Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.10.2016
casat

2ri-238/16 — intentarea procesului de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
12.10.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
intentarea procesului de insolvabilitate
Temei legal
hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate
Citează această cauză
2ri-238/16 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: M. Moraru nr. 2ri-238/16 DECIZIE 12 octombrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Galina Stratulat Oleg Sternioală Mariana Pitic Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de reprezentantul Societății cu Răspundere Limitată „Leia”, Serghei Isaenco în pricina civilă la cererea introductivă a Societății cu Răspundere Limitată „Leia” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de sine împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2016 prin care a fost admisă cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Leia”, constatată insolvabilitatea, a fost ridicat dreptul lui Serghei Isaenco de la administrarea Societății cu Răspundere Limitată „Leia” și desemnat în calitate de administrator al procedurii de insolvabilitate, Andrei Postica constată: La 02 februarie 2015, SRL „Leia” a înaintat cererea introductivă privind intentarea procedurii de insolvabilitate față de sine.

În motivarea acțiunii a invocat starea economico-financiară precară, în acest sens invocând că întreprinderea se află în incapacitate de plată, fiind supraîndatorată, iar activitatea acesteia nu poate asigura acoperirea datoriilor și creanțelor față de creditori. Susține că în situația în care se află, întreprinderea evidențiază doua temeiuri de bază de intentare a procedurii de insolvabilitate, temeiul general incapacitatea de plată a debitorului și cel special supraîndatorarea debitorului. A mai indicat că din momentul fondării, întreprinderea a activat cu succes, însă starea financiară s-a agravat în urma recepționării ordonanței Judecătorești emisă de Judecătoria Buiucani mun. Chișinău, potrivit căreia s-a încasat din contul SRL „Leia” în beneficiul Elei Iancioglo, creanța în sumă de 1500000 lei, cu titlu de datorie și 22500 lei taxa de stat.

Indică că prin încheierea executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu cu nr. 060-1062/15 din 14 ianuarie 2015, a fost primit spre executare documentul executoriu cu oferirea termenului de achitare benevolă până la 23 ianuarie 2015. 1 A relatat că în discuția purtată cu executorul judecătoresc și creditorul a comunicat despre incapacitate de a achita datoria, informând că există mai mulți creditori care solicită rambursarea datoriei. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 februarie 2015, cererea introductivă a fost admisă spre examinare.

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2015 a fost admisă cererea introductivă depusă de SRL „Leia”, a fost ridicat dreptul lui Serghei Isaenco de la administrarea SRL „Leia”, cu propunerea de a desemna în termen de 10 zile de la data adoptării hotărârii de intentarea a procesului de insolvabilitate, reprezentat persoană fizică pentru reprezentarea intereselor societății și ale asociaților și a participa în cadrul procesului de insolvabilitate din numele debitorului. A fost desemnat în calitate de administrator al SRL „Leia”, Igor Bulgaru deținătorul certificatului nr. 20514 din 06 decembrie 2011, cu aplicarea măsurilor de asigurare de rigoare. A fost stabilit că din momentul intentării insolvabilității dreptul debitorului de administrare și de a dispune de bunurile incluse în masa debitoare se transmit administratorului insolvabilității.

La 31 iulie 2015, SRL „Leia” a înaintat cerere de revizuire împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2015, cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate asupra sa, solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea hotărârii Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2015. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2015, a fost admisă cererea de revizuire depusă de fondatorul SRL „Leia”, Serghei Isaenco, a fost anulată hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2015 cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate a SRL „Leia” cu dispunerea rejudecării pricinii pentru data de 12 noiembrie 2015. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2016 a fost admisă cererea introductivă depusă de SRL „Leia” privind intentarea procedurii de insolvabilitate.

A fost constatată insolvabilitatea debitorului SRL „Leia”, IDNO 1003600064273, cu sediul în mun. Chișinău str. Calea Ieșilor 55, ap. 79. A fost ridicat dreptul lui Serghei Isaenco de la administrarea SRL „Leia” cu propunerea debitorului de a desemna în termen de 10 zile de la data adoptării hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate, un reprezentant persoană fizică, pentru a reprezenta interesele societății și a asociaților în instanța de judecată, de a participa în cadrul procedurii de insolvabilitate din numele debitorului.

A fost desemnat în calitate de administrator al procedurii de insolvabilitate a SRL „Leia”, Andrei Postica, deținătorul certificatului nr. 173 din 14 ianuarie 2015. A fost obligat administratorul insolvabilității Andrei Postica să notifice creditorii despre înregistrarea creanțelor de validare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanțelor în termen de cel mult 45 zile de la intentarea procesului, să facă un apel special în adresa creditorilor garanți pentru a prezenta neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept preferențial, să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, nu mai târziu de 29 august 2 2016, tabelul definitiv al creanțelor și un raport amănunțit asupra cazurilor și împrejurărilor care au condus la insolvabilitate.

La 27 iunie 2016 reprezentantul debitorului SRL „ Leia”, Serghei Isaenco a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de insolvabilitate din 13 iunie 2016, solicitând admiterea acestuia, casarea parțială a hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri prin care să fie numit în calitate de administrator al insolvabilității ÎI „Bulgaru Igor” și să fie respinsă cererea de alăturare a lui Adrian Badia. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârea recurată considerând-o ilegală. Susține că în cadrul ședinței de judecată din 13 iunie 2016, reprezentantul debitorului a concretizat că în urma admiterii cererii de revizuire a fost exclusă creanța creditorului Ela Iancioglo, ca urmare a dispărut temeiul de supraîndatorare rămânând doar temeiul incapacității de plată.

Menționează că instanța de insolvabilitate la emiterea hotărârii nu a ținut cont de concretizările aduse de debitor, indicând în hotărâre că debitorul este supraîndatorată și în incapacitatea de plată. Obiectează că tot în cadrul ședinței din 13 iunie 2016 a fost examinată și cererea de alăturare a lui Adrian Badea care anterior nu a fost validat pe motivul că creanța acestuia nu există. Consideră că instanța de insolvabilitate neîntemeiat a primit-o spre examinare, deoarece aceasta nu corespunde exigențelor Legii insolvabilității, mai mult ca atât cererea de alăturare este supusă plății taxei de stat, iar probe ce ar demonstra achitarea taxei de stat nu au fost prezentate. La fel recurentul contestă numirea în calitate de administrator al insolvabilității ÎI „Bulgaru Igor” și solicită în calitate de administrator al insolvabilității candidatura propusă de debitor.

Relatează că la cererea introductivă debitorul, potrivit art. 16 alin. (4) din Lega insolvabilității, a solicitat numirea în calitate de administrator ÎI „Bulgau Igor” care și-a îndeplinit atribuțiile legal fapt reconfirmat și de către instanța de insolvabilitate, care în textul hotărârii a reținut raportul administratorului provizoriu ce a stat la baza intentării procesului de insolvabilitate. Menționând prevederile art. 63 alin. (4) al Legii insolvabilității, recurentul indică că la etapa intentării procedurii, instanța de insolvabilitate desemnează candidatura administratorului provizoriu, administratorul insolvabilității sau a lichidatorului, propus de debitor sau de creditor care a inițiat procesul.

În această ordine de idei susține că procesul a fost intentat la cererea debitorului și nu a creditorului. Afirmă că instanța de insolvabilitate a ignorat prevederile normei și a numit contrar legii ca administrator al insolvabilității pe Andrei Postică. Menționează că conform dispozitivului hotărârii dat citire la 13 iunie 2016, s-a admis cererea de alăturare a lui Andrei Badea, iar conform textului hotărârii de judecată redactat integral nu este menționat că este admisă cererea de alăturare. Astfel, consideră că dispozitivul pronunțat inițial contravine cu dispozitivul hotărârii integrale. Remarcă că instanța de insolvabilitate contrar prevederilor art. 241 alin. (1) CPC nu a explicat părților dreptul și căile de atac al hotărârii.

3 Relatează că hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate poate fi atacată cu recurs de către debitor.

La 01 august 2016, Andrei Badia a depus referință la recursul declarat de către reprezentantul debitorului Serghei Isaenco împotriva hotărârii instanței de insolvabilitate din 13 iunie 2016, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reprezentantul debitorului SRL „Leia”, Serghei Isaenco, cu menținerea hotărârii instanței insolvabilității din 13 iunie 2016. La data de 03 august 2016, administratorul autorizat Igor Bulgaru a depus referință la recursul declarat de către reprezentantul debitorului Serghei Isaenco împotriva hotărârii instanța de insolvabilitate din 13 iunie 2016, prin care a solicitat, admiterea recursului declarat de reprezentantul debitorului Serghei Isaenco, casarea parțială a hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate față de SRL „Leia” din 13 iunie 2016, în partea desemnării în calitate de administrator al insolvabilității SRL „Leia”, Andrei Postica, cu transmiterea cauzei spre rejudecare.

La 01 septembrie 2016, administratorul insolvabilității Andrei Postica a depus referință la recursul declarat de către reprezentantul debitorului Serghei Isaenco împotriva hotărârii instanța de insolvabilitate din 13 iunie 2016, solicitând respingerea recursului declarat de reprezentantul debitorului SRL „Leia”, Serghei Isaenco, cu menținerea hotărârii instanței de insolvabilitate din 13 iunie 2016. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a depus recursul împotriva hotărârii instanței de insolvabilitate din 13 iunie 2016 în termenul legal.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi admis din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs. După cum denotă actele cauzei, prin încheierea judecătorului Curții de Apel Chișinău din 05 februarie 2015, a fost admisă spre examinare cererea introductivă a debitorului SRL „Leia” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de sine.

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2016, a fost admisă cererea introductivă a debitorului SRL „Leia” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de sine, constatată insolvabilitatea debitorului SRL „Leia” și ridicat dreptul lui Serghei Isaenco de la administrarea SRL „Leia”, în calitate de administrator al procedurii de insolvabilitate a SRL „Leia” fiind desemnat Andrei Postica, deținătorul certificatului nr. 173 din 14 ianuarie 2015. 4 Se va menționa că prin recursul depus, recurentul a contestat hotărârea instanței de insolvabilitate doar în partea prin care a fost ridicat dreptul lui Serghei Isaenco de la administrarea SRL „Leia”, și desemnat în calitate de administrator al procedurii de insolvabilitate a SRL „Leia” Andrei Postica, deținătorul certificatului nr. 173 din 14 ianuarie 2015. Verificând legalitatea deciziei instanței de apel, în raport cu motivele recursului și cadrul legal aplicabil speței, instanța de recurs constată că instanța de insolvabilitate în mod evaziv a ajuns la concluzia de a ridica dreptul lui Serghei Isaenco de la administrarea SRL „Leia” și desemnarea în calitate de administrator al procedurii de insolvabilitate a SRL „Leia” pe Andrei Postica.

În susținerea acestei opinii, se va menționa că temei de ridicare a dreptului lui Serghei Isaenco de la administrarea SRL „Leia”, instanța de insolvabilitate a invocat faptul că între debitorul care a depus cererea introductivă și creditorul care a depus cererea de alăturare la cererea introductivă au apărut divergențe în privința desemnării administratorului procedurii de insolvabilitate a SRL „Leia”. În același timp se constată că, pe lângă faptul că instanța de insolvabilitate, ajungând la o astfel de concluzie, nu a indicat între care anume creditor care a depus cererea de alăturare la cererea introductivă și debitor au apărut divergențe și care ar fi aceste divergențe, la materialele pricinii este anexată cererea de alăturare la cererea introductivă a SA „Leia” SRL de intentare a procesului de insolvabilitate depusă de către Andrian Badia (f. d. 246-247), care însă a rămas fără examinare.

Or, din conținutul hotărârii contestate nu rezultă că instanța de insolvabilitate ar fi supus examinării și cererea lui Adrian Badea de alăturare la cererea introductivă a SC „Leia” SRL de intentare a procedurii de insolvabilitate, la materialele dosarului lipsind și un alt act procedural al instanței de insolvabilitate, care ar demonstra că cererea menționată a fost examinată și admisă de către instanță, ca urmare și atribuirea lui Andrian Badia a calității de creditor. Astfel fiind, se constată a fi neînțeleasă referirea instanței de insolvabilitate la existența unei divergențe între debitor și un careva creditor care a depus cererea de alăturare la cererea introductivă, fapt ce a generat desemnarea unui alt administrator procedurii de insolvabilitate a SRL „Leia”.

Sub aspectul celor relatate se constată că soluția instanței de apel, în partea contestată, nu conține o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării și adoptării soluției la care s-a ajuns, astfel instanța de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să verifice temeinicia și legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Pe cale de consecință, se va nota că prin hotărârea instanței de insolvabilitate din 13 iunie 2016, instanța a dispus și intentarea procedurii de insolvabilitate în privința SRL „Leia”, în acest sens făcând referire și la prevederile art. 34, 35, 37 din Legea insolvabilității, care reglementează procedura de insolvabilitate.

Ca consecință, având în susținere prevederile art. 37 alin. (1) din Legea insolvabilității care expres prevede că hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate poate fi atacată cu recurs de către debitor, se constată ca lipsită de suport legal mențiunea din hotărârea instanței de insolvabilitate în sensul că hotărârea nu se atacă cu recurs. 5 Or, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

Distinct de cele enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că hotărârea instanței de insolvabilitate în partea ridicării dreptului lui Serghei Isaenco de la administrarea SRL „Leia” și desemnarea în calitate de administrator al procedurii de insolvabilitate a SRL „Leia” deținătorul certificatului nr. 173 din 14 ianuarie 2015, Andrei Postica, urmează a fi casată cu remiterea pricinii în partea dată spre rejudecare în instanța de insolvabilitate. Având în vedere că în rest hotărârea instanței de insolvabilitate nu a fost contestată cu recurs, instanța de recurs consideră inoportun de a se expune cu privire la temeinicia hotărârii în partea necontestată.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție decide: Se admite recursul declarat de către reprezentantul debitorului SRL „Leia”, Serghei Isaenco. Se casează parțial hotărârea Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2016 în pricina civilă la cererea introductivă a Societății cu Răspundere Limitată „Leia” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de sine, și anume în partea prin care a fost ridicat dreptul lui Serghei Isaenco de la administrarea Societății cu Răspundere Limitată „Leia” și desemnarea în calitate de administrator al procedurii de insolvabilitate, Andrei Postica, cu remiterea pricinii în partea dată pentru rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, de un alt complet de judecători.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Galina Stratulat Oleg Sternioală Mariana Pitic Ala Cobăneanu 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-06-14
0,97
2dsc-23/17 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
instanţa de insolvabilitate : M. Moraru nr. 2dsc-23/17 instanţa de recurs: V. Doagă, G. Stratulat, O. Sternioală, M. Pitic, A. Cobăneanu ÎNCHEIERE 14 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit a
CSJ 2017-07-26
0,96
2ri-163/17 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosar nr. 2ri-163/17 Prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău, judecător - Eugeniu Clim D E C I Z I E 26 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Pr
CSJ 2017-11-21
0,96
2rhc-94/17 — Intentarea procedurii de insolvabilitate
asigurare de rigoare. A fost stabilit că, din momentul intentării insolvabilităţii, dreptul debitorului de administrare şi de a dispune de bunurile incluse în masa debitoare se transmite administratorului insolvabilităţii. La data de 31 iul
CSJ 2016-06-29
0,94
2ri-181/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
iţie consideră că recursul urmează a fi respins, cu menţinerea hotărîrii instanţei de insolvabilitate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în dre
CSJ 2016-11-30
0,94
2rc-924/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
instanţa de insolvabilitate, Curtea de Apel Chişinău dosar nr. 2rc-924/2016 judecător: E. Clim D E C I Z I E 30 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă