2r-752/16 — evacuare din bunul imobil
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- evacuare din bunul imobil
- Temei legal
- neinlaturarea neajunsurilor cererii de apel
2r-752/16 — evacuare din bunul imobil (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Instanța de fond: Judecătoria Basarabeasca, Judecător – Gheorghe Burdujan Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – V.Pruteanu, A.Gavrilița, L.Popova Dosar nr.2r-752/16 DECIZIE 05 octombrie 2016 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, – Svetlana Filincova, Judecători – Dumitru Mardari, Maria Ghervas Examinînd recursul declarat de către avocatul Natalia Șocurova, în interesele Adei Grisman, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Piotr Boghean împotriva Adei Grisman, privind evacuarea din bunul imobil, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 18 mai 2016, prin care a fost restituit apelul declarat de Ada Grisman, co ns tată : La 20 iulie 2015 Piotr Boghean a depus cerere de chemare în judecată împotriva Adei Grisman, solicitînd evacuarea pîrîtei din imobilul situat în or.
Basarabeasca, str. 28 iunie, 99. În motivarea cererii a indicat că la 26 martie 2014 a încheiat cu Ada Grisman un contract de vînzare-cumpărare, prin care a procurat imobilul – casa din în or. Basarabeasca, str. 28 Iunie, 99, dreptul de proprietate fiind înregistrat în Registrul bunurilor imobile. Avînd în vedere că Ada Grisman nu a părăsit imobilul și continuă să locuiască acolo, iar Piotr Boghean nu are acces la bunul său, ultimul a inițiat acțiunea civilă în vederea evacuării silite. Prin hotărîrea Judecătoriei Basarabeasca din 20 august 2015 a fost admisă cererea de chemare în judecată a lui Piotr Boghean. A fost evacuată Ada Grisman, a.n.
31.10.1973, IDNP-098210844055, din imobil – casa de locuit amplasată pe adresa: or.Basarabeasca, str.28 Iunie, 99. A fost încasat de la Ada Grisman în folosul reclamantului Piotr Boghean cheltuielile de judecată pentru acordarea asistenței juridice în sumă de 400 lei și suma de 100 lei pentru achitarea taxei de stat la depunerea cererii de chemare în judecată, în total a fost încasat de la pîrîtă în folosul reclamantului suma de 500 (cinci sute) lei. La 08 septembrie 2015 Ada Grisman a contestat cu apel hotărîrea Judecătoriei Basarabeasca din 20 august 2015. 1 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 octombrie 2015 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Ada Grisman. S-a acordat termen pentru achitarea taxei de stat în mărime de 75 lei și prezentarea apelului motivat pînă la ședința de judecată, fixată pentru data de 25 noiembrie 2015, orele 10:00.
La 25 noiembrie 2015, instanța de apel a amînat chestiunea primirii cererii de apel pentru data de 16 decembrie 2015, orele 10:00. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2015, pentru apelanta Ada Grisman a fost prelungit termenul de procedură pentru înlăturarea neajunsurilor indicate în încheierea Colegiului Civil al Curții de Apel Chișinău din 21 octombrie 2015, pînă la următoarea ședință de judecată care a fost fixată pentru 13 ianuarie 2016, orele 12:00. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 ianuarie 2016 a fost restituită cererea de apel declarată de Ada Grisman împotriva Judecătoriei Basarabeasca din 20 august 2015. La 10 februarie 2016, avocatul Serghei Canțer, în interesele Adei Grisman, a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 ianuarie 2016, solicitînd casarea încheierii recurate.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 06 aprilie 2016 a fost admis recursul declarat de avocatul Serghei Canțer, în interesele Adei Grisman și a fost casată încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 ianuarie 2016, cu remiterea pricinii la Curtea de Apel Chișinău, la etapa primirii cererii de apel. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 mai 2016 a fost restituită cererea de apel depusă de Ada Grisman. Întru motivarea soluției, instanța de apel a reținut că Ada Grisman nu a îndeplinit în termen indicațiile în vederea înlăturării neajunsurilor cererii de apel. La 24 iunie 2016 avocatul Natalia Șocurova a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 18 mai 2016, solicitînd casarea încheierii contestate și remiterea pricinii la rejudecare.
În motivarea cererii a indicat că instanța de apel a soluționat chestiunea punerii pe rol a cererii de apel în lipsa Adei Grisman și a reprezentantului acesteia, deși în speță s-a solicitat amînarea ședinței de judecată. Susține că reprezentantul recurentei nu a avut timp suficient pentru a face cunoștință cu materialele dosarului și a prezenta cererea de apel motivată. Studiind materialele dosarului, în raport cu temeiurile invocate în cererea de recurs și prevederile Legii, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Natalia Șocurova, în interesele Adei Grisman ca fiind neîntemeiat și care necesită a fi respins, din următoarele considerente.
2 Conform art.427 lit.a) din Codul de Procedură Civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Se cere a fi precizat că, specific examinării recursului în secțiunea 1 a capitolului XXXVIII din Codul de Procedură Civilă, este că instanța de recurs nu se implică în esența fondului litigiului judecat de prima instanță, ci verifică în exclusivitate respectarea normelor procesuale la emiterea încheierii atacate. În speță, la 08 septembrie 2015, Ada Grisman a contestat cu apel hotărîrea Judecătoriei Basarabeasca din 20 august 2015 (f.d.34) Conform art.364 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.
Conform art.365 alin.(1) lit.d) din Codul de Procedură Civilă, în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Se cere a fi precizat că, cererea de apel din 08 septembrie 2015 a fost depusă fără indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și în lipsa dovezii de plată a taxei de stat. Ulterior, Ada Grisman a prezentat dovada achitării taxei de stat pentru examinarea apelului (f.d.82). Conform art.368 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Din materialele dosarului reiese cu certitudine că în termenul acordat de instanța de apel, inclusiv în termenul suplimentar de care a beneficiat recurenta ca urmare a deciziei Curții Supreme de Justiție, Ada Grisman nu a înlăturat neajunsurile cererii de apel, motiv pentru care instanța de apel, ghidându-se de prevederile legii, corect a dispus restituirea cererii de apel, ori conform art.369 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Cu referire la criticile invocate de recurent, Colegiul reține că, în speță, din momentul depunerii cererii de apel (08 septembrie 2015) și pînă la momentul emiterii încheierii contestate (18 mai 2016), s-au scurs circa de 250 de zile, perioadă mai mult decît suficientă pentru înlăturarea omisiunilor cererii de apel, despre care în mod cert recurenta era în cunoștință de cauză.
Omisiunea recurentei de a acționa în vederea apărării propriilor drepturi și interese, evidențiază în speță intenția tergiversării examinării cauzei, deși prin prisma art.56 alin.(3) din Codul de Procedură Civilă, participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună- credință de drepturile lor procedurale. 3 Totodată, conform art.61 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, părțile sînt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
În aceste condiții, Colegiul apreciază recursul declarat de avocatul Natalia Șocurova, în interesele Adei Grisman ca fiind neîntemeiat și care necesită a fi respins, ori încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 mai 2016 este întemeiată și justificată de circumstanțele de fapt și de drept ale pricinii, reținute în mod corect de instanța de judecată, motiv pentru care încheierea recurată urmează a fi menținută. Prin urmare, în conformitate cu art. 427 lit.a) din Codul de Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de avocatul Natalia Șocurova, în interesele Adei Grisman. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 mai 2016, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Piotr Boghean împotriva Adei Grisman, privind evacuarea din bunul imobil.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari Maria Ghervas 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.