Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 15.06.2016
casat

2rac-189/16 — încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
15.06.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei
Temei legal
încasarea datoriei
Citează această cauză
2rac-189/16 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Prima instanță: Judecătoria Anenii Noi Dosarul nr. 2rac-189/16 Judecător: R. Popescu-Balta Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu D E C I Z I E 15 iunie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu, Judecători Tamara Chișca-Doneva, Iurie Bejenaru, Nicolae Craiu, Ion Druță examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Lorinela Grup”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Espason Grup” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Lorinela Grup” privind încasarea datoriei, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Lorinela Grup” și menținută hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 27 martie 2015, c o n s t a t ă La 17 iunie 2014, SRL „Espason Grup” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Lorinela Grup”, solicitând încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în baza contractului de antrepriză nr. 11 din 05 octombrie 2012, SRL „Espason Grup” (în calitate de antreprenor), s-a obligat să execute lucrările de tencuire interioară a suprafețelor cu tencuieli pe bază de ipsos la Spitalul raional Sîngerei, din or. Sîngerei, str. N. Testemițeanu, 51, iar SRL „Lorinela Grup” (în calitate de beneficiar), s-a obligat să recepționeze lucrările executate și să achite costul acestora în termenii stabiliți în contract. Conform proceselor verbale de recepție a lucrărilor de construcție nr. 01 - 08 din martie 2013, reclamantul a executat și a predat, iar pîrîtul a recepționat lucrări în sumă de 1 089 440 lei.

Mai indică reclamantul că, în baza contractului de antrepriză nr. 01 din 05 februarie 2013, SRL „Espason Grup” (în calitate de antreprenor) s-a obligat să execute lucrările de tencuire interioară a suprafețelor cu tencuieli pe bază de ipsos la spitalul raional Orhei, iar SRL „Lorinela Grup” (în calitate de beneficiar), s-a obligat să recepționeze lucrările executate și să achite costul acestora. Astfel, menționează reclamantul, conform procesului verbal de recepție a lucrărilor de construcție nr. 01 din iunie 2013, reclamantul a executat și a predat, iar pîrîtul a recepționat lucrări în sumă de 153 560 lei. Indică reclamantul că, în baza contractului de antrepriză nr. 03 din 16 aprilie 2013, SRL „Espason Grup” (în calitate de antreprenor) s-a obligat să execute lucrările de tencuire interioară a suprafețelor din anexa școlii din satul Cruglic, r- nul.

Criuleni, cu tencuieli pe bază de ipsos, iar SRL „Lorinela Grup” (în calitate de beneficiar), s-a obligat să recepționeze lucrările executate și să achite costul acestora. Menționează reclamantul că, conform procesului verbal de recepție a lucrărilor de construcție nr. 01 din februarie 2013, reclamantul a executat integral lucrările, iar pîrîtul a recepționat lucrări în sumă de 229 240 lei. La fel, în baza contractului de antrepriză nr. 04 din 17 aprilie 2013, SRL „Espason Grup” (în calitate de antreprenor) s-a obligat să execute lucrările de reparația cosmetic a pereților și tavanelor în încăperile industriale de pe str. Grenoble, mun. Chișinău, iar SRL „Lorinela Grup” (în calitate de beneficiar) s-a obligat să recepționeze lucrările executate și să achite costul acestora.

Conform procesului verbal de recepție a lucrărilor de construcție nr. 01 din mai 2013 și nr. 02 din iunie 2013, SRL „Espason Grup” a executat integral și a predat, iar SRL „Lorinela Grup” a recepționat lucrări în sumă de 265 000 lei. La fel, în baza contractului de antrepriză nr. 05 din 18 aprilie 2013, SRL „Espason Grup” (în calitate de antreprenor) s-a obligat să execute lucrările de zugrăvire interioară a suprafețelor în spitalul din raionul Sîngerei, str. N. Testemițeanu, 51, iar SRL „Lorinela Grup” (în calitate de beneficiar) s-a obligat să recepționeze lucrările executate și să achite costul acestora. Conform proceselor verbale de recepție a lucrărilor de construcție nr. 01-06 din mai 2013, SRL „Espason Grup” a executat și a predat, iar SRL „Lorinela Grup” a recepționat lucrări în sumă de 321 510 lei.

La fel, în baza contractului de antrepriză nr. 11/9 din 11 septembrie 2013, SRL „Espason Grup” (în calitate de antreprenor) s-a obligat să execute lucrările de tencuire interioară a suprafețelor cu tencuieli pe bază de ipsos în Centrul pentru tineret a satului Coșernița, r-nul. Dubăsari, iar SRL „Lorinela Grup” (în calitate de beneficiar) s-a obligat să recepționeze lucrările executate și să achite costul acestora. Conform procesului verbal de recepție a lucrărilor de construcție nr. 1a din septembrie 2013, SRL „Espason Grup” a executat și a predat, iar SRL „Lorinela Grup” a recepționat lucrări în sumă de 118 800 lei. La fel, indică reclamantul că, în baza contractului de antrepriză nr. 08 din 11 septembrie 2013, SRL „Espason Grup” (în calitate de antreprenor) s-a obligat să execute lucrările de zugrăvire interioară a suprafețelor în Centrul pentru tineret a satului Coșernița, r-nul.

Dubăsari, iar SRL „Lorinela Grup” (în calitate de beneficiar) s-a obligat să recepționeze lucrările executate și să achite costul acestora. Conform procesului verbal de recepție a lucrărilor de construcție nr. 2a din decembrie 2013, SRL „Espason Grup” a executat și a predat, iar SRL „Lorinela Grup” a recepționat lucrări în sumă de 37 800. Valoarea sumară a lucrărilor executate de SRL „Espason Grup” în baza contractelor susmenționate constituie 2 215 350 lei. Menționează reclamantul că, potrivit pct. 2.6 din contractele de antrepriză, SRL „Lorinela Grup” s-a obligat să achite antreprenorului lucrările executate, în baza procesului verbal de recepție a lucrărilor, în termen de 3 zile lucrătoare de la data semnării procesului verbal.

Însă, în pofida obligațiunilor asumate, pîrîtul a achitat parțial costul lucrărilor executate, în sumă de 1 350 000 lei, astfel acumulînd o datorie față de reclamant în valoare de 865 350 lei. Încercările reclamantului de a soluționa litigiul pe cale extrajudiciară nu s-au soldat cu succes, fapt ce 1-a determinat să se adreseze în judecată cu cererea respectivă. Solicită reclamantul încasarea de la SRL „Lorinela Grup” în beneficiul SRL „Espason Grup” a sumei de 1 115 766 lei, inclusiv datoria de 865 350 lei, penalități în mărime de 155 763 lei și dobînda de întîrziere de 94 653 lei, cît și compensarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 27 martie 2015, acțiunea a fost admisă parțial.

S-a dispus încasarea de la SRL „Lorinela Grup” în beneficiul SRL „Espason Grup” datoria în mărime de 865 350 lei, penalitatea în sumă de 155 763 lei, dobînda de întîrziere în sumă de 94 653 lei, taxa de stat în mărime de 33 472,98 lei și cheltuielile pentru asistența juridică în mărime de 5 000 lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2015, a fost respins apelul declarat de SRL „Lorinela Grup” și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 27 martie 2015. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 03 martie 2016, SRL „Lorinela Grup” a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii primei instanțe, cu trimiterea pricinii spre rejudecare în prima instanță.

În motivarea recursului, a indicat că actele judecătorești contestate sunt ilegale și neîntemeiate, fiind emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. La 20 aprilie 2016, SRL „Espason Grup” a depus referință pe marginea recursului declarat de SRL „Lorinela Grup”, solicitînd respingerea acestuia și menținerea deciziei instanței de apel și a hotărîrii primei instanțe. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost expediată în adresa părților la 28 decembrie 2015 (f.d. 34 vol. II), cît și faptul că la materialele cauzei nu sunt careva probe privind recepționarea acesteia, recursul se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 440 alin. (2) CPC, prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 18 mai 2016, recursul a fost declarat admisibil. Examinînd argumentele invocate în cererea de recurs în raport cu materialele cauzei și referința prezentată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat, care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanței de apel și trimiterea pricinii spre rejudecare în instanța de apel, din următoarele considerente: În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, „instanța de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs”.

În conformitate cu art. 373 alin. (2) CPC, „în limitele apelului, instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea pricinii, apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces”. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2015, a fost respins apelul declarat de SRL „Lorinela Grup” și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 27 martie 2015, prin care s-a dispus încasarea de la SRL „Lorinela Grup” în beneficiul SRL „Espason Grup” datoria în mărime de 865 350 lei, penalitatea în sumă de 155 763 lei, dobînda de întîrziere în sumă de 94 653 lei, taxa de stat în mărime de 33 472,98 lei și cheltuielile pentru asistența juridică în mărime de 5 000 lei.

Studiind materialele cauzei, Colegiul constată că concluzia instanței de apel privind temeinicia pretențiilor formulate de către SRL „Espason Grup” este una pripită, or instanța de apel nu a pătruns în esența raportului juridic ivit în speță și nu a combătut toate argumentele formulate în cadrul judecării pricini prin prisma probelor anexate la materialele cauzei. În conformitate cu art. 240 alin. (1) CPC, „La deliberarea hotărîrii, instanța judecătorească apreciază probele, determină circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinilor, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării pricinii și admisibilitatea acțiunii”. Raportînd normele legale enunțate la circumstanțele cauzei, Colegiul menționează că în virtutea caracterului devolutiv al apelului, instanța de apel urma să rejudece fondul cauzei și respectiv, să dea apreciere probelor invocate de către reclamant în susținerea pretențiilor sale.

Din materialele dosarului rezultă că, în temeiul contractelor de antrepriză nr. 11 din 05 octombrie 2012, nr. 01 din 05 februarie 2013, nr. 03 din 16 aprilie 2013, nr. 04 din 17 aprilie 2013, nr. 05 din 18 aprilie 2013, nr. 11/9 din 11 septembrie 2013 și nr. 08 din 11 septembrie 2013, SRL „Espason Grup” în calitate de antreprenor s-a obligat să execute lucrări de reparație iar SRL „Lorinela Grup” în calitate de beneficiar, s-a obligat să primească și să achite lucrările de reparație. Cercetînd contractele de antrepriză în temeiul cărora reclamantul SRL „Espason Grup” pretinde existența unui drept de creanță față de pîrîtul SRL „Lorinela Grup”, Colegiul constată că contractul nr. 04 din 17 aprilie 2013 (f.d.

31-34, vol. II) nu conține careva mențiuni cu privire la costul lucrărilor contractate de către SRL „Lorinela Grup”, ci doar valoarea estimativă a acestora. Totodată, în procesele-verbale de recepție a lucrărilor de construcție anexate la dosar, lipsește data concretă a recepționării lucrărilor cît și valoarea acestora. În aceste împrejurări, Colegiul constată că instanța de apel nicidecum nu s-a expus asupra faptului dacă creanța invocată de către SRL „Espason Grup” este una certă, lichidă și exigibilă. Or aceasta nemijlocit se răsfrînge asupra termenului și cuantumului penalităților și dobînzilor de întîrziere. Acest fapt indică la examinarea unilaterală a pricinii, ce constituie o încălcare a dreptului SRL „Lorinela Grup” de a se bucura de drepturile sale procedurale în condițiile normelor în vigoare, precum și a principiului egalității armelor în proces.

Colegiul menționează că, în sensul art. 6 alin. (1) CEDO, instanțele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-și întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noțiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse aprecierii. De asemenea, noțiunea de proces echitabil impune ca instanța de judecată să nu-și motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esențiale cărei sunt supuse aprecierii. În această ordine de idei este cert că omiterea de către instanța de apel de a supune controlului legalitatea hotărârii primei instanțe sub aspectul celor menționate și altor acte prezentate de parte, care au importanță pentru soluționarea corectă a pretenției deduse judecării, direct indică la examinarea superficială a apelului.

Reieșind din cele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanței de apel și de a restitui cauza spre rejudecare la instanța de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) și art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Lorinela Grup”. Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2015, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Espason Grup” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Lorinela Grup” privind încasarea datoriei, cu trimiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Iurie Bejenaru Nicolae Craiu Ion Druță

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-04-12
0,98
2rac-109/17 — încasarea sumelor
Judecătoria Anenii Noi Dosarul nr. 2rac-109/17 Judecător: R. Popescu-Balta Curtea de Apel Chişinău Judecători: D. Manole, A. Bostan, I. Cotruţă D E C I Z I E 12 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administr
CSJ 2018-12-05
0,96
2rac-430/18 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac-430/18 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, judecător: S. Suvac Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători: A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai DECIZIE 05 decembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2018-04-18
0,95
2rc-79/18 — încasarea sumei
prima instanţă: S. Suvac dosarul nr. 2rc-79/18 (Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana) instanţa de apel: A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 18 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de C
CSJ 2018-08-01
0,94
2rac-225/18 — încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere, a penalitătii si a cheltuielilor de judecată, rezilierea contractelor de antrepriză si restituirea sumei achitate în avans
Dosarul nr. 2rac-225/18 Prima instanţă: Jud. Anenii Noi (jud. I. Moldovan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, A, Pahopol, V. Negru) D E C I Z I E 1 august 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios
CSJ 2017-06-28
0,93
2rac-243/17 — încasarea datoriei
prima instanţă: N. Rusu dosarul nr.2rac-243/17 (Judecătoria Hînceşti) instanţa de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru (Curtea de Apel Chişinău) Î N C H E I E R E 28 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios admi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă