3rh-85/16 — stingerea obligatiei si recunoasterea dreptului pretins prin reconectarea la consumul de energie electrica
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- stingerea obligatiei si recunoasterea dreptului pretins prin reconectarea la consumul de energie electrica
- Temei legal
- temeiurile declararii revizuirii
3rh-85/16 — stingerea obligatiei si recunoasterea dreptului pretins prin reconectarea la consumul de energie electrica (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Prima instanță: G. Mîțu Instanța de apel: D. Manole, S. Arnăut, E. Fistican Instanța de recurs: Sv.Filincova, S.Moldovan, O.Strenioală Dosar 2rh-85/16 Î N C H E I E R E 21 septembrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței – Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari, Maria Ghervas examinînd cererea de revizuire depusă de ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Chicu Anatolie împotriva întreprinderii cu capital străin „Red Union Fenosa” societate pe acțiuni privind recunoașterea dreptului pretins, constatarea ca fiind stinsă datoria și obligarea reconectării la consumul de energie electrică, asupra încheierii Curții Supreme de Justiție din 20 aprilie 2016, prin care a fost declarat inadmisibil recursul declarat de ÎCS „Red Union Fenosa” SA, c o n s t a t ă: La 12 martie 2015, Chicu Anatolie a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS „Red Union Fenosa” SA privind recunoașterea dreptului pretins, constatarea ca fiind stinsă datoria și obligarea reconectării la consumul de energie electrică.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 07 iulie 2006, a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice consumatorilor casnici nr. 20201017203, între ÎCS „Red Union Fenosa” SA și Chicu Anatolie. Mai indică că la 12 noiembrie 2009, de către pîrît au fost întocmite în privința sa două procese-verbale cu nr. 008546 și nr. 008545 privind constatarea fraudelor. Reclamantul Chicu Anatolie invocă că nu i s-au adus la cunoștință procesele verbale enunțate, cît și facturile consumului fraudulos de energie electrică, astfel, fiind lipsit de posibilitatea contestării acestora.
Menționează că la 22 aprilie 2014, ÎCS „Red Union Fenosa” SA a înaintat o acțiune împotriva lui Chicu Anatolie privind încasarea din contul ultimului a sumei de 14267 lei pentru consumul energiei electrice neachitate, astfel, prin hotărîrea 1 Judecătoriei Călărași din 12 septembrie 2014, s-a respins acțiunea înaintată de către ÎCS „Red Union Fenosa” SA, în legătură cu omiterea termenului de prescripție. Reclamantul indică că la 02 februarie 2015, a depus cerere prealabilă către ÎCS „Red Union Fenosa” SA prin care a solicitat recunoașterea dreptului pretins prin reconectarea la consumul de energie electrică, însă, prin răspunsul pîrîtului i s- a refuzat în executarea cererii.
Reclamantul Chicu Anatolie solicită recunoașterea dreptului pretins în calitatea sa de consumator al energiei electrice prin beneficierea de serviciile prestate de către ÎCS „Red Union Fenosa” SA, stingerea obligației de plată a datoriei în sumă de 14267 lei pentru consumul energiei electrice, cît și obligarea pîrîtului la reconectarea la consumul de energie electrică. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 01 iunie 2015, acțiunea înaintată de către Chicu Anatolie a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2015, a fost admis apelul declarat de către Chicu Anatolie, casată hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 01 iunie 2015 și emisă o nouă hotărîre prin care a fost admisă acțiunea înaintată de către Chicu Anatolie, s-a recunoscut dreptul pretins a lui Chicu Anatolie în calitate de consumator al energiei electrice prin beneficierea de serviciile prestate de către ÎCS „Red Union Fenosa” SA, s-a considerat stinsă pentru consumatorul Chicu Anatolie obligația de plată a datoriei în sumă de 14267 lei pentru consumul energiei electrice prin expirarea termenului de prescripție, s-a obligat ÎCS „Red Union Fenosa” SA să reconecteze consumatorul Chicu Anatolie la consumul de energie electrică. La 18 februarie 2016, ÎCS „Red Union Fenosa” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2015 cu menținerea hotărîrii Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 01 iunie 2015. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 20 aprilie 2016 a fost declarat inadmisibil recursul declarat de ÎCS „Red Union Fenosa” SA. La 07 iulie 2016 ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL a depus cerere de revizuire asupra încheierii Curții Supreme de Justiție din 20 aprilie 2016, solicitînd casarea încheierii și remiterea pricinii pentru rejudecare în instanța de apel. În motivarea cererii a indicat că compania furnizor de energie electrică ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL, deși nu a fost parte la proces, a fost obligată să reconecteze consumatorul Anatolie Chicu la energia electrică. Susține revizuentul că ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL este o persoană juridică distinctă față de ÎCS „Red Union Fenosa” SA și prin 2 urmare, instanța a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.
Analizînd argumentele expuse în cererea de revizuire, în raport cu materialele dosarului și prevederile Legii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire depusă de ÎCS „Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL urmează a fi respinsă, din motivele ce urmează. Conform art.453 alin.(l) lit. a) din Codul Procedură Civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Conform art.451 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art.447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 și anexîndu-se probele ce le confirmă.
Colegiul reține că cererea de revizuire formulată de ÎCS „Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL a fost formulată în baza art.449 lit.c) din Codul de Procedură Civilă. Conform art.449 lit.c) din Codul de Procedură Civilă, revizuirea se declară în cazul în care instanța a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Pentru a întruni condițiile prevăzute de norma de drept citate supra, urmează a fi constatat dacă persoana care nu a fost implicată în proces este subiect al raportului material litigios, iar în acest sens urmează a fi prezentate probe pertinente și concludente care să confirme că, prin hotărîrea supusă revizuirii persoanei neimplicate în proces, i-au fost încălcate aceste drepturi.
Analizînd circumstanțele invocate de revizuent, Colegiul reține abordarea invocată de acesta întru susținerea cererii de revizuire ca fiind declarativă și lipsită de o argumentare logico-juridică, în condițiile în care însuși revizuentul a anexat la cererea de revizuire certificatul nr.4 din 21.01.2015, care evidențiază faptul că ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL este succesor de drept al ÎCS „Red Union Fenosa” SA (f.d.126/verso). Astfel, se pretinde neantrenarea în proces a unui persoane juridice distincte, deși înscrisurile anexate în susținerea concluziei date atestă contrariul. Conform art.70 alin.(2) din Codul de Procedură Civilă, actele săvîrșite pînă la intrarea în proces a succesorului sînt obligatorii lui în măsura în care ar fi fost obligatorii persoanei pe care succesorul în drepturi a subrogat-o.
Conform art.70 alin.(4) din Codul Civil, în cazul separării, o parte din drepturile și obligațiile persoanei juridice reorganizate trece, la fiecare din persoanele juridice participante la reorganizare (existente sau care iau ființă), în corespundere cu bilanțul de repartiție. 3 În condițiile în care din anexa la cererea de revizuire se atestă că ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL este succesor de drept al ÎCS „Red Union Fenosa” SA, insinuarea revizuentului precum că prin hotărîrea a cărei revizuire se cere s-ar fi încălcat drepturile persoanei care nu a fost implicată în proces, este declarativă și nu poate fi reținută de Colegiu. Se cere a fi precizat că, prin prisma jurisprudenței CtEDO, unul dintre aspectele fundamentale ale preemțiunii dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere, între altele, ca atunci cînd instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție.
Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătorești. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Competența instanțelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Prin urmare, din considerentele menționate și avînd în vedere că argumentarea revizuentului nu poate fi reținută prin prisma prevederilor cuprinse la art.449 lit.c) din Codul de Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 270 și art.453 alin.(1) lit.a) din Codul de Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d is pun e: Se respinge ca inadmisibilă cererea de ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, – Svetlana Filincova, Judecători – Dumitru Mardari Maria Ghervas 4 5
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.