2r-708/16 — partajul averii în devălmășie,nulitatea certificatului de înregistrare a bunului imobil
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- partajul averii în devălmăşie,nulitatea certificatului de înregistrare a bunului imobil
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2r-708/16 — partajul averii în devălmășie,nulitatea certificatului de înregistrare a bunului imobil (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr.2r-708/16
Instanța de fond: Judecătoria Bălți – E. Grumeza
Instanța de apel : CA Bălți – E. Ababei, G. Polivenco, N. Matveeva
Instanța de revizuire: CA Bălți – A. Gheorghieș, A. Albu, A. Toderaș
D E C I Z I E
20 iulie 2016 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție
În componență:
Președinte ședinței Svetlana Filincova,
Judecători Nicolae Craiu, Maria Ghervas,
examinînd recursul declarat de către avocatul Nina Matveeva în interesele Angelei
Podgornaia în pricina civilă la acțiunea Anei Podgornaia împotriva lui Boris Podgornîi
privind partajul averii în devălmășie și cererea reconvențională a lui Boris Podgornîi
împotriva Anei Podgornaia, Oficiului Cadastral Teritorial Bălți privind nulitatea certificatului
de înregistrare a bunului imobil,
împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2016,
C O N S T A T Ă:
Podgornaia Ana la data de 17 ianuarie 2008 s-a adresat cu cerere de chemare în
judecată împotriva lui Podgornîi Boris privind partajarea construcției lit. B amplasată în mun.
Bălți, str-la Muncii 7A, în două părți egale.
Podgornîi Boris a depus cerere reconvențională împotriva Anei Podgornaia și Oficiului
Cadastral Teritorial Bălți cu privire la recunoașterea nulă a certificatului de înregistrare a
bunului imobil cu număr cadastral 0300308.312.01 din 16 ianuarie 2007.
Prin încheierea Judecătoriei Bălți din data de 16 aprilie 2013 cererea reconvențională
depusă de Podgornîi Boris s-a scos de pe rol. ( f.d. 106, vol. II).
Prin hotărîrea Judecătoriei Bălți din 16 aprilie 2013 s-a admis cererea de chemare în
judecată înaintată de Podgornaia Ana împotriva lui Podgornîi Boris cu privire la partajarea în
natură a imobilului amplasat în mun. Bălți, str-la Muncii 7A cu număr cadastral
0300398.312.02, atribuindu-i pentru fiecare cîte ½ cotă parte din imobil.
Anei Podgornaia i s-a stabilit în natură cu drept de proprietate ½ cotă - parte din bunul
imobil: bucătăria nr. 5 -6,0 m.p., în valoare de 13 942,0 lei, camera nr. 6 – 20 m.p., în valoare
de 46 474 lei, încăperea nr. 9 – 15,8 m.p., în valoare de 33 988 lei. Costul acestei părții este
108 346,0 lei.
Lui Boris Podgornîi i s-a stabilit în natură cu drept de proprietate ½ cotă – parte din
bunul imobil: Baie nr. 1-3,0 m.p., în valoare de 6 971 lei, coridor nr. 2- 2,2 m.p., în valoare
de l 5 112,0 lei, camera nr. 3- 14,6 m.p., în valoare de 33 926 lei, anexa lit. b- în valoare de
1
l 20 311,0 lei, încăperea nr.8 – 4,9 m.p., în valoare de 10 540 lei, nr. 10 -27,6 m.p., în valoare
de 59 370 lei. Costul acestei părți este 136 230,0 lei.
În folosință comună au rămas: coridor nr. 4 – 5,3 m.p., în valoare de 12 316 lei,
încăperea nr. 7- 6,9 m.p., în valoare de 14 842 lei, anexa lit. b1, în valoare de 5 207,0 lei ( f.d.
107-108, vol. II).
Prin decizia Curții de Apel Bălți din data de 03 decembrie 2013 s-au respins apelul și
recursul declarat de Podgornîi Boris. S-au menținut hotărîrea și încheierea Judecătoriei Bălți
din data de 16 aprilie 2013 ( f.d. 127, vol. II).
La data de 16 aprilie 2015 Podgornîi Boris a depus cerere cu privire la corectarea erorii
din dispozitivul hotărîrii Judecătoriei Bălți din 16 aprilie 2013 ( f.d. 143, vol.II).
Prin încheierea Judecătoriei Bălți din data de 13 mai 2015 s-a corectat eroarea strecurată
în dispozitivul hotărîrii, prin indicarea corectă a numărului cadastral 0300308.312 al
construcției Lit. B , din mun. Bălți str. Muncii 7A ( f.d. 157, vol. II).
La data de 29 octombrie 2015 Podgornaia Ana s-a adresat cu cerere privind corectarea
erorii din dispozitivul hotărîrii Judecătoriei Bălți din data de 16 aprilie 2013, privind numărul
cadastral ( f.d. 179, vol. II).
Prin încheierea Judecătoriei Bălți din 11 decembrie 2015 s-a respins ca fiind
neîntemeiată cererea de corectare a erorii depusă de Podgornaia Ana ( 202, vol. II).
La data de 07 aprilie 2016 avocatul Nina Matveeva în interesele Angelei Podgornaia a
depus cerere de revizuire asupra deciziei Curții de Apel Bălți din 03 decembrie 2013,
hotărîrii Judecătoriei Bălți din 16 aprilie 2013 și a încheierii Judecătoriei Bălți din 13 mai
2015 ( f.d. 210-212, vol. II).
Prin încheierea Curții de Apel Bălți din data de 14 iunie 2016 s-a respins ca fiind
inadmisibilă cererea de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 03 decembrie
2013, hotărîrii Judecătoriei Bălți din 16 aprilie 2013 și a încheierii Judecătoriei Bălți din 13
mai 2015 ( f. d. 238-242, vol. II).
Nefiind de acord cu încheierea Curții de Apel Bălți din data de 14 iunie 2016 avocatul
Nina Matveeva în interesele Angelei Podgornaia a contestat-o cu recurs, solicitînd casarea
încheierii instanței de apel, admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei Curții de Apel
Bălți din 03 decembrie 2013, cu remiterea cauzei la rejudecare în prima instanță. În
motivarea recursului recurentul a indicat, că încheierea instanței de apel este ilegală și
contravine cu circumstanțele cauzei, fiind îngrădit accesul la justiție ( f.d. 244-246, vol. II).
La data de 13 iulie 2015 avocatul Nina Matveeva în interesele Angelei Podgornaia a
depus recurs suplimentar, prin care a solicitat casarea încheierii instanței de apel din 14 iunie
2016, admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei instanței de apel din 03 decembrie
2013, cu remiterea cauzei la rejudecare ( f.d. 8-11, vol.III).
În conformitate cu art. 426 alin. 3) CPC recursul împotriva încheierii se examinează în
termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate
la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Analizînd recursul în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat urmează
a fi respins.
2
În conformitate cu art. 427, lit. a) CPC instanța de recurs, după ce examinează recursul
împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție a constatat, că Curtea de Apel Bălți corect a
respins cererea de revizuire ca inadmisibilă din următoarele motive.
Temeiurile declarării revizuirii împotriva hotărîrilor judecătorești irevocabile de către
legiuitor sînt specificate exhaustiv în art.449 CPC.
Recurenta Angela Podgornaia a invocat drept temei de revizuire a deciziei Curții de
Apel Chișinău din data de 04 august 2015 prevederile art. 449, lit. c) CPC „instanța a emis o
hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces”.
La caz, Podgornaia Ana s-a adresat cu cerere de chemare în judecată privind partajarea
imobilului situat în mun. Bălți, str. Muncii 7A, cu număr cadastral 0300308.312.01. În cardul
examinării cauzei a fost dispusă efectuarea expertizei tehnico- judiciare a imobilului cu
numărul cadastral 0300308.312.01 din mun. Bălți, str. Muncii 7A, care aparține cu drept de
proprietate Anei Podgornaia și lui Boris Podgornîi, fiind propuse două variante de partajare a
imobilului ( f.d. 208-221, vol.I).
Astfel, instanța de recurs constată, că obiectul de examinare în pricina civilă la acțiunea
Anei Podgornaia către Boris Podgornîi privind partajarea averii a fost imobilul cu numărul
cadastral 0300308.312.01 din mun. Bălți, str. Muncii 7A. Însă în dispozitivul hotărîrii
Judecătoriei Bălți din data de 16 aprilie 2013 s-a strecurat o eroare privind numărul cadastral
al imobilului. Eroarea a fost corectată parțial prin încheierea Judecătoriei Bălți din data de 13
mai 2015.
Instanța de recurs menționează, că în cadrul examinării cauzei nu i s-a încălcat dreptul
de proprietate al Angelei Podgornaia, care în baza certificatului de moștenitor nr. 2784 din 09
iulie 2007 deține cu drept de proprietate bunul imobil situat în mun. Bălți, str. Muncii 7A, cu
numărul cadastral 0300308.312.02, care în urma erorilor comise a fost radiată din registrul
bunurilor imobile, fiind indicat în baza hotărîrii Judecătoriei Bălți din data de 16 aprilie 2013,
ca proprietar al imobilului cu numărul cadastral 0300308.312.02 Podgornîi Boris, însă acesta
este o eroare care poate fi corectată, fără a aduce atingere dreptului de proprietate al Angelei
Podgornaia.
Mai mult ca atît, această eroare este de jure, în natură a fost partajat între Podgornaia
Ana și Podgornîi Boris imobilul cu numărul cadastral 0300308.312.01 din mun. Bălți, str.
Muncii 7A.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
reține ca justă concluzia instanței de apel în revizuire privind neîncadrarea în norma legală a
temeiurilor invocate de Podgornaia Angela în cererea de revizuire.
Colegiul relevă, că procedura de revizuire prevăzută de art.449-453 CPC servește
scopului înlăturării lacunelor și omisiunilor justiției, care urmează a fi aplicate într-o manieră
compatibilă cu prevederile art.6 § 1 CEDO. O soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie
rediscutată. Ca excepție de la acest principiu este doar cazul cînd reexaminarea este necesară
în virtutea circumstanțelor fundamentale și obligatorii (cazul Brumărescu contra României
nr.28342/95; cazul Roșca contra Moldovei nr.6276/020).
3
Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că argumentele invocate de
către Angela Podgornaia nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 449 CPC, acesta nu
a prezentat probe în susținerea cererii de revizuire, așa cum prevede art. 451 alin. 1 CPC, iar
argumentele din cererea de recurs poartă caracter declarativ și se combat cu probele din
dosar, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea Curții de Apel Bălți din
14 iunie 2016.
În conformitate cu art.427 CPC Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E:
Se respinge recursul declarat de către avocatul Nina Matveeva în interesele Angelei
Podgornaia.
Se menține încheierea Curții de Apel Bălți din 14 iunie 2016 în pricina civilă la acțiunea
Anei Podgornaia împotriva lui Boris Podgornîi privind partajul averii în devălmășie și
cererea reconvențională a lui Boris Podgornîi împotriva Anei Podgornaia, Oficiului
Cadastral Teritorial Bălți privind nulitatea certificatului de înregistrare a bunului imobil.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Președintele ședinței Svetlana Filincova
judecători Nicolae Craiu
Maria Ghervas
4