3r-191/16 — anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la lucru și compensarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru şi compensarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- împuternicirile reprezentantului în judecată
3r-191/16 — anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la lucru și compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: I. Țurcan dosarul nr.3r-191/16
instanța de apel: N. Cernat, L. Bulgac și A. Pahopol
D E C I Z I E
14 septembrie 2016 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președinte, judecătorul: Valeriu Doagă
Judecătorii: Iuliana Oprea și Sveatoslav Moldovan
examinând recursul declarat de Radu Grosu în interesele Agenției
„Moldsilva”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de
Apostolachi Iurie împotriva Agenției „Moldsilva” cu privire la anularea ordinului de
concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la lucru
și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Cahul
din 22 iunie 2016, prin care nu s-a dat curs cererii de apel
c o n s t a t ă:
La 25 martie 2016 Apostolachi Iurie a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Agenției „Moldsilva” cu privire la anularea ordinului de concediere,
restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la lucru și
compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată Apostolachi Iurie a indicat că prin
contractul individual de muncă nr. 28/15 din 10 august 2015 încheiat cu Agenția
„Moldsilva” a fost angajat în calitate de director al Întreprinderii de Stat
„Întreprinderea pentru Silvicultură Tighina” pe o perioadă nedeterminată.
Prin ordinul Agenției „Moldsilva” nr. 20 din 10 februarie 2016 a fost
suspendat din funcție pe perioada anchetei de serviciu inițiate în baza ordinelor nr.
365 din 16 decembrie 2015 și nr. 371 din 21 decembrie 2015.
Ordinul cu privire la suspendarea din funcție este ilegal și nejustificat, fiind
privat de dreptul de a munci și de a beneficia de salariul care-i asigură întreținerea
familiei sale.
Cere Apostolachi Iurie anularea ordinului nr. 20 din 10 februarie 2016 cu
privire la suspendarea din funcție, restabilirea în funcția de director al Întreprinderii
de Stat „Întreprinderea pentru Silvicultură Tighina” începînd cu 10 februarie 2016,
încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă și cheltuielilor de judecată
(f.d. 5).
Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 25 aprilie 2016 s-a
admis cererea de chemare în judecată depusă de Apostolachi Iurie.
S-a anulat ordinul Agenției „Moldsilva” nr. 20 din 10 februarie 2016 cu
privire la suspendarea lui Apostolachi Iurie din funcția de director al Întreprinderii
de Stat „Întreprinderea pentru Silvicultură Tighina”.
1
S-a repus Apostolachi Iurie în funcția de director al Întreprinderii de Stat
„Întreprinderea pentru Silvicultură Tighina” începînd cu 10 februarie 2016.
S-a încasat din contul Agenției „Moldsilva” în beneficiul lui Apostolachi
Iurie salariul pentru întreaga perioadă de absență forțată de la muncă începînd cu 10
februarie 2016 pînă la 25 aprilie 2016 în mărime de 31 655 lei și cheltuielile de
judecată în mărime de 4 000 lei.
S-a încasat din contul Agenției „Moldsilva” în beneficiul statului taxa de stat
în sumă de 1 049,65 lei (f.d. 76, 83-89).
La 29 aprilie 2016 Agenția „Moldsilva” a declarat apel nemotivat împotriva
hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 25 aprilie 2016 (f.d. 80).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2016 nu s-a dat curs
cererii de apel depuse de Agenția „Moldsilva” .
S-a acordat apelantei termen de 10 zile din data recepționării încheierii pentru
prezentarea cererii de apel motivate și dovezii de achitare a taxei de stat în mărime
de 710 lei.
S-a stabilit ședință de judecată pentru 23 august 2016 orele 11:00.
S-a explicat apelantei că în caz de neîndeplinire în termenul stabilit a
indicațiilor din încheiere, cererea de apel va fi restituită (f.d. 95-96).
La 26 iulie 2016 Radu Grosu a declarat în interesele Agenției „Moldsilva”
recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2016, solicitând
admiterea acestuia, casarea încheierii și trimiterea pricinii spre rejudecare în instanța
de apel (f.d. 98-99).
În motivarea cererii de recurs Radu Grosu a indicat că încheierea Curții de
Apel Chișinău din 22 iunie 2016 este ilegală și neîntemeiată.
Agenția „Moldsilva” la 03 iunie 2016 a depus cererea de apel motivată
împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 25 aprilie 2016.
Conform pct. 2 al Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea
Agenției „Moldsilva”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 150 din 02 martie
2010, aceasta este autoritatea administrativă centrală, în subordinea Guvernului
abilitată să promoveze politica de stat în domeniul silviculturii și cinegetic.
Conform art. 4 alin. (1) pct. 13 Legea taxei de stat nr. 1216-XII din 03
decembrie 1992, organele centrale de specialitate ale administrației publice la
înaintarea acțiunilor și contestarea hotărîrilor judecătorești sunt scutite de la plata
taxei de stat.
Curtea de Apel Chișinău neîntemeiat a indicat că Agenția „Moldsilva”
urmează să achite taxa de stat în mărime de 710 lei și că nu a depus cerere de apel
motivată.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul
împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3
judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea
admisibilității și fără participarea părților.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul este depus în termen și
urmează să fie respins din următoarele motive.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de
recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă
recursul și să mențină încheierea.
2
Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a constatat că recursul
împotriva încheierii din 22 iunie 2016 necesită să fie respins din următoarele
motive.
În conformitate cu art. 437 alin (3) Codul de procedură civilă, în cazul când
recursul este declarat prin reprezentant, la cererea de recurs se anexează și
documentul, legalizat în modul stabilit, care atestă împuternicirile acestuia dacă în
dosar lipsește o astfel de împuternicire.
În conformitate cu art. 75 alin. (2) Codul de procedură civilă, procesele
persoanelor juridice se susțin în instanță de judecată de către organele lor de
administrare, care acționează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte
acte normative sau prin actele lor de constituire, precum și de către alți angajați
împuterniciți ai persoanei juridice, de către avocați sau avocați stagiari.
În conformitate cu art. 80 alin. (1), (3) Codul de procedură civilă,
împuternicirile reprezentantului persoanei juridice trebuie să fie formulate într-o
procură, eliberată și legalizată în modul stabilit de lege. Procurile se eliberează în
numele persoanei juridice cu contrasemnătura administratorului ei sau a unei alte
persoane împuternicite, adeverite prin acte de constituire și sigilate cu ștampila
acestei organizații.
În conformitate cu art. 81 Codul de procedură civilă, împuternicirea de
reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele
reprezentatului toate actele procedurale, cu excepția dreptului de a semna cererea și
de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru soluționarea litigiului, de a
renunța total sau parțial la pretențiile din acțiune, de a majora sau reduce cuantumul
acestor pretenții, de a modifica temeiul sau obiectul acțiunii, de a o recunoaște, de a
încheia tranzacții, de a intenta acțiune reconvențională, de a transmite împuterniciri
unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de
executare, de a amîna sau eșalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu
spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătorești, drept care
trebuie menționat expres, sub sancțiunea nulității, în procura eliberată
reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
La 26 iulie 2016 Grosu Radu a declarat în interesele Agenției „Moldsilva”
recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2016, solicitând
admiterea acestuia, casarea încheierii și trimiterea pricinii spre rejudecare în instanța
de apel (f.d. 98-99).
În cererea de recurs reprezentantul Grosu Radu a indicat că procura nr. 01-
07/1777 din 01 decembrie 2014 este anexată la materialele cauzei.
La materialele pricinii procura ce atestă împuternicirile reprezentantului
Grosu Radu lipsește.
Pricina în prima instanță s-a judecat în lipsa reprezentantului Agenției
„Moldsilva” și procuri nu sunt anexate la materialele cauzei.
Așadar, recursul declarat de Grosu Radu în interesele Agenției „Moldsilva”
este depus de către o persoană care nu este în drept să-l declare și urmează a fi
respins fără pronunțarea asupra fondului.
Astfel, din motivele menționate și având în vedere că recursul declarat de
Grosu Radu în interesele Agenției „Moldsilva” este depus de către o persoană care
nu este în drept să-l declare, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
3
administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul
fără a se pronunța asupra fondului.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e :
Se respinge recursul declarat de reprezentantul Grosu Radu în interesele
Agenției „Moldsilva”.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Președinte,
Judecătorul: Valeriu Doagă
Judecătorii: Iuliana Oprea
Sveatoslav Moldovan
4