2ra-1816/16 — incasarea datoriei

prima instanță – O. Gangal dosarul nr. 2ra -1816/16

instanța de apel – A. Panov, V. Efros, A. Minciuna

ÎNCHEIERE

14 septembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Dumitru Mardari, Galina Stratulat

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

avocatul Alexandru Chisnencu, în interesele Întreprinderii Individuale ”Viitorul

Moscalciuc”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii

Individuale ”Viitorul Moscalciuc” împotriva lui Burlac Grigore cu privire la încasarea

datoriei formate din neajunsurile din activitatea de întreprinzător, împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de

către Întreprinderea Individuală ”Viitorul Moscalciuc” și menținută hotărîrea

Judecătoriei Rezina din 30 noiembrie 2015

c o n s t a t ă

La 01 iunie 2015 ÎI ”Viitorul Moscalciuc” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Burlac Grigore cu privire la încasarea datoriei formate din neajunsurile din

activitatea de întreprinzător.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, pîrîtul în perioada mai-decembrie

2012 a activat în cadrul întreprinderii în calitate de vînzător – realizator la magazinul ÎI

”Viitorul Moscalciuc” din s. Păpăuți r-l Rezina. La finele anului 2012 Burlac Grigore

și-a manifestat dorința de a pleca peste hotarele țării la serviciu, în legătură cu ce și s-a

eliberat.

În urma verificării activității pîrîtului în calitate de vînzător, la etapa de primire-

predare a bunurilor, reclamantul a depistat un neajuns de mărfuri în sumă totală de 47800

lei. Burlac Grigore a recunoscut lipsa neajunsurilor date și a promis că va restitui toată

suma, în legătură cu ce a și fost semnat între părți contractul de împrumut din 26

decembrie 2012, autentificat de către notarul Elena Cornos la aceeași dată.

În temeiul contractului dat și a faptului că pîrîtul refuză de a restitui benevol

datoria formată, în perioada anilor 2014-2015 reclamantul s-a adresat cu cerere în

procedură de ordonanță. Prin ordonanța din 15 septembrie 2014 a fost admisă cererea

întreprinderii, însă ulterior aceasta a fost anulată la 02 februarie 2015, fiindu-i explicat

petiționarului că este în drept de a se adresa cu acțiune în procedură civilă generală.

Din conținutul Anexei nr. 1 – Nomenclatorul funcțiilor deținute și lucrărilor

executate de către salariații cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire

la răspunderea materială individuală deplină pentru neasigurarea integrității valorilor

transmise, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 449 din 29 aprilie 2004, vînzătorii,

inclusiv, se atribuie la categoria celor ce presupun răspunderea materială deplină a

angajatului față de angajator în procesul exercitării de către primul a obligațiilor sale de

muncă.

Art. 333 Codul muncii expres stabilește că, salariatul este obligat să repare

prejudiciul material cauzat angajatorului, dacă prezentul cod sau alte acte normative nu

prevăd altfel.

Conform art. 337 al. (1) Codul muncii, răspunderea materială deplină a

salariatului constă în obligația lui de a repara integral prejudiciul material cauzat.

Art. 338 al. (1) lit. a), b) și f) Codul muncii indică că, salariatul poartă răspundere

materială în mărimea deplină a prejudiciului material cauzat din vina lui angajatorului

în cazurile cînd: între salariat și angajator a fost încheiat un contract de răspundere

materială deplină pentru neasigurarea integrității bunurilor și altor valori care i-au fost

transmise pentru păstrare sau în alte scopuri (art.339); salariatul a primit bunurile și alte

valori spre decontare în baza unei procuri unice sau în baza altor documente unice; în

conformitate cu legislația în vigoare, salariatului îi revine răspunderea materială deplină

pentru prejudiciul cauzat angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de muncă.

Conform art. 339 Codul muncii, contractul scris cu privire la răspunderea

materială deplină poate fi încheiat de angajator cu salariatul care a atins vîrsta de 18 ani

și care deține o funcție sau execută lucrări legate nemijlocit de păstrarea, prelucrarea,

vînzarea (livrarea), transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce i-au fost

transmise. Nomenclatorul funcțiilor și lucrărilor menționate la alin.(1), precum și

contractul-tip cu privire la răspunderea materială individuală deplină, se aprobă de

Guvern.

Dacă suma prejudiciului material ce urmează a fi reținută de la salariat depășește

salariul mediu lunar sau dacă a fost omis termenul menționat la alin.(1), reținerea se

efectuează conform hotărîrii (deciziei) instanței de judecată, potrivit art. 344 al. (2)

Codul muncii.

În temeiul normelor materiale enunțate, pîrîtul este obligat de a restitui

reclamantului suma prejudiciului material de 47800 lei, pe care acesta timp de 3 ani nu

o achită benevol. Or, somația de executare benevolă, a rămas fără soluționare.

Cere ÎI ”Viitorul Moscalciuc” încasarea de la Burlac Grigore a prejudiciului

material de 47800 lei și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rezina din 30 noiembrie 2015, a fost respinsă ca

neîntemeiată acțiunea.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2016, a fost respins apelul

declarat de către ÎI ”Viitorul Moscalciuc” și menținută hotărîrea Judecătoriei Rezina din

30 noiembrie 2015.

La 13 iunie 2016 avocatul Alexandru Chisnencu, în interesele ÎI ”Viitorul

Moscalciuc”, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a cerut

admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătorești și emiterea unei noi hotărîri de

admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, instanțele la adoptarea hotărîrilor nu au

constatat și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea

pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîri sunt în contradicție cu circumstanțele

pricinii, au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept material.

Astfel, intimatul a fost angajat la întreprindere în calitate de vînzător, iar pe

perioada activității lui s-a format un neajuns în mărime de 47800 lei, sumă ce a fost

confirmată și prin contractul de împrumut din 26 decembrie 2012 semnat nemijlocit de

către Burlac Grigore. Or, aflîndu-se în raporturi de muncă, salariatul este obligat de a

repara integral prejudiciul material cauzat ca rezultat al acțiunilor ilegale ale acestuia.

Instanțele în motivarea soluțiilor adoptate nu s-au expus asupra argumentelor

recurentului ce țin de îmbogățirea fără justă cauză. Respectiv, acesta nemijlocit a făcut

trimitere la prevederile art. 1389 al. (1), art. 1392 al. (1) și al. (2), art. 1393 al. (1), art.

1397 al. (1) Cod civil. Instanțele, la rîndul lor, urmau să raporteze normele enunțate la

litigiul dat și să oblige intimatul de a restitui prejudiciul cauzat ca urmare a îmbogățirii

fără justă cauză. Mai mult ca atît, suma prejudiciului a fost recunoscută de intimat, în

legătură cu ce a și semnat contractul de împrumut din 26 decembrie 2012, autentificat

notarial, și nici nu l-a contestat în vreun mod, din care considerente rezultă legalitatea

acestui act juridic, respectiv și constituie temei de încasare a sumei pretinse prin acțiunea

dată.

Examinînd temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt

în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost

arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin. (2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de avocatul Alexandru Chisnencu, în

interesele ÎI ”Viitorul Moscalciuc”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO,

recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației

prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct

starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe cînd în recursul

declarat de avocatul Alexandru Chisnencu, în interesele ÎI ”Viitorul Moscalciuc”,

asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de avocatul Alexandru Chisnencu, în interesele ÎI ”Viitorul Moscalciuc”, ca

inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e

Recursul avocatului Alexandru Chisnencu, în interesele Întreprinderii

Individuale ”Viitorul Moscalciuc”, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Dumitru Mardari

Galina Stratulat