Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 27.10.2016
casat

3r-246/16 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
27.10.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
restituirea cererii de chemare în judecată
Citează această cauză
3r-246/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: A. Bostan dosarul nr. 3r-246/16 D E C I Z I E 27 octombrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru, Mariana Pitic examinând, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de către Vladimir Arseni, în cauza civilă la contestația lui Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 03 octombrie 2016, prin care a fost restituită contestația depusă de către Vladimir Arseni, c o n s t a t ă: La data de 21 septembrie 2016, Vladimir Arseni a depus contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la data de 20 septembrie 2016, Comisia Electorală Centrală a adoptat hotărârea nr. 272 pentru modificarea hotărârii Comisiei Electorale nr. 204 din 09 septembrie 2016 „Cu privire la constituirea Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Fălești nr. 17”. Consideră că, hotărârea în cauză contravine prevederilor Codului electoral. Cere acordarea asistenței juridice de către un avocat din oficiu, verificarea legalității hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr. 272 din 20 septembrie 2016 și a celor, la care s-a făcut referire la emiterea acesteia și anularea acestora.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 septembrie 2016 nu a fost dat curs contestației depusă de către Vladimir Arseni și i-a fost acordat termen până la data de 26 septembrie 2016, ora 14.00 pentru înlăturarea neajunsurilor și, anume, să prezinte argumentele cu privire la esența încălcării sau pericolului de încălcare a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale reclamantului și a circumstanțelor de fapt și de drept pe care dânsul își întemeiază pretențiile, fiindu-i comunicat despre posibilitatea restituirii contestației în cazul în care nu va lichida neajunsurile menționate. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 octombrie 2016 a fost restituită contestația depusă de către Vladimir Arseni.

La 14 octombrie 2016, în termenul prevăzut de lege, Vladimir Arseni a declarat recurs împotriva încheierii primei instanțe, solicitând desemnarea unui avocat din oficiu și admiterea recursului, casarea încheierii contestate și restituirea cauzei spre rejudecare în primă instanță. În motivarea recursului recurentul și-a exprimat dezacordul cu încheierea primei instanțe, menționând că, trebuia să fie verificat faptul expedierii și recepționării încheierii, prin care nu a fost dat curs contestației sale. 1 Susține că, el este alegător cu drept de vot și are dreptul de a solicita verificarea hotărârilor adoptate de către Comisia Electorală Centrală conform Constituției RM și Codului electoral.

În conformitate cu art. 8 alin. alin. (1)-(3) CPC, părțile, alți participanți la proces au dreptul să fie asistați în judecată de către un avocat ales ori desemnat de coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat sau de un alt reprezentant, în cazurile prevăzute de prezentul cod. Asistența juridică poate fi acordată în orice instanță de judecată și în orice fază a procesului. Modul de acordare a asistenței juridice se stabilește de prezentul cod și de alte legi.

În conformitate cu art. 77 CPC, instanța judecătorească solicită oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat pentru parte sau intervenient: în cazul în care partea sau intervenientul sunt lipsiți sau limitați în capacitatea de exercițiu și nu au reprezentanți legali sau dacă domiciliul pârâtului nu este cunoscut; dacă instanța constată un conflict de interese între reprezentant și reprezentatul lipsit ori limitat în capacitatea de exercițiu; în condițiile art. 304, 316 și 3183 și în alte cazuri prevăzute de lege.

Ținând cont de prevederile legale enunțate, precum și de faptul că, procesul civil urmărește cîteva etape și, anume, intentarea pricinii civile, pregătirea pricinii pentru dezbateri, dezbaterile judiciare, deliberarea și pronunțarea hotărârii judecătorești, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge demersul recurentului cu privire la desemnarea unui avocat din oficiu, deoarece procesul în cauza dată nu a fost intentat, or, cererea de chemare în judecată nu a fost pusă pe rol. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Verificând argumentele recursului în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și urmează a fi admis cu casarea integrală a încheierii recurate și restituirea cauzei spre judecare în primă instanță din faza primirii contestației din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.

Din actele cauzei rezultă că, la data de 21 septembrie 2016, Vladimir Arseni a depus contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale, prin care a solicitat verificarea legalității hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr. 272 din 20 septembrie 2016 pentru modificarea hotărârii Comisiei Electorale nr. 204 din 09 septembrie 2016 „Cu privire la constituirea Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Fălești nr. 17” și a celor, la care s-a făcut referire la emiterea acesteia și anularea acestora. Conform art. 67 alin. (5) din Codul electoral, contestațiile depuse la instanțele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii contenciosului administrativ.

2 În conformitate cu art. 166 alin. (2) lit. d) și e) CPC, în cererea de chemare în judecată se indică esența încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale reclamantului, pretențiile lui și circumstanțele de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază pretențiile și probele de care acesta dispune în momentul depunerii cererii. În conformitate cu art. 171 alin. (1) CPC, după ce constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta condițiile art.166 și 167 alin.(1) lit. a), b), c) și e), judecătorul emite, în cel mult 5 zile de la repartizarea cererii, o încheiere pentru a nu se dă curs cererii, comunicând persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare și acordându-i un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor.

În conformitate cu art. 171 alin. (2) CPC, dacă persoana care a depus cererea îndeplinește în termen toate cerințele enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării inițiale în judecată. În caz contrar, ea nu se consideră depusă și, împreună cu actele anexate, se restituie reclamantului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu recurs.

Din materialele dosarului rezultă că, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 septembrie 2016 nu a fost dat curs contestației depusă de către Vladimir Arseni și i-a fost acordat termen până la data de 26 septembrie 2016, ora 14.00 pentru înlăturarea neajunsurilor și, anume, să prezinte argumentele cu privire la esența încălcării sau pericolului de încălcare a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale reclamantului și a circumstanțelor de fapt și de drept pe care dânsul își întemeiază pretențiile, fiindu-i comunicat despre posibilitatea restituirii contestației în cazul neîndeplinirii indicațiilor instanței judecătorești. Ulterior, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 octombrie 2016 a fost restituită contestația depusă de către Vladimir Arseni.

La caz, se reține că, actele cauzei denotă faptul că, la data de 23 septembrie 2016, prima instanță a expediat în adresa recurentului Vladimir Arseni copia încheierii din 23 septembrie 2016 (f. d. 6), însă la materialele dosarului lipsesc date, care ar confirma că, ultimul a recepționat copia încheierii enunțate. În atare circumstanțe, este incontestabil că, neexecutarea de către Vladimir Arseni a indicațiilor instanței de judecată impuse prin încheierea din 23 septembrie 2016 nu poate fi imputată și pusă pe seama acestuia. În această ordine de idei, faptele relatate generează casarea încheierii recurate, or, menținerea acesteia, în condițiile enunțate, ar constitui o încălcare a dreptului recurentului la accesul liber la justiție garantat de art. 6 §1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 20 din Constituția RM.

Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supremă de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral încheierea primei instanțe și de a restitui cauza spre judecare în prima instanță de la faza primirii contestației. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge demersul lui Vladimir Arseni cu privire la desemnarea unui avocat din oficiu. 3 Se admite recursul declarat de către Vladimir Arseni. Se casează integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 octombrie 2016 în cauza civilă la contestația lui Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ, cu restituirea cauzei spre judecare în Curtea de Apel Chișinău de la faza primirii contestației.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-12-02
0,97
3r-309/16 — contestarea actului administrativ
prima instanță: V. Negru dosarul nr. 3r-309/16 D E C I Z I E 02 decembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrc
CSJ 2016-10-27
0,97
3r-245/16 — contestarea actului administrativ
Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău, Judecător – Angela Bostan Dosar nr.3-245/16 DE CI ZI E 27 octombrie 2016 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Pr
CSJ 2016-11-12
0,97
3r-265/16 — cu privire la contestarea actului administrativ
prima instanţă: A. Bostan dosarul nr. 3r-265/16 DECIZIE 12 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii
CSJ 2016-11-13
0,96
3r-282/16 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: N. Cernat dosarul nr. 3r-282/16 D E C I Z I E 13 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Tamara C
CSJ 2016-11-12
0,96
3r-268/16 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: A. Bostan dosarul nr. 3r-268/16 D E C I Z I E 12 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul Tamara Chişca-Done
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă