2rh-198/16 — anularea ordinelor, restabilirea în funcție, încasarea salariului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea ordinelor, restabilirea în funcţie, încasarea salariului
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2rh-198/16 — anularea ordinelor, restabilirea în funcție, încasarea salariului (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău Dosarul nr. 2rh-198/16 Judecător: G. Bivol Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavrilița Instanța de recurs: CSJ Judecători: N. Clima, I. Druță, I. Corolevschi Î N C H E I E R E 28 septembrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecători Nicolae Craiu, Ion Druță examinînd cererea de revizuire declarată de către Dudnic Anatolie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Dudnic Anatoli împotriva Magazinului Central „UNIC” Societate pe Acțiuni cu privire la anularea ordinelor, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru perioada absenței forțate de la serviciu și repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 01 aprilie 2015, prin care recursul, înaintat de Dudnic Anatoli împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 octombrie 2014, a fost declarat inadmisibil, c o n s t a t ă La 10 octombrie 2012, Anatoli Dudnic a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Magazinului Central „UNIC” SA cu privire la anularea ordinelor, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru perioada absenței forțate de la serviciu și repararea prejudiciului moral.
În motivarea acțiunii, reclamantul Anatoli Dudnic a indicat că la 02 aprilie 2012 i-a fost adus la cunoștință ordinul nr. 68 privind suspendarea contractului individual de munca din motivul că se afla în stare de ebrietate la serviciu. Ulterior, la 11 iulie 2012 a primit ordinul nr. 148 privind concedierea pentru prezentarea la serviciu in stare de ebrietate. Susține reclamantul că de fapt, în ziua respectivă nu era în stare de ebrietate ci era supra obosit din motivul ca în noaptea anterioara a avut grija de mama sa bolnava, iar de la medicul specialist oncolog aflase ca va mai trai aproximativ două săptămîni.
Consideră ca ordinele nr. 68 din 02 aprilie 2012 și nr. 148 din 11 iulie 2012 sunt ilegale din motivul expus mai sus, dar în special ordinul de concediere nr. 148 este ilegal deoarece acesta i-a fost adus la cunoștință și aplicata sancțiunea disciplinara la 11 iulie 2012, adică după 3 luni și 9 zile, pe cînd art. 209 Codul muncii stabilește termenul de o luna pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare. Solicită reclamantul Anatoli Dudnic anularea ordinului nr. 68 din 02 aprilie 2012 și nr. 148 din 11 iulie 2012, restabilirea la locul de munca în funcția de lăcătuș categoria a V-a al Biroului Tehnic Ingineresc, încasarea salariului mediu lunar pentru lipsa forțată de la lucru începînd cu 11 iulie 2012 și pînă la pronunțarea hotărîrii judecătorești, încasarea prejudiciului moral determinat de instanța de judecată, ținîndu-se cont de aprecierea dată acțiunilor angajatorului, dar nu mai mic de un salariu mediu lunar.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 08 aprilie 2014, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 octombrie 2014, a fost respins apelul declarat de Anatoli Dudnic și menținută hotărîrea primei instanțe. La 16 februarie 2015, Dudnic Anatoli a declarat recurs, completîndu-l la 19 februarie 2015, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 01 aprilie 2015, recursul lui Anatoli Dudnic a fost declarat inadmisibil. La 17 septembrie 2015, Anatoli Dudnic a depus cerere de revizuire împotriva încheierii instanței de recurs, cerînd admiterea cererii de revizuire, casarea încheierii de recurs cu dispunerea judecării recursului.
În motivarea cererii de revizuire facînd trimitere la art. 449 lit. b) CPC a indicat revizuientul că, instanțele de judecată neîntemeiat au pus la baza emiterii hotărîrilor declarațiile Svetlanei Răilean care a ascuns faptul că el a suferit intervenție chirurgicală oncologică, și prin urmare, medicul narcolog la 02 aprilie 2012 în rezultatul unor concluzii greșite a efectuat inscripția în actul nr. 3715 și a refuzat efectuarea testului la consumarea alcoolului. A menționat că instanțele urmau să numească o expertiză pentru a determina nivelul de alcool în sînge, mirosului de alcool din aerul expirat de dînsul după primirea preparatului Valocordin și Korvalol, medicamente folosite după prescrierea medicului, anexînd în acest sens instrucțiunea pentru administrare a preparatului medical Valocordin.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 04 noiembrie 2015, cererea de revizuire depusă de Dudnic Anatolie a fost respinsă ca fiind inadmisibilă. La 16 august 2016, Dudnic Anatolie a depus o nouă cerere de revizuire, solicitînd admiterea cererii de revizuire, casarea încheierii Curții Supreme de Justiție din 01 aprilie 2015, rejudecarea recursului declarat de Dudnic Anatolie, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 octombrie 2014 și a hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 08 aprilie 2014, cu pronunțarea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii.
În motivarea cererii de revizuire, făcînd trimitere la art. 449 lit. b) CPC și reiterînd argumentele cu privire la circumstanțele pricinii, revizuientul a indicat că nu a consumat băuturi alcoolice la 02 aprilie 2012. Verificînd temeiurile invocate în cererea de revizuire în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 451 alin. (1) CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447 CPC, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC cu anexarea probelor ce le confirmă.
Temeiurile declarării revizuirii sunt expres prevăzute în art. 449 din Codul de procedură civilă care poartă un caracter exhaustiv. Instanța de judecată reiterează că, revizuirea este o cale de retractare a hotărârii și nu de reformare. În cadrul revizuirii nu se verifică legalitatea și temeinicia hotărârilor adoptate, ci în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege are loc redeschiderea procesului. Prin urmare, nu orice circumstanțe sau fapte pot servi temei de revizuire, ci doar acelea care întrunesc exigențele legii.
În conformitate cu prevederile art. 449 CPC al RM, revizuirea se declară în cazul în care: a) s-a constatat, prin sentință penală irevocabilă, comiterea unei infracțiuni în legătură cu pricina care se judecă; b) au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii; c) instanța a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces; e) s-a anulat ori s-a modificat hotărîrea, sentința sau decizia instanței judecătorești care au servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a căror revizuire se cere; e1) a fost aplicată o lege declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională și la judecarea cauzei a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, iar instanța de judecată sau Curtea Supremă de Justiție a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale sau din hotărîrea Curții Constituționale rezultă că prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituție sau de tratatele internaționale în domeniul drepturilor omului;
g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a inițiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova; h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declarație, o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale care poate fi remediată, cel puțin parțial, prin anularea hotărîrii pronunțate de o instanță de judecată națională. În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că argumentele invocate de Dudnic Anatolie în cererea de revizuire, nu cad sub incidența art. 449 lit. b) CPC, or faptele invocate de către revizuient nu constituie fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului, or circumstanțele de fapt invocate de revizuient, au fost examinate de către instanțele inferioare.
Sintetizînd elementele de admisibilitate a cererii de revizuire, pentru temeiurile arătate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că cererea de revizuire înaintată de către Dudnic Anatolie, este inadmisibilă avînd în vedere că, temeiurile invocate nu-și găsesc încadrare în prevederile art. 449 CPC, conținutul cererii de revizuire în esența sa constituind relatarea circumstanțelor, care au fost obiectul examinării. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că admiterea cererii de revizuire ar contravine și principiului securității raporturilor juridice, care presupune respectul față de principiul lucrului judecat și ar constitui o violare a art. 6 §1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărîrile Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Roșca contra Moldovei din 25 februarie 2005 și în cazul Popov (nr.2) contra Moldovei din 06 decembrie 2005, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătorești, care cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Competența instanțelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanțare de la principiul respectiv este justificată doar atunci cînd este determinată de circumstanțe cu caracterele substanțiale și obligatorii. Astfel, din considerentele menționate Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Dudnic Anatolie împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 01 aprilie 2015, emise în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Dudnic Anatoli împotriva Magazinului Central „UNIC” Societate pe acțiuni cu privire la anularea ordinelor, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru perioada absenței forțate de la serviciu și repararea prejudiciului moral. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nicolae Craiu Ion Druță
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.