1ra-598/2023 — Art. 186 alin. 2 lit. d, 186 alin. 2 lit. c, d CP

Prin sentința Judecătoriei Bălți, sediul Central, din 28 octombrie 2022, cauza fiind examinată conform prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală Crețu Saiha a fost recunoscută vinovată de comiterea infracțiunilor prevăzute de: - art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal (episodul privind sustragerea bunurilor de la partea vătămată Cernov Vasili) și i s-a stabilit pedeapsă sub formă de închisoare pe termen de 1 (unu) an; - art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal (episodul privind sustragerea bunurilor de la partea vătămată Zibrițchi Ion) i s-a stabilit pedeapsă sub formă de închisoare pe termen de 6 (șase) luni; - art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal (episodul privind sustragerea bunurilor de la partea vătămată Vlas Vladimir) i s-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe termen de 6 (șase) luni. În temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, i s-a stabilit lui Crețu Saiha pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe termen de 1 (unu) an și 1 (una) lună cu executare în penitenciar pentru femei de tip semiînchis. S-a aplicat față de Crețu Saiha măsura preventivă sub formă de arest preventiv, care se va menține pînă la intrarea sentinței în vigoare. 1 S-a încasat de la Crețu Saiha în beneficiul statului cheltuielile judiciare în mărime de 1680 (unu mie șase sute optzeci) lei.

Pentru a pronunța sentința, prima instanță, în fapt, a constatat că, Crețu Saiha la 25.07.2021, în jurul orelor 12:00, având scopul sustragerii bunurilor alte persoane, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările și admițând în mod conștient survenirea acestor urmări, acționând cu intenție directă, din motiv cupidant, prin acces liber, a pătruns în locuința familiei Cernov din XXXXX, de unde pe ascuns a sustras un cuțit mare de bucătărie cu prețul 100 lei, două căciulițe pentru bărbați cu prețul de 50 lei fiecare, un ceas de mână la preț de 1000 lei, un aparat de telefonie mobilă de model ”NOMI281+” la preț de 700 lei în husă la preț de 100 lei, în care activa cartela SIM a operatorului ”Orange” cu nr. XXXXX la preț de 30 lei, o geantă neagră de bărbat la preț de 100 lei în care se aflau 2 stilouri a câte 5 lei fiecare, un marker la preț de 10 lei, alte acte și mărunțișuri nevalorificate ca cost, cauzând un prejudiciu considerabil părții vătămate în sumă totală de 2650 lei. Tot ea, în noaptea de 25 spre 26 iulie 2021, având scopul sustragerii pe ascuns din avutul proprietarului, profitând că Zibrițchi Ion dormea cu capul pe o masă în barul ”Rendevu” din XXXXX, având aparatul de telefonie mobilă plasat lângă el pe masă, pe ascuns a sustras aparatul de telefonie mobilă de model Xioami Redmi 9, 4/64 Gb, în husă siliconică de culoare neagră la preț de 3000 lei, anvelopat cu foile de protecție a ecranului la preț de 220 lei, în care activa cartela SIM a operatorului ”Orange” SA cu nr. XXXXX la preț de 30 lei și cartela SIM a operatorului ”Unite” cu număr necunoscut la preț de 30 lei, care aparțineau lui Zibrițchii I. și cu bunurile sustrase a părăsit locul infracțiunii, asfel cauzând un prejudiciu considerabil părții vătămate în sumă totală de 3280 lei. Tot ea, la data de 24.07.2021, în perioada de timp de la orele 10:00 până la 17:00, având scopul sustragerii bunurilor altei persoane, aflându-se în XXXXX, prin deteriorarea ușii de intrare a pătruns în apartamentul nr. 2 ce aparținea lui Vlas Vladimir, de unde pe ascuns a sustras un centru muzical de model ”First” cu două boxe la preț de 6000 lei, bani în sumă de 4600 lei, produse alimentare în sumă de 1000 lei, prin ce i-a cauzat părții vătămate Vlas Vladimir o daună materială considerabilă în sumă totală de 11.600 lei. Instanța a conchis că, vinovăția inculpatei a fost dovedită integral și acțiunile acesteia corect au fost încadrate conform prevederilor art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal – furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvîrșită cu cauzarea de daune în proporții considerabile părții vătămate, și art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal - furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvîrșită cu pătrundere în încăpere cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Legalitatea și temeinicia sentinței de condamnare, a fost atacată cu apel de către avocata Maria Corolevschi în interesele inculpatei, care a solicitat casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima 2 instanță, prin care inculpata, prin prisma aplicării prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, să i se stabilească o pedeapsă mai blîndă, precum și să fie scutită de la achitarea cheltuielilor de judecată în mărime de 1680 lei. În argumentarea apelului a invocat că: - pedeapsa nu urmărește scopul de a cauza suferințe fizice sau înjosirea demnității omului, unde și se conține esența principiului umanismului; - urmează a fi reținute dispozițiile art. 75 alin. (1) Cod penal, din care rezultă trei criterii generale cu valoare de principiu. Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată; - doar prin aplicarea unei pedepse mai blînde, pedeapsa va fi echitabilă, doar oricum, prin aplicarea pedepsei cu închisoarea inculpatei i se impun lipsuri și restricții ale drepturilor ei și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune; - pedeapsa stabilită inculpatei sub formă de închisoare pe termen de 1 an și 1 lună o consideră prea aspră; - partea apărării nu este de acord și cu soluția admiterii solicitării acuzatorului de stat cu privire la încasarea în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată suportate în legătura cu efectuarea expertizei judiciare în suma de 1680 lei; - instanța a admis derogări de la procedura penală, ce constituie temei pentru casarea sentinței. Instanța de fond la adoptarea soluției a motivat, că consideră întemeiată solicitarea acuzatorului de stat cu privire la încasarea în beneficiul statului de la inculpat a cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu efectuarea expertizei judiciare; - ținând cont de faptul că raportul de expertză este acțiune de urmărire penală, sarcina probatorie este pusă în seama acuzării, cheltuielile respective au fost investite la etapa de urmărire penală. Sunt probele acuzatorului de stat, astfel cheltuielile urmează să fie efectuate din contul statului; - invocă că inculpata este în imposibilitate financiară de a achita cheltuielile de judecată, luând în considerație că se află în penitenciar pentru executarea pedepsei, iar situația economică a țării și lipsa locurilor de muncă în instituția penitenciarelor din, nu-i oferă posibilitatea să aibă un venit bănesc ca aceasta să achite aceste cheltuieli.

Prin decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 24 ianuarie 2023, apelul avocatei Maria Corolevschi în interesele inculpatei a fost respins ca nefondat, sentința s-a menținut fără modificări.

În partea descriptivă a deciziei, instanța de apel a menționat că, prezenta cauză a fost judecată în temeiul art. 3641 Cod procedură penală, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, acceptate de către inculpată în corespundere cu alin. (3) al normei vizate prin cererea depusă până la începerea cercetării 3 judecătorești, potrivit căreia ea a recunoscut în totalitate faptele indicate în rechizitoriu. Atât la faza urmăririi penale, cât și în instanța de fond și cea de apel inculpata a recunoscut faptele săvârșite, depunând sub jurământ declarații consecvente referitor la cele comise, acestea coroborând întru tot cu restul probelor administrate pe caz. Probele verbale, coroborează întru tot cu cele material-scrise administrate pe caz, cărora instanța de fond le-a dat o apreciere obiectivă în corespundere cu prevederile art. 100- 101 Cod procedură penală, detaliat expunându-le în conținutul sentinței de condamnare, fapt pentru care expunerea lor repetată rămâne a fi inutilă, cu atât mai mult, că dezacordul exprimat cu soluția instanței de fond se referă la pedeapsa aplicată și la cheltuielile de judecată. Privitor la pedeapsa stabilită de prima instanță, instanța de apel o consideră una legală și întemeiată, deoarece este echitabilă și în strictă conformitate cu prevederile art. 61 și 75 Cod penal, precum și cu prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, la fel în concordanță cu personalitatea inculpatei și circumstanțele cauzei. La fel, prima instanță întemeiat i-a stabilit lui Crețu Saiha pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 1 an 1 lună, inclusiv prin aplicarea justă la caz a prevederilor art. 84 alin. (1) Cod penal. Instanța de apel consideră declarative argumentele apărării privind aplicarea unei pedepse mai blânde față de inculpată, care a manifestat căința sinceră și recunoașterea vinei, în cazul în care Crețu Saiha nu este la prima abatere penală, fiind condamnată anterior. În atare împrejurări instanța de fond corect a ajuns la concluzia, că reeducarea și corectarea inculpatei este posibilă numai fiind izolată de societate, aplicându-i just pedeapsa cu închisoare. Astfel, luând în considerație personalitatea inculpatei, care anterior a fost condamnată, însă inculpata nu și-a făcut concluziile de rigoare, nu a pășit pe calea corijării și din nou a comis infracțiuni cu intenție, de aceea instanța de fond întemeiat i-a aplicat lui Crețu Saiha pedeapsa sub formă de închisoare, pedeapsă care este adecvată celor comise. Pedeapsa aplicată de instanța de fond este în corespundere cu legislația, iar temeiuri prin care s-ar demonstra că inculpata Crețu Saiha poate fi corectată prin stabilirea în privința ei a unei pedepse mai blânde, nu s-au stabilit. Prin urmare, instanța de apel, în situația în care nu a dispus de alte circumstanțe decât de cele stabilite de prima instanță, nu este în drept de a aplica inculpatei o pedeapsă mai blândă decât cea numită de prima instanță în lipsa cărorva motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, starea de fapt și de drept în instanța de apel rămânând aceeași care a fost stabilită de instanța de fond. Concomitent, instanța de apel a considerat necesar de a respinge cererea inculpatei depusă instanței de apel privind aplicarea în privința sa a prevederilor Legii nr. 423 din 24.12.2021 privind amnistia, având în vedere că acestea sunt inaplicabile în privința inculpatei. 4 În acest context instanța de apel atesta, că în corespundere cu prevederile art. 6 alin. (1) lit. a1) al Legii nr. 243 din 24.12.2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, Prevederile art.1–5 nu se aplică persoanei: bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate care a fost condamnată anterior pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepțional de grave, executând în tot sau în parte pedeapsa cu închisoare. După cum reiese din revendicarea anexată la materialele cauzei (f.d. 74), Crețu Saiha a fost anterior condamnată prin decizia Curții de Apel Bălți din 23 septembrie 2015 pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 179 alin. (2), 151 alin. (1) Cod penal, în coroborare cu art. 84 Cod penal la 5 ani 6 luni închisoare. Potrivit sancțiunii art. 151 alin. (1) Cod penal, aceasta prevede în calitate de pedeapsă închisoarea pe un termen de la 5 la 10 ani, astfel potrivit art. 16 alin. (4) Cod penal, aceasta face parte din categoria infracțiunilor grave. În așa mod, instanța de apel a considerat necesar de a respinge solicitarea inculpatei privind aplicarea în privința sa a prevederilor Legii nr.243 din 24.12.2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, or aceste prevederi nu sunt aplicabile cazului din speță. Cu privire la dezacordul apelantei privind încasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatei pentru efectuarea raportului de expertiză, instanța de apel a reținut, că prima instanță corect a ajuns la concluzia cu privire la admiterea solicitării procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare pentru efectuarea raportului de expertiză de la inculpată în beneficiul statului. Astfel, achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată și de condamnatul care a fost eliberat de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă, precum și de persoana în privința căreia urmărirea penală a fost încetată pe temeiuri de nereabilitare. Scutirea condamnaților de la plata acestor sume urmează să reprezinte o excepție, însă nu o regulă. La caz, instanța de apel a reținut că, nu a fost confirmată o stare financiară precară a inculpatei, care ar justifica scutirea de la plata sumelor respective. Faptul că inculpata se află în penitenciar, unde își execută pedeapsa, nu o absolvă pe aceasta de la achitarea cheltuielilor judiciare. Totodată, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial condamnatul, însă judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. În prezenta cauză penală, a fost dispusă efectuarea acțiunilor procesuale și anume raportului de expertiză judiciară nr. 34/12/2-R-797 din 18.08.2021, costul căruia fiind de 1680 lei. Colegiul penal al instanței de apel a menționat că dreptul discreționar al instanței de încasare a cheltuielilor pentru efectuarea expertizei la caz, rezultând din 5 prevederile art. 229 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, urmează a fi interpretate ținând cont de modificările operate prin Legea nr. 316 din 22.12.2017, în vigoare la 09.02.2018, prin care a fost exclus alin. (2) al art.143 Cod de procedură penală, care prevedea că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de stat, respectiv voința legiuitorului a fost îndreptată spre obligarea condamnaților de a achita cheltuielile pentru efectuarea expertizelor. Respectiv, ținându-se cont de faptul, că efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de săvârșirea infracțiunilor, care impun desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare, cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatei condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi suportat. Obligația inculpatei de a suporta cheltuielile judiciare este principală și integrală: întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsă făptuitorului, obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia, chiar dacă partea vătămată și partea civilă au determinat, prin cererile lor, producerea unor cheltuieli; de asemenea, obligația de a suporta cheltuielile judiciare este integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către prima instanță.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, avocata Corolevschi Maria în numele inculpatei a atacat-o cu recurs ordinar, invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, solicitând casarea totală a sentinței și deciziei și remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel. În motivare recurenta a invocat motivele asemănătoare cu cele din cererea de apel privitor la aplicarea unei pedepse mai blânde și încasarea din contul lui Crețu Saiha în contul statului a cheltuielilor de judecată în sumă de 1680 lei.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului avocatei, menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat și lipsit de temeiuri legale.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar pe baza materialului din dosar și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. 6 Colegiul reține, că recurenta este de acord cu starea de fapt stabilită de instanța de apel și critică decizia instanței de apel în latura pedepsei și nescutirea inculpatei de achitare a cheltuielilor de judecată în sumă de 1680 lei. Colegiul penal notează că, pentru a se reține eroarea de drept stipulată în pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, la care face referire recurenta și pentru a se statua că s-a aplicat pedeapsă individualizată contrar exigențelor legale, instanțele de fond urmau să facă abstracție de la prevederile art. 75 Cod penal, care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepsei, limitele ei în raport cu circumstanțele agravante și atenuante etc., ținând seama de limitele stabilite în partea specială a Codului Penal. În speță, temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală nu și-a găsit confirmare, iar întru desfășurarea concluziilor sale, Colegiul penal va purcede la analiza punctată asupra argumentelor invocate, prin prisma temeiului pentru recurs nominalizat. Colegiul penal verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Prin urmare, Colegiul penal concluzionează că, instanța de apel legal și întemeiat a constatat și a apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, corect și-a motivat soluția privind respingerea apelului apărării, ținând cont de prevederile art. 61 alin. (2) Cod penal și de criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 75 Cod penal, luând corect în considerare gravitatea infracțiunii săvârșite (a comis trei infracțiuni mai puțin grave), anterior a fost judecată, a recunoscut vina în comiterea infracțiunii, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată conform prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală și a comis mai multe infracțiuni fiind conștientă de consecințele ce vor urma. Simplu fapt că apărarea nu este de acord cu pedeapsa stabilită, considerând-o prea aspră, nu poate servi temei pentru aplicarea în privința lui Crețu Saiha a unei pedepse mai ușoare. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatei, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. Mai mult, la stabilirea soluției s-a ținut cont de cerințele acuzatorului și apărării, iar prin aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, s-au stabilit noi limite a stabilirii pedepsei prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d), 186 alin. (2) lit. d) și 7 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, inclusiv faptul că anterior a comis infracțiuni pentru care a fost sancționată penal, dar inculpata nu a tras concluzii corespunzătoare ceea ce a dus la comiterea unor noi infracțiuni. De asemenea, la aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală nu este obligatoriu să fie aplicat limita minimă a pedepsei, din contra instanța de judecată este obligată să motiveze din ce motive se aplică pedeapsa stabilită, cerință pe care instanța de apel a îndeplinit-o. Astfel, instanța de apel just a concluzionat că aplicarea pedepsei sub formă de închisoare va duce la realizarea scopului prevăzut de art. 61 Cod penal, precum și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea inculpatei, cât și a altor persoane. În plus, necesitatea schimbării pedepsei nu a fost suficient argumentată, iar simpla invocare a normelor de drept sau a erorilor presupuse ca fiind admise de instanța contestată fără indicarea concretă a lor nu justifică implicarea Colegiului în schimbarea pedepsei inculpatei, având în vedere că, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii. În cadrul cererii de recurs se menționează și încasarea eronată de la Crețu Saiha în beneficiul statului cheltuielile judiciare în mărime de 1680 lei, solucitarea pe care instanța de apel s-a expus prin prisma art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală menționînd că „ ... că efectuarea cheltuielilor judiciare într- o cauză penală este provocată de săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o; ca urmare, cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi suportat. Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală și integrală: întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului, obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia, chiar dacă partea vătămată și partea civilă au determinat, prin cererile lor, producerea unor cheltuieli; de asemenea, obligația de a suporta cheltuielile judiciare este integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către prima instanță.” Motivele invocate în recursul ordinar au constituit deja obiect de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens, iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor cauzei care au fost puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova). Sub acest aspect, Colegiul penal atestă că instanța de apel la judecarea cauzei în ordine de apel nu a comis erori de drept, care ar impune casarea deciziei adoptate. 8 Prin urmare, criticile recurentei nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, DECIDE : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocata Corolevschi Maria în numele inculpatei Crețu Saiha, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 24 ianuarie 2023, în cauza penală privind-o pe Crețu Saiha XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, decizia motivată va fi pronunțată la 13 iulie 2023. Președinte Guzun Ion Judecători Talpă Boris Eremciuc Ghenadie 9