Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
1re-1/2025
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
Data
17 iunie 2025
Părțile
Oleg Racovita
Pe scurt
Art. 465-5 CPP

1re-1/2025 — Art. 64 alin. 5 CP

DECIZIE cu privire la recursul împotriva încheierii în cauza penală privind înlocuirea pedepsei lui Oleg Racoviță (art. 64 alin. (5) Cod penal) (Dosarul nr. 1re-1/2025 Nr. PIGD 1-24012153-01-1r/e-06062025) Cerere de recurs împotriva încheierii curții de apel privind respingerea reluării examinării cauzei penale în care nu a fost examinat fondul cauzei. 17 iunie 2025 Textul corespunde originalului Judecând în lipsa părților recursul în cauza penală privind reluarea examinării cauzei în privința lui Oleg Racoviță, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stella Bleșceaga, Președinte, Ghenadie Eremciuc, Alexandru Negru, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT

8. Art. 4655 Cod de procedură penală prevede: „(1) Persoana judecată și condamnată în lipsa ei poate depune o cerere de reluare a examinării cauzei penale în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost adusă la cunoștință, contra semnătură, hotărârea instanței de judecată. (2) Examinarea cauzei penale nu poate fi reluată în cazul în care: a) persoana condamnată a fost informată despre procesul penal și a lipsit în mod nejustificat de la judecarea cauzei; b) persoana condamnată a avut un apărător ales care a participat la judecarea cauzei în prima instanță; c) persoana condamnată, fiind informată despre sentința de condamnare, nu a declarat apel sau și-a retras apelul; d) persoana condamnată a solicitat să fie judecată în lipsa ei…

(4) Cererea de reluare a examinării cauzei penale se depune personal sau prin apărător la instanța care s-a pronunțat ultima asupra fondului cauzei;”

11. Potrivit art. 4656 alin. (8) Cod de procedură penală, încheierea emisă la 16 mai 2025 de Curtea de Apel Sud, poate fi contestată cu recurs. Curtea Supremă de Justiție este competentă să examineze recursul, avînd în vedere prevederile art. 437 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală. Cererea de recurs este formulată la mai puțin de 15 zile de la emiterea încheierii contestate. Prin urmare, termenul stabilit de art. 439 alin. (1) Cod de procedură penală, este respectat.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.