1ra-189/2023 — art.186 alin.2 lit. d CP

1ra-189/2023 — art.186 alin.2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1ra-189/2023

1-20009513-01-1ra-28012023

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 august 2023 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componenta:

Președinte – Țurcan Anatolie,

Judecători – Miron Aliona, Malanciuc Ion,

examinând, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul Suduc Marian în numele inculpatului,

prin care solicită casarea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 18 decembrie

2020 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2022, în cauza

penală în privința lui,

Boboc Veaceslav xxxxx, născut la xxxxx.

Termenul examinării cauzei:

Prima instanță: 23.01.2020 – 18.12.2020;

Instanța de apel: 07.10.2021 – 15.02.2022;

24.08.2022 – 16.11.2022;

Instanța de recurs: 11.05.2022 – 18.07.2022;

28.01.2023 – 09.08.2023.

C O N S T A T Ă:

Veaceslav a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.186 alin.(2) lit.

d) Cod penal și în baza acestei legi i s-a stabilit o pedeapsa sub formă de închisoare pe un

termen de 1 (unu) ani, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis.

Termenul executării pedepsei stabilit inculpatului Boboc Veaceslav urmând a fi calculat

din data reținerii acestuia.

Până la intrarea sentinței în vigoare în privința inculpatului Boboc Veaceslav, s-a aplicat

măsura preventivă arestul preventiv.

A fost soluționată soarta corpurilor delicte.

xxx, în perioada de timp cuprinsă între ora xxx, urmărind scopul sustragerii pe ascuns a

bunurilor altei persoane, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale,

prevăzând urmările lor și dorind în mod conștient survenirea acestora, aflându-se în coridorul

blocului de locuit amplasat pe str. xxx, folosindu-se de faptul că în coridor nu se mai afla nici

o persoană și că nu este văzut de nimeni, a sustras de lângă ușa apartamentului nr. xxx, o geantă

confecționată din plastic de culoare sură, la preț de 600 lei, în interiorul căreia se afla un laptop

de model „Asus GL 735V” de culoare neagră, la preț de 30 000 lei și un telefon mobil de model

„Lenovo X2-CU” cu numărul IMEI xxx, la preț de 4 000 lei, cauzându-i părții vătămate Manoli

Victor, un prejudiciu material considerabil, în sumă totală de 34 600 lei.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate, lui Boboc Veaceslav, i se încriminează săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art.186 alin.(2) lit. d) Codul penal, după indicii calificativi: „furtul,

1

adică, sustragerea pe ascuns a bunurilor unei alte persoane, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile”.

prin care a solicitat casarea sentinței în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care procesul penal de învinuire a

lui Boboc Veaceslav de comiterea infracțiunii prevăzute de art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal să

fie încetat în legătură cu împăcarea părților în conformitate cu prevederile art.109 Cod penal

sau după caz să fie dispusă aplicarea unei pedepse cu dispunerea suspendării condiționate a

executării pedepsei aplicate, în conformitate cu prevederile art.90 Cod penal.

3.1 În motivarea cererii de apel avocatul Suduc Marian în numele inculpatului a invocat

că, sentințața este una prea aspră, în partea stabilirii categoriei de pedeapsă și urmează să fie

anulată deoarece instanța a apreciat incorect gradul de pericol social care-1 reprezintă

inculpatul, mai mult ca atât nu a luat în considerație criteriile generale de individualizare a

pedepsei și circumstanțele care atenuează vinovăția inculpatului.

A susținut că, prima instanță la numirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen

de un an, nu a ținut cont de faptul că inculpatul Boboc Veaceslav a recunoscut integral

vinovăția sa în cadrul urmăririi penale, se căiește de cele comise, antecedentele penale sunt

stinse. Astfel, prima instanță trebuia să concluzioneze că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie

să fie proporțională, efectivă și disuasivă, aptă să conducă la restabilirea echității sociale,

corectarea inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane, să atingă scopul pedepsei penale consacrat la art. 61 din

Codul penal. Or, practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea aspră, generează apariția

unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la

consecințe contrare scopului urmărit.

A indicat că, privitor la stabilirea unei pedepse echitabile inculpatului Boboc Veaceslav,

relevă că, instanța trebuia în mod minuțios să analizeze toate circumstanțelor ce urmează să

influențeze stabilirea categoriei și termenului pedepsei acesteia și anume: Boboc Veaceslav a

fost învinuit de săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave, pentru care Codul penal, prevede o

pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 650 la 1350 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani,

cu posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art.90 Cod penal.

A specificat că, în cadrul urmăririi penale nu s-au stabilit careva motive ale săvârșirii

infracțiunii incriminate, care ar putea constitui circumstanțe agravante, ca de exemplu:

săvârșirea infracțiunii din motive de dușmănie, ură socială, națională sau religioasă; Boboc

Veaceslav a avut și are o ocupație pașnică și social-utilă, lucrează pământul care îl deține în

proprietate, se caracterizează pozitiv, fapt confirmat prin caracteristica anexată la materialele

cauzei penale; antecedentele penale ale lui Boboc Veaceslav sunt stinse, inculpatul este orfan,

a fost crescut și educat în casa de copii și în prezent nu are unde locui și este nevoit singur să

se întrețină pentru a-și dobândi existența, astfel muncește la diferite lucrări sezoniere, în diferite

localități a țării.

A mai enunțat că, ulterior, după ce a aflat despre existența sentinței de judecată s-a

întâlnit cu partea vătămată Manoli Victor, i-a restituit integral paguba materială și morală și au

încheiat în scris o tranzacție de împăcare, în conformitate cu prevederile art.109 Codul penal.

În astfel de circumstanțe, consideră că procesul penal de acuzare a lui Boboc Veaceslav de

comiterea infracțiunii prevăzute de art.186 alin.(2) lit. d) Codul penal urmează a fi încetat în

legătură cu împăcarea părților în conformitate cu prevederile art.332 Cod de procedură penală

și 109 Cod penal.

admis apelul, casată sentința, inclusiv și din oficiu conform art.409 alin.(2) Cod de procedură

penală, și s-a pronunțat o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care

s-a încetat procesul penal în privința lui Boboc Veaceslav pe art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal,

2

în temeiul art.2 a Legii nr.243 din data de 24 decembrie 2021, privind amnistia în legătură cu

aniversarea a XXX-a de la Proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Dispozițiile sentinței referitor la corpurile delicte, s-au menținut.

fost admis recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău,

Harti Vladislav, s-a casat total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15

februarie 2022, în privința inculpatului Boboc Veaceslav, și s-a dispus rejudecarea cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

respins apelul și s-a menținut sentința fără modificări.

Termenul pedepsei urmând a fi calculat din data reținerii.

6.1 În motivarea soluției, instanța de apel a invocat că, la pronunțarea sentinței, prima

instanță, corect, a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a concluzionat că inculpatul

Boboc Veaceslav a comis anume infracțiunea imputată. Aceste împrejurări au fost constatate

din totalitatea de probe acumulate la cauza penală, fiind corect apreciate, respectându-se

prevederile art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Prin urmare, instanța de apel a ajuns la concluzia că acțiunile inculpatului Boboc

Veaceslav au fost corect încadrate în baza art.186 alin.(2) lit. d) Codul penal, după indicii

calificativi –„furtul, adică, sustragerea pe ascuns a bunurilor unei alte persoane, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile”.

Referitor la cererea înaintată de către avocatul Suduc Marian în numele inculpatului

Boboc Veaceslav privind încetarea procesului penal în legătură cu împăcarea părților în

conformitate cu prevederile art.109 Cod penal, instanța de apel a statuat că, conform art.109

alin.(1) Cod penal „Împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracțiune

ușoară sau mai puțin gravă, iar în cazul minorilor, și pentru o infracțiune gravă infracțiuni

prevăzute la capitolele II – VI, la art. 264 alin. (1) din Partea specială, precum și în cazurile

prevăzute de procedura penală, dacă persoana nu are antecedente penale pentru infracțiuni

similare comise cu intenție sau dacă în privința sa nu a mai fost dispusă încetarea procesului

penal, ca rezultat al împăcării, pentru infracțiuni similare comise cu intenție în ultimii cinci

ani”.

Instanța de apel a reitera că, potrivit alin.(2) art.109 Cod penal „Împăcarea este personală

și produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale și până la retragerea

completului de judecată pentru deliberare”. O primă condiție pentru înlăturarea răspunderii

penale în rezultatul împăcării este voința părții vătămate și a făptuitorului (bănuitului,

învinuitului ori inculpatului în dependență de faza procedurii penale). Inițiativa poate interveni

de la oricare din aceștia. Împăcarea părților constituie un act bilateral, implicând, în mod

necesar, acordul de voință al persoanei vătămate și a inculpatului. În această privință, este de

observat că împăcarea are caracter personal și trebuie să fie definitivă, fiind necesar să conțină,

în mod clar, acordul de voință al persoanelor care au hotărât să se împace. Evenimentul

împăcării părților trebuie să aibă loc în fața organului de urmărire penală ori a instanței de

judecată. Acesta poate avea loc prin depunerea unor cereri de către fiecare dintre părți, conform

prevederilor art.3441 alin.(1) Cod de procedură penală, ori prin declarații orale, consemnate

într-un proces-verbal, întocmit de organul de urmărire penală, iar, după caz, în procesul-verbal

al ședinței de judecată.

În acest context, instanța de apel a reținut că, consecvent cu cererea de apel a fost depusă

și tranzacția de împăcare din 27 septembrie 2021, împreună cu cererea atât a părții vătămate

Manoli Victor prin care a solicitat încetarea procesului penal de acuzarea a lui Boboc

Veaceslav din motiv că s-a împăcat cu el și i-a restituit integral paguba materială și morală

cauzată în urma infracțiunii, cât și cererea inculpatului prin care a solicitat încetarea procesului

penal din motiv că a restituit integral paguba pricinuită părții vătămate, s-au împăcat și careva

pretenții nu are față de el. Potrivit tranzacției de împăcare, partea vătămată Manoli Victor și

3

inculpatul Boboc Veaceslav indică că au încheiat tranzacția de împăcare benevol, în prezența

apărătorului Suduc Marian, prin care se confirmă voința neviciată a părților de a se împăca și

acceptarea efectelor ce vor surveni în urma împăcării părților. Mai notează că consecințele

semnării unei tranzacții de împăcare le-au fost explicate, le sunt clare și le acceptă.

Reieșind din circumstanțele enunțate, instanța de apel a atestat că în prezenta speță nu

este aplicabil art.109 Cod penal la această etapă a procesului penal, or în acest sens, se notează

faptul că împăcarea produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale și până la

retragerea completului de judecată pentru deliberare. În contextul circumstanțelor reliefate,

instanța de apel a remarcat că cererea de împăcare a părților a fost depusă după pronunțarea

sentinței, dar nu la examinarea cauzei în instanța de fond până la retragerea completului în

camera de deliberare.

Prin urmare, instanța de apel a relevat că în cazurile împăcării părților, prin

reglementarea în art.109 Cod penal, a momentului până când poate avea loc împăcarea părților,

se consideră că legiuitorul a avut în vedere că momentul final este atunci când cauza se judecă

de către prima instanță, când completul s-a retras pentru deliberare cu adoptarea sentinței

respective. Acest înțeles al legii rezultă din construcția și plasamentul procedurilor ce le

parcurge cauza penală pusă pe rol. Prin urmare, până la acest moment părțile se pot împăca în

cazul infracțiunilor prevăzute de art.109 alin.(1) Cod penal. Imposibilitatea de a admite

împăcarea părților la următoarele căi a procesului penal, căi ordinare de atac – apelul și

recursul, rezultă din prevederile art.230 alin.(2) Cod de procedură penală, care stipulează că,

în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste

termen. Fazele următoare a judecării cauzei sunt căi de verificare a temeiniciei și legalității

hotărârii judecătorești, inclusiv și în partea aplicării procedurii împăcării părților, potrivit legii

materiale și procesual penale

În această ordine de idei, rezultă evident că, în prezența speță nu este posibilă încetarea

procesului penal pe motivul împăcării părților, or, instanța de apel a reținut că cererea de

împăcare a părților a fost întocmită și depusă după pronunțarea sentinței în cauza respectivă și

anume la data de 06.10.2021.

Subsecvent, instanța de apel a constatat că, cererea de împăcare a părții vătămate Manoli

Victor nu a fost susținută de către aceasta în ședința de judecată, motiv pentru care instanța

conchide de a o respinge, or, în temeiul art.109 alin.(2) Cod penal, „împăcarea este personală”,

adică necesită „prezența” persoanei în ședința de judecată, pentru a exclude o eventuală lipsă

sau viciere a consimțământului părții vătămate.

În acest sens, instanța de apel a menționat că așa cum infracțiunea de furt a afectat

„personal” partea vătămată, în rezultat, împăcarea cu inculpatul poate fi doar „personală”.

Cu referire la numirea pedepsei penale, instanța de apel a conchis că, prima instanță

motivat a stabilit categoria și măsura de pedeapsă, relevând în cuprinsul sentinței

circumstanțele cauzei, persoana inculpatului, categoria infracțiunii săvârșite, influența

pedepsei asupra corectării și reeducării inculpatului și, în așa mod, just a concluzionat că

atingerea scopului pedepsei se v-a asigura prin aplicarea închisorii, în mărimea fixată.

La individualizarea și stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului, instanța

de apel ține cont de prevederile art.art.7, 61, 75 Codul penal și anume de gravitatea infracțiuni

săvârșite, de motivul acestuia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acesteia precum și de

scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului.

Instanța de apel a menționat că, pedeapsa penală este echitabilă atunci când este capabilă

de a contribui la realizarea scopurilor pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiunii atât de către condamnat, precum și de alte persoane or,

practica judiciară demonstrează că, o pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente

de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare

scopului urmărit. Legalitatea pedepsei impune instanței obligația de a stabili pedeapsa în

4

limitele fixate în Partea specială a Codului penal și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a Codului penal. Individualizarea pedepsei constă în obligația instanței de a stabili

măsura pedepsei concrete infractorului, necesară și suficientă pentru realizarea scopurilor legii

penale și pedepsei penale. Astfel, pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie capabilă să

restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, în strictă

conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele

fixate în partea specială.

Contrar alegațiilor părții apărării, instanța de apel a considerat că, prima instanță, la

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, care

conform art.16 Cod penal în funcție de caracterul și gradul prejudiciabil se clasifică în categoria

infracțiunilor mai puțin grave, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, care anterior a

fost tras la răspundere penală (revendicare F246, f.d.65, vol. I), fapt ce denotă că inculpatul nu

a făcut careva concluzii pentru sine, continuând comportamentul antisocial prin săvârșirea de

noi infracțiuni, la evidența medicului narcolog nu se află (f.d.81, vol. I). Totodată, în

conformitate cu prevederile art.76 Cod penal, careva circumstanțe atenuante în sarcina

inculpatului Boboc Veaceslav nu au fost reținute, inclusiv în conformitate cu prevederile art.77

Cod penal, în calitate de circumstanță agravantă în sarcina inculpatului a fost stabilită-

săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiune

similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză

În contextul dat, instanța de apel a respins ca neîntemeiate și lipsite de suport probator

criticile invocate de avocat în numele inculpatului împotriva concluziilor primei instanțe

referitor la individualizarea pedepsei stabilite ultimului, ca fiind individualizată greșit

invocând, or din materialele cauzei, instanța de apel a stabilit contrariul celor invocate de

apărare.

Instanța de apel a considerat că, corectarea condamnatului, ca scop al pedepsei penale,

presupune conștientizarea de către infractor a celor săvârșite și reîntoarcerea, reîncadrarea lui

în activitatea societății. El trebuie convins că respectarea legii penale este o necesitate și că

numai prin respectarea legii el va putea evita aplicarea și executarea altor pedepse.

Instanța de apel a reținut că, în speță, a fost comisă o infracțiune gravă, fiind identificate

circumstanțe agravante care ar mări esențial gravitatea vinovăției inculpatului și nu ar justifica

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal. Prin urmare, instanța de apel, analizând aceste fapte

constată că numirea unei sancțiuni neprivative de libertate (sub forma suspendării condiționate

a executării pedepsei) nu va fi capabilă să realizeze scopul legii penale și anume prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane.

În contextul dat, instanța de apel a reținut că, inculpatul a fost sancționat anterior de mai

multe ori prin aplicarea unor sancțiuni penale privative de libertate, însă aplicarea acelor

sancțiuni privative de libertate nu au avut nici un efect din punct de vedere al reeducării

inculpatului, ultimul comițând ulterior altă infracțiune. Astfel, nu există nici o circumstanță ce

ar indica la faptul că la aplicarea unei sancțiuni penale neprivative de libertate condamnatul se

va corecta și nu va mai comite alte infracțiuni.

Astfel, instanța de apel a reiterat concluzia instanței ierarhic inferioare care motivat a

stabilit că, ținând cont de personalitatea inculpatului, educarea și corectarea inculpatului este

posibilă doar cu condiția privării acestuia de libertate, iar la stabilirea termenului de pedeapsă

lui Boboc Veaceslav, instanța de judecată a ținut cont de prevederile art.7, 75, 77 Cod penal,

de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de gradul de pericol social al infracțiunii

comise și anume gravitatea infracțiunii comise, cât și de personalitatea inculpatului care

anterior a fost tras la răspundere penală, stabilindu-i întemeiat, o pedeapsă în temeiul

prevederilor art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal, sub formă de 1 (unu) ani închisoare cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Prin urmare, solicitarea părții apărării privind stabilirea unei pedepse mai blânde, sub

formă de suspendare condiționată nu poate fi reținută, or careva temeiuri privind aplicarea unei

asemenea pedepse, în viziunea instanța de apel fiind una inechitabilă și disproporțională. Prima

5

instanță a numit o pedeapsă corectă și echitabilă în privința lui Boboc Veaceslav, care va atinge

scopul legii penale, v-a restabili echitatea socială, v-a corecta condamnatul și v-a preveni

săvârșirea de noi infracțiuni, atât din partea condamnatului, cât și din partea altor persoane,

motiv pentru care, analizând temeiurile nominalizate în raport cu motivele invocate în apelul

declarat, instanța de apel constată că acestea nu își găsesc confirmarea la judecarea apelului,

neexistând motive temeinice de implicare a instanței de apel în sensul casării hotărârii

contestate în partea individualizării și stabilirii pedepsei or, nu se atestă nici o premisă pentru

a aplica față de Boboc Veaceslav o altă pedeapsă.

în numele inculpatului, prin care invocând ca temei pentru recurs prevederile art.427 alin.(1)

pct. 4), 6) Cod de procedură penală, solicită casarea sentinței și deciziei cu pronunțarea unei

noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care procesul penal în privința

lui Boboc Veaceslav de încetat în legătură cu împăcarea părților sau după caz aplicarea unei

pedepse cu dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate, ori remiterea

cauzei la rejudecare în instanța de apel.

5.1. În motivarea recursului avocatul Suduc Marian în numele inculpatului invocă că,

instanța a apreciat incorect gradul de pericol social care-l reprezintă inculpatul, nu a luat în

considerație criteriile generale de individualizare a pedepsei și circumstanțele care atenuează

vinovăția inculpatului. La numirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de un an nu

a ținut cont de faptul că inculpatul Boboc Veaceslav a recunoscut integral vinovăția sa în cadrul

urmăririi penale, se căiește de cele comise, antecedentele penale sunt stinse.

Menționează că sancțiunea articolelor încriminate lui Boboc Veaceslav în afară de

pedeapsa închisorii de până la 4 ani, mai prevede și alte sancțiuni non privativă de libertate

cum sunt: amendă sau munca neremunerată în folosul comunității care puteau fi stabilite

condamnatului de către instanța de judecată.

Indică faptul că potrivit art.321 alin.(2) pct. 1) Cod de procedură penală, s-a dispus

examinarea cauzei penale în lipsa inculpatului, anterior a fost judecat, nu poate fi privit ca un

motiv de înăsprire a situației acestuia, aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare în cazul

dat, înfrânge principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor sociale

lezate și sancțiunile penale, deoarece ca măsură de constrângere, pedeapsa penală nu trebuie

să fie intimidatoare sau vindicativă. Inculpatul merită o șansă în vederea îndreptării și un vot

de încredere în ceia ce privește reintegrarea sa socială, or pedeapsa care putea fi stabilită sub

formă de muncă neremunerată este una echitabilă, corespunzând tuturor criteriilor prevăzute

de lege. Astfel, instanța făcând o analiză a tuturor circumstanțelor trebuia să concluzioneze că

pedeapsa aplicată inculpatului Boboc Veaceslav trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale

și pedepsei penale, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și

stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Susține că, privitor la stabilirea unei pedepse echitabile inculpatului Boboc Veaceslav,

instanța de apel trebuia în mod minuțios să analizeze toate circumstanțelor ce urmează să

influențeze stabilirea categoriei și termenului pedepsei acesteia și anume: gravitatea

infracțiunii, motivul infracțiunii, persoana celui vinovat, circumstanțele cauzei. Lipsesc

circumstanțele agravante ce însoțesc de obicei săvârșirea acestei infracțiuni, așa ca săvârșirea

infracțiunii din interes material sau alte intenții josnice.

Relevă că, aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare în cazul dat, înfrânge

principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor sociale lezate și

sancțiunile penale, deoarece ca măsură de constrângere, pedeapsa penală nu trebuie să fie

intimidatoare sau vindicativă. Inculpatul merită o șansă în vederea îndreptării și un vot de

încredere în ceea ce privește reintegrarea sa socială, or, pedeapsa care poate fi stabilită sub

formă de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate, în conformitate cu prevederile

art. 90 Cod penal este una echitabilă, corespunzând tuturor criteriilor prevăzute de lege.

6

Menționează că, Boboc Veaceslav este orfan, a fost crescut și educat în casa de copii

unde a și locuit, iar ulterior deoarece nu avea domiciliu era nevoit să locuiască pe unde apuca

pe la diferite persoane care îi oferea periodic loc de trai și de muncă. Din acest motiv nu sa

prezentat la ședințele de judecată și deci nu a avut scopul de a se eschiva de la examinarea

cauzei penale indicate sau de la executarea hotărârii, la domiciliul indicat în buletinul de

identitate și în materialele cauzei penale demult timp nu locuiește, nu a primit nici o citație și

nu a știut despre data și ora ședințelor de judecată. După ce a aflat despre existența sentinței de

judecată sa întâlnit cu partea vătămată Manoli Victor, i-a restituit integral paguba materială și

morală și au încheiat în scris o tranzacție de împăcare, în conformitate cu prevederile art. 109

Cod penal.

Consideră că, procesul penal de acuzare a lui Boboc Veaceslav de comiterea infracțiunii

prevăzute de art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal urmează a fi încetat în legătură cu împăcarea

părților în conformitate cu prevederile art. 332 Cod de procedură penală și 109 Cod penal, or,

dispozițiile alin.(1) art.109 Cod penal prevăd că, împăcarea este actul de înlăturare a

răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, iar în cazul minorilor și

pentru o infracțiune gravă, infracțiuni prevăzute la capitolele II-VI din partea special, precum

și în cazurile prevăzute de procedura penală, dacă persoana nu are antecedente penale pentru

infracțiuni similar comise cu intenție sau dacă în privința sa nu a mai fost dispusă încetarea

procesului penal, ca rezultat al împăcării, pentru infracțiuni similar comise cu intenție în ultimii

cinci ani. Iar alin.(2) art.109 Cod penal, prevede că împăcarea este personală și produce efecte

juridice din momentul pornirii urmăririi penale și până la retragerea completului de judecată

pentru deliberare. Așa dar Boboc Veaceslav întrunește condițiile prevăzute de art.109 Cod

penal și care urmează a fi aplicate. Deoarece Boboc Veaceslav nu a participat la examinarea

cauzei penale în prima instanță din motive obiective indicate mai sus și nu a avut posibilitatea

de a încheia tranzacția de împăcare și de a se împăca cu partea vătămată consider că în speța

dată pot fi aplicate prevederile alin.(2) art.109 Cod penal de către instanța de apel.

Invocă că, deși instanța de apel menționează că, asigurând citarea pentru prezența

inculpatului la ședința de judecată, la materialele cauzei lipsește dovada că inculpatul a fost

citat pentru a se prezenta la judecarea cauzei și deci judecarea cauzei a avut loc fără participarea

inculpatului Boboc Veaceslav, deci în cazul dat nu pot fi aplicate prevederile art.412 alin.(5)

Cod de procedură penală.

asupra inadmisibilității acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat și lipsit de temeiuri legale.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat

din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art.432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care

constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

În conformitate cu art.422 Cod de procedură penală, recursul împotriva deciziilor

pronunțate de instanțele de apel se declară în termen de 30 de zile de la data pronunțării

deciziei. În speță se constată, că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recurs

ordinar în termen.

Conform art.424 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs ordinar

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art.427 Cod de procedură penală,

care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate de recurent.

Colegiul constată că, avocatul Suduc Marian în numele inculpatului invocă prevederile

art.427 alin.(1) pct. 4), 6) Cod de procedură penală, potrivit cărora judecata a avut loc fără

participarea inculpatului, când participarea lui era obligatorie potrivit legii, precum și instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

7

hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal reține că

temeiurile invocate de către recurent nu s-au confirmat în urma cercetării materialelor cauzei,

invocând în acest context următoarele.

Referitor la temeiul invocat de apărător în sensul prevederilor art.427 alin.(1) pct. 4)

Cod de procedură penală, precum că instanța de apel a examinat cauza penală în lipsa

inculpatului Boboc Veaceslav, Colegiul penal reține că în conformitate cu prevederile art.413

alin.(1) Cod de procedură penală, la judecarea apelului se aplică regulile generale pentru

judecarea cauzelor în primă instanță, cu excepțiile prevăzute în Partea specială titlul II capitolul

IV secțiunea 1.

Totodată dispoziția art.412 alin.(3), (4), (5), (7) Cod de procedură penală, prevede că,

judecarea apelului se face cu citarea părților și înmânarea copiilor de pe apel. Judecarea

apelului are loc în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de arest, cu excepția

prevăzută în art. 321 alin. (2) pct. 2). Neprezentarea părților legal citate în instanța de apel nu

împiedică examinarea cauzei. La judecarea apelului, participarea procurorului, precum și a

apărătorului, dacă interesele justiției o cer, este obligatorie. Apelul poate fi judecat în lipsa

nemotivată a avocatului în măsura în care nu se încalcă dreptul la apărare.

Colegiul penal reține, că inculpatul Boboc Veaceslav nu a fost prezent în ședința de

judecată a primei instanțe, acesta fiind anunțat în căutare și dispusă examinarea cauzei în lipsa

inculpatului. Sentința a fost atacată cu apel de către apărătorul Suduc Marian în numele

inculpatului, iar în instanța de apel procedura de citare legală a fost executată. Despere ședința

de judecată fixată pentru data de 16.11.2022, inculpatul Boboc Veaceslav a fost înștiințat, fapt

confirmat prin adeverința anexată la materialele cauzei care s-a întors cu factorul poștal

„nereclamat” (f.d.36-verso, vol. II).

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 16.11.2022, la examinarea apelului

declarat s-a prezentat, procurorul și avocatul Suduc Marian, ultimul informând instanța de

judecată precum că inculpatul Boboc Veaceslav „cunoaște despre ședința de astăzi”,

considerând în fapt imposibilă examinarea cauzei în lipsa acestuia.

În circumstanțele descrise Colegiul penal consideră justă concluzia instanței de apel,

privind posibilitatea examinării apelului declarat de apărător în numele lui Boboc Veaceslav,

în lipsa ultimului, or, inculpatul a fost citat conform proceduri legale, considerându-se

nemotivată absența inculpatului în ședința de judecată în propriul apel (f.d.38, vol. II).

Astfel, Colegiul atestă că, în ședința instanței de apel, judecata a avut loc cu participarea

procurorului, avocatului, în lipsa inculpatului citat legal în conformitate cu prevederile art.412

alin.(3) Cod de procedură penală, care însă nu s-a prezentat la ședința de judecată, iar instanța

de apel, ținând cont de prevederile art.412 alin.(5) Cod de procedură penală, precum că

neprezentarea părților legal citate în instanța de apel nu împiedică examinarea cauzei, a purces

la judecarea cauzei.

Relevant speței este cazul Kattan vs. România (21.01.2014), unde Curtea europeană a

adoptat o decizie de inadmisibilitate, cu respingerea ca vădit nefondată a plângerii privind

încălcarea art. 6 CEDO, întrucât instanța și-a îndeplinit obligația pozitivă de a face demersuri

pentru a asigura prezența inculpatului în instanță. Prin urmare, Curtea a considerat că

reclamantul a contribuit în mare măsură la crearea unei situații, în care în mod rezonabil, a

putut prevedea consecințele comportamentului său – examinarea cauzei în lipsa sa.

Raportând cele menționate la cazul supus examinării, Colegiul remarcă faptul că,

inculpatul avea cunoștință de derularea procesului penal care îl privea, mai mult inculpatul

Boboc Veaceslav fiind citat legal, nu s-a prezentat în instanța de apel, astfel a putut prevedea

consecințele comportamentului său.

Colegiul penal reține că, recurentul critică decizia și în latura stabilirii pedepsei,

insistând ca pedeapsa aplicată lui Boboc Veaceslav să fie suspendată condiționat potrivit art.90

Cod penal, menționând că instanța de apel la stabilirea pedepsei nu a ținut cont de prevederile

8

legale, de circumstanțele cauzei și a individualizat greșit pedeapsa, prin ce a comis o eroare de

drept.

În urma studiului lucrărilor dosarului, în opinia Colegiului, nu și-au găsit confirmarea

criticile recurentului, deoarece instanța de apel și-a motivat întemeiat soluția adoptată,

acordând deplină eficientă prevederilor art.art.61, 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu

privire la individualizarea pedepsei inculpatului și nu a admis careva erori, stabilind că prima

instanță justificat a aplicat în privința inculpatului Boboc Veaceslav pedeapsa cu închisoare pe

un termen de 1 ani în penitenciar de tip semiînchis.

Cu referire la criticele invocate de recurent, precum că a fost efectuată o individualizare

injustă a pedepsei în privința inculpatului, instanța de recurs relevă că, în cazul săvârșirii unei

infracțiuni, instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis infracțiunea.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată, capabilă

să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale,

potrivit art.61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal

și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

În același rând, instanța de recurs menționează că, conform art.75 Cod penal, persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea specială și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului

Cod. Așadar, persoanei declarate vinovate trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în

limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Reieșind din prevederile art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de

instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând

anumite lipsuri și restricții drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea și resocializarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,

atât din partea condamnaților, cât și din partea altor persoane.

Prin urmare, instanța de judecată trebuie să aleagă și să aplice acel tip, și acea mărime a

pedepsei care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii penale. O pedeapsă mai

aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai

în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului pedepsei. Caracterul excepțional la aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi

argumentat de către instanța de judecată. Pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă

de a contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Totodată, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa

fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a

săvârșirii unor fapte similare.

Așadar, Colegiul penal statuează că, instanțele de fond corect i-au aplicat inculpatului

Boboc Veaceslav o pedeapsă privativă de libertate conducându-se de principiul individualizării

pedepsei în coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei.

Mai mult, instanța de recurs respinge ca neîntemeiat argumentul apărătorului precum că,

pedeapsa stabilită inculpatului este prea aspră, din considerentul că aceasta este echitabilă și

direct proporțională cu caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunilor săvârșite, motivul și

scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile, și

anume, la caz, trebuie avute în vedere că inculpatul a comis o infracțiune gravă.

De asemenea, se menționează faptul că, instanța de apel s-au expus motivat și detaliat

asupra faptului aplicării unei pedepse privative de libertate în privința inculpatului, fiind

respectate limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea incriminată art.186 alin.(2) lit. d)

Cod penal, motivare pe care instanța de recurs și-o însușește și nu se va expune repetat asupra

acesteia.

9

Instanța de recurs respinge solicitarea apărării privind aplicarea prevederilor art.90 Cod

penal în privința inculpatului Boboc Veaceslav, și atestă că, suspendarea condiționată ca mijloc

de individualizare a pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea, ca pe lângă stabilirea

mărimii pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare a acesteia.

O condiție prevăzută expres în art.90 alin.(1) Cod penal, constituie concluzia instanței

că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită. Astfel, este prerogativa instanței

de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a

acesteia. În formarea convingerii, instanța de judecată tine cont de totalitatea condițiilor expres

prevăzute de lege, inclusiv are în vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de

săvârșirea faptei, după săvârșirea faptei, în timpul judecății.

În acest context, instanța de recurs notează că, chiar și în cazul îndeplinirii condițiilor

prevăzute de prevederile art.90 alin.(1) Cod penal, nu se creează un drept pentru inculpat, ci

doar se întrunesc circumstanțele necesare care constituie temei de drept pentru instanța de

judecată de a decide, potrivit propriei convingeri, asupra oportunității suspendării executării

pedepsei închisorii.

La caz, Colegiul penal atestă faptul că inculpatul anterior fiind sancționat de mai multe

ori prin aplicarea unor sancțiuni penale privative de libertate, nu a conștientizat gravitatea

conduitei sale infracționale și nu s-a corijat, iar având în vedere că acesta a comis încă o

infracțiune mai puțin gravă, instanța de apel just a concluzionat că nu se atestă nici o premisă

pentru aplica față de inculpat o altă pedeapsă și este necesară condamnarea inculpatului potrivit

legislației în vigoare, cu dispunerea executării reale a pedepsei închisorii.

Colegiul penal respinge solicitarea apărării privind aplicarea prevederile art.109 alin.(2)

Cod penal în privința inculpatului Boboc Veaceslav, or, instanța de apel corect a constatat că

în prezenta speță nu este aplicabil art.109 Cod penal, deoarece împăcarea produce efecte

juridice din momentul pornirii urmăririi penale și până la retragerea completului de judecată

pentru deliberare, însă cererea de împăcare a părților a fost depusă după pronunțarea sentinței,

dar nu la examinarea cauzei în prima instanță până la retragerea completului în camera de

deliberare.

Prin urmare, instanța de apel justificat a relevat că în cazurile împăcării părților, prin

reglementarea în art.109 Cod penal, a momentului până când poate avea loc împăcarea părților,

se consideră că legiuitorul a avut în vedere că momentul final este atunci când cauza se judecă

de către prima instanță, când completul s-a retras pentru deliberare cu adoptarea sentinței

respective. Acest înțeles al legii rezultă din construcția și plasamentul procedurilor ce le

parcurge cauza penală pusă pe rol. Prin urmare, până la acest moment părțile se pot împăca în

cazul infracțiunilor prevăzute de art.109 alin.(1) Cod penal. Imposibilitatea de a admite

împăcarea părților la următoarele căi a procesului penal, căi ordinare de atac – apelul și

recursul, rezultă din prevederile art.230 alin.(2) Cod de procedură penală, care stipulează că,

în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste

termen. Fazele următoare a judecării cauzei sunt căi de verificare a temeiniciei și legalității

hotărârii judecătorești, inclusiv și în partea aplicării procedurii împăcării părților, potrivit legii

materiale și procesual penale

În această ordine de idei, în prezența speță nu este posibilă încetarea procesului penal pe

motivul împăcării părților, or, instanța de apel a reținut că cererea de împăcare a părților a fost

întocmită și depusă după pronunțarea sentinței în cauza respectivă și anume la data de

06.10.2021.

Totodată, Colegiul penal constată că, cererea de împăcare a părții vătămate Manoli

Victor nu a fost susținută de către aceasta în ședința de judecată, motiv pentru care instanța de

apel a conchis de a o respinge, or, în temeiul art.109 alin.(2) Cod penal, „împăcarea este

personală”, adică necesită „prezența” persoanei în ședința de judecată, pentru a exclude o

eventuală lipsă sau viciere a consimțământului părții vătămate.

10

Astfel, instanța de recurs remarcă faptul că, împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârii contestate (pct. 4.1, din prezenta decizie), relevă în mod concludent că

instanța de apel corect a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa

aplicată inculpatului, just ajungând la concluzia de a dispune executarea reală a pedepsei

stabilite inculpatului.

În concluzie - pedeapsa stabilită de către instanța de apel inculpatului, este echitabilă,

întru-cât este capabilă de a contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi

restabilirea echității sociale, corectarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

atât de către aceasta, precum și de către alte persoane. Practica judiciară demonstrează că o

pedeapsă prea blândă generează dispreț față de ea și nu este suficientă nici pentru corectarea

infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Astfel, Colegiul penal menționează că, nu se constatată prezența erorilor de drept ce ar

genera casarea deciziei atacate sub aspectele invocate, deoarece soluția adoptată de către

instanța de apel este întemeiată și motivată, măsura de pedeapsă aplicându-se în conformitate

cu prevederile legale, este echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei, cu personalitatea

acestuia și pericolul social al infracțiunii săvârșite.

Din considerentele expuse, instanța de recurs ordinar conchide că, temeiuri de a pune la

îndoială veridicitatea argumentelor instanței de apel în motivarea soluției sale nu se identifică,

pe care în virtutea corectitudinii lor și pentru a evita repetări inutile, le acceptă și le însușește,

fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza

Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să

își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea

de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o

instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Așadar, Colegiul penal statuează că, temeiul invocat de către recurent prevăzut de art.

427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, nu s-a confirmat în cauza dată, iar decizia

atacată este legală și întemeiată, ceea ce impune soluția inadmisibilității recursului ordinar

declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

DECIDE:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Suduc Marian în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie

2022, în cauza penală în privința lui Boboc Veaceslav xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 05 octombrie 2023.

Președinte Țurcan Anatolie

Judecători Miron Aliona

Malanciuc Ion

11