Decizia nr. 37 din 8 iunie 2022

Decizia nr. 37 din 8 iunie 2022 26 octombrie 2022 R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Decizia nr. 37/2022 Dosar nr. 548/1/2022 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1031 din 24 octombrie 2022 Daniel Grădinaru – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului Elena Barbu – judecător la Secţia penală Anca Mădălina Alexandrescu – judecător la Secţia penală Eleni Cristina Marcu – judecător la Secţia penală Dan Andrei Enescu – judecător la Secţia penală Ana Hermina Iancu – judecător la Secţia penală Alin Sorin Nicolescu – judecător la Secţia penală Laura Mihaela Soane – judecător la Secţia penală Andrei Claudiu Rus – judecător la Secţia penală S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, prin care, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968,

art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal actual sau ale art. 175 alin. (2) din Codul penal actual.” Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată participă domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării.

Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost depus după întocmirea şi comunicarea raportului. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a precizat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, doamna procuror a precizat că din analiza încheierii rezultă că instanţa care a formulat sesizarea este una dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Braşov, cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, iar problema de drept supusă analizei nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. Pe fondul sesizării, reprezentantul procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie, a solicitat admiterea sesizării şi pronunţarea unei decizii prin care să se dezlege chestiunea de drept supusă analizei.

De asemenea, a precizat că punctul de vedere al procurorului general este în sensul că o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public în sensul art. 147 din Codul penal de la 1968, dar nu are calitatea de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) sau art. 175 alin. (2) din Codul penal, ci are calitatea de funcţionar în sensul art. 308 din Codul penal. În susţinerea acestui punct de vedere, reprezentantul Ministerului Public a învederat că noţiunea de funcţionar public este strâns legată de înţelesul dat termenului „public” de dispoziţiile art. 145 din Codul penal de la 1968, respectiv de art. 176 din Codul penal. În literatura de specialitate autoritatea publică a fost definită ca fiind un organ public, colectiv, organizat de oameni care exercită prerogative de putere publică fie într-o activitate statală, fie într-o activitate din administraţia publică autonomă.

Delimitarea sferei autorităţilor publice se regăseşte în dispoziţiile art. 240 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aceste organe fiind cele prevăzute în titlul III, precum şi cele arătate de art. 140 şi 142 din Constituţia României. Instituţiile publice sunt definite în doctrină ca fiind servicii de specialitate care se înfiinţează prin lege sau potrivit legii de către Parlament, Guvern, ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de către consiliile judeţene şi locale, în scopul satisfacerii unor interese generale de specialitate ale membrilor societăţii. Acestea sunt subordonate practic autorităţii care le-a înfiinţat, iar prin intermediul lor sunt prestate servicii publice către stat sau către populaţie.

Intră în această categorie instituţiile de învăţământ, instituţiile publice de cultură sau instituţiile publice sanitare. Serviciul public este acel organism înfiinţat prin lege sau pe baza legii de către stat, judeţ, municipiu, oraş sau comună, pentru satisfacerea în mod continuu şi permanent a unor interese specifice ale membrilor societăţii. Aceste organisme sunt încadrate cu personal cu o anumită pregătire de specialitate, iar baza lor materială este asigurată de către stat, judeţ, municipiu, oraş sau comună. De asemenea, în jurisprudenţa instanţei supreme, noţiunea de interes public a fost definită ca fiind acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte.

Pe baza acestei definiţii de ordin general şi prin raportare la cea dată de instanţa supremă noţiunii de interes public se poate concluziona că noţiunea de instituţii sau alte persoane juridice de interes public cuprinde orice alte servicii utile colectivităţii, în afara celor specifice, asigurate de către instituţiile publice. Dispoziţiile art. 1 teza a II-a din Legea partidelor politice nr. 14/2003 stipulează explicit că partidele sunt persoane juridice de drept public, însă acestea nu fac parte din categoria autorităţilor publice şi nici din cea a instituţiilor publice, deoarece nu se înfiinţează de autorităţile publice pentru efectuarea unor servicii specifice, de interes public.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 14/2003, partidele politice îndeplinesc o misiune publică garantată de Constituţie, iar potrivit art. 2 din aceeaşi lege, partidele politice, prin activitatea pe care o desfăşoară, promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii. Din interpretarea acestor dispoziţii legale se poate concluziona, fără dubiu, că partidele politice sunt persoane juridice de interes public.

Art. 145 din Codul penal din 1968, deşi nu era foarte riguros redactat, făcea referire la persoanele juridice de interes public, fără a limita vreo categorie în funcţie de serviciul pe care l-ar fi oferit, ci era cuprinsă într-o enumerare a textului distinctă de administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Prin urmare, dacă partidul politic este o persoană juridică de interes public, iar conducătorul unui partid politic îşi exercită activitatea în cadrul acestei persoane juridice de interes public, înseamnă că, potrivit art. 147 din Codul penal din 1968, acesta are calitatea de funcţionar public.

Din perspectiva chestiunii de drept supuse dezlegării, pentru a stabili dacă este posibilă asocierea conducătorului unui partid politic cu una dintre categoriile de funcţionari publici reglementaţi de art. 175 din Codul penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să lămurească, practic, două aspecte, respectiv dacă conducătorul unui partid politic, persoană juridică de interes public, exercită o funcţie publică în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal şi dacă conducătorul unui partid politic, persoană juridică de interes public, exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestit de autorităţile publice sau care este supus controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Potrivit art. 175 din Codul penal, funcţionarul public poate exercita anumite atribuţii şi responsabilităţi pentru exercitarea celor 3 puteri în stat şi, în plus, poate exercita atribuţii de control. Funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului public şi are îndatorirea de a considera interesul public mai presus de interesul personal. Funcţia publică se poate exercita doar în cadrul unei autorităţi publice sau al unei instituţii publice. Autorităţile publice şi instituţiile publice sunt înfiinţate prin lege în vederea exercitării unor activităţi de specialitate.

Pentru ca o persoană juridică să facă parte din categoria autorităţilor sau instituţiilor publice nu este suficient ca aceasta să exercite o activitate de interes public, ci aceasta trebuie să fie înfiinţată ca autoritate sau instituţie publică, să fie învestită de o autoritate publică sau să îşi desfăşoare activitatea sub controlul sau supravegherea unei autorităţi publice. Or, partidele politice, deşi desfăşoară o activitate de interes public, nu sunt înfiinţate ca autorităţi sau instituţii publice, nu sunt învestite de o autoritate publică şi nu îşi desfăşoară activitatea sub controlul sau supravegherea unei autorităţi publice. În consecinţă, conducătorul unui partid politic nu poate fi considerat că exercită o funcţie publică, prin urmare nu face parte din categoria funcţionarilor publici reglementaţi prin dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

Nici dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal nu acoperă activitatea partidelor politice, întrucât, potrivit acestor dispoziţii, persoana respectivă trebuie să exercite un serviciu de interes public şi să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice. Ca atare, nu orice serviciu de interes public poate intra sub incidenţa dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, ci doar cele de o anumită importanţă, specializate într-un anumit domeniu, motiv pentru care este necesară învestirea de către o autoritate publică a acelei persoane cu îndeplinirea respectivului serviciu ori exercitarea lui sub controlul sau supravegherea unei autorităţi publice.

Verificând întrunirea acestor criterii în persoana conducătorului unui partid politic se poate concluziona că, deşi partidul este o persoană juridică de interes public, conducătorul acestuia nu este învestit cu îndeplinirea unui serviciu public de către o autoritate publică şi nici nu îşi desfăşoară activitatea sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice, ci exclusiv conform statutului partidului. Pe cale de consecinţă, acesta nu poate avea calitatea de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Într-o examinare comparativă a textului art. 145 din Codul penal din 1968 şi cel al art. 176 din Codul penal se observă că, spre deosebire de reglementarea anterioară, care nu face nicio distincţie între diversele categorii de persoane juridice de interes public, ceea ce permite şi includerea partidelor politice şi conferă, implicit, conducătorilor acestora calitatea de funcţionar public în îndeplinirea îndatoririlor impuse de statutul partidului, în actuala reglementare legea limitează aceste persoane doar la cele „care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică”, categorie în care partidul politic nu se regăseşte.

În aceste condiţii, elementul de continuitate între cele două reglementări este dat doar de calitatea de persoană juridică a partidului politic, ceea ce face ca o persoană care îşi exercită activitatea în cadrul acestuia să se circumscrie sferei funcţionarilor reglementaţi de art. 308 din Codul penal, text care se adresează oricărei persoane care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemelor de drept supuse dezlegării.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din 11 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 6.067/62/2016, care are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii C.A.A., C.C.E., C.C., I.R. şi I.R.P.

împotriva Sentinţei penale nr. 140/S din data de 22.07.2021, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 6.067/62/2016, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal actual sau ale art. 175 alin. (2) din Codul penal actual.” II.

Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 140/S/22.07.2021 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 6.067/62/2016, printre altele, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului C.A.A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal – 3 acte materiale. În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că, prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov din data de 14.12.2016, emis în Dosarul penal nr. 8/P/2014, inculpatul C.A.A.

a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal – 3 fapte, vizând pretinderea şi primirea de către inculpat a unor sume de bani sau alte foloase în legătură cu punerea unor persoane pe lista electorală pentru consiliul judeţean în poziţii eligibile la alegerile locale din anul 2012. În esenţă, în actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul C.A.A., preşedinte al PNL – Filiala Judeţeană Braşov, ar fi prezentat, încă de la începutul anului 2012, în şedinţele Biroului politic teritorial, necesitatea finanţării campaniei electorale, fără a supune însă votului organismului colectiv de conducere un alt mod de finanţare decât cel statutar, respectiv cotizaţiile membrilor şi eventuale donaţii.

În realitate, campania electorală din anul 2012 ar fi fost finanţată şi susţinută din banii pe care inculpatul C.A.A. ar fi pretins celor pe care în final i-ar fi pus pe lista electorală, în mare parte, sume de bani nefiscalizate, după discuţii purtate în particular cu fiecare dintre aceştia, sumele din cotizaţii fiind insuficiente pentru o campanie electorală în care toate partidele au investit atât de mult. Din banii obţinuţi de inculpatul C.A.A. în această modalitate s-ar fi achiziţionat pentru partid materiale electorale şi ar fi fost finanţate alte activităţi în campanie, respectiv mese festive, concerte, lansări de candidaţi. Întocmirea listei electorale, stabilirea ordinii candidaţilor s-ar fi făcut de către C.A.A.

în mod direct, chiar dacă s-ar fi consultat cu C.C. sau alte persoane din anturajul său, decizia finală privitoare la punerea unei persoane pe listă pe o poziţie eligibilă i-ar fi aparţinut acestuia după discuţii purtate direct şi nemijlocit cu fiecare dintre persoanele puse pe listă. Împotriva Sentinţei penale nr. 140/S/22.07.2021 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 6.067/62/2016, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii C.A.A., C.C.E., C.C., I.R. şi I.R.P.

La termenul din data de 7 martie 2022, instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pentru a se lămuri dacă o persoană ce deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic parlamentar are calitatea de funcţionar public, potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Prin Încheierea de şedinţă din 11 martie 2022, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă persoana ce deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968, art. 175 alin. 1 lit. b) teza a II-a din Codul penal actual sau ale art. 175 alin. (2) din Codul penal actual.” III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de procuror şi inculpatul C.A.A. III.1.

Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, a precizat că Secţia penală a Curţii de Apel Braşov este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii de drept, iar chestiunea de drept supusă dezbaterii este hotărâtoare asupra soluţiei pe fond a cauzei cu privire la latura penală.

Această chestiune de drept a fundamentat soluţia primei instanţe de achitare a inculpatului C.A.A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal – 3 acte materiale, iar în prezent formează obiectul căii de atac a apelului exercitat de Ministerul Public. Judecătorul de fond a apreciat că inculpatul C.A.A., în calitate de preşedinte al PNL – Filiala Judeţeană Braşov, nu are calitatea de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, deoarece partidele politice, deşi intră în categoria persoanelor juridice de drept public, potrivit art. 1 din Legea nr. 14/2003, nu sunt de interes public, ele neîndeplinind un serviciu public.

De asemenea, s-a apreciat că preşedintele unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public nici în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. A mai reţinut prima instanţă că inculpatul ar putea fi eventual un funcţionar în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal, condiţii în care, potrivit art. 289 alin. (2) din Codul penal, fapta acestuia ar putea fi infracţiunea de luare de mită doar în măsura în care banii s-ar fi dat de către martorii denunţători în vederea neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a unor atribuţii, şi nu în ipoteza îndeplinirii atribuţiilor respective.

Prin apelul formulat, Ministerul Public a susţinut teza contrarie, respectiv că partidele politice sunt în acelaşi timp şi persoane juridice de interes public, aspect ce ar rezulta din legea de organizare a acestora – Legea nr. 14/2003, care statuează că îndeplinesc o misiune publică, din modul de reglementare a funcţionării lor, care presupune intervenţia puterii judecătoreşti, dar şi din faptul că, potrivit Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, finanţarea lor este asigurată inclusiv prin subvenţii de la bugetul de stat. III.2.

Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile a reţinut următoarele: Instanţa de apel a apreciat că problema de drept supusă analizei se impune a fi abordată atât din perspectiva Codului penal de la 1968, în vigoare la data faptei, cât şi a Codului penal actual, urmând ca legea penală mai favorabilă să fie stabilită odată cu pronunţarea asupra apelului.

Astfel, art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968 prevedea că prin „funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1968. Potrivit art. 145 din Codul penal de la 1968, prin termenul „public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Aşadar, însărcinarea funcţionarului public trebuia exercitată în serviciul unei unităţi publice, iar în opinia instanţei singura categorie dintre cele enumerate la art. 145 din Codul penal de la 1968 din care ar putea face parte partidele politice este aceea a persoanelor juridice de interes public. Pornind de la definirea scopului funcţionării partidelor politice, aşa cum este reglementat de art. 1 şi 2 din Legea nr. 14/2003, în sensul că „Partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie.

Ele sunt persoane juridice de drept public.” şi „Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii”, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală consideră că partidele politice întrunesc toate condiţiile pentru a fi considerate persoane juridice de interes public. Pe cale de consecinţă, o persoană ce deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, fără a avea vreo relevanţă dacă activează la nivel naţional sau local, ar putea fi considerată funcţionar public în accepţiunea art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968. Distincţia dacă partidul are sau nu reprezentare parlamentară este într-adevăr lipsită de importanţă în cauza de faţă, în care acuzarea susţine că fapta a fost comisă cu ocazia unor alegeri locale.

În actualul Cod penal definiţia funcţionarului public este una mult mai complexă, de interes în cauză fiind dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a, unde se prevede că funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, exercită o funcţie publică de orice natură, prevedere pe care se întemeiază şi acuzaţia Ministerului Public, dar şi dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, avute în vedere de prima instanţă în motivarea soluţiei de achitare. În opinia Curţii de Apel Braşov – Secţia penală, persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public în niciuna dintre cele două variante ale noului Cod penal.

Prin Decizia nr. 8/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal poate fi determinată pe baza a două criterii: exercitarea unei funcţii specifice în cadrul unui sistem public şi finanţarea din fonduri publice a structurii în cadrul căreia este exercitată funcţia specifică. În cazul de faţă, apreciem că prima condiţie nu este întrunită, deoarece partidele politice nu fac parte din sistemul public. În acest sens trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 176 din Codul penal, potrivit cărora prin termenul „public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică, or partidele politice nu se încadrează în niciuna din aceste categorii.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 18/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, implică întrunirea, în mod cumulativ, a două cerinţe obligatorii: a) persoana să exercite un serviciu de interes public; b) persoana să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice. Dacă partidele politice, implicit persoanele cu funcţii de conducere în cadrul acestora, sunt chemate să îndeplinească în virtutea art. 1 şi 2 din Legea nr. 14/2003 o misiune publică, cu impact asupra întregii societăţi, ceea ce le-ar aduce în categoria persoanelor care exercită un serviciu de interes public, cea de-a doua cerinţă nu mai este îndeplinită.

În acest sens se are în vedere că art. 10 lit. g) şi h) din Legea nr. 14/2003 prevede că procedura de alegere a organelor executive şi competenţele acestora sunt stabilite prin statutul partidului politic, la fel sancţiunile disciplinare şi procedurile prin care acestea pot fi aplicate membrilor. Prin urmare, s-a apreciat că persoanele care ocupă funcţii de conducere într-un partid nu sunt învestite de vreo autoritate publică şi nici nu îşi exercită mandatul sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice. III.3. Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept exprimate în cauză de reprezentantul Ministerului Public şi de inculpaţi Reprezentantul Ministerului Public şi apelanţii inculpaţi nu au formulat puncte de vedere, în cursul dezbaterilor precizând doar că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală şi că de lămurirea problemei de drept depinde soluţionarea cauzei.

IV. Examenul jurisprudenţei în materie IV.1. Jurisprudenţa naţională relevantă În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. În urma consultării materialelor transmise de către instanţele de judecată s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări: Într-o primă orientare se consideră că persoana ce deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal actual sau ale art. 175 alin. (2) din Codul penal actual.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curţile de apel Bucureşti (Secţia a II-a penală), Cluj, Craiova, Iaşi şi Oradea, Tribunalele Arad, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Mehedinţi, Prahova, Sălaj şi Vrancea şi judecătoriile Bistriţa, Buftea, Buzău, Caransebeş, Huşi, Moldova Nouă, Reşiţa, Râmnicu Sărat, Rupea, Târgu Jiu şi Videle.

În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au precizat, în esenţă, că, potrivit art. 175 alin (1) din Codul penal, funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti, exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, „este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”. Prin termenul „public”, aşa cum este statuat în art. 176 din Codul penal, „se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică”.

Prin Decizia nr. 8/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2017, s-a argumentat că sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal poate fi determinată pe baza a două criterii, exercitarea unei funcţii specifice în cadrul unui sistem public şi finanţarea din fonduri publice a structurii în cadrul căreia este exercitată funcţia specifică. Referitor la primul criteriu, partidul politic este o persoană juridică de drept public, aşa cum stipulează art. 1 din Legea nr. 14/2003, astfel că membrul unui partid politic se circumscrie categoriei funcţionarilor publici în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

Conform art. 1 din Legea nr. 14/2003, partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public, iar potrivit art. 2 din aceeaşi lege, prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii. În ceea ce priveşte al doilea criteriu, persoanele care exercită o funcţie specifică în cadrul unei structuri finanţate din fonduri publice sunt incluse în categoria funcţionarilor publici în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

Conform dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, partidele politice pot deţine, în condiţiile legii, bunuri mobile şi imobile care sunt necesare realizării activităţii specifice, iar potrivit art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege, sursele de finanţare a activităţii unui partid politic sunt: a) cotizaţii ale membrilor de partid; b) donaţii, legate şi alte liberalităţi; c) venituri provenite din activităţi proprii, conform art. 16; d) subvenţii de la bugetul de stat.

Prin Decizia nr. 447 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 18 noiembrie 2020, Curtea Constituţionala a reţinut: „. . . potrivit art. 8 alin. (2) din Constituţie şi normelor Legii nr. 14/2003, partidele politice sunt persoane juridice de drept public, reprezentând asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie.

Art. 8 alin. (2) din Constituţie consacră rolul partidelor politice de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, iar în concretizarea acestui rol fundamental, legea antemenţionată prevede expres că, prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutine, potrivit legii.

Misiunea legală şi constituţională a partidului politic urmăreşte, aşadar, realizarea unui interes public general al cetăţenilor.” (paragraful 18). În cea de-a doua orientare se consideră că persoana ce deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal actual sau ale art. 175 alin. (2) din Codul penal actual. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curţile de apel Bacău, Bucureşti – Secţia I, Galaţi, Ploieşti, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara, tribunalele Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Teleorman, Timiş şi Vaslui şi judecătoriile Alexandria, Bolintin-Vale, Cornetu, Deva, Iaşi, Lieşti, Pogoanele, Roşiori de Vede, Şimleu Silvaniei, Târgu Cărbuneşti, Turnu Măgurele, Vaslui şi Zimnicea.

În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au precizat, în esenţă, că persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal actual, întrucât nu exercită o funcţie publică. Potrivit art. 176 din Codul penal, prin noţiunea de „public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică. Or, partidul politic nu este nici autoritate publică, nici instituţie publică şi nicio persoană juridică care să administreze sau să exploateze bunuri proprietate publică. Ca atare, persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrului unui partid politic nu poate exercita o funcţie publică.

De asemenea, s-a arătat că persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu îndeplineşte nici condiţiile impuse de art. 175 alin. (2) din Codul penal, întrucât nu exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de o autoritate publică sau care este supusă controlului sau supravegherii acesteia cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Răspunsurile curţilor de apel Alba Iulia, Braşov, Constanţa, Suceava şi Târgu Mureş, Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi judecătoriilor Beclean, Făgăraş, Întorsura Buzăului, Hârlău, Jibou, Năsăud, Oraviţa, Paşcani, Pătârlagele, Răducăneni, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Zalău şi Zârneşti cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

IV.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie IV.2.1.

Din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure dezlegarea unor chestiuni de drept, au fost identificate mai multe hotărâri care prezintă semnificaţie sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, respectiv: – Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 22 octombrie 2014, prin care s-a statuat: „În ceea ce priveşte art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, care menţionează că sunt consideraţi funcţionari publici, pe lângă demnitari, şi persoanele care ocupă o funcţie publică de orice natură, intră în această categorie funcţionarii publici, astfel cum aceştia sunt definiţi de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, dar şi persoanele care ocupă o funcţie publică de autoritate, ce reprezintă, potrivit doctrinei, o funcţie ocupată de o persoană care aparţine unui organ de conducere dintr-o autoritate publică sau o structură a acesteia, ca urmare a actului de alegere sau numire.

Intră în această categorie toate funcţiile de conducere, înalţii funcţionari publici şi managerul public.” – Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015, prin care s-a stabilit că „medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.” – Decizia nr. 8 din 15 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2017, prin care s-a statuat că „profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal”.

– Decizia nr. 18 din 30 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 11 iulie 2017, prin care s-a stabilit că „funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sub supravegherea Băncii Naţionale a României, este funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal”. IV.2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost identificată o hotărâre ce ar prezenta relevanţă pentru problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv Sentinţa penală nr. 414 din data de 15 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia nr. 277 din 1 iulie 2021 a Completului de 5 judecători.

Astfel, prin această sentinţă inculpatul D.M.G. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, prevăzută de art. 10 lit. c) teza I din Legea nr. 78/2000, şi a infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) şi (2) din Codul penal. În fapt s-a reţinut că inculpatul, în calitate de trezorier al unui partid parlamentar, a direcţionat o parte din banii viraţi de la bugetul de stat în interesul său personal, respectiv pentru achiziţionarea unor autoturisme de lux, a unui imobil şi în contul unor societăţi deţinute de persoane apropiate. IV.3.

Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României au fost identificate mai multe decizii ce prezintă relevanţă pentru problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv: – Decizia nr. 1.611 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, prin care s-a reţinut: ” (…) ţinând seama de sfera atribuţiunilor ce intră în competenţa primarului, care prin excelenţă au conotaţii de putere publică, apare justificată vocaţia primarului la calitatea de subiect activ pentru infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, precum şi pentru cele de corupţie.

În caz contrar, se poate desprinde concluzia că primarul este deasupra legii, neputând fi cercetat şi pedepsit pentru săvârşirea unor infracţiuni care aduc atingere activităţilor de interes public, cum ar fi de exemplu cele de abuz în serviciu contra intereselor publice, de luare de mită, de primire de foloase necuvenite, de fals intelectual şi altele, fapt care ar fi incompatibil cu funcţionarea statului de drept.” – Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care s-a reţinut: ” (…) unele dintre persoanele de mai sus (avocaţi, notari publici, mediatori, medici, farmacişti, arhitecţi, experţi independenţi, sau practicieni în insolvenţă) pot avea în condiţiile art. 147 alin. (2) din Codul penal calitatea de «funcţionar» atunci când sunt salariaţi în cadrul unei persoane juridice şi, prin urmare, pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor de corupţie sau de serviciu.

De asemenea, unele dintre persoanele care exercită profesii liberale sunt considerate «funcţionari publici» în condiţiile art. 175 alin. (2) din noul Cod penal, atunci când, deşi funcţionează în baza unei legi speciale şi nu sunt finanţate de la bugetul de stat, exercită un serviciu de interes public şi este supusă controlului sau supravegherii unei autorităţi publice. (…) excluderea persoanelor care exercită profesii liberale din sfera de incidenţă a răspunderii penale în materia infracţiunilor de serviciu şi de corupţie nu constituie un criteriu obiectiv în funcţie de care se poate justifica intervenţia legiuitorului.

(…) determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public.

Consecinţa imediată a restrângerii sferei de incidenţă a noţiunii de «funcţionar public»/«funcţionar» în ceea ce priveşte subiectele de drept amintite este înlăturarea răspunderii penale a acestora în cazul săvârşirii infracţiunilor al căror subiect activ calificat este funcţionarul public/funcţionarul.” – Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 14 octombrie 2019, prin care s-a reţinut: ” (…) art. 175 din Codul penal reglementează noţiunea de funcţionar public în sensul legii penale, care, conform acestei dispoziţii legale, primeşte un înţeles autonom, diferit de cel din dreptul administrativ, potrivit căruia dobândeşte calitatea de funcţionar public orice persoană numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.

(…) noţiunea de funcţionar public, conform legii penale, are un sens mai larg decât cel din domeniul dreptului administrativ, atât datorită caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi datorită faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. (…) în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut şi regim juridic.

(…) definiţiile prevăzute la art. 175 din Codul penal prezintă importanţă sub aspectul faptului că funcţionarii publici în sensul legii penale sunt potenţiali subiecţi activi ai acelor infracţiuni reglementate în cuprinsul titlului V «Infracţiuni de corupţie şi de serviciu» al părţii speciale a Codului penal, în cazul cărora ipoteza normei de incriminare prevede în mod expres această calitate.” – Deciziile nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, şi nr. 790 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 8 martie 2017, prin care s-a reţinut: ” (…) noţiunea de «serviciu public» desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc. Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii.” – Decizia nr. 517 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 14 ianuarie 2005, Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, şi Decizia nr. 447 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 1.099 din 18 noiembrie 2020, prin care s-a reţinut: ” 18. (…) potrivit art. 8 alin. (2) din Constituţie şi normelor Legii nr. 14/2003, partidele politice sunt persoane juridice de drept public, reprezentând asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Art. 8 alin. (2) din Constituţie consacră rolul partidelor politice de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, iar în concretizarea acestui rol fundamental, legea antemenţionată prevede expres că, prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutine, potrivit legii.

Misiunea legală şi constituţională a partidului politic urmăreşte, aşadar, realizarea unui interes public general al cetăţenilor.” IV.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificaţie sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile. V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că sesizarea instanţei supreme îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, a precizat că din analiza încheierii rezultă că instanţa care a formulat sesizarea este una dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Braşov, cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, iar problema de drept supusă analizei nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.

Cu privire la fondul sesizării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că punctul de vedere este în sensul că o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public în sensul art. 147 din Codul penal din 1968, dar nu are calitatea de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) sau art. 175 alin. (2) din Codul penal, ci are calitatea de funcţionar în sensul art. 308 din Codul penal. În susţinerea acestui punct de vedere a învederat faptul că noţiunea de funcţionar „public” este strâns legată de înţelesul dat termenului public de dispoziţiile art. 145 din Codul penal din 1968, respectiv de art. 176 din Codul penal, fiecare dintre aceste prevederi făcând referire la categoriile enunţate în cadrul titlului acestei subsecţiuni.

În literatura d