2ra-1848/16 — evacuarea din imobil, fără acordarea spațiului locativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- evacuarea din imobil, fără acordarea spaţiului locativ
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1848/16 — evacuarea din imobil, fără acordarea spațiului locativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: I. Barbacaru dosarul nr. 2ra-1848/16
instanța de apel: I. Cimpoi, A. Pahopol, V. Brașoveanu
Î N C H E I E R E
22 septembrie 2016 mun. Chișinău
Colegiul civil comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă
Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan
examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul
Lidiei Creangă, avocatul Ion Cerga,
în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea de Stat
„Direcția pentru Exploatarea Imobilului” împotriva Lidiei Creangă cu privire la
evacuarea din spațiul locativ,
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 mai 2016
c o n s t a t ă:
La data de 19 iunie 2015 Întreprinderea de Stat „Direcția pentru Exploatarea
Imobilului” (în continuare – ÎS „Direcția pentru Exploatarea Imobilului”) a depus
cerere de chemare în judecată împotriva Lidiei Creangă cu privire la evacuarea din
spațiul locativ.
În motivarea acțiunii a menționat că, prin Hotărîrea Guvernului nr.194 din 24
martie 2001 cu privire la reorganizarea unor întreprinderi de stat și transmiterea
patrimoniului proprietate publică a statului din gestiunea economică a unor societăți pe
acțiuni (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.194 din 24 martie 2011), s-a transmis
din gestiunea economică a Societății pe Acțiuni „Introscop” (în continuare – SA
„Introscop”) în gestiunea ÎS „Direcția pentru Exploatarea Imobilului”, administrată de
Ministerul Economiei, căminul, amplasat în mun. Chișinău, str. Alecu Russo nr.9/2,
proprietate publică a statului.
Menționează că, după transmiterea căminului, s-au încheiat contracte de locațiune
pînă la sfîrșitul anului 2013 cu chiriașii care nu dispuneau de ordine de repartiție, iar
începînd cu anul 2014, Ministerul Economiei a interzis încheierea noilor contracte de
locațiune.
Susține că, Lidia Creangă nefiind angajată la SA „Introscop” și nici la ÎS „Direcția
pentru Exploatarea Imobilului” a fost avizată prin somațiile nr.103 din 11 noiembrie
2014 și nr.05 din 17 martie 2015 de a elibera odaia nr.6/2, amplasată în mun. Chișinău,
str. Alecu Russo nr.9/2, toate acestea fiind anticipate de acordarea unui termen.
1
Afirmă că, pîrîta nu întrunește condițiile prevăzute la art.110, art.111, art.112 din
Codul cu privire la locuințe.
Solicită evacuarea Lidiei Creangă din odaia nr.6/2 al căminului din str. Alecu
Russo nr.9/2, mun. Chișinău, fără acordarea altui spațiu locativ.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 08 februarie 2016, corectată
prin încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 18 martie 2016 s-a admis
acțiunea, s-a evacuat Lidia Creangă, membrii familiei sale și bunurile lor din odaia
nr.6/2 al căminului din str. Alecu Russo nr.9/2, mun. Chișinău, fără acordarea altui
spațiu locativ, s-a încasat de la Lidia Creangă în beneficiul ÎS „Direcția pentru
Exploatarea Imobilului” cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 100 de lei.
Prima instanță a conchis că, pîrîta nu este și nici nu a fost angajata SA „Introscop”
sau a ÎS „Direcția pentru Exploatarea Imobilului”, nu dispune de ordin de repartiție
asupra imobilului, avînd un contract de locațiune cu reclamantul pe un termen stabilit și
fiind înștiințată prin somațiile nr.77 din 23 septembrie 2014, nr.103 din 11 noiembrie
2014 și nr.05 din 17 martie 2015 cu privire la eliberarea benevolă a odăii nr.6/2 al
căminului din str. Alecu Russo nr.9/2, mun. Chișinău, nu s-a conformat.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 mai 2016 s-a respins apelul declarat de
Lidia Creangă și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 08
februarie 2016.
La data de 15 iunie 2016, reprezentantul Lidiei Creangă, avocatul Ion Cerga a
depus cerere de recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 mai 2016
solicitînd admiterea cererii de recurs, suspendarea executării hotărîrii primei instanțe
susținută prin decizia instanței de apel, casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii
primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii.
În motivarea recursului a invocat motivele de fapt ale pricinii, susținînd că
instanțele inferioare nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată și au aplicat legea
care nu trebuia să fie aplicată.
Susține că, instanțele inferioare eronat au aplicat dispozițiile art.904 alin.(1) din
Codul civil, ingnorînd prevederile art.694 alin.(1) din același cod, deoarece recurenta
achită costul locațiunii, iar intimatul acceptînd costul nu a manifestat nici o obiecție,
fapt ce determină că termenul contractului de locațiune a fost modificat în mod tacit pe
o perioadă nedeterminată.
Consideră că, instanțele inferioare urmau să aplice prevederile art.93 din Codul cu
privire la locuințe, deoarece contractul de locațiune poate fi desfăcut la cererea celui
care a dat-o în chirie.
Menționează că, intimatul prin somațiile adresate a solicitat eliberarea spațiului
locativ invocînd temeiul expirării contractului de locațiune din 05 mai 2012, contrar
dispozițiilor art.906 din Codul civil.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul
Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți
participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea
esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept
procedural.
(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat
în cazul în care instanța judecătorească:
2
a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;
b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;
c) a interpretat în mod eronat legea;
d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate
eronat în cazul în care:
a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la
judecarea ei;
b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a
comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;
c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a
procesului;
d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost
implicate în proces;
e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;
f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de
declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut
duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că
aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care
erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu
și în toate cazurile.
În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se
consideră inadmisibilă în cazul în care:
a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);
b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;
c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;
d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.
Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2
luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este
termen de decădere și nu poate fi restabilit.
Completul consideră cererea de recurs ca fiind depusă în termen reieșind din
faptul că decizia recurată datează cu data de 26 mai 2016 (f.d.101-107), iar cererea de
recurs a fost depusă la data de 15 iunie 2016 (f.d.111-113), prin urmare calea de atac a
fost exercitată în termen.
Alegațiile invocate în recurs precum că, instanțele inferioare eronat au aplicat
dispozițiile art.904 alin.(1) din Codul civil, ingnorînd prevederile art.694 alin.(1) din
același cod, deoarece recurenta achită costul locațiunii, iar intimatul acceptînd costul nu
manifestă nici o obiecție, fapt ce determină că termenul contractului de locațiune a fost
modificat în mod tacit pe o perioadă nedeterminată, nu pot fi reținute, or dispozițiile
art.694 alin.(1) din Codul civil se aplică la momentul încheierii unui nou contract, pe
cînd art.904 alin.(1) din același cod, este aplicabil situației de modificare a clauzei cu
privire la termenul contractului.
Respectiv, conform art. 908 alin.(1) din Codul civil, după încetarea raporturilor
contractuale, locatarul este obligat să restituie bunul închiriat în starea în care i-a fost
dat sau în starea prevăzută de contract, iar art.910 din același cod, statuează că, dacă,
3
după încetarea raporturilor contractuale, locatarul nu restituie bunul închiriat, locatorul
are dreptul să ceară plata chiriei pentru toată durata întîrzierii. Se poate cere repararea
prejudiciului în partea neacoperită de chirie.
Argumentele invocate în recurs precum că, instanțele inferioare urmau să aplice
prevederile art.93 din Codul cu privire la locuințe, deoarece contractul de locațiune
poate fi desfăcut la cererea celui care a dat-o în chirie, nu pot fi reținute, deoarece pct.3
din Hotărîrea Guvernului nr.194 din 24 martie 2011 prevede că, se transmite din
gestiunea economică a Societății pe Acțiuni „Introscop” în gestiunea Întreprinderii de
Stat „Direcția pentru Exploatarea Imobilului”, administrată de Ministerul Economiei,
căminul, amplasat în mun. Chișinău, str. Alecu Russo nr.9/2, proprietate publică a
statului, or art.315 alin.(1) din Codul civil prevede că, proprietarul are drept de
posesiune, de folosință și de dispoziție asupra bunului.
Nu pot fi reținute și cele invocate de recurent în cererea de recurs precum că,
intimatul prin somațiile adresate a solicitat eliberarea spațiului locativ invocînd temeiul
expirării contractului de locațiune din 05 mai 2012, contrar dispozițiilor art.906 din
Codul civil, deoarece norma enunțată nu este aplicabil speței, or conform art.903 lit.a)
din Codul civil, locațiunea încetează la expirarea termenului contractului, fapt care
denotă că instanțele inferioare au examinat toate circumstanțele importante ale pricinii
prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă fiind în raport cu dispozițiile art. 118
din același cod, dînd o apreciere justă acestor împrejurări.
Astfel, instanța de recurs notează că, reprezentantul recurentului nu a invocat
niciun argument plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel.
În acest sens, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta
Comisie a arătat că “... art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei
decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,
respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca
fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia
Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența
unuia din temeiurile legale de recurs, iar circumstanțele de fapt invocate de
reprezentantul recurentului în cererea de recurs nu constituie obiect al recursului, or
recursul devoluează exclusiv circumstanțe de drept a pricinii.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a
examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate,
iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432
alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și
de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
considera recursul declarat de reprezentantul Lidiei Creangă, avocatul Ion Cerga, în
baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură civilă,
completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme
de Justiție
d i s p u n e:
Recursul declarat de reprezentantul Lidiei Creangă, avocatul Ion Cerga se
consideră inadmisibil.
4
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.
Președintele completului,
judecătorul Valeriu Doagă
Judecătorii Iuliana Oprea
Sveatoslav Moldovan
5