3ra-795/16 — Contestarea actului administrativ

prima instanță: G. Bivol dosarul nr.3ra-795/16 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 08 iunie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către Societatea pe Acțiuni „Moldtelecom” și Firma de Producție și Comerț „Arax-Impex” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni „Moldtelecom” împotriva Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la contestarea actului administrativ și la cererea de chemare în judecată a Firmei de Producție și Comerț „Arax-Impex” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Consiliului Coordonator al Audiovizualului, intervenient accesoriu Agenția de Stat pentru Protecția Moralității cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 02 februarie 2016, prin care a fost admis apelul declarat de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 17 iulie 2015 și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunile au fost respinse, c o n s t a t ă La 16 aprilie 2013, SA „Moldtelecom” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acțiunii a invocat că la data de 21 februarie 2013, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (în continuare CCA) a pronunţat decizia de interzicere a retransmiterii de către distribuitorii de servicii pe teritoriul Republicii Moldova a posturilor televizate „Hustler TV”, „Blue Hustler”, „Daring TV”, „XXX- Ttreme”, „XXL” şi „Private Space”.

In calitate de motive de drept pentru adoptarea deciziei respective au servit art. 6 al Codului audiovizualului, art. 7 al Convenţiei Europene privind Televiziunea Transfrontalieră, art. 90 al Codului contravenţional, dispoziţia Agenţiei de Stat pentru Protecţia Moralităţii (în continuare ASPM) nr. 01-09/04 din 25 februarie 2011 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 decembrie 2012. Consideră că decizia nr. 21 din 21 februarie 2013 este neîntemeiată și emisă contrar prevederilor legale şi procedurii stabilite, și respectiv urmează a fi anulată.

Drept motiv indică că în conformitate cu prevederile art. 7 pct. 1 din Convenţia Europeană privind Televiziunea Transfrontalieră prin care se determină obligativitatea corespunderii conţinutului posturilor TV cu bunurile moravuri, fiecare parte transmiţătoare se va asigura, prin mijloace corespunzătoare şi prin instanţele sale competente, ca toate serviciile de programe transmise de organisme sau cu ajutorul mijloacelor tehnice aflate sub jurisdicţia sa să fie conforme dispoziţiilor Convenţiei. Astfel, statele pe teritoriul cărora sunt produse posturile TV, prin faptul participării la Convenţie, garantează că conţinutul posturilor TV este în conformitate cu normele Convenţiei.

Potrivit art. 30 Codul audiovizualului nr. 260 din 27 iulie 2006, retransmisia pe teritoriul Republicii Moldova a serviciilor de programe difuzate de către radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene ori sub jurisdicţia statelor care sunt parte la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi recepţionate pe teritoriul acestor state nu necesită autorizare prealabilă. În acest sens menționează că absolut toate posturile TV prevăzute în decizia CCA sunt aflate sub jurisdicţia statelor membre al Comunităţii Europene şi în conformitate cu art. 5 pct. 1 din Convenţia menționată se atribuie la servicii de programe transmise pe teritoriul statelor membre.

Iar, potrivit art. 24 pct. 1.4 din aceeași Convenţie, cînd o parte constată o încălcare a prezentei convenţii, ea comunică acest lucru părţii transmiţătoare şi cele două părţi vor depune eforturi pentru a soluţiona dificultatea pe baza dispoziţiilor art. 19, 25 şi 26. Suspendarea provizorie sau interzicerea retransmisiei nu este admisă în cazul pretinselor încălcări ale art. 7 paragraful 3 şi ale art. 8, 9 sau 10. Indică reclamantul că recomandarea Nr. R (89)7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nu defineşte ce se înţelege prin videograme care au un conţinut pornografic din motivul că o definiţie europeană care să cuprindă uniform pornografia nu e posibilă, ca de altfel nici o delimitare clară între nivelele de violenţă acceptabil şi inacceptabil.

În sensul propunerii de Directivă a Consiliului Europei privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile se prevede noţiunea pornografiei infantile, care constă în imagini cu abuzuri sexual asupra unui copil şi alte forme deosebit de grave de abuz sexual asupra copilului, prevederi ce sunt regăsite şi în art. 6 din Codul audiovizualului care face referire tocmai la protejarea minorilor, ca persoane preponderent susceptibile de a suferi deformări educaţionale la vizionarea unor produse care conţin violenţă, limbaj licenţios sau scene pornografice.

Mai susține că potrivit art. 7 din Convenția citată, care reglementează responsabilităţile radiodifuzorului (canalele de televiziune), toate elementele serviciilor de programe, prin prezentarea şi conţinutul lor, trebuie să respecte demnitatea şi drepturile fundamentale ale oricărei persoane, în special, astfel încît să nu; a) să fie contrare bunelor moravuri şi, mai ales, să conţină pornografie și să evidenţieze violenţa sau să fie susceptibile de incitare la ură rasială; acele elemente care sunt „susceptibile de a aduce prejudicii dezvoltării fizice, psihice şi morale a copiilor sau adolescenţilor nu trebuie să fie transmise, atunci cînd, datorită orei de transmisie şi de recepţie, aceştia din urmă sunt susceptibili să le privească.

În cazul interzicerii retransmiterii canalelor, pîrîtul a interpretat în mod excesiv de extins prevederile cadrului normativ european şi legislaţia autohtonă care au drept scop stabilirea măsurilor de protecţie asupra accesului minorilor la conţinutul surselor cu elemente de pornografie. Astfel, susține că art. 6 din Codul audiovizualului, interzice difuzarea şi transmisia posturilor TV care nu întrunesc anumite condiţii morale, însă în baza Autorizaţiei eliberate de CCA, SA „Moldtelecom” practică activitatea de retransmisie posturilor TV prin cablu, și nu se ocupă cu difuzarea posturilor TV.

De asemenea menționează că conform art. 2 lit. a), b) Codul audiovizualului transmisiune este definită fiind difuzare iniţială prin unde radioelectrice, cablu sau satelit, în formă codificată sau necodificată, a serviciilor de programe destinate publicului, iar retransmisie - captare şi transmitere simultană a serviciilor de programe sau a unor părţi importante din asemenea servicii, prin orice mijloace tehnice, în integralitatea lor şi fără nici o modificare, difuzate de radiodifuzori şi destinate recepţionării de către public.

Respectiv, conform prevederilor Codului audiovizualului, activitatea întreprinsă de SA „Moldtelecom” se referă la distribuitorii de servicii, care pun la dispoziţia publicului servicii de programe retransmise prin cablu, în bază de contracte cu canalele respective, ca urmare, reclamantul nu este organizaţie de difuziune a emisiunilor televizate, cu editarea sau punerea în circulaţie a operelor valorificate, fapt confirmat și de însăși CCA în scrisoarea nr. 204 din 30 martie 2009. Prin urmare, art. 90 al Codului contravenţional, stabileşte răspundere contravenţională numai pentru cazurile de difuzare sau păstrare a produselor pornografice pentru a fi comercializate ori difuzate, care nu poate fi aplicat în cazul retransmiterii de către distribuitorii de servicii.

La fel, relatează reclamantul că prin decizia Curţii Supreme de Justiţie s-a dispus respingerea recursului declarat de reclamant şi menţinerea hotărîrii Curţii de Apel din 28 februarie 2012, în care se prevede condiţia activării SA „Moldtelecom” cu respectarea unor restricţii. Aceste condiţii sunt stabilite de pîrît în decizia CCA nr. 48 din 01 aprilie 2011, ce se referă la serviciile de programe care pot afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor, pot fi retransmise numai dacă vizionarea este restricţionată printr-un sistem de acces condiţionat, informarea publicului despre genul programului, în intervalul de timp orar 24:00-06:00, ce include în sistem digital, criptat în cadrul unor pachete opţionale special dedicate adulţilor şi restricţionat prin intermediul unui sistem de control parental, și sunt respectate de SA „Moldtelecom” din momentul lansării serviciului de televiziune prin cablu.

În același timp, susține că la data de 28 februarie 2011, ASPM a emis dispoziţia nr. 01-13/35, prin care a dispus repetat interzicerea retransmiterii acestor posturi de televiziune pe teritoriul Republicii Moldova. Nefiind de cord cu această dispoziţie a contestat-o în instanța de judecată,însă pe motiv că la data de 27 iunie 2011 a fost emisă hotărîrea judecătorească la acţiunea depusă de SRL „Arax Impex”, prin care, la fel, a contestat dispoziția respectivă și care a fost admisă din considerentele ilegalităţii dispoziţiei ASPM din 28 februarie 2011, respectiv, urmează să fie executată de către CCA, în modul prevăzut de legislaţie. Menționează că interzicerea retransmisiei posturilor TV, care anterior au fost permise de CCA constituie limitarea reclamantul în posibilitatea de a practica activitatea de antreprenoriat.

în baza principiilor determinate de Legea privind revizuirea şi optimizarea cadrului normativ de reglementare a activităţii de întreprinzător nr. 424 din 16 decembrie 2004, autorităţile publice au obligaţia de neimplicare în activitatea de întreprinzător, inclusiv neadmiterea suspendării acestei activităţi, cu excepţia cazurilor expres reglementate de lege. Totodată, art. 14 din Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr. 235-XVI din 20 iulie 2006, stipulează că normele materiale şi procedurale de iniţiere, desfăşurare şi lichidare a afacerii, precum şi de control asupra afacerii, se stabilesc numai prin legi. Autorităţile administraţiei publice nu sunt în drept să adopte norme primare pentru reglementarea iniţierii, desfăşurării şi lichidării afacerii.

Mai indică că conform art. 17 din Legea citată suspendarea (interzicerea) activităţii de întreprinzător care semnifică sistarea temporară a valabilităţii şi/sau retragerea licenţei/autorizaţiei pentru activitatea de întreprinzător, fapt ce are ca efect imposibilitatea continuării acestei activităţi la nivel de întreprindere sau de unitate funcţională autorizată a acesteia se efectuează prin hotărîre judecătorească, adoptată în temeiul legii. Hotărîrea instanţei de judecată privind suspendarea activităţii întreprinzătorului se adoptă la cererea autorităţilor administraţiei publice şi/sau altor instituţii abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control. Susține reclamantul că la data de 12 martie 2013, a înaintat cererea prealabilă nr. 01-10-03/1929, prin care a solicitat anulare a deciziei nr. 21 din 21 februarie 2013, însă prin Decizia nr. 40 cererea prealabilă a fost respinsă.

Solicită, anularea deciziei Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr. 21 din 21 februarie 2013. La 24 mai 2013, FPC „Arax-Impex” SRL a depus cererea de chemare în judecată împotriva Consiliul Coordonator al Audiovizualului, intervenient accesoriu Agenţia de Stat pentru Protecţia Moralităţii cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acțiunii a invocat că la data de 21 februarie 2013, CCA a emis decizia nr.21, prin care a interzis retransmiterea pe teritoriul Republicii Moldova a posturilor „Hustler TV”, „XXX-Treme”, „XXL”, „Blue Hustler”, „Daring TV” şi „Private Spice”.

Drept temei pentru emiterea deciziei respective a servit decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 decembrie 2012 pronunţată în cadrul procesului de judecată iniţiat de SA „Moldtelecom” împotriva Agenţiei de Stat pentru Protecţia Moralităţii privind anularea parţială a dispoziţiei nr. 01-09/04 din 25 februarie 2011. Invocă reclamantul că ţinînd cont de faptul, că decizia nr. 21 îi afectează, inclusiv drepturile şi obligaţiile şi nu se referă exclusiv asupra „Moldtelecom” SA, la data de 05 aprilie 2013, a depus o cerere prealabilă, prin care a contestat acțiunile pîrîtului, însă la data de 22 aprilie 2013, cererea prealabilă a fost respinsă. Consideră reclamantul că acţiunile CCA de a interzice distribuitorilor de servicii retransmisia pe teritoriul Republicii Moldova a posturilor „Hustler TV”, „XXX-Treme”, „XXL”, „Blue Hustler”, „Daring!

TV” şi „Private Spice” contravin mai multor norme legale şi urmează a fi parţial anulată, cu înlăturarea încălcărilor comise. Astfel, indică reclamantul că adoptînd decizia nr.21 din 21 februarie 2013, CCA a dat o apreciere subiectivă şi extinsă a legislaţiei şi probelor puse la baza emiterii actului administrativ astfel, depăşindu-şi atribuţiile stabilite prin lege. Menționează că în partea descriptivă a deciziei nr. 21, CCA indică că prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 decembrie 2012 se menţine în vigoare dispoziţia ASPM nr. 01-09/04 din 25 februarie 2011, ceea ce nu corespunde realității, deoarece, de jure, Curtea Supremă de Justiție prin decizia respectivă s-a expus asupra hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2012, care la rîndul ei a respins acţiunea înaintată de SA „Moldtelecom” împotriva ASPM cu privire, la contestarea parţială a actului administrativ.

Prin urmare, consideră că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 decembrie 2012 nu poate fi executorie şi nu poate constitui temei de drept pentru emitere unui act administrativ, or, potrivit normelor procesual civile, cu putere executorie, este învestită hotărîrea instanţei de judecată, care a fost menţinută şi care a devenit irevocabilă, respectiv, trimiterea CCA la decizia Curții Supreme de Justiție şi sintagma că aceasta menţine în vigoare dispoziţia ASPM nr. 01-09/04 din 25 februarie 2011, este una eronată şi contrară legislaţiei procesual civile. Susține că art. 32 al Legii contenciosului administrativ stipulează, că instanţa de contencios administrativ care a adoptat hotărîrea în fond, în termen de 3 zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă, trimite o copie a hotărîrii pîrîtului pentru executare şi alta - instanţei de drept comun de la sediul - pârâtului pentru controlul executării hotărîrii şi, în caz de necesitate, pentru executare silită.

Iar din conținutul alin. (1) al articolului citat rezultă că de fapt hotărîrile irevocabile pot fi executate şi se remit spre executare pîrîtului. Astfel, nu sunt executorii hotărîrile prin care instanţa dispune, în limitele competentei sale, acţiunile prevăzute la art.25 al Legii contenciosului administrativ, atunci cînd pîrîtul, mereu o autoritate publică, trebuie să întreprindă anumite acţiuni. Însă, în cazul respingerii acţiunii ca fiind nefondată sau depusă cu încălcarea termenului de prescripţie, hotărârile irevocabile nu pot avea caracter executoriu, la fel cum nu sunt susceptibile de executare hotărârile prin care se constată existenţa sau inexistenţa unui drept, deoarece acestea nu modifică ordinea juridică a raporturilor administrative.

Sau, insistă reclamantul că în situaţia în care instanţa respinge o acţiune în contencios administrativ, actul administrativ contestat rămîne în vigoare, iar dacă acesta nu a fost executat pînă la emiterea hotărîrii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată, urmează să producă efecte, inclusiv să fie executată în ordinea prevăzută de lege. Consideră reclamantul că CCA deja s-a expus şi chiar a executat în ordine generală dispoziţia ASPM nr. 01-09/04 din 25 februarie 2011, încă în anul 2011, prin emiterea deciziei CCA nr.48 din 01 aprilie 2011. Astfel, relatează că după adoptarea Dispoziţiei nr. 01-09/04 din 25 februarie 2011, ASPM a înaintat în adresa CCA scrisoarea nr. 01-13/49 din 17 martie 2011, prin care solicită sistarea dreptului de retransmisie a serviciilor de programe pentru posturile TV „Hustler TV”, „XXX-Treme”, „XXL”, „Spice”, „Ruskie noci”, „Private Spice”, „Blue Hustler” şi „During!

TV”, menționînd că potrivit Hotărîrîrii Guvernului RM cu privire la Agenţia de Stat pentru Protecţia Moralităţii pe lîngă Ministerul Culturii nr. 1400 din 17 decembrie 2001, ASPM este în drept să facă recomandări conducătorilor organizaţiei despre regimul de folosire a lucrărilor apreciate ca pornografice.

Prin urmare, CCA a luat act de scrisoarea sus menţionată, care avea anexată dispoziţia nr. 01-09/04 din 25 ianuarie 2011, dar şi de alte dispoziţii ale ASPM emise în acest sens, şi a întreprins masurile de executare a acestora, prin adoptarea deciziei nr. 48 din 01 aprilie 2011, în partea descriptivă a căreia se face trimitere la toate dispoziţiile ASPM cu nr. 01-13/31, 01-13/32, 01-13/33, 01-13/34 şi 01-13/35 din 28 februarie 2011, inclusiv la scrisoarea nr. 01-13/49 din 17 martie 2011, prin care CCA a fost informată despre executarea dispoziţiei nr. 01-09/04 din 25 februarie 2011. Susține că toate dispoziţiile ASPM enumerate mai sus au ca temei Raportul de expertiză nr.01-42/05 din 25 februarie 2011 şi fac trimitere la art.6 al Codului audiovizualului, art.7 al Convenţiei Europene privind Televiziunea Transfrontalieră, art. 90 al Codului contravenţional, Hotărîrea Guvernului nr. 1400/2001, dar şi la procesul-verbal al Consiliului de experţi nr. 01-10/05 din 25 februarie 2011. De altfel, indică că şi decizia nr.48, face trimitere la art.6 din Codul audiovizualului şi art. 7 al Convenţiei Europene privind Televiziunea Transfrontalieră, iar ținînd cont de aceste prevederi, CCA a impus o serie de condiţii tehnice în care se poate realiza retransmiterea serviciilor de programe ce pot afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor.

Prin urmare, consideră reclamantul că dispoziţia ASPM, care a stat la baza emiterii deciziei nr.21, a fost executată şi respectiv problema rezolvată, iar în condiţiile în care decizia nr. 48 a venit ca răspuns la dispoziţiile intervenientului accesoriu şi corespunde pe deplin exigenţelor înaintate de legislaţia naţională, iar subiecţii reglementaţi prin aceasta o respectă, consideră că subiectul a fost epuizat şi o nouă intervenţie din partea CCA, adică adoptarea deciziei nr.21 din 21 aprilie 2013, nu era necesară. Relatează reclamantul că CCA ilegal a revenit la un subiect pe marginea căruia s-a expus anterior, cu atît mai mult cu cît și prevederile art.25 al deciziei nr.2 din 23 noiembrie 2006 cu privire la Statutul Consiliului Coordonator al Audiovizualului din RM, statuează că reexaminarea unei probleme sau a unei decizii adoptate este posibilă o singură dată, la iniţiativa preşedintelui sau cel puţin a trei membri, în baza unor argumente întemeiate.

Drept urmare, este de părerea că dezbaterea repetată a chestiunii interzicerii posturilor TV pentru adulţi în cel puţin 3 şedinţe publice din 01 aprilie 2011, din 12 februarie 2013 şi 21 februarie 2013, reprezintă o abatere de la prevederile legale admisă conştient de către CCA. Totuşi, în cazul în care CCA a considerat că nu a executat dispoziţia ASPM nr.01-09/04 din 25 februarie 2011, iar aceasta a rămas în vigoare, urma să o execute în modul stabilit de lege și să se ghideze în primul rând de prevederile Codului audiovizualului şi ulterior de dispoziţiile Hotărîrii Guvernului 1400/2001, care nu determină în competenţa ASPM atribuţii de suspendare a activităţii de distribuire şi cu atît mai mult a unor canale de televiziune.

Susține că potrivit pct.10 al Hotrîrii Guvernului nr. 1400/2001, ASPM este în drept să recenzeze lucrările din domeniul literaturii şi artei, să facă recomandări conducătorilor organizaţiilor respective şi întreprinzătorilor particulari despre regimul folosirii acestora, să impună censul de vîrstă, locul şi timpul difuzării, iar in cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare - să emită dispoziţii prin care să interzică lucrările respective. Respectiv, insistă că atribuţiile conferite de pct.10 al Hotărîrii Guvernului nr. 1400/2001, nu oferă drepturi ASPM de a interzice retransmisia integrală a unor posturi TV, acestea ne fiind nici lucrări, nici produse sau obiecte care propagă pornografia, aşa cum dispune hotărîrea de Guvern.

Astfel, dispoziţia ASPM este una consultativă pentru CCA, iar ASPM nu poate da indicaţii CCA privind emiterea unor decizii de interzicere a unor posturi TV. Mai indică că potrivit art. 39 al Codului audiovizualului, CCA este o autoritate autonomă şi unica investită cu drept de supraveghere a respectării legislaţiei naţionale sau internaţionale în domeniul audiovizualului din RM. Emiterea actului contestat, reprezintă o ignorare din partea CCA a prevederilor art. 9 al Codului audiovizualului care reglementează libera recepţionare a serviciilor de programe, întrucît prin emiterea dispoziţiei nr.01-09/04 din 25 februarie 2011 şi deciziei nr.21 din 21 februarie 2013, ambele autorităţi publice şi-au depăşit atribuţiile conferite de Codul audiovizualului şi Hotărîrea Guvernului nr. 1400/2001.

Aceasta deoarece, actele sus citate cad sub incidenţa Legii nr.317/2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, și consideră reclamantul că acestea sunt lipsite de previzibilitate şi echilibru, dar mai ales lipsite de corelaţie şi subordonare faţă de Codul audiovizualului. Afirmă că în sensul Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr. 235 din 20 iulie 2006 reglementarea activităţii de întreprinzător trebuie să se realizeze pe principii de proporţionalitate, legalitate, previzibilitate şi respectarea competentei stabilite de lege, neadmiterii aplicării sancţiunilor care nu sînt stabilite de legi, dar și tratării dubiilor apărute la aplicarea legislaţiei în favoarea întreprinzătorului.

Ordinele, instrucţiunile şi alte acte ale conducătorilor de ministere şi de alte organe ale administraţiei publice centrale se emit întru executarea legilor, hotărîrilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului (Art.73 din Legea Nr. 317 din 18.07.2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale), iar legislaţia naţională nu dispune interdicţia distribuitorilor de servicii prin cablu de a retransmite posturi TV pentru adulţi. Invocă reclamantul că pe fondalul unei lipse de certitudine a bazei normativ- legală, care ar oferi celor două autorităţi competenţe depline de a interzice retransmisia posturilor TV pentru adulţi, acţiunile întreprinse de CCA şi ASPM sunt aliatorii și rezultate din ignorarea prevederilor sus citate.

Indică că potrivit prevederilor Codului audiovizualului, radiodifuzorul este persoana fizică sau juridică avînd responsabilitatea editorială pentru alcătuirea serviciilor de programe destinate recepţionării de către public care asigură difuzarea acestora direct sau prin intermediul unui terţ, iar transmisiunea este difuzarea iniţială prin unde radioelectrice, cablu sau satelit, în formă codificată sau necodificată, a serviciilor de programe destinate publicului. Art. 6 alin. (2) al Codului Audiovizualului, prevede interdicţia pentru Radiodifuzori de a difuza programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie, violenţă exagerată sau limbaj licenţios.

În context, menționează reclamantul că activitatea pe care o desfășoară cade sub incidenţa noţiunii de distribuitor de servicii, iar CCA care are un rol de implementare şi respectare a Codului Audiovizualului, urmează să dea o interpretare corespunzătoare actelor normative adoptate de organul legislativ. Cît priveşte motivarea de către CCA a decizie nr. 21 din 21 aprilie 2013, prin prisma prevederilor art. 7 din Convenţia Europeană privind Televiziunea Transfrontalieră, invocă reclamantul că de fapt, norma respectivă intitulată „Responsabilităţile radiodifuzorului”, prevede obligații similare pentru Radiodifuzori și concomitent, acesta stabileşte că elementele serviciilor de programe care sunt susceptibile de a aduce prejudicii dezvoltării fizice, psihice şi morale a copiilor sau adolescenţilor nu trebuie să fie transmise atunci când, datorită orei de transmisie si de recepţie, aceştia din urmă sunt susceptibili să le privească.

Respectiv, Convenţia nu interzice definitiv retransmisia programelor care ar contravine bunelor moravuri ci impune nişte restricţii faţă de aceste programe, care nu trebuie să fie transmise, atunci cînd, datorită orei de transmisie şi de recepţie ar putea fi privite sau audiate de către minori. În același timp, invocă reclamantul că conform prevederilor Convenţiei subiecţii supuşi reglementării sunt radiodifuzorii si nu distribuitorii prin cablu. Mai menționează că CCA aplică selectiv prevederile Convenţiei, lăsînd fără apreciere integritatea prevederilor acesteia.

Astfel, posturile TV specificate în actul administrativ contestat sunt produse pe teritoriul statelor membre al Comunităţii Europene şi în conformitate cu art. 5 pct. (1) din Convenţiei care indică că, fiecare parte transmiţătoare se va asigura, prin mijloace corespunzătoare, prin instanţele sale competente, ca toate serviciile de programe transmise de organisme sau cu ajutorul mijloacelor tehnice aflate sub jurisdicţia sa, în sensul art.3, să fie conforme dispoziţiilor prezentei Convenţii, se atribuie la servicii de programe transmise pe teritoriul statelor membre. Prin urmare, statele pe teritoriul cărora sunt produse posturile TV puse în discuţie, în virtutea aderării la Convenţie, garantează că conţinutul posturilor TV este în conformitate cu normele Convenţiei, inclusiv şi a posturilor pentru adulţi.

Potrivit art. 24 pct. l.4 al Convenţiei, cînd o parte constată o încălcare a Convenţii, ea comunică acest lucru părţii transmiţătoare şi cele două părţi vor depune eforturi pentru a soluţiona dificultatea pe baza dispoziţiilor art. art. 19, 25 şi 26. Suspendarea provizorie a retransmisiei nu este admisă în cazul pretinselor încălcări ale art. 7 paragraful 3 şi ale art.8, 9 sau 10, principiu de activitate consfințit și de Codul Audiovizualului, care prin art. 29 alin. (2) care stipulează că titularul autorizaţiei de retransmisie a unui serviciu de programe că teritoriul Republicii Moldova care nu tine de jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene sau statelor membre ale Convenţiei europene privind televiziunea transfrontalieră este responsabil de corespunderea conţinutului programului retransmis cerinţelor prezentului cod.

Respectiv, tot ce se preia din statele membre Uniunii Europene sau aderente la Convenţie nu se supune vreo unei verificări prealabile, fapt susținut și de art. 30 alin. (2) din Codul audiovizualului în conformitate cu care retransmisia pe teritoriul Republicii Moldova a serviciilor de programe difuzate de către radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene ori sub jurisdicţia statelor care sînt parte la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, recepţionate pe teritoriul acestor state nu necesită autorizare prealabilă. Efectiv, ASPM nu este în drept să ofere anumite concluzii de autorizare sau interzicere a posturilor TV cu provenienţă din Uniunea Europeană sau din statele membre ale Convenţiei, iar CCA nu este în drept să suspende nici măcar provizoriu retransmisia unui post TV în cazul pretinselor încălcări ale art. 7 din Convenţie.

Totodată, cu referire la invocarea art.90 din Codul contravențional menţionează reclamantul că CCA a neglijat răspunsurile Direcţiei Investigare a Fraudelor a Departamentului Poliţiei al MAI, care fiind sesizată de către ASPM, privind încălcarea normei date, a constatat, că distribuitorii de cablu activează în conformitate cu decizia CCA nr.48 din 01 aprilie 2011. Astfel, revenind la decizia Curții Supreme de Justiție ,care a constituit temei de emitere a deciziei nr.21 din 21 aprilie 2013, menţionează reclamantul că examinînd acţiunea, instanţele judecătorești, nu s-au expus asupra fondului cauzei şi cu atît mai mult asupra interzicerii canalelor enumerate în decizia contestată, dar asupra temeiniciei cererii de chemare în judecată a SA „Moldtelecom”, din care motiv hotărârea judecătorească nu este în principiu, opozabilă persoanelor care nu au participat la soluţionarea litigiului.

Invocă că pe cazul SRL „Arax-Impex” împotriva ASPM s-a expus Curtea de Apel Chișinău prin hotărîra din 27 iunie 2011 devenită irevocabilă și definitivă, însă care nu a fost luată în considerare la adoptarea deciziei nr. 21, or, prin hotărîrea respectivă Curtea de Apel Chișinău a admis acţiunea SRL „Arax-Impex”, s-a expus asupra caracterului ilegal al actului contestat și a anulat dispoziţia ASPM nr.01-13/32 din 28 februarie 2011. Menționează reclamantul că, în acest fel, pe marginea unuia şi aceluiaşi subiect, CCA reia o poziţie duplicitară care îi prejudiciază drepturile consfinţite de hotărîrea judecătorească din 27 iunie 2011. Concomitent, consideră reclamantul că CCA i-a încălcat şi speranţa legitimă, întrucât, prin măsura dispusă prin decizia nr.21, dreptul său la o coerenţă şi siguranţă legislativă, în baza căreia sa-şi poată valorifica, păstra şi apăra drepturile, a devenit iluzoriu.

Sau, principiul speranţei legitime este indispensabil legat de statul de drept în virtutea căruia organele statului sunt obligate să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile legale şi să respecte speranţele legitime întemeiate pe prevederile legale în vigoare, iar indivizii pot conta pe previzibilitatea normelor legal adoptate şi fiind astfel în măsură sa îşi planifice viitorul în contextul drepturilor conferite de aceste dispoziţii.

Insistă reclamantul că emiterea actului contestat, reprezintă o ignorare a tuturor principiilor şi normelor enunţate fapt ce-i lezează drepturile şi-i poate cauza prejudicii de ordin material, or, interdicţia de retransmitere a postului TV „Hustler TV”, creează riscuri care se pot materializa prin compensarea abonaţilor săi (care conştient au decis contractarea acestui post TV) şi achitarea unor penalităţi impunătoare faţă de distribuitorul internaţional al postului TV pentru rezilierea anticipată a contractului de retransmisie semnat, întrucît abonaţii au decis în mod independent şi conştient contractarea acestui post TV, iar interdicţia de retransmisie a postului încalcă drepturile contractuale ale abonaţilor de a viziona grila de programe aleasă în mod liber.

Solicită obligarea Consiliului Coordonator al Audiovizualului să înlăture încălcările comise în art. 1 din decizia nr. 21 din 21 februarie 2013, prin excluderea sintagmei „retransmiterea” și includerea acesteia cu sintagma „Difuzarea” și expunerea într-o nouă redacție după cum urmează „A interzice difuzarea pe teritoriul Republicii Moldova a posturilor Hustler TV, XXX-Treme, XXL, Blue Hustler, Daring TV și Privare Spice” și obligarea CCA să abroge art. 2 din decizia nr. 21 din 21 februarie 2013. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 17 iulie 2015, acțiunea SA „Moldtelecom” a fosta admisă integral, iar acțiunea SRL „Arax-Impex” a fost admisă parțial fiind anulată decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr. 21 din 21 februarie 2013 „Cu privire la serviciile de programare ale Hustler TV, XXX- Treme, XXL, Blue Hustler Darind!

TV și Private Spice”, în rest cerințele SRL „Arax- Impex” au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 februarie 2016, a fost admis apelul declarat de Consiliul Coordonator al Audiovizualului, casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care cererile de chemare în judecată au fost respinse ca neîntemeiate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a remarcat prevederile art. art. 2, 6 și 30 al (1) al Codului audiovizualului, și art. 7 din Convenția Europeană privind Televiziunea Transfrontalieră și a reținut dispoziţia ASPM nr. 01-09/04 din 25 februarie 2011, prin care s-a stabilit că programele „Hustler TV”, „Blue Hustler”, „Daring TV”, „XXX-Treme”, „XXL” şi „Private Space” sunt pornografice sau conţin elemente de pornografie şi contravin prevederilor art. 6 Codul audiovizualului, art. 7 Convenţia Europeană privind Televiziunea Transfrontalieră, art. 90 Cod Contravenţional, hotărîrea Guvernului nr. 1400 din 17.12.2001, și s-a dispus anularea autorizaţiilor eliberate de ASPM nr. 12-01 din 14 ianuarie 2010 şi 12-10 din 20 mai 2010, iar programele televizate „Hustler TV”, „Blue Hustler”, „Daring TV”, „XXX- Treme”, „XXL” şi „Private Space”, au fost interzise.

Totodată, instanța de apel a stabilit că dispoziţia ASPM nr. 01-09/04 din 25 februarie 2011 a fost contestată de către SA „Moldtelecom”, iar prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2012, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 decembrie 2012, cererea de chemare în judecată înaintată de SA „Moldtelecom” a fost respinsă (f.d. 44-46), și a constatat că dispoziţia sus-indicată este în vigoare și nu este anulată.

A mai stabilit instanța de apel că conform deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 decembrie 2012, la data de 24 ianuarie 2013, ASPM a solicitat repetat CCA- ului executarea dispoziţiei nr. 01-09/04 din 25 februarie 2011, Iar, reținînd prevederile art. 16 CPC, care reglementează caracterul obligatorul al actelor judecătorești și art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului care prevede atribuțiile CCA, instanța de apel a concluzionat că întrucît posturile TV „Hustler TV”, „Blue Hustler”, „Daring TV”, „XXX-Treme”, „XXL” şi „Private Space” au un conţinut pornografic, care prin prisma art. 6 Codul Audiovizualului şi art. 7 din Convenţia Europeană privind Televiziunea Transfrontalieră sunt interzise difuzării, Consiliului Coordonator al Audiovizualului în limitele competențelor sale a emis actul administrativ contestat, dispoziţia interzicerii retransmiterii posturilor nominalizate, fiind în corespunde cu cadrului legal naţional şi internaţional, or, prin art. 7 din Convenţia Europeană privind Televiziunea transfrontalieră, serviciile de programe nu trebuie să conţină pornografie.

Concomitent, instanța de apel a apreciat critic argumentele precum că activitatea SA „Moldtelecom” și FPC „Arax-Impex” este de retransmisie a posturilor TV prin cablu, dar nu difuzarea posturilor TV, concluzionînd că legea interzice difuzarea de programe cu conţinut pornografic, iar reclamanţii retransmit ca distribuitori de servicii, incluzînd în spectrul oferit şi posturile TV sus-indicate, difuzarea cărora este interzisă în RM. De altfel, instanța de apel a respins ca neîntemeiate și argumentele precum că anterior au fost instituie anumite condiţii la retransmiterea posturilor TV, care sunt respectate, și a conchis că în condiţiile în care legea expres prevede interzicerea difuzării programelor cu caracter pornografic, faptul că reclamanții pretind instituirea unor măsuri de siguranță la difuzarea programelor respective, nu constituie temei de admitere a acțiunii.

La 22 martie 2016, SA „Moldtelecom” a declarat recurs împotriva deciziei instanțe de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului a invocat că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, aplicînd la soluţionarea litigiului, o prevedere generală a art. 7 din Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră, care în opinia instanței interzice difuzarea pe teritoriul Republicii Moldova a posturilor televizate „Hustler TV”, „Blue Hustler”, „Daring TV”, „XXX-Treme”, „XXL” şi „Private Space”. Mai mult decît atît, consideră recurentul că instanța de apel a preluat doar un fragment din dispoziţia art. 7 din Convenţia Europeană privind Televiziunea Transfrontalieră, fără a lua în calcul textul integral al acestui articol.

Astfel, indicînd în redacție integrală conținutul că art. 7 din Convenţia menționată, susține recurentul că norma respectivă nu interzice difuzarea pe teritoriul Republicii Moldova a posturilor televizate „Hustler TV”, „Blue Hustler”, „Daring TV”, „XXX-Treme”, „XXL” şi „Private Space”.

Totodată, susține că instanța de apel a lăsat fără apreciere faptul că potrivit art. 24 pct. 1 şi pct. 4 din Convenţie cînd o parte constată o încălcare a prezentei Convenţii, ea comunică acest lucru părţii transmiţătoare şi cele două părţi vor depune eforturi pentru a soluţiona dificultatea pe baza dispoziţiilor art. 19, 25 şi 26, iar suspendarea provizorie sau interzicerea retransmisiei nu este admisă în cazul pretinselor încălcări ale art. 7 paragraful 3 şi ale art. 8, 9 sau 10. Concomitent indică că instanța de apel nu a ţinut cont nici de prevederile Codului audiovizualului care în art. 29 alin. (2) potrivit căruia titularul autorizaţiei de retransmisie a unui serviciu de programe pe teritoriul Republicii Moldova care nu ţine de jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene sau statelor membre ale Convenţiei europene privind televiziunea transfrontalieră este responsabil de corespunderea conţinutului programului retransmis cerinţelor prezentului cod, respectiv, tot ce se preia din statele membre ale Uniunii Europene sau aderente ale Convenţiei nu se supune unei verificări prealabile.

În context recurentul a indicat motive similare celor invocate în cererea de chemare în judecată, invocînd netemeinica deciziei instanței de apel și ilegalitatea acțiunilor CCA. La 11 aprilie 2016, FPC „Arax-Impex” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanțe de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului a invocat că instanța de apel la emiterea deciziei a aplicat eronat normele de drept material, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, și a interpretat în mod eronat legea.

La fel, indică recurentul că instanța judecătorească a apreciat arbitrar probele și a admis încălcarea dreptului său la un proces echitabil consfințit de art. 6 alin. (1) al Convenţiei Europene pentru Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, precum şi dreptul la un recurs efectiv, garantat prin art.13 Convenţiei, Constituția RM și art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, indică recurentul că instanţa de apel prin decizia din 02 februarie 2016 a dat o interpretare eronată normei de drept prevăzută de alin. (2) art. 6 din Codul Audiovizualului, întrucît SRL „Arax-Impex” prin genul de activitate pe care îl desfășoară cade sub incidenţa noţiunii de „Distribuitor de servicii”.

Iar, vis-avis de referirea instanţa de apel la prevederile art. 7 din Convenţia Europeană privind Televiziunea Transfrontalieră, remarcă recurentul că norme respectivă care reglementează responsabilităţile radiodifuzorului, prevede aceleaşi obligaţii pentru Radiodifuzori, și concomitent stabileşte că elementele serviciilor de programe care sunt susceptibile de a aduce prejudicii dezvoltării fizice, psihice şi morale a copiilor sau adolescenţilor nu trebuie să fie transmise atunci când, datorită orei de transmisie şi de recepţie, aceştia din urmă sunt susceptibili să le privească. Sau, Convenţia nu interzice definitiv retransmisia programelor care ar contravine bunelor moravuri ci enunţă/impune nişte restricţii faţă de aceste programe, care nu trebuie să fie transmise, atunci cand, datorită orei de transmisie şi de recepţie ar putea fi privite sau audiate de către minori.

Mai indică recurentul că atît instanţa de apel, cît şi organul administrativ au aplicat selectiv prevederile Convenţiei, ignorînd integritatea prevederilor acesteia. Menţionează, că posturile TV specificate în actul administrativ contestat sunt produse pe teritoriul statelor membre al Comunităţii Europene şi în conformitate cu art. 5 (1) al Convenţiei se atribuie la servicii de programe transmise pe teritoriul statelor membre.

Pe cînd, prin prisma art. 5 pct. l și art. 24 pct. 1.4 din Convenție și art. 29 alin. (2) din Codul Audiovizualului, tot ce se preia din statele membre UE sau aderente la Convenţie nu se supune vreo unei verificări prealabile, fapt susţinut şi de prevederile art. 30 alin.(2) din Codul Audiovizualului care indică că, retransmisia pe teritoriul Republicii Moldova a serviciilor de programe difuzate de către radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene ori sub jurisdicţia statelor care sînt parte la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi recepţionate pe teritoriul acestor state nu necesită autorizare prealabilă.

Prin urmare, consideră recurentul că ASPM nu este în drept să ofere anumite concluzii de autorizare sau interzicere a posturilor TV cu provenienţă din UE sau din statele membre ale Convenţiei, iar CCA nu este în drept să suspende nici măcar provizoriu retransmisia unui post TV în cazul pretinselor încălcări ale art.7 din Convenţie.

Totodată cu referire la aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, menționează că instanţa de apel eronat şi-a întemeiat concluziile pe dispoziţia ASPM nr. 01-09104 din 25 februarie 2011, prin care s-a stabilit că programele sus-indicate precum că sunt pornografice sau conţin elemente de pornografie şi contravin prevederilor art. 6 din Codul audiovizualului, art. 7 din Convenţia Europeană privind televiziunea transfrontalieră, art. 90 Cod contravenţional, hotărîrea Guvernului nr. 1400 din 17 decembrie 2001, și s-a dispus anularea autorizaţiilor eliberate de ASPM nr. 12-01 din 14 ianuarie 2010 şi 12-10 din 20 mai 2010, iar programele televizate „Hustler TV”, „DQC-TREME”, „DCL”, „Blue Hustler”, „Dating!

TV” şi „Private Spice”, au fost interzise. Aceasta deoarece, instanța de apel, apreciind dispoziţia în cauză, trebuia să se ghideze în primul rînd de prevederile Codului audiovizualului şi ulterior de dispoziţiile Hotărîrii Guvernului 1400/2001, care reglementează funcţiile și drepturile ASPM. Consideră că nu este organul competent pentru a interzice programele televizate, iar Hotărîrea Guvernului nr. 1400/2001 nu determină în competenţa ASPM atribuţii de suspendare a activităţii de distribuire şi cu atît mai mult a unor canale de televiziune.

Este de părerea că de fapt dispoziţia ASPM este una consultativă pentru CCA, iar ASPM nu poate da indicaţii CCA privind emiterea unor decizii de interzicere a unor posturi TV, întrucît potrivit art.39 din Codul audiovizualului, CCA este o autoritate autonomă şi unica investită cu drept de supraveghere a respectării legislaţiei naţionale sau internaţionale în domeniul audiovizualului din RM, iar emiterea actului contestat, reprezintă o ignorare de către CCA a prevederilor art. 9 al Codului Audiovizualului.

Mai indică recurentul că în sensul Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20 iulie 2006 reglementarea activităţii de întreprinzător trebuie să se realizeze pe principii de proporţionalitate, legalitate, previzibilitate şi respectarea competenţei stabilite de lege, neadmiterii aplicării sancţiunilor care nu sînt stabilite de legi, dar şi tratării dubiilor apărute la aplicarea legislaţiei în favoarea întreprinzătorului. Menționează că ordinele, instrucţiunile şi alte acte ale conducătorilor de ministere şi de alte organe ale administraţiei publice centrale se emit întru executarea legilor, hotărîrilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, iar legislația în vigoare nu dispune interdicţia distribuitorilor de servicii prin cablu de a retransmite posturi tv pentru adulţi.

Cu referire la decizia Curții Supreme de Justiţie din 19 decembrie 2012 pronunţată în cadrul procesului de judecată iniţiat de SA „Moldtelecom” împotriva ASPM privind anularea parţială a dispoziţiei nr. 01-09/04 din 25 februarie 2011 consideră recurentul că atît instanţa de apel, cît şi organul administrativ interpretează eronat funcțiile Curții Supreme de Justiție care nu menţine în vigoare o decizie a unei autorităţi publice, ci se expune doar asupra legalităţii hotărîrilor emise de instanţele inferioare contestate cu recurs, în speţă a hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2012, care la rîndul ei respinge acţiunea înaintată de SA „Moldtelecom” împotriva ASPM cu privire la contestarea parţială a actului administrativ.

Prin urmare, consideră că decizia Curții Supreme de Justiţie din 19 decembrie 2012 nu poate fi executorie şi nu poate constitui temei de drept pentru emitere unui act administrativ, iar acțiunile CCA urmează să fie apreciate ca contrare normelor generale de executare a hotărîrilor judecătoreşti emise în procedura contencioasă. Susține că instanţa de apel a dat o apreciere arbitrară şi greşită deciziei CCA nr. 48 din 01 aprilie 2011 în calitate de probă, iar în acest sens recurentul a indicat motive similare celor invocate în cererea de chemare în judecată, menționînd că în condiţiile în care decizia nr.48 a venit ca răspuns la dispoziţiile Intervenientului accesoriu şi corespunde pe deplin exigenţelor înaintate de legislaţia naţională, iar subiecţii reglementaţi prin aceasta o respectă, subiectul a fost epuizat şi o nouă intervenţie din partea CCA, adică adoptarea Deciziei nr.21 din 21 aprilie 2013, nu era necesară.

Or, acţiunile CCA sunt lipsite de legalitate în contextul temeiniciei de a reveni la un subiect pe marginea căruia s-a expus anterior. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. După cum rezultă din materialele cauzei copia deciziei instanței de apel din 02 februarie 2016, a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 10 februarie 2016, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la dosar (f.d. 191), în același timp actele cauzei nu conțin date ce ar confirma recepționarea acesteia de către destinatari. Astfel, instanța de recurs consideră că recurenții SA „Moldtelecom” și FPC „Arax-Impex” SRL s-au conformat prevederilor legale și au declarat recursurile la 22 martie 2016, și respectiv la 11 aprilie 2016, în termen.

Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Societatea pe Acțiuni „Moldtelecom” și Firma de Producție și Comerț „Arax-Impex” Societate cu Răspundere Limitată sunt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Societatea pe Acțiuni „Moldtelecom” și Firma de Producție și Comerț „Arax-Impex” Societate cu Răspundere Limitată nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurenții nu au invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recursuri se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererile de chemare în judecată.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile declarate de către Societatea pe Acțiuni „Moldtelecom” și Firma de Producție și Comerț „Arax-Impex” Societate cu Răspundere Limitată asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Societatea pe Acțiuni „Moldtelecom” și Firma de Producție și Comerț „Arax-Impex” Societate cu Răspundere Limitată ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursurile declarate de către Societatea pe Acțiuni „Moldtelecom” și Firma de Producție și Comerț „Arax-Impex” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari