2r-724/16 — repararea prejudiciului material și moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului material şi moral
- Temei legal
- cazurile în care nu se dă curs cererii de apel, restituirea cererii de apel
2r-724/16 — repararea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: Gh. Stratulat dosarul nr. 2r-724/16 instanța de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca și E. Clim D E C I Z I E 21 septembrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Dumitru Mardari, Galina Stratulat examinând recursul declarat de către întreprinderea cu capital străin „Toto- Taddei” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Balaban Vasile, Voloșciuc Dumitru, Ceban Iurie, Zagorodniuc Ion, Zagorodniuc Mihail, Paraschiv Alexandru, Voloșciuc Vitalie și Bordian Ion împotriva întreprinderii cu capital străin „Toto-Taddei” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea salariului neachitat, repararea prejudiciului cauzat prin reținerea salariului și repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2016, prin care s-a restituit cererea de apel declarată de întreprinderea cu capital străin „Toto-Taddei” societate cu răspundere limitată, c o n s t a t ă La 05 ianuarie 2016 Balaban Vasile, Voloșciuc Dumitru, Ceban Iurie, Zagorodniuc Ion, Zagorodniuc Mihail, Paraschiv Alexandru, Voloșciuc Vitalie și Bordian Ion au depus cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii cu capital străin „Toto-Taddei” societate cu răspundere limitată (ÎCS „Toto-Taddei” SRL) cu privire la încasarea salariului neachitat,
repararea prejudiciului cauzat prin reținerea salariului și repararea prejudiciului moral. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 29 martie 2016 s-a admis parțial acțiunea înaintată de Balaban Vasile, Voloșciuc Dumitru, Ceban Iurie, Zagorodniuc Ion, Zagorodniuc Mihail, Paraschiv Alexandru, Voloșciuc Vitalie și Bordian Ion (f.d. 40, 53-56). La 13 aprilie 2016 reprezentantul Cristin Bezede a depus în interesele ÎCS „Toto-Taddei” SRL apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 29 martie 2016 (f.d. 62-64). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel și s-a acordat termen ÎCS „Toto-Taddei” SRL pentru prezentarea 1 apelului motivat și dovezii achitării taxei de stat în sumă de 3644 lei pînă la 29 iunie 2016, ora 14:00 (f.d.
78). Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 29 iunie 2016 a restituit ÎCS „Toto-Taddei” SRL apelul declarat pe motiv că nu a îndeplinit în termen neajunsurile indicate în încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2016 (f.d. 92, 93). La 06 iulie 2016 și 18 iulie 2016 ÎCS „Toto-Taddei” SRL a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2016, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii cu trimiterea pricinii la rejudecare în instanța de apel (f.d. 95-96). În motivarea recursului ÎCS „Toto-Taddei” SRL a invocat că nu este de acord cu încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2016 pe care o consideră ilegală și nefondată, întrucît nu au fost elucidate pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii fiind încălcate normele de drept material și procedural.
Prin încheierea instanței de apel se încalcă dreptul recurentului la un proces echitabil. Invocă că încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2016 contravine și prevederilor art. 86 alin. (2) CPC în conformitate cu care, persoanele juridice declarate în stare de insolvabilitate, la introducerea în instanța de judecată a acțiunilor de urmărire a creanțelor debitoare, de anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanțiilor acordate, a tranzacțiilor încheiate și a actelor de transfer de proprietate, precum și la atacarea hotărîrilor judecătorești adoptate pe marginea acestor litigii, plătesc taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai tîrziu de 6 luni din data adoptării de către instanța de judecată a hotărîrii.
Consideră că circumstanțele enunțate probează că Curtea de Apel Chișinău a încălcat dreptul recurentului de acces liber la justiție. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Astfel, recursul împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2016 declarat de ÎCS „Toto-Taddei” SRL la 06 iulie 2015, este depus în termenul prevăzut de lege. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Examinînd argumentele recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din actele pricinii rezultă că la 05 ianuarie 2016 Balaban Vasile, Voloșciuc Dumitru, Ceban Iurie, Zagorodniuc Ion, Zagorodniuc Mihail, Paraschiv Alexandru, Voloșciuc Vitalie și Bordian Ion au depus cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii cu capital străin „Toto-Taddei” societate cu răspundere limitată (ÎCS 2 „Toto-Taddei” SRL) cu privire la încasarea salariului neachitat, repararea prejudiciului cauzat prin reținerea salariului și repararea prejudiciului moral.
Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 29 martie 2016 s-a admis parțial acțiunea înaintată de Balaban Vasile, Voloșciuc Dumitru, Ceban Iurie, Zagorodniuc Ion, Zagorodniuc Mihail, Paraschiv Alexandru, Voloșciuc Vitalie și Bordian Ion (f.d. 40, 53-56). La 13 aprilie 2016 reprezentantul Cristin Bezede a depus în interesele ÎCS „Toto-Taddei” SRL apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 29 martie 2016 (f.d. 62-64). În conformitate cu art. 368 alin. (1) Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
În conformitate cu art. 110 Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel și s-a acordat termen ÎCS „Toto-Taddei” SRL pentru prezentarea apelului motivat și dovezii achitării taxei de stat în sumă de 3644 lei pînă la 29 iunie 2016, ora 14:00 (f.d.
78). Încheierea instanței de apel a fost recepționată de către ÎCS „Toto-Taddei” SRL la 17 iunie 2016, fapt confirmat prin avizul de recepție (f. d. 80). La 29 iunie 2016, în termenul acordat de instanța de apel ÎCS „Toto-Taddei” SRL nu a achitat taxa de stat pentru depunerea apelului și nu a prezentat apelul motivat, neîndeplinind astfel neajunsurile indicate de instanța de judecată. În conformitate cu art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.
Articolul 61 alin. (1) Codul de procedură civilă expres prevede că părțile sînt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Contrar acestor prevederi legale, ÎCS „Toto-Taddei” SRL nu a dat dovadă de diligență, nu a manifestat interes de soarta dosarului și în termenul acordat nu a prezentat dovada achitării taxei de stat și apelul motivat. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Argumentul ÎCS „Toto-Taddei” SRL, precum că încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2016 contravine prevederilor art. 86 alin. (2) CPC este declarativ și se combate cu actele pricinii.
Or, administratorul autorizat al ÎCS „Toto-Taddei” SRL – Sergiu Guțu, numit prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2016, prin care s-a intentat procesul de insolvabilitate față de ÎCS „Toto-Taddei” SRL, în virtutea obligațiilor ce-i revin, urma să acționeze cu diligența necesară și să preia și dosarele în care ÎCS 3 „Toto-Taddei” SRL este parte în proces, avînd la dispoziție în acest sens suficient timp. Mai mult ca atît, ÎCS „Toto-Taddei” SRL adresîndu-se instanței cu solicitarea de a prelungi termenul pentru prezentarea apelului motivat, nu a prezentat careva motive întemeiate pentru acordarea termenului suplimentar.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat că ține de obligația părților de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au cunoștință, a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (a se vedea hotărîrea Ponomaryov vs Ucraina nr.3236/03 din 03 aprilie 2008 ). Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că instanța de apel corect a restituit ÎCS „Toto-Taddei” SRL cererea de apel, iar argumentele invocate în cererea de recurs poartă caracter declarativ, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat și necesită să fie respins cu menținerea încheierii contestate.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e Se respinge recursul declarat de către întreprinderea cu capital străin „Toto- Taddei” societate cu răspundere limitată. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Balaban Vasile, Voloșciuc Dumitru, Ceban Iurie, Zagorodniuc Ion, Zagorodniuc Mihail, Paraschiv Alexandru, Voloșciuc Vitalie și Bordian Ion împotriva întreprinderii cu capital străin „Toto- Taddei” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea salariului neachitat, repararea prejudiciului cauzat prin reținerea salariului și repararea prejudiciului moral, prin care s-a restituit cererea de apel declarată de întreprinderea cu capital străin „Toto-Taddei” societate cu răspundere limitată.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președinte, Judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Dumitru Mardari Galina Stratulat 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.