completă, a tuturor probelor prezente și a constatat că, cerințele invocate în acțiune nu se încadrează în prevederile legii. La data de 12 noiembrie 2015, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a depus cerere de apel, prin care a solicitat admiterea cererii, casarea hotărîrii și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09 iunie 2016, apelul depus de către Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a fost admis, hotărîrea Judecătorie Ialoveni din 06 noiembrie 2015 a fost acasată și emisă o nouă hotărîre de admitere a acțiunii înaintate. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că motivele invocate de apelant și-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului iar argumentele formulate în cererea de apel sunt întemeiate. Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, la 15 august 2016, Consiliul raional Ialoveni a depus cerere de recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea decizie instanței de apel, cu menținerea hotărîrii Judecătoriei Ialoveni din 06 noiembrie 2015. În motivarea recursului, acesta a indicat că, decizia instanței de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material și cu încălcarea normelor de drept procedural.

Totodată, mai invocă recurentul că instanța de apel nu a constatat și elucidat toate circumstanțele care au importanță pentru justa soluționare a litigiului. Instanța de recurs constată că, decizia instanței de apel din data de 09 iunie 2016 a fost contestată cu recurs de către Consiliul raional Ialoveni la 15 august 2016. Avînd în vedere că la materialele cauzei nu sînt anexate acte confirmative ce ar certifica data recepționării decizie instanței de apel, prin prisma art. 425 CPC completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul depus în termen. În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acestuia.

În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se va decide în lipsa acesteia. Pînă la data examinării chestiunii admisibilității recursului declarat, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat nu a depus referința în vederea expunerii 2 opiniei asupra argumentelor înaintate. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs de Consiliul raional Ialoveni, Colegiul atestă că acesta nu indică nici un argument vis-a-vis de legalitatea deciziei instanței de apel.

Drept urmare, se reține că argumentele invocate în cererea de recurs declarată de Consiliul raional Ialoveni, nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În această ordine de idei și prin prisma celor menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul depus de Consiliul raional Ialoveni ca fiind inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziția art. 432 alin. (1) C.P.C., părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) C.P.C., cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) C.P.C.. Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că, temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) și (4) C.P.C..

Mai mult de cît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material și procesual, iar recursul fiind vădit neîntemeiat. Călăuzindu-se de prevederile art. 440 C.P.C. al RM, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ a constatat existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 C.P.C. și anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) C.P.C.. În acest sens, instanța de recurs accentuează că, potrivit art. 440, alin. (1) C.P.C., în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Astfel, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia 3 Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că, instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, aplicînd corespunzător normele de drept material și respectînd normele de drept procedural, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Consiliul raional Ialoveni ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) C.P.C., completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Recursul declarat de către Consiliul raional Ialoveni se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Valeriu Doagă Judecători Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-06-22
0,95
3ra-442/22 — cu privire la anularea parțială a actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-442/22 2-19163438-01-3ra-16042022 Prima instanţă: Judecătoria Hîncești sediul Ialoveni (jud. D. Corlăteanu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) DECIZIE 22 iunie 2022 mun. Chiş
CSJ 2018-05-23
0,94
3ra-628/18 — Contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-628/18 Prima instanţă: Judecătoria Hînceşti, sediul Ialoveni, judecător – A. Sandu Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – L. Bulgac, G. Daşchevici, S. Gîrbu Î N C H E I E R E 23 mai 2018 mun. Chişinău Colegi
CSJ 2016-10-12
0,94
3ra-1413/16 — anularea actului administrativ
dosarul nr. 3ra-1413/16 Prima instanță; Judecătoria Criuleni (jud: V. Ciuntu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, Iu. Cimpoi, A. Minciuna) Î N C H E I E R E 12 octombrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2016-10-27
0,94
3ra-1595/16 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: A. Andronic dosarul nr. 3ra-1595/16 instanţa de apel: M. Ciugureanu, G. Daşchevici, A. Bostan Î N C H E I E R E 27 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Jus
CSJ 2016-12-07
0,94
3ra-1728/16 — anularea actului administrativ
Prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chişinău Dosarul nr. 3ra-1728/16 Judecător: L. Holevițcaia Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: M. Ciugureanu, G. Daşchevici, A. Bostan Î N C H E I E R E 07 decembrie 2016 mun. Chişi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă