Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.09.2016
incetat

2ra-2127/16 — încasarea datoriei, penalității și cheltuielilor

HOTĂRÂRE
28.09.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei, penalităţii şi cheltuielilor
Temei legal
retragerea recursului
Citează această cauză
2ra-2127/16 — încasarea datoriei, penalității și cheltuielilor (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău Dosarul nr. 2ra-2127/16 Judecător: S. Tizu Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru Î N C H E I E R E 28 septembrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Iurie Bejenaru, Dumitru Mardari, Nicolae Craiu, Ion Druță examinînd cererea înaintată de Groza Elena cu privire la retragerea cererii de recurs înaintată împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația de Coproprietari în Condominiu nr. 55/181 împotriva Elenei Groza privind încasarea datoriei, penalității și cheltuielilor de judecată, la cererea reconvențională a Elenei Groza împotriva Asociația de Coproprietari în Condominiu nr. 55/181 privind obligarea anulării facturii, obligarea pe viitor de a înceta calcularea și includerea în facturi a plății pentru serviciile comunale și încasarea cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă La 13 martie 2015, Asociația de Coproprietari în Condominiu nr. 55/181 (ACC 55/181) a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Elenei Groza cu privire la încasarea datoriei, a dobînzii de întîrziere și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, potrivit Extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice nr. 304459 din 29 ianuarie 2015, la 09 martie 2009 a fost înregistrată Asociația de Coproprietari în Condominiu 55/181 cu sediul in mun. Chișinău, str. Lev Tolstoi 24, obiectul principal de activitate fiind administrarea imobilelor. Menționează că, pîrîta Groza Elena este proprietara apartamentului nr. 369 din str. Lev Tolstoi 124, mun. Chișinău și respectiv este membru al Asociației Coproprietarilor în Condominiu nr. 55/181. Obligațiile membrului Asociației sunt de „a achita la timp toate plățile pentru serviciile comunale și alte servicii prestate, plățile pentru întreținerea, reparația bunurilor imobiliare comune și alte plăți stabilite de asociație”.

Susține că, pentru deservirea blocului locativ a încheiat contracte de prestări a serviciilor cu: Chișinău-Gaz la 10 mai 2010 - contractul nr. 5758 privind livrarea gazului natural; ÎM INFOCOM la 01 august 2009 - contractul nr. 128 cu privire la prelucrarea datelor; ÎM „Regia Auto-salubritate” la 07 august 2012 - contractul nr. 8502/8502 privind transportarea deșeurilor menajerie solide; SA „Apă-Canal Chișinău” la 27 aprilie 2011 - contractul nr. 51008001 de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă și recepționare a apelor uzate; SRL „Baslift” la 01 februarie 2011 - contractul nr. 20 de deservire tehnica a ascensoarelor din blocul locativ mun. Chișinău, str. Lev Tolstoi, 24/1; ÎCS „Red Union Fenosa” SA la 28 martie 2011 - contractul nr. 51 de furnizare a energiei electrice.

Menționează că, pe parcursul perioadei 12 martie 2012 – 12 martie 2015, pîrîtei i-au fost prestate servicii comunale pentru deservirea blocului, încălzire, apă, gaz, auto salubritate, energie electrică, lift, etc, însă de către aceasta nu au fost achitate plățile pentru serviciile prestate. Invocă că, datoria Elenei Groza față de reclamantă constituie la moment suma 8 778,53 lei. Solicită încasarea de la Groza Elena a datoriei în sumă de 8 778,53 lei, a dobînzii de întîrziere în sumă de 2 449,31 lei și a cheltuielilor de judecată. La 04 iunie 2015, reclamanta ACC - 55/181 a înaintat în instanța de judecată cerere de concretizare a cerințelor.

Susține că suma datoriei pîrîtei, inclusiv pentru luna aprilie 2015, constituie 9 942,40 lei, iar în baza art. 14 din Legea condominiumului fondului locativ, pîrîta urmează a achita și penalitate pentru perioada martie 2012 – 04 iunie 2015. Invocă că, reclamanta a apelat la serviciile juridice calificate a avocatului și respectiv a suportat cheltuielile de asistență juridică, în sumă de 4 000 lei. Solicită reclamanta ACC - 55/181, inițial încasarea datoriei în sumă de 8 189,71 lei, a penalității în sumă 3 164,97 lei, a cheltuielilor de judecată formate din cheltuielile pentru asistența juridică în mărime de 4 000 lei, taxa de stat în mărime de 200 lei, cheltuielile pentru certificatul elibera către OCT în mărime de 61,20 lei.

La 07 iulie 2015, Groza Elena prin intermediul avocatului Dumitriu Valeriu a depus o cerere reconvențională. În motivarea acesteia a indicat că, la 21 mai 2015 Groza Elena a depus la ACC- 55/181 o pretenție (somație), privind dezacordul cu suma solicitată de reclamant, pentru plata serviciilor prestate (comunale) pentru apartamentul nr. 369 din str. Lev Tolstoi 24/1, mun. Chișinău, cerînd excluderea sumelor, anularea facturilor, încetarea calculării și includerii în continuare în facturile pentru așa numita prestarea serviciilor comunale, pentru apartamentul nr. 369 din str. Lev Tolstoi, 24/1, mun. Chișinău. Invocă că, în somația nr. 29/5-14 din 26 mai 2014 și în somația nr. 18/08-14 din 13 august 2014, expediate pe adresa mun.

Chișinău, str. Grenoble 7 ap.7, reclamanta ACC-55/181 nu indică corect suma și rata dobînzii de întîrziere solicitată în cererea de chemare în judecată, perioada formării presupusei datorii, respectiv nu a justificat modalitatea acumulării acestei datorii și pentru care anume servicii prestate. Mai mult ca atît, potrivit contractului de vînzare-cumpărare, înregistrat în modul stabilit la OCT, Groza Elena a dobîndit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 369 din str. Lev Tolstoi, 24/1, mun. Chișinău la 03 septembrie 2010, însă nu a locuit în el atît pînă la obținerea dreptului de proprietate, cît și după 03 septembrie 2010, astfel nu a beneficiat de careva servicii din partea ACC-55/181.

Totodată invocă că, suma de 8 778,53 lei, respectiv dobînda de întîrziere, în sumă de 2 449,31 lei, imputată lui Groza Elena pentru servicii comunale, este una arbitrară și nu corespunde situației de fapt și de drept, nu este justificată prin probe concludente, pertinente și pasibilă a fi anulată. Susține că, acest apartament este în varianta albă din momentul procurării pînă în prezent, respectiv este nelocuibil, fapt ce se confirmă prin pozele efectuate recent. Totodată invocă că, pentru a solicita încasarea unei datorii, prestatorul/solicitantul trebuie să demonstreze că, a prestat servicii beneficiarului, iar acesta a beneficiat de anumite servicii și se obligă să plătească retribuția convenită.

Solicită Groza Elena, obligarea ACC-55/181 de a anula facturile în mărime de 8 778,53 lei și dobînda de întîrziere în sumă de 2 449,31 lei, obligarea ACC-55/181 pe viitor să înceteze calcularea și includerea în continuare în facturi plata pentru apartamentul nr. 369 din str. Lev Tostoi nr. 24/1, mun. Chișinău, pînă la instalarea de fapt a lui Groza Elena în apartamentul, încasarea de la ACC-55/181 a cheltuielilor de judecată, care constă din taxa de stat în mărime de 200 lei și onorariul avocatului. La data de 04 august 2015, ACC 55/181 a mai depus o cerere de concretizare a cerințelor. În motivarea cererii a invocat că, Groza Elena a indicat adresa sa de facto pentru corespondență unde locuiește la momentul dat, însă faptul dat nu este motiv de eliberare de la plata serviciilor comunale și a cheltuielilor comune de gestionare a imobilului.

Totodată invocă că, serviciile prestate sunt clar stipulate lunar în Ordinul de încasare în numerar ÎM Infocom, cît și în Certificatul ÎM Infocom cu descifrările detaliate atît a serviciilor prestate lunar cît și a sumelor pentru flecare serviciu pe întreaga perioadă. Susține că, pînă în prezent cereri cu privire la deconectarea de la careva servicii comunale din partea lui Groza Elena în adresa ACC 55/181 nu au parvenit, respectiv pîrîta tacit a acceptat toate facturile primite pe întreaga perioadă. Menționează că, Groza Elena deține un loc pentru parcare, care este dat în locațiune unei alte persoane, cu scopul de a obține un venit. Solicită încasarea datoriei pentru serviciile comunale pentru perioada 13 martie 2012 – 01 iulie 2015 în mărime de 10 332,83 lei, a penalităților calculate pînă la data pronunțării hotărîrii, a cheltuielilor de judecată pe care le va suporta ACC- 55/181 în această cauză.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 04 septembrie 2015: -Cererea de chemare în judecată a ACC - 55/181 împotriva Elenei Groza cu privire la încasarea datoriei, a penalității, a taxei de stat și a cheltuielilor de judecată (cerințe concretizate), a fost admisă integral; -S-a încasat din contul Elenei Groza în beneficiul ACC-55/181, datoria în suma de 10 332,83 lei pentru prestarea serviciilor comunale pentru perioada 13 martie 2012 – 01 iulie 2015, penalitatea în sumă de 4 879,93 lei pentru perioada 17 aprilie 2015 – 01 iulie 2015, taxa de stat în sumă de 200 lei, cheltuielile de judecată pentru eliberarea Certificatului de la OCT Chișinău în sumă de 61,2 bani și cheltuielile de judecată pentru asistența juridică în sumă de 7 000 lei, iar în total s-a încasat suma de 22 473,96 lei; -S-a încasat din contul Elenei Groza, în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 256,38 lei; -Cererea reconvențională a Elenei Groza împotriva ACC 55/181 cu privire la obligarea anulării facturilor, obligarea pe viitor de a înceta calcularea și includerea în facturi a plății pentru serviciile comunale, încasarea cheltuielilor de judecată și a taxei de stat, s-a respins ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău 20 aprilie 2016, s-a admis apelul declarat de avocatul Dumitriu Valeriu în interesele Elenei Groza, s-a modificat hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 04 septembrie 2015 fiind micșorată suma cheltuielilor de asistență juridică încasate de la Groza Elena în beneficiul ACC 55/181, de la 7 000 lei, la 4 000 lei. În rest, hotărîrea s-a menținut. La 13 iulie 2016, Groza Elena prin intermediul avocatului Dumitriu Valeriu (mandat nr. 0311882) a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii inițiale și de admitere a acțiunii reconvenționale.

La 15 septembrie 2016, ACC 55/181 a prezentat referință pe marginea recursului declarat, solicitînd respingerea recursului. La 20 septembrie 2016, Groza Elena a înaintat cerere cu privire la retragerea recursului depus și încetarea procedurii de recurs, invocând că efectele retragerii recursului și încetării procedurii de recurs iau fost explicate de către reprezentant. Studiind cererea înaintată de Grosu Elena, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a înceta procedura de recurs în legătură cu retragerea recursului. În conformitate cu art. 443 CPC RM, pînă la pronunțarea deciziei, recurentul are dreptul să își retragă recursul printr-o cerere scrisă.

Cererea de retragere a recursului se depune în instanța care a fost învestită cu judecarea recursului. În cazul retragerii recursului, instanța competentă dispune, printr-o încheiere irevocabilă, încetarea procedurii în recurs. La caz se constată că, la 13 iulie 2016, Groza Elena prin intermediul avocatului Dumitriu Valeriu (mandat nr. 0311882) a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău 20 aprilie 2016, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii inițiale și de admitere a acțiunii reconvenționale. La 20 septembrie 2016, pînă la pronunțarea deciziei, Groza Elena a înaintat cerere cu privire la retragerea recursului depus și încetarea procedurii de recurs, invocând că efectele retragerii recursului și încetării procedurii de recurs iau fost explicate de către reprezentant.

Prin urmare, normele de drept procedural conferă părților posibilitatea de a dispune liber de drepturile și mijloacele procedurale, inclusiv de a retrage cererile depuse. Totodată instanța menționează efectele admiterii retragerii recursului și încetării procedurii de recurs stipulate în art. 266 alin. (2) și 443 alin. (2) CPC, și anume că în caz de admitere a cererii de retragere a recursului și încetării procedurii în recurs nu se mai admite o nouă adresare în judecată a aceluiași recurent cu privire la același obiect și pe aceleași temeiuri. Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că, retragerea recursului nu contravine legii și nu încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a înceta procedura în recurs.

În conformitate cu art. art. 269-270, art. 443 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se admite cererea de retragere a recursului depusă de Groza Elena. Se încetează procedura în recurs intentată la cererea de recurs declarată de Groza Elena împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău 20 aprilie 2016, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația de Coproprietari în Condominiu nr. 55/181 împotriva Elenei Groza privind încasarea datoriei, penalității și cheltuielilor de judecată, la cererea reconvențională a Elenei Groza împotriva Asociația de Coproprietari în Condominiu nr. 55/181 privind obligarea anulării facturii, obligarea pe viitor de a înceta calcularea și includerea în facturi a plății pentru serviciile comunale și încasarea cheltuielilor de judecată.

Încheierea este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Nicolae Craiu Ion Druță

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-02-15
0,95
2ra-207/17 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-207/17 Prima instanţă: Jud. Râșcani, mun. Chişinău S. Iorgov Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău: N. Vascan, V. Negru, E.Fistican Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 15 februarie 2017 mun. Ch
CSJ 2017-06-21
0,94
2ra-1158/17 — încasarea datoriei
prima instanţă: A. Danilov dosarul nr. 2ra-1158/17 instanţa de apel: M. Guzun, I. Cotruţă, N. Simciuc Î N C H E I E R E 21 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în com
CSJ 2017-05-03
0,94
2ra-765/17 — încasarea datoriei
prima instanţă, Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău dosarul nr. 2ra-765/2017 judecător: N. Simciuc instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahapol Î N C H E I E R E 03 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul c
CSJ 2017-11-29
0,94
2r-763/17 — Incasarea sumei
prima instanţă: Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău dosarul nr.2r-763/17 Judecător: A. Malîi instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Minciuna, V. Mihaila, L. Popova D E C I Z I E 29 noiembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civi
CSJ 2019-10-09
0,94
2ra-1525/19 — Încasarea datoriei
Dosarul nr.2ra-1525/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător: A. Cucerescu Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători: N. Budăi, A. Danilov, I. Muruianu ÎNCHEIERE 09 octombrie 2019 mun. Chişinău Colegiul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă