Decizia nr. 57/2022 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1141/1/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1.141/1/2022 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 25.029/3/2020 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelanta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus în termen legal un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus, prin Încheierea din 6 mai 2022, în Dosarul nr. 25.029/3/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: într-un litigiu ce are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 165/2013), astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii (Legea nr. 193/2021), se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în: (i) anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ce face obiectul contestaţiei judiciare; (ii) anul anterior pronunţării sentinţei prin care a fost anulată decizia de compensare şi a fost obligată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită o nouă decizie de compensare, conform punctelor de compensare stabilite de către prima instanţă; sau (ii) anul anterior pronunţării deciziei instanţei de apel?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 mai 2022 cu nr. 1.141/1/2022, termenul de judecată fiind stabilit la data de 3 octombrie 2022. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii Art. 21. – ” (…) (6) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu. (…).” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Dispoziţia nr. xxxxx din 29 august 2012, primarul general al municipiului Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea notificatoarei X, pentru apartamentul nr. xx, în suprafaţă utilă de 27,09 mp, situat în imobilul din Bucureşti, sectorul 1, precum şi pentru terenul aferent de sub construcţie.

Această dispoziţie a fost emisă în executarea Sentinţei civile nr. 1.985 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă în Dosarul nr. 17.530/3/2009, definitivă prin Decizia civilă nr. 772R din 21 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.

Prin Decizia nr. xxxxx din 1 septembrie 2020, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (Comisia Naţională) a validat Dispoziţia nr. xxxxx din 29 august 2012 şi a emis decizia de compensare prin 24.409 puncte în favoarea persoanei îndreptăţite X, pentru imobilul anterior descris. Validarea dispoziţiei a fost dispusă de Comisia Naţională în executarea Sentinţei civile nr. 1.112 din 21 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 38.521/3/2018, definitivă prin Decizia civilă nr. 681A din 7 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Potrivit referatului aflat la dosarul de despăgubiri, imobilul a fost evaluat de Secretariatul Comisiei Naţionale prin raportare la grila notarială valabilă pentru anul 2013.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă la data de 25 septembrie 2020, reclamanta X a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor anularea în parte a Deciziei de compensare nr. xxxxx din 10 septembrie 2020 şi stabilirea numărului de puncte pentru imobilul ce face obiectul Dispoziţiei nr. xxxxx din 29 august 2012.

Prin Sentinţa civilă nr. 550 din 20 aprilie 2021, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a admis contestaţia, a anulat Decizia de compensare nr. xxxxx din 10 septembrie 2020 sub aspectul numărului de puncte stabilit pentru imobilul în litigiu şi a obligat pârâta să emită decizie de compensare prin 199.379 puncte şi să plătească reclamantei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin raportul de expertiză efectuat în cauză, la solicitarea reclamantei, expertul judiciar a stabilit că apartamentul are o valoare totală de 38.830 euro, iar terenul o valoare de 2.820 euro, rezultând că valoarea totală a imobilului construcţie şi teren este de 41.200 euro, adică 199.379 lei, ca urmare a utilizării cursului euro/leu afişat de Banca Naţională a României la data emiterii deciziei contestate, potrivit grilei notarilor publici din anul 2019.

Instanţa de fond a reţinut că nu pot fi primite susţinerile pârâtei legate de existenţa unui vid legislativ la data soluţionării cauzei, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, prin care s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile Legii nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (Legea nr. 219/2020), nu a fost publicată la acel moment în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă speţei, în contextul normativ creat de declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor Legii nr. 219/2020, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 47/1992).

La data pronunţării sentinţei, termenul de 45 de zile nu a început să curgă, dispoziţiile Legii nr. 219/2020 nefiind suspendate de drept. Cu alte cuvinte, până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 189 din 18 martie 2021, dispoziţiile Legii nr. 219/2020 încă îşi produc efectele, fiind aplicabile litigiului de faţă, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 2 august 2021 (Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021), reţinând că, după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 219/2020, instanţa nu mai poate aplica o normă juridică inexistentă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel principal pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând anularea sentinţei apelate şi trimiterea spre rejudecare primei instanţe, iar, în subsidiar, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, susţinând, printre altele, că în mod nelegal prima instanţă a anulat Decizia de compensare nr. xxxxx din 1 septembrie 2020 şi a obligat la emiterea unei decizii de compensare prin 199.379 puncte, în condiţiile în care la momentul emiterii deciziei de compensare contestate era aplicabilă Legea nr. 165/2013, astfel că evaluarea imobilului s-a realizat în mod legal, prin raportare la grila notarilor publici valabilă pentru anul 2013.

Odată cu întâmpinarea, reclamanta X a formulat apel incident, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, cu privire la numărul de puncte stabilite în compensare de către prima instanţă.

În motivarea apelului a susţinut că evaluarea imobilului trebuie efectuată în baza Legii nr. 193/2021, care stabileşte un nou mod de calcul al despăgubirilor, în sensul că imobilele care fac obiectul dosarelor de despăgubire vor fi evaluate prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

Ca atare, nu este aplicabilă grila notarilor publici valabilă pentru anul 2019, astfel cum a apreciat prima instanţă, ci grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare. Or, întrucât prima instanţă a anulat Decizia de compensare nr. xxxxx din 10 septembrie 2020 şi a obligat apelanta-pârâtă să emită o nouă decizie de compensare, evaluarea imobilului trebuie efectuată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior pronunţării sentinţei, respectiv anul 2021, sau în anul anterior rămânerii definitive a acesteia, respectiv anul 2022.

Prin întâmpinarea depusă, apelanta-pârâtă a solicitat respingerea apelului incident ca nefondat, susţinând că dosarul de despăgubiri a fost supus atenţiei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor în şedinţa din data de 30 iulie 2020, moment la care evaluarea imobilelor se realiza potrivit grilei notarilor publici valabile pentru anul 2013. Decizia de compensare contestată nu poate fi analizată decât în raport cu normele legale în vigoare la data emiterii sale, întrucât legea civilă nu se aplică retroactiv, imobilul notificat fiind evaluat în mod just prin raportare la grila notarilor publici din 2013. Independent de cele stabilite prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018 (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018), în speţă nu se regăseşte aceeaşi situaţie juridică şi nu se poate aprecia că orice modificare adusă dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, indiferent de conţinut şi de momentul intrării în vigoare, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

În şedinţa publică din 6 mai 2022, Curtea, din oficiu, a pus în discuţie, în raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la aceeaşi dată, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării referitoare la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere, procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, referitoare la declanşarea procedurii pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ.

Astfel, cauza se află în curs de judecată, având în vedere că Dosarul nr. 25.029/3/2020 este înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie din data de 5 octombrie 2021 şi nu a fost soluţionat până la data prezentei sesizări.

Instanţa de trimitere judecă în ultimă instanţă, întrucât Dosarul nr. 25.029/3/2020 se află în etapa procesuală a apelului, care reprezintă singura cale de atac de reformare prevăzută în materia cererilor întemeiate pe Legea nr. 165/2013, conform dispoziţiilor art. 35 alin. (4) din acest act normativ. Ca atare, Curtea de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea celor două apeluri, urmează să soluţioneze cauza prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

Cauza se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel, completul 10 Apel din cadrul Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti fiind învestit cu Dosarul nr. 25.029/3/2020, având ca obiect apelurile promovate împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept în discuţie, întrucât, în ipoteza în care s-ar constata neîntemeiată critica pârâtei că imobilul ar fi fost în mod nelegal evaluat de către prima instanţă prin raportare la grila notarilor publici valabilă pentru anul 2019, în loc de cea valabilă pentru anul 2013, dar s-ar constata întemeiat apelul incident, în sensul că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, se impune a fi interpretată sintagma „anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor”.

Chestiunea de drept prezintă caracter de noutate, în contextul în care este generată de un act normativ recent, respectiv Legea nr. 193/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 9 iulie 2021, şi se ridică în toate contestaţiile judiciare formulate împotriva deciziilor de compensare emise de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ceea ce constituie un număr considerabil de litigii la nivelul secţiilor civile ale tribunalelor şi curţilor de apel din întreaga ţară, existând diferenţe între valorile imobilelor stabilite prin aplicarea grilei notarilor publici valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi cele stabilite prin aplicarea grilei notarilor publici valabile pentru anul precedent pronunţării sentinţei în primă instanţă sau pronunţării deciziei în apel, astfel încât apare necesar ca această problemă de drept să fie tranşată cu valoare de principiu, pe calea procedurii reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, ce reprezintă un mecanism de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare.

Este important de precizat că noutatea acestei chestiuni de drept a fost expres reţinută în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9 din 21 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 4 aprilie 2022 (Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022), relevante fiind considerentele din paragrafele 92-96.

Chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Legat de această condiţie, este important de observat că prin deciziile nr. 80 din 12 noiembrie 2018 şi nr. 46 din 7 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări, ci asupra altor probleme de drept.

Astfel, prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2017 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016), se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate (paragrafele 62-65).

De asemenea, prin Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021, fiind sesizată cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, în sensul de a lămuri dacă aceste prevederi se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în calea de atac a apelului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, drept urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021 (Decizia nr. 189 din 18 martie 2021), dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României, Partea I (paragrafele 96-98 şi 109-111).

Totodată, este important a observa că nici prin Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări, pe calea considerentelor, atunci când a respins ca inadmisibile sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi de Curtea de Apel Timişoara – Secţia I civilă.

Astfel, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia I civilă a privit ipoteza în care dosarul de despăgubiri este soluţionat de către instanţa de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013, iar nu de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin emiterea pe cale administrativă a unei decizii de validare şi de compensare, astfel cum este situaţia în cauza de faţă.

Ca atare, pentru lămurirea chestiunii de drept în discuţie, nu poate fi aplicat, nici tale quale, nici mutatis mutandis, raţionamentul instanţei supreme prezentat în paragrafele 126-129 ale Deciziei nr. 9 din 21 februarie 2022, întrucât acesta a avut ca premisă ipoteza în care nu există o decizie de compensare emisă în procedura administrativă de către Comisia Naţională, iar hotărârea judecătorească ţine locul acestei decizii, context în care art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 trebuie interpretat în sensul că măsurile compensatorii prin puncte trebuie determinate prin raportare la grilele notariale valabile pentru anul precedent pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Referitor la sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, aceasta a avut ca obiect următoarea chestiune de drept: în interpretarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în situaţia unei contestaţii împotriva unei decizii emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, acordarea despăgubirilor se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii propriu-zise a deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor sau prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent rămânerii sale definitive?

Se constată, aşadar, că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie este (parţial) identică cu prezenta sesizare, însă trebuie subliniat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins acea sesizare ca inadmisibilă, în urma constatării faptului că de lămurirea chestiunii de drept nu depindea soluţionarea pe fond a cauzei, raţionamentul instanţei supreme fiind cuprins în paragrafele 99-112.

Or, după cum s-a arătat deja, în litigiul de faţă, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept în discuţie, pentru argumentele prezentate în paragraful 30. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Cu ocazia dezbaterilor din şedinţa publică din 6 mai 2022, apelanta-reclamantă, prin apărător, a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuţie, învederând că au mai fost formulate sesizări similare, care au fost respinse ca inadmisibile de către instanţa supremă, ultima dintre ele prin Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorul-raportor, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, concordant cu punctul de vedere al judecătorului-raportor. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor în Dosarul nr. 25.029/3/2020 a apreciat că, într-un litigiu ce are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, iar nu prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior pronunţării sentinţei (prin care a fost anulată decizia de compensare şi a fost obligată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită o nouă decizie de compensare, conform punctelor de compensare stabilite de către prima instanţă) sau la grila notarilor publici valabilă în anul anterior pronunţării deciziei instanţei de apel.

Astfel, Legea nr. 165/2013 a suferit mai multe modificări, inclusiv din perspectiva modului de evaluare a imobilului, cu consecinţa determinării cuantumului măsurilor compensatorii.

Forma iniţială a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 era următoarea: „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.”

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, în vigoare de la data de 21 decembrie 2016, art. 21 alin. (6) a fost modificat astfel: „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (…), în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.”

Prin Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi pentru completarea articolului 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (Legea nr. 22/2020), în vigoare de la data de 21 martie 2020, art. 21 alin. (6) a fost modificat astfel: „Evaluarea imobilului care face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii – forma iniţială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020), aplicabilă în perioada 19 mai 2020-2 noiembrie 2020, a suspendat aplicarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 22/2020, până la data de 1 martie 2021.

Prin Decizia nr. 725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020, Curtea Constituţională a admis sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi a constatat că Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 este neconstituţională în ansamblul său.

Prin Legea nr. 219/2020, în vigoare de la data de 2 noiembrie 2020, art. 21 alin. (6) a fost modificat astfel: „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (…), în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Prin excepţie, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacţionat după preluarea abuzivă de stat a imobilului, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională. Evaluarea se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.”

Prin Decizia nr. 189 din 18 martie 2021, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, sunt neconstituţionale.

Prin Legea nr. 193/2021, în vigoare începând cu data de 12 iulie 2021, art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat astfel: „Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu.”

Având în vedere modificările succesive intervenite asupra art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 şi luând în considerare deciziile nr. 80 din 12 noiembrie 2018 şi nr. 46 din 7 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că la momentul actual evaluarea imobilelor ce fac obiectul dosarelor de despăgubiri se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021.

Aceasta întrucât, după cum a statuat nu doar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci şi Curtea Constituţională, până la soluţionarea definitivă de către instanţa de judecată a contestaţiei formulate împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, raportului juridic ce face obiectul litigiului i se va aplica legea nouă (în speţă, Legea nr. 193/2021), fără a putea fi considerată retroactivă, în cauză fiind vorba despre o situaţie juridică în curs de constituire (facta pendentia), din moment ce dreptul de a obţine reparaţia prevăzută de lege este supus evaluării jurisdicţionale.

Ca atare, în cauză sunt incidente prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021.

Având a interpreta acest text legal, în vederea aplicării sale potrivit voinţei legiuitorului, instanţa de trimitere a reţinut că metoda primară de interpretare este metoda gramaticală, prin care norma este supusă unei analize sintactice şi morfologice. Din această perspectivă, textul actual al art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 este formulat în mod clar, legiuitorul prevăzând că evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face „prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor”.

Prin urmare, grila notarială în funcţie de care se face evaluarea imobilului este cea valabilă pentru anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională, situaţia premisă fiind, în mod evident, că autoritatea publică învestită cu soluţionarea dosarului de despăgubiri îşi respectă obligaţia legală de a emite decizia de compensare.

De asemenea, instanţa de trimitere observă că legiuitorul nu a făcut nicio distincţie în cuprinsul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 în sensul că, atunci când decizia de compensare ar fi contestată în justiţie, s-ar aplica de către instanţa de judecată învestită cu o atare contestaţie o altă grilă a notarilor publici decât cea valabilă pentru anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, obiect al contestaţiei judiciare. Din această perspectivă, se reţine regula de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Interpretând astfel norma juridică, se asigură o aplicare previzibilă şi uniformă a reglementării legale, prin raportare la un criteriu precis determinat (grila notarilor publici valabilă pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor), cunoscut a priori de toţi destinatarii normei legale, criteriu care nu este influenţat de evenimente ulterioare, cum ar fi durata procedurii judiciare desfăşurate în faţa primei instanţe şi a celei de apel.

Nu este de trecut cu vederea nici faptul că această interpretare a textului legal este de natură a împiedica beneficiarul deciziei de compensare să introducă doar formal o contestaţie judiciară, cu scopul de a obţine evaluarea imobilului potrivit altei grile notariale decât cea valabilă pentru anul precedent emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională, în speranţa obţinerii unor valori mai mari, ceea ce ar conduce nu doar la eludarea literei şi spiritului legii, ci şi la supraaglomerarea nejustificată a instanţelor de judecată.

Interpretarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, propusă de instanţa de trimitere, rezultă şi din paragraful 93 al Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 46 din 7 iunie 2021 şi din paragraful 126 al Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9 din 21 februarie 2022.

Finalitatea urmărită prin Legea nr. 193/2021, şi anume ca persoanele îndreptăţite la obţinerea de măsuri compensatorii să beneficieze de stabilirea unor despăgubiri compensatorii care să fie evaluate în funcţie de grile mai apropiate de momentul primirii efective a acestora, este îndeplinită şi în ipoteza contestării judiciare a deciziei de compensare, dat fiind că evaluarea nu se mai realizează prin raportare la grila notarilor publici valabilă pentru anul 2013, ci la o grilă mult mai apropiată de momentul primirii măsurilor compensatorii, respectiv cea valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională.

Redând expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii nr. 22/2020, instanţa de trimitere a subliniat că legiuitorul a urmărit ca persoanele îndreptăţite la obţinerea de măsuri compensatorii să beneficieze de creşterea valorilor din grilele notariale, prin stabilirea despăgubirilor cu luarea în considerare a acestei evoluţii favorabile. Scopul urmărit de legiuitor, care subzistă şi în privinţa Legii nr. 193/2021, poate fi atins, în mod cert, şi prin evaluarea imobilului în funcţie de grila notarială valabilă pentru anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională, comparativ cu grila notarilor publici valabilă pentru anul 2013.

Această interpretare nu neagă principiul aplicării imediate a legii noi, ci este tocmai o consecinţă a acestui principiu. Cu alte cuvinte, aplicarea imediată în prezentul litigiu a normelor de drept substanţial din legea nouă (Legea nr. 193/2021) constituie chiar premisa prezentei sesizări, instanţa de trimitere cunoscând şi aplicând cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin deciziile nr. 80 din 12 noiembrie 2018 şi nr. 46 din 7 iunie 2021.

În final, instanţa de sesizare a arătat că dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, sunt aplicate în mod diferit la nivelul Curţii de Apel Bucureşti şi a evidenţiat deciziile civile identificate, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A menţionat şi că, în vederea unificării practicii, a fost organizată o întâlnire a judecătorilor Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie şi ai Secţiei a IV-a civile, în cadrul căreia opinia majoritară (22 de voturi) a fost că evaluarea imobilului se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent pronunţării deciziei în apel, iar opinia minoritară (19 voturi) a fost că evaluarea imobilului se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti, precum şi opinii teoretice ale magistraţilor, din care a rezultat existenţa unor orientări jurisprudenţiale diferite în interpretarea problemei de drept semnalate.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că, într-un litigiu având ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor ce face obiectul contestaţiei judiciare.

În sprijinul opiniei exprimate s-a argumentat că voinţa legiuitorului în sensul interpretării anterior amintite rezultă fără echivoc din forma actuală a textului de lege, în urma modificărilor legislative succesive. De asemenea, s-a arătat că dacă intenţia legiuitorului ar fi fost ca în ipoteza în care se admite contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Comisia Naţională să se aplice o altă modalitate de evaluare a imobilului, prin derogare de la regula instituită de art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, aceasta ar fi trebuit prevăzută în mod expres, neputând fi dedusă pe cale de interpretare sau prin adăugarea la lege.

Această opinie are în vedere şi că obiectul judecăţii îl constituie tocmai decizia de compensare emisă de Comisia Naţională, iar instanţa de judecată este învestită a verifica modalitatea în care autoritatea publică administrativă a aplicat dispoziţiile Legii nr. 165/2013, inclusiv sub aspectul evaluării imobilului.

În acest sens s-au depus hotărâri judecătoreşti, precum şi opiniile teoretice exprimate de magistraţii Secţiei I civile a Curţii de Apel Bacău, Secţiei I civile a Tribunalului Bacău, Secţiei I civile şi de contencios administrativ a Tribunalului Neamţ, Secţiei civile a Curţii de Apel Braşov, Secţiei civile a Tribunalului Covasna, o parte a judecătorilor Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti, Secţiei civile a Tribunalului Giurgiu, Tribunalului Ialomiţa, Tribunalului Ilfov, Tribunalului Teleorman, Secţiei I civile a Curţii de Apel Cluj, o parte a judecătorilor Secţiei civile a Tribunalului Cluj, o parte a judecătorilor Secţiei I civile a Curţii de Apel Constanţa, majoritatea judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Constanţa, magistraţii Tribunalului Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ai Secţiei I civile a Curţii de Apel Craiova, Tribunalului Olt, Tribunalului Dolj, Tribunalului Gorj, Secţiei I civile a Curţii de Apel Galaţi, Secţiei I civile a Tribunalului Brăila, Secţiei civile a Curţii de Apel Iaşi, o parte a judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Iaşi, Secţiei civile a Tribunalului Vaslui, Curţii de Apel Oradea, Secţiei I civile a Tribunalului Bihor, Tribunalului Satu Mare, Curţii de Apel Piteşti, Curţii de Apel Ploieşti, Curţii de Apel Suceava, Curţii de Apel Târgu Mureş, Tribunalului Timiş.

S-a exprimat şi opinia contrară potrivit căreia, în situaţia vizată de sesizare, în ipoteza în care instanţa de apel va proceda la admiterea apelului, la schimbarea hotărârii judecătoreşti pronunţate de către prima instanţă şi la recalcularea punctelor de compensare, în temeiul motivelor de apel vizând modificarea grilei notariale aplicabile (an distinct) sau greşita aplicare a acesteia de către prima instanţă, grila notarială în raport cu care se va evalua imobilul este grila notarială valabilă pentru anul precedent pronunţării deciziei civile de către instanţa de apel.

În ipoteza în care instanţa de apel este învestită cu o cerere de apel prin intermediul căreia nu se critică modificarea grilei notariale aplicabile (an distinct) sau greşita aplicare a acesteia de către prima instanţă, caz în care instanţa de apel nu va proceda la o reevaluare a imobilului, grila notarială în raport cu care a fost evaluat imobilul, respectiv grila notarială valabilă pentru anul precedent pronunţării sentinţei civile de către prima instanţă, va rămâne neschimbată.

În acest sens s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice judecătorii Secţiei a IV-a civile a Curţii de Apel Bucureşti, o parte a judecătorilor Secţiei civile a Tribunalului Cluj, o parte a judecătorilor Secţiei I civile a Curţii de Apel Constanţa, Secţiei I civile a Tribunalului Caraş-Severin.

În sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior pronunţării sentinţei prin care a fost anulată decizia de compensare şi a fost obligată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită o nouă decizie de compensare, conform punctelor de compensare stabilite de prima instanţă, s-au exprimat judecătorii Secţiei I civile a Tribunalului Mehedinţi, o parte a judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Iaşi, Tribunalului Galaţi, majoritatea judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Arad.

Judecătorii secţiilor civile ale Tribunalului Bucureşti au comunicat că practica majoritară este în sensul că evaluarea imobilului se va realiza prin raportare la grilele notarilor publici valabile în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în situaţia în care obiectul cauzei este reprezentat de contestaţie împotriva deciziei emise de comisie, şi prin raportare la grilele notarilor publici valabile în anul anterior pronunţării sentinţei de primă instanţă, în situaţia în care obiectul cauzei este reprezentat de soluţionarea pe fond a notificării.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent o practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 189 din 18 martie 2021, admiţându-se excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, s-au reţinut următoarele: ” 24. Conţinutul normativ al prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, vizate de suspendarea dispusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020, era cel stabilit prin Legea nr. 22/2020 (…), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 18 martie 2020. Potrivit acestuia, evaluarea imobilului care face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională. 25. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, s-a dispus suspendarea aplicării art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 în redactarea precizată, până la data de 1 martie 2021. Totodată, pe perioada suspendării, prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă s-a prevăzut revenirea la soluţia legislativă anterioară adoptării Legii nr. 22/2020, potrivit căreia evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. 26. Prin articolul unic din Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, care a format obiectul controlului exercitat de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 725 din 7 octombrie 2020, precitată, a fost modificat implicit art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, urmând ca, pe perioada suspendării, evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri să se facă diferenţiat, prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia – în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia -, respectiv prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională – în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacţionat după preluarea abuzivă de stat a imobilului. (…) 28. Ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 725 din 7 octombrie 2020, a intrat în vigoare Legea nr. 219/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1011 din 30 octombrie 2020, care, prin art. I pct. 1, a menţinut de principiu soluţia legislativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată de Curtea Constituţională, consacrând o modalitate de reglementare similară celei cuprinse în Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 – în sensul că a instituit acelaşi dublu standard în privinţa modalităţii de evaluare a bunului imobil, în funcţie de calitatea persoanei căreia i se acordă măsuri compensatorii -, soluţie legislativă asupra căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia mai sus menţionată. 29. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, astfel că, în situaţia în care instanţa de control constituţional a constatat neconstituţionalitatea unei anumite soluţii legislative în controlul a priori de constituţionalitate, nu este permis ca aceasta să devină parte a dreptului pozitiv prin intermediul unui alt act normativ, diferit de cel cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat. Or, în cazul de faţă, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 725 din 7 octombrie 2020, Legea nr. 219/2020 a intrat în vigoare şi a transpus în dreptul pozitiv o soluţie legislativă care conservă viciul de neconstituţionalitate al art. I pct. 1 din Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020. O asemenea reglementare este contrară Deciziei nr. 725 din 7 octombrie 2020 şi, prin urmare, nesocoteşte art. 147 alin. (4) din Constituţie.” IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admiţând sesizarea formulată, a decis următoarele: ” 1. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma anterioară modificării acesteia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 (…): Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se realizează prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nefiind aplicabile. 2. Dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate.”

Prin Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit: „Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 (…), astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 (…), şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.”

De asemenea, prin Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibile sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 11.553/3/2019 şi sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia I civilă în Dosarul nr. 877/108/2020, relevante fiind considerentele din paragrafele 116 şi 126-129.

Totodată, ar mai fi de menţionat şi Decizia nr. 13 din 7 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 26 aprilie 2022, şi Decizia nr. 26 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 30 mai 2022, prin care Completul