3ra-1248/16 — radierea înscrisului din Registrul de stat al persoanelor juridice
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- radierea înscrisului din Registrul de stat al persoanelor juridice
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-1248/16 — radierea înscrisului din Registrul de stat al persoanelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: L.Brînza dosarul nr. 3ra-1278/16 instanța de apel: N.Cernat, L.Bulgac, A.Pahopol Î N C H E I E R E 21 septembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, Judecător: Tatiana Vieru Judecători: Oleg Sternioală și Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Nunu Svetlana, în cauza de contencios administrativ la acțiunea înaintată de către Nunu Svetlana împotriva întreprinderii de stat ,,Camera Înregistrării de Stat” și asociației proprietarilor de locuințe privatizate nr. 53/435 COOP privind radierea înscrisului din Registrul de stat al persoanelor juridice, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 aprilie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de Nunu Svetlana și menținută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 04 noiembrie 2015, c o n s t a t ă: La 05 februarie 2015, Nunu Svetlana a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS ,,Camera Înregistrării de Stat” și APLP nr. 53/435 COOP privind radierea înscrisului din Registrul de stat al persoanelor juridice. În motivarea acțiunii Nunu Svetlana a indicat că, la 08 decembrie 2014 a înaintat în adresa ÎS „Camera Înregistrării de Stat” o cerere, solicitînd radierea înscrisului cu privire la administratorul APLP nr.53/435 COOP, Larisa Crăciun, pînă la prezentarea documentelor prevăzute de lege despre alegerea pe un nou termen în conformitate cu Statutul APLP 53/435.
Prin răspunsul nr.05/03-7 din 06 ianuarie 2015, ÎS ,,Camera Înregistrării de Stat” i-a refuzat în satisfacerea cererii, pe motiv că, pentru radierea înscrisului privind administratorul și consemnarea datelor noului administrator și respectarea prevederilor art.33 din Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali nr.220 din 19.10.2007, APLP nr.53/435 urmează să aleagă noul administrator și să prezinte actele necesare înregistrării de stat, condiții ce nu se atestă la caz. Consideră refuzul enunțat neîntemeiat, contradictoriu, dar și ilegal.
Potrivit datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali și actelor din dosarul de evidență, în calitate de 1 administrator (președinte al comitetului de conducere) al APLP nr.53/435, figurează Larisa Crăciun, aleasă la adunarea generală a locatarilor la data de 01.12.2005, iar în baza procesului-verbal prezentat, la data de 27.01.2006 au fost consemnate în Registrul de stat datele acestui administrator. Ulterior, Asociația nu a solicitat înregistrarea schimbării administratorului, deși conform pct.23 din Statutul Asociației, comitetul de conducere se alege pe un termen de 2 ani, iar din componența sa se alege președintele și vicepreședintele comitetului de conducere.
Astfel, a mai indicat că, deși se confirmă că administratorul a fost ales pe un termen de 2 ani, pîrîta ÎS „Camera înregistrării de Stat”, refuză să radieze înscrisul cu privire la aceasta, facînd trimitere la art.33 alin.(1) lit.i/1) din Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali nr.220 din 19.10.2007. Prin urmare, reieșind din prevederile legale menționate, orice extras din registrul de stat al persoanelor juridice, urmează să fie eliberat și cu indicarea termenului pe care este desemnat administratorul. Susține că, la data de 30 aprilie 2014, pîrîta ÎS „Camera înregistrării de Stat” a eliberat Extrasul din registrul de Stat al persoanelor juridice nr. 11332, în care, cu referire la APLP nr.53/435, cod de identificare IDNO 1003600079981, a fost indicat că administratorul Larisa Crăciun este desemnat pe un termen de la 01.12.2005 pînă la 01.12.2007.
Prin extrasul vizat, s-a confirmat că, termenul pentru care a fost ales administratorul APLP nr.53/435 a expirat la 01.12.2007. Totodată, potrivit răspunsului ÎS „Camera înregistrării de Stat” nr.650 din 24.09.2014, eliberat pe numele Larisei Crăciun, în calitate de administrator, care la acel moment avea expirat termenul pe care a fost desemnat, a fost indicat că administrator este Larisa Crăciun, ceea ce contravine extrasului nr. 11332. Astfel, reclamanta a reflectat, că în situația în care, calitatea de administrator a expirat la 01.12.2007, înscrisul respectiv cu privire la calitatea de administrator se află în contradicție cu prevederile art.33 alin.(l) lit.i/1) din Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali nr.220 din 19.10.2007.
Referindu-se că, atîta timp cît acest înscris este menținut ilegal în Registrul de stat al persoanelor juridice, Larisa Crăciun reprezintă ilegal interesele Asociației, inclusiv interesele personale ale reclamantei în raport cu terțele persoane (încheie contracte de prestări servicii, contracte de muncă etc.). A mai indicat că, ÎS „Camera înregistrării de Stat” și-a întemeiat refuzul de a radia înscrisul și pe prevederile art.83 alin.(4) din Codul muncii, care stabilește că dacă la expirarea termenului contractului individual de muncă pe durată determinată, nici una dintre părți nu a cerut încetarea lui și raporturile de muncă continuă de fapt, contractul fiind considerat prelungit pe durată nedeterminată.
Deși ÎS „Camera înregistrării de Stat” invocă încheierea unui contract individual de muncă cu Larisa Crăciun, la caz nu a prezentat un astfel de contract. Pe parcursul examinării cauzei, Nunu Svetlana a depus o cerere de modificare a pretențiilor, în urma căreia a solicitat recunoașterea ca neîntemeiat a refuzului ÎS 2 „Camera înregistrării de Stat” de a radia înscrisul cu privire la administratorul APLP nr.53/435 COOP, Larisa Crăciun, din Registrul de stat al persoanelor juridice; obligarea ÎS „Camera înregistrării de Stat” de a adopta decizia de radiere a înscrisului cu privire la administratorul APLP nr. 53/435 COOP, Larisa Crăciun din Registrul de stat al persoanelor juridice; declararea ca expirat, la 01.12.2007, a termenului pentru care a fost ales administratorul APLP nr.53/435, Larisa Crăciun; declararea ilegală a funcției de Președinte al APLP nr. 53/435.
În motivarea cererii de modificare a pretențiilor, reclamanta a indicat suplimentar că, în cadrul ședinței de judecată din data de 05 mai 2015, Larisa Crăciun a prezentat un proces-verbal al grupei de inițiativă a blocului locativ nr.36 din str.S. Lazo, mun. Chișinău, potrivit căruia „pentru postul de președinte a fost propusă dna Larisa Crăciun”. Rieșind din procesul-verbal prezentat, Larisa Crăciun a fost aleasă în calitate de președinte al asociației, dar nu în calitate de președinte al comitetului de conducere sau administrator, după cum se menționează în răspunsul ÎS „Camera înregistrării de Stat”. În acest sens, reține că statutul APLP nr.53/435 nici nu prevede funcția de Președinte al APLP, deoarece organul suprem al Asociației este adunarea generală a membrilor ei, iar organul executiv - comitetul de conducere, care se subordonează adunării generale.
În susținerea opiniei enunțate, reiterează pct.23 din Statutul Asociației, care statuează expres că, comitetul de conducere al Asociației, în număr de cel puțin 3 persoane, se alege la adunarea generală a membrilor Asociației pe un termen de 2 ani. Comitetul de conducere alege, din componența sa, președintele și vicepreședintele. Astfel, statutul Asociației prevede funcția de Președinte al comitetului de conducere, funcție pe care la data de 01.12.2005 o deținea Stepan Zagnitco, dar nu prevede funcția de Președinte al APLP. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 04 noiembrie 2015, cererea de chemare în judecată depusă de către Nunu Svetlana, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Nefiind de acord cu hotărîrea enunțată, Nunu Svetlana a declarat apel. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 aprilie 2016, a fost respins apelul declarat de Nunu Svetlana și menținută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 04 noiembrie 2015. Invocînd ilegalitatea deciziei enunțate, la 22 iunie 2016 Nunu Svetlana a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea actelor judecătorești cu emiterea unei noi hotărîri, prin care acțiunea privind radierea înscrisului din Registrul de stat al persoanelor juridice, să fie admisă în sensul declarat. În susținerea recursului s-a indicat că, la examinarea pricinii instanțele de judecată au interpretat eronat normele de drept material, nefiind constatate și elucidate pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii.
La fel s-a indicat că, la caz, decizia instanței de apel este ilegală și neîntemeiată și care urmează a fi casată, pe motiv că nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată și s-a interpretat în mod eronat legea. 3 În rezultat, instanțele ierarhic inferioare s-au eschivat de la exercitarea obligației impusă prin lege, de înfăptuire a actului de justiție, au examinat superficial circumstanțele cauzei, nu au intrat în esența litigiului și nu au apreciat toate circumstanțele și probele existente ale cauzei, pronunțînd hotărîri ilegale și neîntemeiate de respingere ca neîntemeiată a acțiunii, astfel fiindu-i încălcat în mod direct dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei (f.d.174-181).
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Din actele pricinii rezultă că, decizia recurată a fost pronunțată la 12 aprilie 2016 (f.d.162) și recepționată de către recurenta Nunu Svetlana la 29 aprilie 2016 (f.d.181), iar recursul a fost depus la 22 iunie 2016 (f.d.174). Astfel, prin prisma prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, instanța de recurs constată că recursul depus de către Nunu Svetlana a fost declarat în termen. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de către Nunu Svetlana, urmează a fi declarat inadmisibil.
În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Totodată, conform art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Iar potrivit art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Alin. (4) al articolului enunțat prevede expres că, săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) și (4). 4 Sub aspectul acestor prevederi legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Nunu Svetlana, este declarativ, or, acesta nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel.
Mai mult decît atît, călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4). Argumentele invocate în cererea de recurs depusă de Nunu Svetlana, poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Cele relatate mai sus derivă și din dispoziția articolului 13 din Convenția Europeană, care reglementează expres că, recursul trebuie să fie unul ,,efectiv”, atît în practică, cît și în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretențiile care pot fi considerate ca fiind „serioase și legitime" conform Convenției (a se vedea c. Mitropolia Basarabiei și alții vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII, c. Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991 și c. Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, reieșind din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Nunu Svetlana, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursul declarat de către Nunu Svetlana, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Judecător: Tatiana Vieru Judecători: Oleg Sternioală Valentina Clevadî 5
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.