2ra-1354/16 — repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor de judecată

2ra-1354/16 — repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: O. Parfeni dosarul nr.2ra-1354/16

instanța de apel: M. Guzun, A. Nogai, Vl. Brașoveanu

D E C I Z I E

20 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Valentina Clevadî

Oleg Sternioală

Nicolae Craiu

Tamara Chișca-Doneva

examinând recursurile declarate de către Smirnov Oleg și Ministerul Justiției al

Republicii Moldova,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Smirnov Oleg împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura

Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2016 prin care au

fost respinse apelurile declarate de către Smirnov Oleg, Ministerul Justiției al

Republicii Moldova și Procuratura Generală a Republicii Moldova și menținută

hotărîra Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 noiembrie 2015, prin care

acțiunea a fost admisă parțial,

c o n s t a t ă :

La 30 septembrie 2015, Smirnov Oleg a depus cererea de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al RM, intervenient accesoriu Procuratura Generală a

RM cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că prin ordonanța organului de

urmărire penală al SUP a IP Rîșcani al DP mun. Chișinău din 14 august 2013, a fost

recunoscut în calitate de bănuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(5)

Cod penal.

Iar prin ordonanța procurorului în Procuratura sectorului Rîșcani din 24

octombrie 2013, a fost pus sub învinuire, fiindu-i încriminată comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 190 alin.(5) Cod penal.

Susține că ulterior, prin sentința Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 23

iulie 2014, a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 190

alin.(5) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen

de 10 ani, cu privarea de dreptul de a exercita activitate comercială pe un termen de 5

ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis. Măsura de reprimare aplicată -

obligarea de a se prezenta în instanța de judecată s-a modificat în arest cu luarea sub

strajă din sala de ședințe. Termenul ispășirii pedepsei a început de la data de 23 iulie

2014.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 decembrie 2014, a fost admis

apelul avocatului Ilie Gâlca în interesele sale, casată sentința Judecătoriei Râșcani

mun. Chișinău din 23 iulie 2014 și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului

prevăzut pentru prima instanță, prin care dînsul, învinuit de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin.(5) Cod penal, a fost achitat din motiv că fapta încriminată

nu întrunește elementele infracțiuni, fiind eliberat de sub arest, imediat din sala de

judecată.

Reclamantul menționează că decizia Curții de Apel Chișinău a fost menținută

prin decizia Curții Supreme de Justiție din 03 iunie 2015, fiind constatată

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Djulieta Devder, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia fiind

pronunțată integral la 16 iulie 2016.

Mai indică reclamantul că, punerea lui sub învinuire în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin.(5) Cod penal și condamnarea ulterioară sunt rezultatul

acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și instanței de judecată.

Afirmă că urmărirea penală a fost efectuată contrar prevederilor art. 254 alin.

(1) Cod de procedură penală, care prevede că organul de urmărire penală este obligat

să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, compeltă

și obiectivă a circumstanțelor cauzei pentru stabilirea adevărului.

Susține că în cazul său, urmărirea penală a fost efectuată doar în sensul acuzării

lui, ceea ce atestă că urmărirea penală în privința sa a fost efectuată unilateral și cu

grave abateri de la cerințele codului de procedură penală, iar procurorul care a condus

urmărirea penală nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de art. 290-291

Cod de procedură penală, privind verificarea materialelor cauzei penale.

Relatează că pe perioada condamnării, prin sentința Judecătoriei Râșcani, mun.

Chișinău din 23 iulie 2014, mereu s-a aflat în stare de stres continuu, care i-a afectat

viața pe plan familial, deoarece la 27 septembrie 2014, s-a născut fiul său, și nu a

putut fi prezent la un eveniment atât de important în viața lui. Cu atît mai mult că la

data condamnării soția sa se afla în luna a 7-ea de sarcină, perioadă foarte importantă

și de altfel complicată, fiind în imposibilitate de a-i fi alături, de a-i acorda sprijinul și

ajutorul necesar, din cauza faptului aflării sale în detenție, ca urmare a condamnării

ilegale.

Concomitent invocă că i-au fost lezate dreptul la un proces echitabil garantat

de art. 6§1 CEDO, care prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod

echitabil, în mod imparțial, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării

drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații

în materie penală îndreptate împotriva sa; dreptul la libertate și la siguranță garantat

de art.5§1 CEDO, care prevede că orice persoană are dreptul la libertate și la

siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și

potrivit căilor legale: dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente, atunci cînd există motive verosimile de a bănui că a

săvârșit o infracțiune sau cînd există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Suplimentar la cele menționate invocă că suferințele morale i-au fost cauzate și

de condițiile în care a fost deținut în Penitenciarul nr. 13, or statul trebuie să asigure

ca persoana să fie deținută în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității

sale umane, ca modul și metoda de executare a pedepsei să nu cauzeze persoanei

suferințe sau dureri de o intensitate care să depășească nivelul de suferință inevitabil

inerent detenției și, având în vedere exigențele detenției, sănătatea și integritatea

persoanei să fie în mod adecvat asigurate.

Cît privește mărimea compensației care poate atenua suferințele fizice și

psihice cauzate invocă observațiile Curții Europene a Drepturilor Omului care

consideră că constatarea violării reprezintă prin sine o satisfacție echitabilă suficientă

ca excepție (cauza Burdov nr.2 c. Rusiei, 2009) și doar în cazul abaterilor cu

represiuni minore asupra reclamantului (cauza Hirst nr.2 c. Regatului Unit, 2005), sau

cînd recunoașterea violării aduce prin sine beneficii reclamantului (cauza

Amihalachioaie c. Moldovei, 2004). Această abordare însă, nu este aplicabilă în cazul

violării art. 2 sau 2 CEDO, sau pentru violările serioase ale art. 5, 6, 8-11 CEDO.

Insistă că din cauza acțiunilor ilegale ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor de judecată ilegal a fost învinuit în săvârșirea unei crime

care prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen suficient de mare, de o crimă

deosebit de gravă, condamnat ilegal la 10 ani de detenție în penitenciar de tip închis,

iar în detenție ilegală și condiții inumane aflându-se 141 zile.

Remarcă precum că cele menționate i-au cauzat fără îndoială o presiune

psihologică continuă asupra sa, fapt care î-l îndreptățește să solicite repararea

prejudiciului moral în mărime de 500 000 lei, care i-a fost cauzat ca urmare a

acțiunilor ilegale ale organelor de resort și care a fost determinată în mod echitabil,

neexagerat și în conformitate cu practica judiciară actualizată.

Solicită încasarea din bugetul de stat în beneficiul său a sumei de 500 000 lei

cu titlu de compensare a prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 noiembrie 2015,

acțiunea a fost admisă parțial și încasat de la bugetul de stat prin intermediul

Ministerului Finanțelor al RM în beneficiul lui Smirnov Oleg suma de 20 000 lei cu

titlu de prejudiciu moral. În rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 februarie 2016 au fost respinse

apelurile declarate de Smirnov Oleg, Ministerul Justiției al RM și Procuratura

Generală a RM și menținută hotărîrea primei instanțe.

La 13 aprilie 2016, Smirnov Oleg a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanțe în partea

stabilirii prejudiciului moral în cuantum de 20 000 lei și a deciziei instanței de apel în

partea respingerii apelului său cu pronunțarea unei noi hotărîri cu privire la admiterea

integrală a pretențiilor din acțiune și încasarea din bugetul de stat în beneficiul său a

sumei de 500 000 lei cu titlu de compensare a prejudiciului moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel și

hotlărîrea primei instanțe în partea stabilirii cuantumului prejudiciului moral cauzat

prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești, considerîd soluția instanțelor judecătorești adoptată în acest

sens nemotivată, instanțele ierarhic inferioare neexpunîndu-se asupra argumentelor

importante invocate întru susținerea pretenției de încasarea a sumei de 500 000 lei cu

titlu de compensare a prejudiciului moral cauzat.

Totodată, invocă că aceasta reprezintă și o soluție contrară atît prevederilor

actelor normative cît și drepturilor reglementate și garantate de Convenția Europeană

pentru Drepturile Omului.

Or, la stabilirea despăgubirii instanța trebuie să țină cont de criteriile pentru

determinarea mărimii compensației pentru repararea prejudiciului moral prevăzute de

art. 11 alin.(1) din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998, de principiile relevante

elaborate în cadrul jurisprudenței naționale și ale Curții Europene a Drepturilor

Omului cu privire la articolul 41 (satisfacția echitabilă).

Susține că din motivarea hotărârii și deciziei rezultă că, pe de o parte, instanța

cunoaște care sunt criteriile de determinare a mărimii prejudiciului moral pentru

victimele acțiunilor ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor de judecată, însă pe de altă parte, aplicarea practică a acestora a fost făcută

în contradicție cu materialele cauzei, practica națională și cea a CtEDO relevantă, iar

în consecință o astfel de interpretare a dus la stabilirea unei compensații insuficiente,

ceea ce nu contribuie la atingerea scopului Legii, cel de reparare a prejudiciului moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor de judecată.

Astfel, reiterează că CtEDO în jurisprudența sa a reiterat că o decizie

pronunțată în favoarea reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva

de statutul de „victimă”, decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod

explicit sau în substanță, și ulterior au reparat violarea Convenției (cauza Ganea v.

Moldova, cererea nr.247A/06, din 17.05.2011, §18).

La fel, CtEDO a precizat că atunci când, reclamantului i-au fost acordate

despăgubiri, trebuie de stabilit dacă această despăgubire corespunde principiilor

relevante elaborate în cadrul jurisprudenței sale cu privire la articolul 41, și anume,

dacă o astfel de despăgubire este echitabilă și dacă aceasta permite repararea

consecințelor violării constatate.

Iar pentru a evalua suma despăgubirii acordate reclamantului în această cauză,

Curtea examinează, în baza materialelor ce i-au fost prezentate, suma pe care aceasta

ar fi acordat-o în aceeași situație, în temeiul articolului 41 al Convenției.

Consideră că suma acordată de instanțele judecătorești pentru compensarea

prejudiciului moral este mult mai mică decît suma acordată de către CtEDO în

cazurile similare, inclusiv mai mică decît suma acordată de către instanțele naționale

în cazurile similare.

Față de aceste argumente determinante, pentru soluționarea cauzei, invocă că

atît prima instanță, cît și instanța de apel a manifestat indiferența, neexpunîndu-se pe

marginea acestora.

Mai invocă că prin omisiunea instanței de a se pronunța asupra argumentelor

invocate întru susținerea acțiunii înaintate, nu a beneficiat de garanțiile unui proces

echitabil garantat prin art. 6 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

La 20 mai 2016, Ministerul Justiției al RM, la fel, a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de

apel și hotărîrii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărîri cu privire la

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel

considerînd-o neîntemeiată și pasibilă casării.

Susține instanța de apel verifîcînd legalitatea și temeinicia hotărîrii primei

instanțe eronat a interpretat dreptul material care reglementează aprecierea

prejudiciului moral și material.

În acest sens, subliniază că dreptul persoanei la repararea prejudiciului cauzat

prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, procuraturii și instanței de

judecată apare în cazurile stabilite expres prin dispoziția articolului 3 și 6 al Legii

nr.l545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat

prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești.

Însă, consideră că nici o condiție din cele stabilite în normele menționate nu se

regăsesc în justificarea pretențiilor lui Smirnov Oleg. Or, în fiecare caz în care se

pretinde încasarea despăgubirilor materiale și morale cauzate prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, urmează

să existe și să fie întrunite cumulativ (minim o condiție) atît circumstanțele prevăzute

de articolul 6 - dreptul la repararea prejudiciului, cît și la articolul 3 - cazurile de

reparare a prejudiciului material și moral. Normele în cauză sînt indisolubile și nu pot

fi aplicate separat.

Totodată, invocă că în conformitate cu jurisprudența CtEDO, organul de

urmărire penală justificat a întreprins toate măsurile procedurale pe marginea cauzei

penale, în cadrul căreia intimatul-reclamantul Smirnov Oleg a avut calitatea de

învinuit, or, în privința acestuia exista o bănuială rezonabilă că a comis o infracțiune,

care, conform jurisprudenței Curții „bănuiala rezonabilă” că a fost săvârșită o

infracțiune presupune existența faptelor sau a informațiilor care ar convinge un

observator obiectiv că persoana în cauză ar fi putut săvârși infracțiunea (Erdagoz v.

Turcia, 22 octombrie 1997, § 51.)

Iar, ceea ce poate fi considerat „rezonabil” va depinde de toate circumstanțele

unei anumite cauze. Mai mult, Curtea, în cauza Ignatenco vs Republica Moldova,

statuează că, faptele care creează suspiciunea, nu trebuie să fie de același grad ca cele

necesare pentru a justifica o condamnare, (a se vedea Ignatenco vs Republica

Moldova hotărârea din 08 mai 2011, § 59).

Prin urmare, reieșind din cele expuse, precum și din circumstanțele cazului,

prin prisma jurisprudenței CtEDO, consideră că organul de urmărire penală nu a

admis careva ingerințe ilegale a dreptului reclamantului la libertate și la siguranță

prevăzut de art.5 CEDO a lui Smirnov Oleg, precum și nu a încălcat prevederile art.6

a Convenției, or organul de urmărire penală, în cadrul cauzei penale, a realizat un

mecanism investigator efectiv într-o societate democratică și anume de a investiga și

preveni acțiuni criminale comise de către persoanele fizice și juridice.

Cu atît mai mult, scopul urmăririi penale, fiind bine definit de către legiuitor în

art. 1 alin. (2) Cod de Procedură Penală al Republicii Moldova, justifică necesitatea

derulării acesteia ca mijloc de luptă contra criminalității, mijloc de protejare a

persoanei, societății și statului de infracțiuni, mijloc de existență și de menținere a

unui stat de drept.

În altă ordine de idei, remarcă și faptul că despăgubirea acordată de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu daunele morale este menită să

furnizeze o compensație financiară pentru un prejudiciu moral, cum ar fi suferințe

psihice sau fizice. Prin natura lor, daunele morale nu se pretează la calcule exacte.

Dacă se stabilește existența unor astfel de daune, și în cazul în care Curtea consideră

că este necesară o compensație bănească, ea va face o evaluare pe o bază echitabilă,

luând în considerare standardele care decurg din jurisprudența sa.

Cu referire la situația din speță afirmă că suma pretinsă de reclamant nu poate

fi considerată o reparație echitabilă în sensul art.41 din Convenție.

Este de părere că la stabilirea cuantumului despăgubirii acordate cu titlu de

prejudiciu moral instanța de judecată a aplicat eronat normele dreptului material ce

țin de soluționarea prezentului litigiu, apreciind arbitrar argumentele participanților la

proces.

În acest relevă că legătura de cauzalitate între încălcare și prejudiciu urmează a

fi probată de către intimat-reclamant, însă din materialele dosarului nu rezultă că au

fost prezentate probe veridice, admisibile, pertinente și concludente care să confirme

faptul prejudicierii considerabile a acestuia. Totodată, reieșind din jurisprudența

CEDO, survenirea prejudiciului ca urmare a săvârșirii încălcării trebuie să fie certă și

nu presupusă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanței de apel din 16 februarie

2016 a fost expediată în adresa părților la 12 martie 2016, fapt ce se atestă prin copia

scrisorii de însoțire (f.d. 111).

Totodată, Ministerul Justiției al R M insistă ca a recepționat decizia motivată a

instanței de apel la 22 martie 2016, confirmînd faptul dat prin fișa de corespondență

(f.d. 124), iar alte probe care ar confirma contrar la materialele cauzei lipsesc.

Astfel, instanța de recurs consideră că recurenții Smirnov Oleg și Ministerul

Justiției al RM s-au conformat prevederilor legale și au declarat recursurile la 13

aprilie 2016 și respectiv la 20 mai 2016, în termen.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea

participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge

recursul declarat de Ministerul Justiției al RM, de a admite recursul declarat de

Smirnov Oleg, și de a modifica decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe în

partea încasării prejudiciului moral din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă

recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. e) CPC, instanța, după ce judecă

recursul, este în drept să admită recursul și să modifice decizia instanței de apel și/sau

hotărârea primei instanțe.

Din materialele cauzei rezultă că prin ordonanța organului de urmărire penală

al SUP a IP Rîșcani al DP mun. Chișinău din 14 august 2013, Smirnov Oleg a fost

recunoscut în calitate de bănuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(5)

Cod penal, iar prin ordonanța procurorului din Procuratura sectorului Rîșcani mun.

Chișinău din 24 octombrie 2013, Smirnov Oleg a fost pus sub învinuire, fiindu-i

încriminată comiterea infracțiunii prevăzută de art. 190 alin.(5) Cod penal.

Tot actele cauzei atestă că prin sentința Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din

23 iulie 2014, Smirnov Oleg a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin.(5) Cod penal, fiindu-i numită o pedeapsă sub formă de

închisoare pe un termen de 10 ani, cu privarea de dreptul de a exercita activitatea

comercială pe un termen de 5 ani și cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Măsura de reprimare aplicată în privința lui Smirnov Oleg, obligarea de a se

prezenta în instanța de judecată, a fost modificată în arest pentru ispășirea pedepsei

stabilite cu luarea sub strajă imediat, din sala de ședință.

Prin aceeași sentință a fost admisă parțial acțiunea civilă depusă de partea

vătămată Novojilov Alexandru și încasat de la Smirnov Oleg în beneficiul lui

Novojolov Alexandru prejudiciul material în sumă de 6900 euro și 1200 dolari SUA,

în lei RM conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei la momentul

executării, precum și cheltuielile de judecată sub formă de cheltuieli pentru achitarea

serviciilor juridice în mărime de 5000 lei. În rest pretențiile din acțiunea civilă au fost

respinse ca neîntemeiate.

Ulterior, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 decembrie 2014, a fost

respins ca neîntemeiat apelul avocatului Pelivaniuc Alla, declarat în interesele părții

vătămate Novojilov Alexandru și admis apelul avocatului Gîlcă Ileie declarat în

interesele inculpatului Smirnov Oleg, casată sentința primei instanțe și pronunțată o

nouă hotărîe, potrivit modului prevăzut pentru prima instanță, prin care, Smirnov

Oleg învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(5) Cod penal, a fost

achitat din motiv că fapta incriminată nu întrunește elementele infracțiunii, fiind

eliberat de sub arest, imediat din sala instanței de judecată.

Cît privește acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Novojilov Alexandru,

aceasta, prin decizia nominalizată, a fost lăsată fără examinare.

La fel, actele cauzei denotă că prin decizia Colegiului Penal al Curții Supreme

de Justiție din 03 iunie 2015, a fost constatată inadmisibilitatea recursului ordinar

declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Djulieta

Devder, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 10

decembrie 2014, în cauza penală în privința lui Smirnov Oleg, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Reieșind din cele expuse, completul Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că instanțele de judecată

justificat au concluzionat, că în urma acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire

penală, prin intentarea urmăririi penale, prin învinuirea ilegală de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(5) Cod penal, precum și condamnarea ilegală

cu închisoare pe un termen de 10 ani, cu privarea de dreptul de a exercita activitatea

comercială pe un termen de 5 ani și cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip

închisoare lui Smirnov Oleg i-au fost cauzate consecințe determinate de retrăiri,

încordarea psihică, stres și alți factori care derivă suferințe morale.

Iar acest fapt, atestă temeinicia motivelor ce acordă lui Smirnov Oleg

posibilitatea de a-și valorifica dreptul său la acțiune în temeiul prevăzut de art. art. 3,

6, 11 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545

din 25 februarie 1998 și de art. art. 1422 alin. (1) și (3), 1423 alin. (1) și (2) Cod civil.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, având ca obiect al litigiului

repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, prima instanță s-a pronunțat în

favoarea admiterii parțiale a acțiunii, dispunînd încasarea de la bugetul de stat prin

intermediul Ministerului Finanțelor al R M în beneficiul lui Smirnov Oleg suma de

20 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, în rest respingînd pretențiile acțiunii ca fiind

neîntemeiate, soluția care a fost menținută și de instanța de apel.

După cum rezultă din conținutul recursului declarat de Smirnov Oleg, acesta nu

contestă hotărîrile judecătorești în fond, nefiind de acord cu acestea doar în partea

cuantumului prejudiciului moral stabilit, susținând că suma acordată de instanțe în

mărime de 20 000 lei nu este echitabilă, pe motiv că aceasta nu justifică suferințele

suportate de el ca urmare a acțiunilor organelor de drept, pe cînd Ministerul Justiției

al RM, prin recursul declarat, consideră că în cauză nu au fost prezentate probe

veridice, admisibile, pertinente și concludente care să confirme faptul prejudicierii

considerabile a lui Smirnov Oleg.

Astfel, conform art. 3 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, este reparabil

prejudiciul material și moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: reținerii

ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declarație de a

nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere penală.

Este locul de a sublinia că dreptul persoanei la repararea prejudiciului cauzat

prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, procuraturii și instanței de

judecată apare în cazurile stabilite expres prin dispoziția art. 6 al Legii nr.l545-XIII

din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, inclusiv și în cazul devenirii definitive și irevocabile a sentinței de

achitare.

Conform art. 1405 alin. (1) Cod civil, prejudiciul cauzal persoanei fizice prin

condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii

preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declarației scrise de a nu

părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancțiune administrativă a

arestului, muncii neremunerate în folosul comunității se repară de către stat integral,

indiferent de vinovăția persoanelor cu funcții de răspundere ale organelor de urmărire

penală, ale procuraturii sau ale instanțelor de judecată.

Sub acest aspect, prin aplicarea regulilor de interpretare a normelor enunțate,

este evident că, prin emiterea sentinței de achitare în privința lui Smirnov Oleg din

motiv că fapta încriminată nu întrunește elementele infracțiunii, se constată încălcarea

drepturilor constituționale ale acestuia privind dreptul la libertate și siguranța

persoanei, dreptul la viața intimă și familială, dreptul la proprietatea privată și ale

prevederilor art. 5 și 8 ale Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale.

Or, în sensul prevederilor art. 3 lit. a) al Legii privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, este

reparabil prejudiciul material și moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma

reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de declarație de a

nu părăsi localitatea sau țara, cît și tragerii ilegale la răspundere penală.

Prin urmare, instanța de recurs constată că, deși, instanțele judecătorești corect

au constatat faptul încălcării drepturilor recurentului-reclamant la libertatea

individuală și siguranța personală, cît și la respectarea vieții intime, familiale și

private și au aplicat corect prevederile normelor de drept material și anume a Legii

privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545-XIII din 25

februarie 1998, însă eronat au stabilit cuantumul prejudiciului moral care urma a fi

încasat.

Aici instanța ca remarca consideră necesar de a sublinia că, prejudiciul moral

constituie o formă distinctă a prejudiciului civil care declanșează răspunderea

delictuală.

Conform art. 1422 alin. (1) Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un

prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei

personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de legislație, instanța de

judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația prejudiciului prin

echivalent bănesc.

Conform art. 1423 alin. (1) Cod civil, mărimea compensației pentru prejudiciu

moral se determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea

suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al

autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în

care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și

gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de judecată, luând în

considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul social

al persoanei vătămate.

Art. 11 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești

nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 stipulează că, mărimea compensației pentru

repararea prejudiciului moral se stabilește de instanța de judecată în modul prevăzut

de prezenta lege. Mărimea concretă a compensației se determină luîndu-se în

considerare gravitatea infracțiunii de a cărei săvîrșire a fost învinuită persoana

respectivă; caracterul și gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală

și la examinarea cauzei penale în instanța de judecată; rezonanța pe care a avut-o în

societate informația despre învinuirea persoanei; durata urmăririi penale, precum și

durata examinării cauzei penale în instanța de judecată; natura dreptului personal

lezat și locul lui în sistemul de valori al persoanei; suferințele fizice, caracterul și

gradul suferințelor psihice; măsura în care compensația bănească poate atenua

suferințele fizice și psihice cauzate; durata aflării nelegitime a persoanei în detenție.

Cu referire la prevederile enunțate și reieșind din specificul acțiunii, instanța de

recurs constată că că atît prima instanță cît și instanța de apel, cu aplicarea corectă a

legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, creând condiții obiective

participanților la proces, just au ajuns la concluzia admiterii parțiale a pretențiilor cu

privire la recuperarea prejudiciului moral, însă incorect au determinat mărimea

compensației pentru prejudiciul moral cauzat lui Smirnov Oleg ca urmare a acțiunilor

ilicite ale organelor de urmărire penală, a procuraturii și ale instanțelor judecătorești,

fără a da o evaluare adecvată, în principal criteriilor referitoare la consecințele

suferite pe plan psihic de către ultimul, generate de retrăiri, de gravitatea și caracterul

acestora, precum și de sentimentul de afectare a personalității sale.

Față de cele precizate în capitolul anterior este observat că mărimea

compensației solicitate spre încasare de către Smirnov Oleg cu titlu de prejudiciu

moral pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la liberate și la

siguranță în mărime de 500 000 lei este exagerată, iar cea încasată de către instanțele

judecătorești în mărime de 20 000 lei, nu este echitabilă și suficientă pentru

prejudiciul suferit, fapt ce impune necesitatea casării hotărîrilor judecătorești în acest

sens.

Dat fiind acestea constatări, instanța de recurs apreciază că în cauză sunt

motive de a majora cuantumul prejudiciului moral stabilit de instanțele ierarhic

inferioare pentru a fi încasat în beneficiul lui Oleg Smirnov până la 45 000 lei, sumă

care poate fi considerată ca o compensare ce ar aduce satisfacție persoanei vătămate,

la caz recurentului-reclamantului Smirnov Oleg.

În susținerea concluziei date instanța de recurs reține că materialul probator

anexat la actele cauzei denotă incontestabil faptul că, lui Smirnov Oleg i-au fost

cauzate suferințele psihice grave, prin faptul că a fost tras la răspundere penală pentru

săvîrșirea unei infracțiuni, care prin prisma art. 16 alin.(5) Cod penal se consideră o

infracțiune deosebit de gravă, pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu

închisoare pe un termen ce depășește 12 ani.

De altfel, suferințe psihice suportate de către Smirnov Oleg se manifestă și prin

faptul că a fost tras la răspundere penală, pentru acțiuni în care nu s-au constat

existența elementelor infracțiunii.

La caz, având în vedere că în materia procedurilor penale termenul de judecare

a cauzei începe să curgă din momentul când persoanei i s-a înaintat acuzația penală și

se termină odată cu adoptarea unei hotărâri definitive prin care s-a soluționat fondul

acuzației, se constată și faptul că examinarea cauzei penale privind învinuirea lui

Smirnov Oleg a durat 1 an, 7 luni și 10 zi, dintre care în perioada de 23 iulie 2014-10

decembrie 2014, ce constituie 141 de zile, ultimul s-a aflat în detenție, termen care, în

opinia instanței de recurs este unul suficient de mare.

În asemenea împrejurări și ținînd cont de faptul că lui Oleg Smirnov i-au fost

încălcate drepturile lui constituționale, ce au dus atingere demnității umane, fiind

supus și unor acțiuni ilicite ale organelor de urmărire penală și a instanțelor

judecătorești, manifestate prin atragerea ilegală la răspunderea penală și imixtiunea

nejustificată în viața intimă, Colegiul Civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că suma de 45 000 lei este reală și

rezonabilă în măsură de a atenua suferințele psihice și fizice cauzate lui Smirnov

Oleg, care a avut de suferit unele frustrări, incertitudini și neliniști, și care nu poate fi

compensată doar numai prin simpla constatare a încălcării drepturilor acestuia.

În susținerea concluziei date, instanța de recurs reține și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului pe cauze similare, în ceea ce privește acordarea unei

satisfacții echitabile pentru privarea ilegală de liberate.

Astfel, în cauza Brega contra Moldovei, reclamantul a pretins violarea art. 5 al

Convenției pentru deținerea timp de 48 de ore fără nici un temei, iar Curtea a

constatat în unanimitate, violarea art. 5 CEDO, reținînd că reclamantul a fost arestat

și acuzat de insultarea ofițerilor de poliție și opunerea rezistenței la arest însă din

înregistrarea video și după cum a fost confirmat și de către instanțele naționale care l-

au achitat pe reclamant, este evident că acuzațiile îndreptate împotriva reclamantului

erau false și că el nu a comis faptele ce i se imputau. În aceste circumstanțe, avînd în

vedere că nu există nici o „suspeciune rezonabilă” în sensul art. 5 CEDO, Curtea a

considerat că detenția reclamantului în baza unor acuzații false nu poate fi

considerată „legală” prin prisma art. 5 CEDO, acordînd reclamantului, cu titlu de

daune morale 8000 euro.

Drept consecință, se constată ca lipsită de suport legal afirmația susținută în

recursul declarat de Ministerul Justiției al RM precum că Smirnov Oleg nu întrunește

condițiile din normele de drept aplicabile la caz, respectiv, nu este temei de a genera

obligațiunea statului de a repara prejudiciu moral ultimului, deoarece vin în

contradicție constatărilor expuse.

Or, așa cum a fost arătat supra dispozițiile art. 6 lit. a) și b) Legea privind

modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr.1545-XIII din 25

februarie 1998 indică direct că, dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea și

modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul devenirii definitive și irevocabile a

sentinței de achitare; scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării

urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare.

Astfel, în sensul dispozițiilor enunțate este de înțeles că pentru angajarea

răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare și de anchetă sunt

necesare unele condiții speciale și anume că fapta ilicită, în calitate de condiție

generală a răspunderii delictuale, are particularități în materia respectivă, respectiv nu

orice acțiune ilicită a organelor de anchetă și judecată atrage răspunderea statului. O

altă condiție necesară pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat

prin erori judiciare este actul de reabilitare, care și atestă admiterea erorii judiciare și

prejudicierea neîntemeiată a persoanei.

Pe cînd la caz s-a constatat cu certitudine că prin decizia Curții de Apel

Chișinău din 10 decembrie 2014, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție

din 03 iunie 2016, Smirnov Oleg, învinuit de comiterea infracțiunii prevăzută de art.

190 alin.(5) Cod penal, a fost achitat din motivul că fapta încriminată nu întrunește

elementele infracțiunii, fiind eliberat de sub arest imediat din sala instanței de

judecată, ceea ce constituie acte de reabilitare adoptate în favoarea lui Smirnov Oleg.

Corelativ și art. 10 alin. (1) Cod civil, prevede că apărarea drepturilor civile

încălcate se face pe cale judiciară, iar conform art. 53 alin. (2) din Constituția

Republicii Moldova, statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile

cauzate prin erorile săvîrșite în procesele penale de către organele de anchetă și

instanțele judecătorești.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că circumstanțele

pricinii au fost constatate de către instanțele ierarhic inferioare, verificarea

suplimentară a cărorva dovezi nefiind necesară, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

respinge recursul declarat de Ministerul Justiției al RM, de a admite recursul declarat

de către Smirnov Oleg și a modifica decizia instanței de apel și hotărîrea primei

instanțe, majorând suma încasată din contul bugetului de stat, prin intermediul

Ministerului Justiției al RM, în beneficiul lui Smirnov Oleg cu titlu de prejudiciu

moral de la 20 000 lei până la 45 000 lei, iar în rest de a menține decizia instanței de

apel și hotărîrea primei instanțe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) și e) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se respinge recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova

Se admite recursul declarat de către Smirnov Oleg.

Se modifică decizia Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2016 și hotărîrea

Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 noiembrie 2015, în pricina civilă la

cererea de chemare în judecată a lui Smirnov Oleg împotriva Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii

Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, în partea

încasării prejudiciului moral, după cum urmează:

Se majorează suma încasată din contul bugetului de stat, prin intermediul

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui Smirnov Oleg cu titlu

de prejudiciu moral de la 20 000 (douăzeci mii) lei până la 45 000 (patruzeci și cinci

mii) lei.

În rest decizia Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2016 și hotărîrea

Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 noiembrie 2015 se mențin.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președinte, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Valentina Clevadî

Oleg Sternioală

Nicolae Craiu

Tamara Chișca-Doneva